Ce este Green Revolution?
Fondată în martie 2009, Green Revolution (Revoluția verde) este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România. Și-a propus să schimbe lucrurile pe termen lung, să pună în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde, pornind pe două direcții. Una activă, directă, de educare și de implicare a orășenilor, alta ce caută să construiască punți între sectorul public și cel privat, între autorități și societatea civilă, cu același scop, al promovării unui trai mai curat, mai verde, în orașe sufocate de asfalt și gaze de eșapament, așa cum este și Bucureștiul. Pentru proiectul "I Love Velo” (Îmi place bicicleta), Green Revolution a primit "National Energy Globe”, considerată cea mai importantă distincție eco la nivel mondial. În mai 2010, G.R. a pus la dispoziția doritorilor din București, Brașov, Cluj Napoca un parc de 1.100 biciclete, ce puteau fi închiriate, iar ideea s-a dovedit a fi un mare succes: peste 550.000 de oameni au închiriat biciclete și s-au plimbat prin parcuri și pe străzile orașelor. Mulți dintre aceștia au prins gustul și au luat serios în considerare bicicleta, ca alternativă de deplasare urbană. Cifrele spun multe despre acest proiect: cu peste 800 tone mai puțin CO2 în atmosferă, peste 1 milion de ore petrecute pe biciclete, peste 6 milioane de km parcurși pe două roți, peste 70 de locuri de muncă.
Cele mai noi propuneri adresate de Green Revolution bucureștenilor sunt Roaba de Cultură și Bee Green.
Roaba de Cultură
Am nimerit la Roaba de Cultură în plină bătaie cu apă. O tânără mămică, cu un băiețel de câteva luni, prins bine într-un rucsăcel în spate, copii, adolescenți, oameni în toată firea se alergau veseli pe pajiște, stropindu-se cu sticle, cu pistoale, și cu alte "arme grele”. O întoarcere la copilărie, în seara unei zile caniculare, o joacă pe care nu o vedeam posibilă în orașul cel încruntat, ci undeva la țară, pe dealuri. Când se părea că bătălia a luat sfârșit, începea din nou, mai înverșunată, și în tot acest timp, pe scena mică din parc se desfășura un curs de kick-boxing, o tânără zveltă era imitată în gesturi de 20 de participante, pe ritmurile muzicii. Unde? Pe o pajiște, la câțiva pași de restaurantul Pescăruș din parcul Herăstrău. "Prin «Roaba de Cultură» ne-am dorit să aducem cultura acolo unde sunt oamenii și să venim cu o alternativă la petrecerea timpului liber, prin muzică, dans, pictură sau teatru. Un deziderat al acestui proiect este realizarea unei punți prin întoarcerea la valori, la cultură și dialog. «Roaba de Cultură» este un exercițiu pe care fiecare dintre noi îl poate face”, spune președinta Asociației "Green Revolution”, Raluca Fișer. Început anul trecut, proiectul "Roaba de Cultură” a oferit deja în această a doua vară teatru de improvizație cu trupa Freeze, spectacole de teatru de păpuși ("Scufița Roșie”,” Marioara și Vasilache”), cursuri gratuite de yoga, dans, bodycombat, kick-boxing, proiecții de filme românești de colecție, ateliere creative cu jocul de go, slackline, reflexoterapie, concerte cu Cvartetul Capriccio sau cu trupa de blues Trenul de Noapte. Seara târziu, când evenimentele se încheie, oamenii rămân în hamace sau pe iarbă, ascultă muzică în surdină și respiră aer curat, până adânc în noapte. "Suntem foarte încântate că am avut onoarea să luăm parte la inițiativa Asociației Green Revolution de a îmbina cultura cu petrecerea timpului liber în natură”, spune fondatoarea Cvartetului Capriccio, Andreea Tanislav. Cele patru tinere au susținut sâmbătă, 28 iulie, un încântător recital, îmbinând prelucrări ale unor teme din muzica de film, clasică, sau rock. "Cultura joacă un rol esențial în educația și viața noastră, iar efectele ei se manifestă atât la nivel individual, cât și asupra societății. Susținem proiectul Roaba de Cultură pentru că ne dorim o societate dezvoltată din punct de vedere cultural, ne dorim atât lucruri de calitate, cât și promovarea spațiilor culturale neconvenționale. Ne-am alăturat proiectului «Roaba de Cultură» încă de la prima ediție. Ne impresionează faptul că fiecare apariție este plină de emoție și de bucurie datorită numărului în creștere al oamenilor prezenți în parc. Atmosfera din fiecare seară este una de poveste, deoarece cel mai important lucru pentru un artist, atunci când se află pe scenă, este să creeze o legătură între el și public și să reușească să elimine barierele de comunicare prin ceea ce transmite”. Roaba de Cultură vă așteaptă până în plină toamnă!
Albinuța Verde
Așezați la câte un pupitru, fiecare dintre cei zece pasageri ai navei are o misiune serioasă. Unul se ocupă de motoare, altul trebuie să găsească un traseu pentru ieșirea din Calea Lactee. Eu n-am prea mare lucru de făcut, trebuie doar să verific dacă totul e în regulă cu aerul din navă. Imediat ce am decolat din Parcul Tineretului, zona Rozariu, pe ecranul cel mare apare un mareșal spațial, care ne încurajează în misiunea istorică pe care o avem, aceea de a salva planeta Pământ, în pericol din cauza poluării. Călătorim printre stele, lansăm drone pe planete necunoscute, primim un mesaj de la o civilizație dispărută din cauza lăcomiei și a războiului, ajungem în viitor. Nava și simulările sunt foarte bine puse la punct, veridice, iar pentru un copil între șase și zece ani, cele 45 de minute petrecute la bord reprezintă o călătorie fascinantă. "Care e sloganul nostru?” "Trăiește, explorează, respectă!”, strigă copiii în cor. Bee Green este noul proiect Green Revolution, prin care ecologia este explicată copiilor, pornind de la o aventură SF. Căpitanul Raxo Williams și secundul Noni le explică pasagerilor despre reciclare, plantări de copaci, economia resurselor, fără ca asta să-i plictisească sau să-i facă să se simtă ca la școală. "Copiii iau lucrurile în serios, unul a ieșit din navă la sfârșitul călătoriei, s-a dus țintă la mama lui și i-a zis «gata, începând de azi nu mai fumezi!», altul s-a apucat să strângă toate sticlele din parc, iar alții ne trimit poze cu ei în care ne arată cât de ecologiști sunt”. Căpitanul Raxo, Adrian Simion, a urmat cursurile Liceului Tonitza, apoi ale Facultății de Jurnalism și a studiat arta actoriei. "Cel mai mult îmi place, legat de acest proiect, că promovează un stil de viață mai sănătos. Pe lângă faptul că îi învățăm pe copii câteva lucruri despre sistemul nostru solar, învață cum să fie mai responsabili, mai grijulii și, cel mai important, să nu polueze. De multe ori, avem și noi de învățat, am întâlnit un băiețel care știa toată istoria navetelor Apollo, și alții la fel de sclipitori”. Secundul Noni, Alexa Istrate, spune că dacă ar mai fi copil, ar fi dintre aceia care se întorc zi de zi pe nava Bee Green pentru a repeta experiența. Are un talent atât înnăscut, cât și exersat în timp, de a comunica imediat cu copiii, de a fi pe aceeași lungime de undă. Alexa este actriță, asistent de regie, colaborează cu Teatrul de Comedie, are propria trupă de teatru, scrie, pictează, cântă, este un spirit liber și vesel. "M-a atras în acest proiect entuziasmul omului care l-a inițiat, Corneliu Belciug de la Green Revolution, deoarece îl simțeam copil și îmi trezea și mie copilul din interior. Ce s-a legat frumos a fost că citisem același set de cărți, «Jocul lui Ender» de Orson Scott Card, unde regăsim ideea din proiectul nostru. Copiii chiar pot salva Planeta. Sunt curați și sinceri, însă în timp, societatea îi manipulează. Prin călătoria cu nava Bee Green, le transmitem copiilor, pe lângă o lecție frumoasă de astronomie, mesajul pe care ar fi trebuit să îl primească de la școală, părinte, bunic sau orice om mare, anume, că el este viitorul. El locuiește pe o planetă care devine din ce în ce mai tristă și mai săracă în resurse. El poate face, împreună cu cei asemenea lui, ca planeta să zâmbească din nou. Și cred că asta e valabil în orice domeniu. Educăm copiii într-o cursă de 45 de minute și le spunem altceva decât aud zilnic, din alte părți. Le spunem ceva ce le place, ceva care îi ambiționează și îi face să se simtă puternici și unici. Merită asta. Pentru că asta sunt”.