MICROPENISUL

Dr. Ion Nica
Copiii subdezvoltați sexual

Nu este o boală, dar poate deveni o suferință psihică pentru toată viața. Vizibil la naștere și, de câțiva ani, prin mijloace imagistice, chiar și înaintea nașterii, penisul mai scurt al pruncilor de sex masculin atinge o frec­ven­ță apreciată între 0,6-1% din băieții nou-născuți. Față de lungimea normală, cuprinsă între 2,3-3,5 cm, mi­cropenisul măsoară doar 1,9 cm. O situație ce nu tre­buie confundată cu împreju­rarea când un bebeluș mai dolofan poate avea penisul ușor ascuns într-un plus de grăsime, sau când el este om­­­­bilicat, tras înăuntru, cazul frecvent al născuților ma­crosomi, ce pot atinge și 10 kg la naștere. Deși ma­jo­­ri­tatea părinților nu consideră lu­crul acesta o ano­ma­lie, apreciind că organul sexual al copilului va crește cu vre­mea, faptul nu trebuie neglijat. Este vorba nu nu­mai de organul care conține uretra, dar care va asi­gura mai apoi o bună funcționare a unei vieți sexuale împli­nite, una din condițiile fundamentale ale vieții de cuplu.

Cauze posibile ale anomaliilor genitale masculine
(penis, testicule, vase deferente, pseudohermafroditism și altele)


Aproape în orice anomalie genitală pot inter­veni factori prezenți înaintea concepției sau în timpul gesta­ției (boli cronice, infecții virale, insuficiență re­na­lă cronică, anorexie mentală, deficit de zinc, dis­funcție hipotalamică, hipofizară, sechele du­pă oreion, chist și insuficiență ovariană, sin­droa­me prin iradiere, efortul excesiv, con­sum chiar și moderat de alcool, tutun sau inter­venția unei stări stresante în timpul sar­cinii). Toate aceste împrejurări pot influența ne­gativ ac­ti­vitatea cro­mozomilor sexuali (XX la cele mai multe femei, XY la majoritatea bărbați­lor), astfel că hormonii sexuali devin răspunzători pen­tru lipsa de dezvoltare a organelor sexuale ale viito­rilor prunci, în acest caz, un penis mai scurt.

Măsuri terapeutice

Opțiunea de îngrijire și tratament trebuie să fie selectată cu maximum de răspundere, pentru a obține un rezultat optim pentru nou-născut. De-a lungul demer­sului medical, familia trebuie să fie bine infor­ma­­tă și sprijinită. Trebuie explicat faptul dovedit știin­ți­fic că de cantitatea și calitatea hormonilor și recep­to­rilor peri­ferici, produși prin intervenția cromozomilor se­­xuali, depind dezvoltarea organelor și caracterelor se­­cun­dare sexuale. Am arătat că prin mijloace tehnice imagistice, în prezent, această anomalie poate să fie detectată ante­rior nașterii, dar ea nu poate fi antedatată acestui mo­ment. Cercetătorii afirmă că, până în pre­zent, nu a fost identificată o genă răspunzătoare de un micro­penis, în cauză fiind probleme hormonale, ce pot fi puse în evi­dență prin teste specifice de laborator. În mod obișnuit, creșterea penisului are loc după 14 săp­tă­mâni de viață fetală. În etapa următoare, din cauzele arătate anterior, mecanismul creșterii poate fi pertur­bat, exis­tând deze­chilibre ale hormonilor la femeia ges­tantă. Pro­to­coalele de tratament hormonal substitu­tiv reco­mandă, în gene­ral, întârzierea aplicării lor după naștere. Eficiența lor este ușor de verificat. Dacă stimu­larea hor­monală an­dro­genă (testosteron) este urmată, în 2-3 luni de alun­girea penisului spre normal, înseam­nă că medi­cii care au îngrijit copilul au aplicat cel mai bun tra­tament posi­bil. Este vorba de tratamente de durată, com­plexe, în care se implică medici pediatri, en­docri­no­logi, psiho­logi, dieteticieni, care să supervi­ze­ze alimentația la piept a sugarului și, mai târ­ziu, cea diversificată. Consi­lierea psihologică a mamei și a copilului, pe măsură ce crește, este foarte ne­cesară și tre­buie să se desfășoare du­pă un pro­gram indivi­dualizat, mai mulți ani, chiar și după adoles­cență. Mai ales băiatul ajuns la vârsta socia­lizării și a vieții colective, văzând prin com­pa­rație ano­malia (scurtimea) organului său sexual față de alți băieți, poate trăi sentimente de jenă și de rușine, ce duc la com­ple­xe de infe­rioritate. Sunt adesea momente când copilul vine de la școală trist și umilit că a fost ridicu­lizat de colegi, pri­vind lungimea peni­sului. El trebuie să fie asi­gurat permanent de me­dic și mamă că tra­tamen­tul pe care îl urmează îi va rezolva situația. Dar pentru asta sunt obli­ga­torii vizitele regulate la pedia­tru și endocrinolog.