Luând în calcul spusele dvs. (dureri îngrozitoare, apelarea la serviciul de urgență, ineficiența tratamentului medicamentos), consider că rezolvarea problemelor produse de litiaza renală se îndreaptă spre o abordare de tip chirurgical. În mai toate cazurile întâlnite până în prezent, un calcul renal care produce obstrucție, infecție sau durere insuportabilă a necesitat îndepărtarea lui prin intervenție chirurgicală, înainte ca acesta să producă, la trecerea prin ureter spre vezica urinară, leziuni permanente ale uroteliului sau, mai rău, să determine afectarea renală. Aș dori să înțelegeți că intenția mea nu este de a vă îndruma, neapărat, spre intervenția chirurgicală clasică, ci, mai degrabă, spre abordarea litiazei renale prin tehnici de litotriție, care presupun producerea unor unde de șoc care pulverizează calculii, permițând fragmentelor să fie eliminate prin urină. Bineînțeles că, în funcție de tipul, dimensiunea și localizarea calculilor (calculului), se pot practica mai multe tipuri de litotriție. Astfel, litotriția extracorporeală cu unde de șoc este utilizată, în general, pentru calculi localizați în rinichi sau la capătul superior al ureterului. În mod tipic, un calcul renal începe să se fărâmițeze după 200 până la 400 unde de șoc, putând fi necesare până la 2000 de unde de șoc, în timpul tratamentului.
Litotriția percutantă cu ultrasunete se utilizează în cazul în care un calcul nu poate fi distrus prin metoda extracorporeală și presupune introducerea în rinichi (postincizional) a unui cateter mic și flexibil, prin care o unitate generatoare de ultrasunete aplică undele sonore la nivelul rinichiului. Îndepărtarea fragmentelor rezultate în urma fragmentării calcului se realizează prin intermediul aceluiași cateter. O metodă asemănătoare este litotriția endoscopică, care presupune trecerea prin vezica urinară în ureter a unui mic instrument generator de ultrasunete.
Alte tehnici de fragmentare a calculilor renali în ureter includ litotriția cu laser și litotriția electrohidraulică, care utilizează electricitate pentru a crea unde de șoc în lichidul din jur. Aceste tehnici sunt utile, în mod particular, în cazul calculilor ureterali inaccesibili prin alte metode de litotriție.
În altă ordine de idei, este important de știut că apariția calculilor renali este frecvent influențată de faptul că urina devine prea "concentrată”, iar mineralele și alte substanțe din ea se precipită sub formă de cristale în interiorul rinichilor. Cauzele care duc la precipitarea sărurilor din urină și la formarea calculilor sunt multiple (ex. hiperactivitatea glandelor paratiroidiene, defecte tubulare renale, boala polichistică renală, infecțiile cronice de tract urinar, boli metabolice rare), dar este cert că un rol important revine alimentației și consumului insuficient de apă.
De asemenea, guta, boala inflamatorie intestinală, obstrucția de tract urinar și hipervitaminoza D, coroborate cu unele excese sau deficite alimentare (exces de sodiu sau carne) pot contribui la formarea calculilor.
Dacă vorbim de un tratament naturist al litiazei renale, deși, repet, în cazul dvs. pare să nu mai fie oportun, acesta trebuie să țină cont de substanțele care alcătuiesc calculii (oxalați, fosfați, urați). În funcție de acest aspect, corectarea modului de alimentație trebuie să constituie una dintre principalele căi terapeutice, la care se adaugă remediile potrivite fiecărui tip de litiază. Domeniul este mult prea vast pentru a putea fi lămurit în câteva rânduri (cei interesați pot solicita informații telefonic) și, de aceea, voi face referire doar la suplimentele vitaminice și minerale care vă pot ajuta în prevenirea recidivelor. Astfel, vitamina A (NULL u.i./zi) este utilă în profilaxia oricărui tip de calculoză. Magneziul, împreună cu vitamina B6, este utilizat de organism pentru a transforma oxalații în alți compuși, prevenind astfel formarea calculozei oxalice. Complexul vitaminic B este util pentru prevenirea formării calculilor (în special B1 și B6).
Să auzim numai de bine!
Dr. LAWRENCE CHUKWUDI NWABUDIKE - medic primar dermatolog, acupunctor și homeopat - București. Tel. 0752/30.45.36, 0744/33.04.92, e-mail: chukwudi.nwabudike@live.com
"Am 23 de ani și nu reușesc să mă vindec de sindromul ovarelor polichistice”
(Răspuns pentru ANA, F. AS nr. 1014)
Stimată doamnă, sindromul ovarelor polichistice este frecvent întâlnit și începe adesea odată cu debutul menstruației. Simptomele descrise de dvs. se pot încadra în acest sindrom, inclusiv menstruația redusă (sub 9 menstruații/an), cicluri de peste 35 zile lungime sau perioade de peste 4 luni fără ciclu. Obezitate, hipertensiune, ficat gras, tendință spre diabet tip 2. Între problemele cele mai presante pentru femeile tinere care suferă de această boală sunt hirsutismul (exces de păr, inclusiv pe față) și infertilitatea. Abordarea acestei probleme include:
* Homeopatie - Trebuie găsit remediul constituțional (axat pe individ). Homeopatia va regla starea generală a organismului, într-un mod blând, dar efectiv, pe termen lung.
* Acupunctura - pe meridianele rinichi, vezică urinară, plămân.
* Dietă și mișcare fizică, pentru a reduce greutatea. Mișcarea fizică poate fi de ajutor și în controlarea hipertensiunii. Dieta trebuie să vizeze reducerea cărnii roșii, consumați pește și carne albă.
* Plante medicinale - includ Saw palmetto (Serenoa repens), util pentru reducerea excesului de testosteron, Agnus castus - ajută în reglarea hormonilor ovarieni, iar soia și produsele din soia sunt o sursă bună de fitoestrogen, care ar putea ajuta în echilibrarea menstruației.
* Sportul, practicat la nivelul de înaltă performanță, ar putea crește riscul acestei afecțiuni. Există studii care sugerează că sportul de înaltă performanță crește riscul de tulburări menstruale. Calde salutări.
Dr. IRINA SPUDERCA - medic specialist medicină de familie, București, tel. 0723/51.07.37
"Am colită. Ce legume și fructe pot consuma?”
(Răspuns pentru ANA, F. AS nr. 1022)
Atunci când o persoană suferă de colită, trebuie să știe că are o dereglare de digestie și fermentație la nivelul colonului. Această boală este în primul rând deranjantă și dureroasă, și nu atât patogenică. Poți să îți faci o listă de alimente pe care nu le tolerezi, dar în același timp, poți scăpa de boală odată pentru totdeauna. Este indicat să faci o cură de detoxifiere a colonului, împreună cu o repopulare a florei intestinale. Apoi, evită să mănânci mult la o singură masă, astfel încât cantitatea alimentară să poată fi digerată. Trebuie evitat complet laptele crud. Legat de fructe și legume, este bine de știut că acestea trebuie să fie primele mâncate la o masă, dacă sunt în forma lor crudă. Ele având un timp de digestie mai rapid și cu tendință de fermentație, atunci când sunt mâncate după o masă bogată în proteine, stomacul se transformă într-un butoi plin cu must. Și clismele sunt indicate în perioada de detoxifiere. Cu atenție, boala poate fi vindecată.
VALERIU MUNTEANU - str. Giuseppe Verdi nr. 6A, ap. 3, Timișoara
"Caut tratamente naturiste pentru varice”
(Răspuns pentru MINA - Arad, F. AS nr. 1015)
Înainte de a da curs cererii dvs. de a vi se indica mijloace naturiste de tratament, vă voi face și unele recomandări care pot contribui direct la menținerea unei circulații venoase în membrele inferioare la valori acceptabile, evitându-se astfel agravarea situației existente. Există profesii care reclamă statul permanent în picioare pe parcursul programului de lucru, situație care favorizează apariția varicelor, mai ales pentru persoanele care au ca moștenire genetică posibilitatea unei asemenea afecțiuni circulatorii. Nu știu dacă este și cazul dvs. Nu mai puțin periculoasă este și poziția genunchiului îndoit, ținut astfel vreme îndelungată (e cazul celor ce stau la birou) și care defavorizează circulația sanguină la nivelul picioarelor. Este evident că o asemenea poziție cu genunchiul îndoit este cea mai frecvent întâlnită în cazul majorității profesiunilor, dar și acasă, când se urmăresc ore în șir programe de televiziune stând pe scaun. În aceste cazuri este recomandabil ca pe cât posibil să se stea cu picioarele întinse și nu îndoite, iar din când în când, să ne ridicăm de pe scaun și să facem câțiva pași.
Fără nici o exagerare, un caz extrem, care reflectă consecințele celor de mai sus, este apariția în practica medicală a expresiei "tromboflebita concediului”. Este vorba de persoanele care călătoresc mai multe ore cu avionul pe distanțe mari, în timpul unor călătorii turistice, stând înghesuite pe fotoliu și cu piciorul îndoit. Ca urmare, pot apărea tromboflebite pe parcursul călătoriei, ale căror consecințe pot fi din cele mai grave, prin deplasarea trombului (cheagului) din picior în zona plămânilor sau a inimii (embolie pulmonară sau embolie cardiacă).
Răspunzând acum solicitării dvs., vă recomand unele produse realizate pe baze naturiste de firma "Exhelios” din Timișoara, pe care le veți putea găsi în farmacii sau la magazinele de produse naturiste. Este vorba în primul rând de unguentele Stimuven Plus Gel sau Stimuven Plus Cremă care au în compoziția lor principii active din spânz, castan și hamamelis, care valorifică și amplifică proprietățile de-a dreptul spectaculoase ale spânzului în afecțiuni de natură circulatorie.
Ambele creme, cu precizarea că gelul are o absorbție mai rapidă în piele, au o acțiune venotonică, antiinflamatoare, analgezică, antispastică, antiedematoasă, astringentă, stimulează circulația capilară, cresc rezistența pereților venoși, fortifică și refac funcția venoasă. Sunt indicate pentru varice, tromboflebite, înlătură tensiunea la nivelul picioarelor, reduc senzația de picioare obosite, reduc echimozele și hematoamele, întrețin pereții vasculari și previn apariția recidivelor. În același scop puteți utiliza și Soluția Relaxantă cu spânz, cunoscută în farmacii și sub vechea denumire de "Soluție doctor Boici cu spânz”. Sper ca cele de mai sus să vă fie utile și să vă ajute să evitați o eventuală operație sau sclerozare a venelor.