Muzica sânzienelor
- O să vă întreb întâi, domnule Gheorghe Iovu, dacă lumea copilăriei dvs. v-a întors cumva cu fața către muzică, încă de atunci?
- M-am născut la Deta, județul Timiș, în 23 iunie 1952, în ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Zi sfântă și noapte magică, în care femeile vindecătoare culeg plantele de leac, după post și rugăciune, în curățenie și smerenie. Fetele nemăritate adună florile de sânziene galbene, parfumate ca mierea, își fac cununi și le aruncă peste casă, să aibă măritiș bun. Tot atunci se rostesc formule magice pentru ca ierburile acestea să aibă putere asupra răului și bolilor. Iar sânzienele, zâne mici și bune, dansează în aerul nopții, printre licurici care nuntesc, sclipind feeric, și cântând cântece amețitor de frumoase. De acolo, m-am gândit eu mult după aceea, vin și temele melodice ale cântecelor mele de leac pentru suflet: dintre astrele nopții, dintre ierburile parfumate și vindecătoare, din muzica unei lumi nevăzute, dar care ființează printre noi, din duhul de taină al acestei nopți sfinte, când se spune că se deschid cerurile și se aud corurile îngerești ce-i cântă slavă lui Dumnezeu. Așa mă gândesc, pentru că, altfel, la noi în familie nu era nici un muzician sau muzicant și nici eu nu mă gândeam, în copilărie, că am să ajung să cânt, ba chiar să compun o asemenea muzică. Muzica instrumentală am descoperit-o pe la 9-10 ani, întâi în filme, ca fundal sonor. Îmi amintesc de unul dintre ele, "Undeva, cândva” pe care l-am văzut de cinci sau șase ori. Mergeam anume ca să ascult și să rețin muzica fiecărui moment, să înțeleg cum susținea moralul personajelor în momentele critice. Și m-am gândit că toate acțiunile noastre reale, din viață, ar trebui să aibă un asemenea fundal, chiar dacă nu-l auzim. Și atunci am început, timid, să-mi închipui ce muzică ar trebui să se audă atunci când mama frământă pâine, când tata grijește de animalele din ogradă, când bunicul crăpa lemne, ori când bunica îmi spunea povești. Poate că muzica aceasta chiar există în lumea microcosmică, dar nu avem noi un aparat auditiv suficient de " performant” ca să o putem auzi. Și, oricum, imaginația unui copil nu are limite, așa că... gândul acesta mă " interconecta” la o lume invizibilă, dar minunată, o lume a închipuirii mele curate și nepervertite de necazurile vieții, o lume, așadar, cât se putea de bună, între toate lumile posibile. Pe la 12 ani, i-am rugat pe părinții mei să-mi cumpere o chitară și am început să învăț singur să cânt, să-mi reprezint prin cântat muzica lucrurilor care mă înconjurau. În liceu am frecventat și Școala Populară de Artă din Timișoara, canto și chitară, am început să compun serios și să cânt în fața publicului.
Tineri și neliniștiți
- În epocă, în anii '60-'70, în Timișoara era o atmosferă muzicală foarte avangardistă, față de restul țării...
- Se cânta rock și pop de foarte bună calitate. "Phoenix” erau adulați peste tot în țară și iubiți de timișoreni. Emuli ai lor am fost și eu cu colegii mei din trupa " Kimo”, pe care o înființasem la mijlocul anilor '70, și cu care am avut mare succes. Cântam muzică pop, și sălile de dans, joia, vinerea și sâmbăta, erau arhipline. Cântam compoziții proprii, dar și cover-uri, purtam pantaloni evazați și cămăși mulate cu gulere ascuțite, eram tineri și extrem de neliniștiți. Tot așa eram și în viața profesională, îmi plăceau provocările. Îmi alesesem anume o meserie care mă ducea la marginea riscului: scufundător în tancurile petroliere ale Petrom Timișoara. Adică, intram într-un tanc în care încăpeau 10 milioane de litri de benzină, înainte de a fi umplut, ca să văd dacă nu are crăpături sau orificii ce trebuiau astupate de sudori, făceam probe de explozie... Când intram acolo, majoritatea colegilor mei se străduiau cu greu să-și țină firea, dar eu mă gândeam cât de mare e puterea lui Dumnezeu și că dacă el mă apără, am să ies viu de acolo, dacă nu... mulți au pierit în explozii. În minte îmi răsuna întotdeauna o muzică lină, ce mă calma, ce mi-o cântam singur, anume ca să nu îmi pierd controlul, să nu intru în panică. Nu puteai decât să fii puternic! Iar muzica, din nou mă ajuta... Ca și atunci când m-am îndrăgostit, când m-am căsătorit, și am avut o viață minunată, care s-a prăbușit odată cu moartea tragică a fetiței mele, Diana... Am renunțat la trupă, mi-am cumpărat un sintetizator, ca să-mi concep singur partiturile tuturor instrumentelor și orchestrația pentru compozițiile mele.
Cântece de îmblânzit sufletul
- Și așa a început cariera dvs. de vindecător de suflete: cântând, fără plată, tuturor celor ce aveau nevoie de o asemenea muzică pentru a-și mângâia sufletul...
- Le-am cântat ani de zile copiilor din orfelinate, bătrânilor din aziluri, oamenilor care se plimbau duminica prin parcuri ori prin piețele orașelor, pe la mânăstiri, în cabinete de terapii complementare, la simpozioane internaționale de medicină neconvențională ori la congrese din orice alte domenii, pentru a liniști spiritele încinse. Am editat și primul album, în 1994, "Spre infinit”, care a fost primul dintr-un asemenea gen de muzică, lansat la noi, după Revoluție. Fără să mă aștept, după o vreme am început să primesc mulțumiri pentru vindecare, îndeosebi de boli psihice, din partea unora dintre cei ce-mi ascultau muzica și veneau la concertele mele. Apoi, un medic celebru în Timișoara, prof. dr. Mircea Lăzărescu, șeful Clinicii de Psihiatrie de la Spitalul Județean, mi-a propus să vin să le cânt bolnavilor. Urmarea a fost că, în timpul concertelor, începeau să caște, să se destindă, unii chiar să adoarmă, semn că se relaxau profund. Ulterior, nivelul de agresivitate era mult redus, puteau să colaboreze cu medicii, să aibă un parcurs de vindecare mult mai scurt. Aproape trei ani am făcut experimentul acesta, a fost unul de succes. Au început apoi turneele, plecările în străinătate, sesiunile de înregistrări, participarea în alte proiecte.
- Nu v-ați îmbogățit deloc din muzică, ci duceți o existență relativ modestă. Care e, totuși, plata dvs.?
- Am continuat să fac lucrurile în care cred, dintr-un spirit de umanism, din dragoste de oameni, din convingerea că muzica ne poate schimba viețile, așa cum mi s-a întâmplat și mie. Nu câștig mai mult decât să-mi duc zilele într-un mod extrem de modest, într-un bloc ANL din Timișoara, dar sunt fericit, împreună cu Miruna, actuala mea soție, medic stomatolog, și cu micuța, fetița noastră de cinci ani, pe care ne-a trimis-o Dumnezeu ca pe un înger, ca să ne mângâie sufletele. În fiecare miercuri, la ora 18.00, mă înfățișez cu sintetizatorul meu în cabinetul soției mele, iar pacienții se minunează cum de pot suferi extracții fără anestezii, cum suferința dispare, cum au un tonus relaxat, după ce veniseră cu dureri de dinți care le sfredeleau creierii. Copiii, îndeosebi, reacționează foarte bine: stau cuminți în scaunul stomatologic, nu se agită, nu protestează, nu mai au frică. M-am bucurat să primesc în dar desene minunate de mulțumire din partea copiilor mici, care nu știau încă să scrie. La un concert în Ploiești, dat în aer liber, la intrarea într-un parc, o tânără mi-a mărturisit că se plimba cu iubitul ei pe alei, m-au auzit cântând și s-au apropiat. I s-a părut atât de minunată muzica mea, încât s-a gândit, într-o clipă, ce frumos ar fi să fie cerută în căsătorie pe sunetele acelea... Și peste câteva minute, chiar asta s-a întâmplat!... Mulți mi-au declarat că după ce au ascultat mai mult timp muzica mea au început să vadă viața altfel, s-au apropiat de Dumnezeu, au învățat să accepte, să ierte, să aibă răbdare, să se bucure de viață. Sunt fericit când primesc asemenea mărturii, sunt îndreptățit să cred că aceasta e menirea pe care mi-a dat-o Dumnezeu în lume!
Când muzica alungă norii
- Sunteți primul și singurul căruia Asociația națională de terapii complementare i-a conferit atestatul de meloterapeut. Ce cazuri de vindecare sau de ameliorare cu ajutorul muzicii dvs. au fost posibile?
- Sunt multe, așa cum rezultă din scrisorile sau e-mail-urile pe care le primesc zilnic, dovedite cu acte medicale. Pot să vă povestesc câteva dintre ele, care m-au impresionat foarte mult. La unul din concertele date la Teatrul din Constanța, un domn s-a așezat la un pas de sintetizatorul meu și nu s-a mișcat până la final, mai bine de o oră. Mi-a spus apoi că de multă vreme nu a mai stat atât de mult în picioare, pentru că fusese marinar, avusese un accident pe vas, în urma căruia a fost operat pe creier și rămăsese cu centrul echilibrului grav afectat. A cumpărat CD-urile mele și mi-a scris apoi că și-a revenit, că muzica mea i-a refăcut conexiunile nervoase și, în mod miraculos, poate fi aproape un om normal. Tot la Constanța, după un concert oferit în cadrul unui congres al Asociației Naționale de Terapii Complementare din România (ANATECOR), o doamnă, cadru didactic, mi-a spus că a simțit niște furnicături în mâna pe care nu o mai putea folosi din clasa a șasea, ca urmare a unui accident. Nu putea deschide palma, nici întinde brațul, dar a putut face lucrul acesta la sfârșitul concertului. Era absolut uluită, se temea că efectul va ține doar cât se află sub impresia muzicii ascultate. Dar s-a vindecat cu totul. La fiecare concert din Constanța vine și ne arată cum își mișcă mâna. Poate nu e lipsit de importanță să spun că atât timp cât au realizat pictura mânăstirii Cocoș din Dobrogea, artiștii plastici au ascultat continuu muzica mea, care-i inspira, laolaltă cu Duhul Sfânt, desigur. O doamnă mi-a scris de la Londra, mărturisindu-mi că a născut pe muzica mea, trecând cu bine de durerile facerii. O întâmplare hazlie, care are ca personaj o pisicuță, de data aceasta, s-a petrecut la concertul dat într-o librărie din București, cu ocazia unor lansări de carte. Era pisicuța proprietarilor librăriei și a stat cuminte, într-o margine a sălii, ascultând sunetele. Apoi a dispărut. Stăpânii au căutat-o mult timp după ce eu plecasem spre casă, cu mașina în care-mi car instrumentele și sistemul de sonorizare. M-au sunat, întrebându-mă dacă o văzusem cumva și, presimțind ceva, am oprit pe drum și am căutat printre bagaje. Era acolo, într-o cutie, foarte relaxată și hotărâtă să vină cu mine! Tot din categoria "efectele muzicii asupra necuvântătoarelor” sunt și florile, uneori ofilite de soare, ori de stat mult timp fără apă, care-mi sunt aduse de diverși ascultători ai muzicii mele. Și care, stând alături de mine, după un ceas-două de când încep să cânt, se reîmprospătează de parcă atunci ar fi fost culese.
D-na Marioara Godeanu, reputat biolog, membră a Academiei Oamenilor de Știință, unul dintre "beneficiarii” muzicii mele (s-a vindecat de o suferință articulară veche) mi-a spus că organele, țesuturile, celulele noastre percep sunetele, că sunetele armonioase structurează materia vie, readucându-le spre perfecțiune, așa cum sunt în momentul nașterii. Mi-a explicat că sunetele armonioase pot "recondiționa” o structură degradată din lanțul ADN și pot reface un sistem imunitar slăbit. Am văzut cartea lui Masaru Emoto, cel care a fotografiat structura de cristalizare a apei în diferite condiții: cristalele erau urâte, închise la culoare și neuniforme în condiții de zgomot puternic, poluare, și simetrice, cristaline și de o frumusețe ireală, în timpul "aplicării” unei muzici armonioase. Am observat, și nu de puține ori, efectul muzicii mele în spațiu, în zone acoperite cu nori: după câteva minute, cerul se luminează perfect!
- Domnule Iovu, ascultându-vă, mă gândesc că o așa muzică trebuie să fie și în Rai!...
- Da, poate să fie așa, dar nu vreau să spun cuvinte mari despre mine însumi și despre ce sunt în stare să fac. Eu sunt un om modest! Cert este că la fiecare concert sunt oameni cărora încep să le curgă lacrimile din senin. Nici eu nu știu de ce. Pur și simplu, așa se întâmplă, dintr-o descătușare de tensiune, dintr-o eliberare de rău, din înțelegerea necesității apropierii de Dumnezeu! Fără Dumnezeu, de bună seamă că nu exiști! Mie, credința mi-a fost reazem pe tot parcursul vieții mele. Pe măsură ce am înaintat în vârstă, l-am simțit pe Dumnezeu într-un mod și mai profund, iar rugăciunea de mulțumire către el, chiar și în momentele de cumpănă, mi-a fost pe buze și în inimă. Rostită din suflet, fie că a fost doar din trei cuvinte, fie în întreg șirul lor, pentru diferite ceasuri ori întâmpinări, dar mereu pe muzica aceasta, îngerească, ce răsună fără încetare în mine, în sufletul meu. Și pe care sunt bucuros să o dăruiesc semenilor mei și celorlalte făpturi lăsate de Dumnezeu pe pământ, știind că le aduce un strop de " mai bine”!
Păreri ale ascultătorilor muzicii lui Gheorghe Iovu, exprimate în română, engleză, italiană și rusă
* "E un vis nesfârșit și ireal de liniștitor: înalță sufletul la Tatăl Ceresc!”
* "Divin! Acest om simplu tratează inima și îți încarcă bateriile cu... muzică! În cuvintele strofelor unui cântec te regăsești repede, dar în sunetele muzicii lui Iovu te deconectezi de la tot ce înseamnă realitate și ajungi în punctul zero al subconștientului, unde nu mai există suferință și nu te mai afectează absolut nimic! Plonjezi în interiorul tău!”
* "Muzica ta mă trimite în rai!”
* "Când îți vine să țipi, să trântești, să izbucnești în plâns - ascultă muzica lui Gheorghe Iovu! Am cumpărat albumul și l-am ascultat zile în șir, continuu - acasă, în mașină... Superb!”
* "Tumultul vieții ne îndepărtează de noi înșine, dar ascultându-vă muzica, sufletul nostru parcă spune: Sunt și eu aici!”
(Concertele lui Gheorghe Iovu sunt anunțate pe site-ul www.gheorgheiovu.ro, iar albumele se pot comanda la aceeași adresă. În București, se găsesc la magazinul " Muzica” și în rețeaua " Diverta”.)