De la ele ne-am fi așteptat să vină repoziționarea și recredibilizarea elitelor pe care, după o jumătate de secol de comunism, le-am învestit cu rolul, dacă nu cu onoarea, de a ne scoate la limanul normalității. De la ele ar fi trebuit să înceapă chiar și mult-trâmbițata reformă. Ele ar fi trebuit să dea, primele, legitimitate și forță societății civile. Ele ar fi trebuit să stea, ferm și imparțial, în fața oricăror abuzuri de putere și în fața oricăror abuzuri aduse logicii și bunului simț în mediul public. Ar fi putut fi adevăratele repere ale excelenței, și nu doar niște borne ale oportunismului, clientelismului și nesimțirii. Universitățile au pactizat cu "sistemul”, de fapt l-au cocoloșit la sân vreme de 20 de ani, și nimic din ceea ce e azi urât mirositor în zonele înalte ale societății noastre nu le este străin.
Recentele scandaluri legate de plagiatele unor înalți demnitari din România sunt doar vârful aisbergului. În bibliotecile multora dintre personalitățile publice scârțâie, probabil, la această oră, lucrări de diplomă copiate "cu cotul” în tinerețe, masterate scrise "să fie acolo”, de secretare sau verișoare, nu mai vorbim de doctorate plagiate de pe la te miri cine și girate de obediența iresponsabilă a unor comisii îndatorate pe vecie sus-pușilor vremii. Când coordonatorul lucrării e șeful pe linie ierarhică de partid, iar cel plagiat este chiar cel care scrie prefața lucrării, nu mai vorbim de o simplă greșeală sau de un exces condamnabil al autorului tezei de doctorat, ci avem în față însăși paradigma după care funcționează azi lucrurile în România, cu buna știință și cu largul concurs al mediului academic. În loc de criterii, de modele și de expertiză, universitățile - culmea, chiar și cele așa-zis "de prestigiu” din țară! - promovează și cultivă servilismul, clientelismul și falsul. Iar proba cea mai amară și mai clară a vinovăției universităților e tocmai lipsa lor de reacție în fața uriașelor scandaluri iscate de acuzele de plagiat care țin pagini întregi, de mai multe zile, deja, în presa internațională. Jurnaliștii străini și experții în descoperirea de plagiate, citați extensiv în ultima vreme, sunt unanimi în a spune că în astfel de situații universitățile împricinate sunt primele care trebuie să dezbată cazurile și să lămurească eventualele culpe. E vorba de imaginea acelor universități, înainte de toate, și de credibilitatea acelora care, în mod onest, au absolvit acolo, a celor în ale căror CV-uri apar numele unor instituții asupra cărora planează serioase dubii. Nici vorbă de așa ceva la noi. În timp ce șefii Academiei Române se mișcă precum melcii, iar pe cei ai universităților ia-i de unde nu-s, pretutindeni, în lumea asta, tinerii doctori absolvenți în România întâmpină priviri lungi din partea angajatorilor serioși. Într-o țară civilizată, această vinovată tăcere a universităților s-ar rezolva în instanță, acolo unde orice absolvent cinstit de doctorat ar cere imediat compensații pentru intolerabila terfelire a muncii și a diplomei sale de către plagiatori!