GHEORGHE IOVU - "Am început să-mi închipui ce muzică ar trebui să se audă când mama frământă pâine”

Corina Pavel
- Cu 12 albume de muzică ambientală și de relaxare și peste 300 de concerte date în folosul semenilor săi, muzicianul timișorean Gheorghe Iovu e singurul acreditat cu diploma de "meloterapeut”, de către Asociația Națională de Terapii Complementare. Un Rac plin de modestie, dar care are cu ce se lăuda: muzica sa chiar face minuni! Vindecă suferințe, schimbă destine, aduce liniștea, bucuria și frumosul în sufletele oamenilor! -

Muzica sânzienelor

- O să vă întreb întâi, domnule Gheorghe Iovu, dacă lumea copilăriei dvs. v-a întors cumva cu fața către muzică, încă de atunci?

- M-am născut la Deta, județul Timiș, în 23 iunie 1952, în ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Zi sfântă și noapte magică, în care femeile vindecătoare culeg plantele de leac, după post și rugăciune, în cu­rățenie și smerenie. Fetele nemăritate adună florile de sânziene galbene, parfumate ca mierea, își fac cununi și le aruncă peste casă, să aibă măritiș bun. Tot atunci se rostesc formule magice pentru ca ierburile acestea să aibă putere asupra răului și bolilor. Iar sânzienele, zâne mici și bune, dansează în aerul nopții, printre licurici care nuntesc, sclipind feeric, și cântând cântece ame­țitor de frumoase. De acolo, m-am gândit eu mult după aceea, vin și temele melodice ale cântecelor mele de leac pentru suflet: dintre astrele nopții, dintre ierburile parfumate și vindecătoare, din muzica unei lumi nevă­zute, dar care ființează printre noi, din duhul de taină al acestei nopți sfinte, când se spune că se deschid ce­ru­rile și se aud corurile îngerești ce-i cântă slavă lui Dum­nezeu. Așa mă gândesc, pentru că, altfel, la noi în fa­milie nu era nici un muzician sau muzicant și nici eu nu mă gândeam, în copilărie, că am să ajung să cânt, ba chiar să compun o asemenea muzică. Muzica instru­men­tală am descoperit-o pe la 9-10 ani, întâi în filme, ca fundal sonor. Îmi amintesc de unul dintre ele, "Un­deva, cândva” pe care l-am văzut de cinci sau șase ori. Mergeam anume ca să ascult și să rețin muzica fiecărui moment, să înțeleg cum susținea moralul personajelor în momentele critice. Și m-am gândit că toate acțiunile noastre reale, din viață, ar trebui să aibă un asemenea fundal, chiar dacă nu-l auzim. Și atunci am început, timid, să-mi închipui ce muzică ar trebui să se audă atunci când mama frământă pâine, când tata grijește de animalele din ogradă, când bunicul crăpa lemne, ori când bunica îmi spunea povești. Poate că muzica aceasta chiar există în lumea microcosmică, dar nu avem noi un aparat auditiv suficient de " performant” ca să o putem auzi. Și, oricum, imaginația unui copil nu are limite, așa că... gândul acesta mă " interconecta” la o lume invizibilă, dar minunată, o lume a închipuirii mele curate și nepervertite de necazurile vieții, o lume, așadar, cât se putea de bună, între toate lumile posibile. Pe la 12 ani, i-am rugat pe părinții mei să-mi cumpere o chitară și am început să învăț singur să cânt, să-mi reprezint prin cântat muzica lucrurilor care mă înconjurau. În liceu am frecventat și Școala Populară de Artă din Timișoara, canto și chitară, am început să compun serios și să cânt în fața publicului.

Tineri și neliniștiți

- În epocă, în anii '60-'70, în Timișoara era o at­mosferă muzicală foarte avangardistă, față de restul țării...

- Se cânta rock și pop de foarte bună calitate. "Phoenix” erau adulați peste tot în țară și iubiți de timișoreni. Emuli ai lor am fost și eu cu colegii mei din trupa " Kimo”, pe care o înființasem la mijlocul anilor '70, și cu care am avut mare succes. Cântam muzică pop, și sălile de dans, joia, vinerea și sâmbăta, erau ar­hi­pline. Cântam compoziții proprii, dar și cover-uri, pur­tam pantaloni evazați și cămăși mu­late cu gulere ascuțite, eram tineri și extrem de ne­li­niștiți. Tot așa eram și în viața profesională, îmi plă­ceau provocările. Îmi alesesem anume o meserie care mă ducea la marginea riscului: scufundător în tancurile petroliere ale Petrom Timișoara. Adică, intram într-un tanc în care încăpeau 10 milioane de litri de ben­zină, înainte de a fi umplut, ca să văd dacă nu are cră­pături sau orificii ce trebuiau astupate de sudori, făceam probe de explozie... Când intram acolo, majo­ri­tatea colegilor mei se străduiau cu greu să-și țină firea, dar eu mă gândeam cât de mare e puterea lui Dum­nezeu și că dacă el mă apără, am să ies viu de acolo, dacă nu... mulți au pierit în explozii. În minte îmi răsuna întot­deauna o muzică lină, ce mă calma, ce mi-o cântam singur, anume ca să nu îmi pierd con­trolul, să nu intru în panică. Nu puteai decât să fii puter­nic! Iar muzica, din nou mă ajuta... Ca și atunci când m-am îndrăgostit, când m-am căsătorit, și am avut o via­­ță minunată, care s-a prăbușit odată cu moartea tra­gi­că a fetiței mele, Diana... Am renunțat la trupă, mi-am cumpărat un sintetizator, ca să-mi concep singur partiturile tuturor instrumentelor și orchestrația pentru compozițiile mele.

Cântece de îmblânzit sufletul

- Și așa a început cariera dvs. de vindecător de suflete: cântând, fără plată, tuturor celor ce aveau ne­voie de o asemenea muzică pentru a-și mângâia sufletul...

- Le-am cântat ani de zile copiilor din orfelinate, bă­trânilor din aziluri, oamenilor care se plimbau duminica prin parcuri ori prin piețele orașelor, pe la mânăstiri, în cabinete de terapii complementare, la simpo­zioane internaționale de medicină neconvențio­na­lă ori la congrese din orice alte domenii, pentru a liniști spiritele încinse. Am editat și primul album, în 1994, "Spre infinit”, care a fost primul dintr-un ase­me­nea gen de muzică, lansat la noi, după Revoluție. Fără să mă aștept, după o vreme am început să primesc mulțumiri pentru vindecare, îndeosebi de boli psihice, din partea unora dintre cei ce-mi ascultau muzica și ve­neau la concertele mele. Apoi, un medic celebru în Ti­mișoara, prof. dr. Mircea Lăzărescu, șeful Clinicii de Psi­hiatrie de la Spitalul Județean, mi-a propus să vin să le cânt bolnavilor. Urmarea a fost că, în tim­pul con­certelor, începeau să caște, să se des­tin­dă, unii chiar să adoarmă, semn că se rela­xau profund. Ulterior, nivelul de agresivitate era mult redus, puteau să colaboreze cu medicii, să aibă un parcurs de vindecare mult mai scurt. Aproape trei ani am făcut expe­ri­mentul acesta, a fost unul de succes. Au în­ceput apoi turneele, plecările în străinătate, sesiunile de înregistrări, participarea în alte pro­iecte.

- Nu v-ați îmbogățit de­loc din muzică, ci du­ceți o exis­tență relativ modestă. Care e, to­tuși, plata dvs.?

- Am continuat să fac lu­crurile în care cred, dintr-un spirit de umanism, din dra­goste de oameni, din con­vin­ge­rea că muzica ne poate schim­ba viețile, așa cum mi s-a întâmplat și mie. Nu câș­tig mai mult decât să-mi duc zilele într-un mod extrem de modest, într-un bloc ANL din Timișoara, dar sunt fericit, îm­preună cu Miruna, actuala mea soție, medic stomatolog, și cu micuța, fetița noastră de cinci ani, pe care ne-a tri­mis-o Dumnezeu ca pe un înger, ca să ne mângâie sufletele. În fiecare miercuri, la ora 18.00, mă înfățișez cu sintetizatorul meu în cabinetul soției mele, iar pa­cienții se minunează cum de pot suferi extracții fără anes­tezii, cum suferința dispare, cum au un tonus rela­xat, după ce veniseră cu dureri de dinți care le sfre­deleau creierii. Copiii, îndeosebi, reacționează foarte bine: stau cuminți în scaunul stomatologic, nu se agită, nu protestează, nu mai au frică. M-am bucurat să pri­mesc în dar desene minunate de mulțumire din partea copiilor mici, care nu știau încă să scrie. La un concert în Ploiești, dat în aer liber, la intrarea într-un parc, o tânără mi-a mărturisit că se plimba cu iubitul ei pe alei, m-au auzit cântând și s-au apropiat. I s-a părut atât de mi­nunată muzica mea, încât s-a gândit, într-o clipă, ce fru­mos ar fi să fie cerută în căsătorie pe sunetele ace­lea... Și peste câteva minute, chiar asta s-a întâmplat!... Mulți mi-au declarat că după ce au ascultat mai mult timp muzica mea au început să vadă viața altfel, s-au apropiat de Dumnezeu, au învățat să accepte, să ierte, să aibă răbdare, să se bucure de viață. Sunt fericit când primesc asemenea mărturii, sunt îndreptățit să cred că aceasta e me­nirea pe care mi-a dat-o Dum­nezeu în lume!

Când muzica alungă norii

- Sunteți primul și singurul căruia Asociația na­țională de terapii complementare i-a con­ferit atestatul de meloterapeut. Ce cazuri de vindecare sau de ame­liorare cu ajutorul muzicii dvs. au fost posibile?

- Sunt multe, așa cum re­zultă din scrisorile sau e-mail-urile pe care le primesc zilnic, dovedite cu acte medicale. Pot să vă povestesc câteva dintre ele, care m-au impresionat foarte mult. La unul din concertele date la Teatrul din Cons­tanța, un domn s-a așezat la un pas de sinte­tizatorul meu și nu s-a mișcat până la final, mai bine de o oră. Mi-a spus apoi că de multă vreme nu a mai stat atât de mult în picioare, pentru că fusese marinar, avusese un accident pe vas, în urma căruia a fost operat pe creier și rămăsese cu centrul echilibrului grav afectat. A cum­părat CD-urile mele și mi-a scris apoi că și-a revenit, că muzica mea i-a refăcut conexiu­nile nervoase și, în mod miraculos, poate fi aproape un om normal. Tot la Constanța, după un concert oferit în cadrul unui con­gres al Asociației Naționale de Terapii Comple­men­tare din România (ANATECOR), o doam­nă, cadru didactic, mi-a spus că a simțit niște furnică­turi în mâna pe care nu o mai putea folosi din clasa a șasea, ca urmare a unui acci­dent. Nu putea deschide pal­ma, nici întinde brațul, dar a putut face lucrul acesta la sfâr­șitul concertului. Era absolut uluită, se temea că efectul va ține doar cât se află sub impresia muzicii ascultate. Dar s-a vin­decat cu totul. La fie­care con­cert din Cons­tanța vine și ne arată cum își mișcă mâna. Poate nu e lipsit de importanță să spun că atât timp cât au rea­lizat pic­tura mâ­năs­tirii Cocoș din Dobro­gea, artiștii plas­tici au ascultat con­tinuu mu­zica mea, ca­re-i inspira, laolaltă cu Duhul Sfânt, desigur. O doamnă mi-a scris de la Londra, mărturisin­du-mi că a năs­cut pe mu­zica mea, trecând cu bine de du­rerile facerii. O întâm­plare hazlie, ca­­re are ca personaj o pi­sicuță, de data aceas­ta, s-a petre­cut la con­certul dat într-o librărie din București, cu oca­zia unor lansări de carte. Era pisicuța proprie­tarilor librăriei și a stat cuminte, într-o margine a sălii, ascul­tând sunetele. Apoi a dispărut. Stă­pânii au căutat-o mult timp după ce eu plecasem spre casă, cu mașina în care-mi car instrumentele și sis­temul de sonorizare. M-au sunat, întrebându-mă dacă o văzusem cumva și, pre­simțind ceva, am oprit pe drum și am căutat printre ba­gaje. Era acolo, într-o cutie, foarte relaxată și ho­tă­râtă să vină cu mine! Tot din categoria "efectele mu­zicii asupra necuvântătoa­relor” sunt și florile, uneori ofilite de soare, ori de stat mult timp fără apă, care-mi sunt aduse de diverși ascultători ai muzicii mele. Și care, stând alături de mine, după un ceas-două de când încep să cânt, se reîmprospătează de parcă atunci ar fi fost culese.
D-na Marioara Godeanu, reputat biolog, membră a Academiei Oamenilor de Știință, unul dintre "bene­ficiarii” muzicii mele (s-a vindecat de o suferință arti­culară veche) mi-a spus că organele, țesuturile, celulele noas­tre percep sunetele, că sunetele armonioase struc­turează materia vie, readucându-le spre perfec­țiune, așa cum sunt în momentul nașterii. Mi-a explicat că su­netele armonioase pot "recondiționa” o structură degra­dată din lanțul ADN și pot reface un sistem imunitar slăbit. Am văzut cartea lui Masaru Emoto, cel care a fo­tografiat structura de cristalizare a apei în diferite con­­diții: cristalele erau urâte, închise la culoare și ne­uni­­forme în condiții de zgomot puternic, poluare, și si­metrice, cristaline și de o frumusețe ireală, în timpul "apli­cării” unei muzici armonioase. Am observat, și nu de puține ori, efectul muzicii mele în spațiu, în zone acoperite cu nori: după câteva minute, cerul se lu­minează perfect!

- Domnule Iovu, ascultându-vă, mă gândesc că o așa muzică trebuie să fie și în Rai!...

- Da, poate să fie așa, dar nu vreau să spun cuvinte mari despre mine însumi și despre ce sunt în stare să fac. Eu sunt un om modest! Cert este că la fiecare con­cert sunt oameni cărora încep să le curgă lacrimile din senin. Nici eu nu știu de ce. Pur și simplu, așa se în­tâm­plă, dintr-o descătușare de tensiune, dintr-o elibe­rare de rău, din înțele­gerea nece­sității apropierii de Dum­­nezeu! Fără Dumnezeu, de bună seamă că nu exiști! Mie, credința mi-a fost rea­zem pe tot parcursul vieții mele. Pe măsură ce am îna­intat în vârstă, l-am simțit pe Dum­nezeu într-un mod și mai profund, iar rugă­ciunea de mulțumire către el, chiar și în momentele de cumpănă, mi-a fost pe buze și în inimă. Rostită din suflet, fie că a fost doar din trei cuvinte, fie în întreg și­rul lor, pentru di­ferite ceasuri ori în­tâm­pinări, dar me­reu pe muzica a­ceas­ta, în­ge­rească, ce răsună fă­ră înce­tare în mine, în sufletul meu. Și pe care sunt bucuros să o dăru­iesc semenilor mei și celorlalte făpturi lăsate de Dumnezeu pe pă­mânt, știind că le aduce un strop de " mai bi­ne”!

Păreri ale ascultătorilor muzicii lui Gheorghe Iovu, exprimate în română, engleză, italiană și rusă

* "E un vis nesfârșit și ireal de liniștitor: înalță su­fletul la Tatăl Ceresc!”
* "Divin! Acest om simplu tratează inima și îți încarcă bateriile cu... muzică! În cuvintele strofelor unui cântec te regăsești repede, dar în sunetele muzicii lui Iovu te deconectezi de la tot ce înseamnă realitate și ajungi în punctul zero al subcon­știentului, unde nu mai există suferință și nu te mai afectează absolut nimic! Plonjezi în interiorul tău!”
* "Muzica ta mă trimite în rai!”
* "Când îți vine să țipi, să trântești, să iz­buc­nești în plâns - ascultă muzica lui Gheorghe Iovu! Am cum­părat albumul și l-am ascultat zile în șir, con­tinuu - acasă, în mașină... Superb!”
* "Tumultul vieții ne îndepărtează de noi înșine, dar ascultându-vă muzica, sufletul nostru parcă spu­ne: Sunt și eu aici!”

(Concertele lui Gheor­ghe Iovu sunt anunțate pe site-ul www.gheorgheiovu.ro, iar albumele se pot comanda la aceeași adresă. În Bucu­rești, se găsesc la ma­ga­zinul " Muzica” și în re­țeaua " Diverta”.)