Țintele economice - principalul obiectiv al noii administrații - sunt departe de a fi atinse, corupția funcționează la aceiași parametri, dacă nu cumva este chiar mai agresivă, legislația este la fel de instabilă ca în toți anii scurși de la răsturnarea lui Ceaușescu. Guvernul d-lui Ponta s-a încadrat perfect, încă de la început, în logica "sistemului ticăloșit”, cum a denumit președintele Băsescu ansamblul de complicități interesate ce domină administrația țării, ierarhia ei economică și socială. Sistemul este o moștenire a comunismului, potențată de Ion Iliescu, prin promovarea "băieților”, securiștii și activiștii comuniști de rang secund, care - "răspândiți” în toate instituțiile statului și în toate partidele - au instaurat "cumetria” în spolierea avuției naționale, având doar grija ca - sub aparența unei democrații de tip occidental - "profitul” să se repartizeze între ei cât mai echitabil. Tovarășii puteau fi orice, de la "genii ale Carpaților”, la "savanți de renume mondial”, de la "părinți ai națiunii”, la "strategi planetari” etc. Când Occidentul a realizat impostura și minciuna propagandistică, reacțiile au fost pe măsură, România fiind - până la căderea comunismului - tot mai izolată pe scena europeană și a lumii în ansamblu.
Se știe cum a început "cel mai cinstit dintre guverne”. Miniștri incompatibili, demnitari în conflict cu Justiția, lideri suspectați de corupție și imoralitate, ce au fost sesizați imediat de (tot mai) puținele medii neaservite. Cum a reacționat premierul la dezvăluirile incendiare ale presei? Evident, înlocuind personajele incomode din perspectiva imaginii "de vitrină” (Alistar, Dumitrescu, Mang etc.) sau acceptând demisia miniștrilor aflați în conflict de interese (Diaconu), așa cum cer cutumele guvernărilor democratice. De ce nu s-a informat înainte de numirea lor este o chestiune la care nu a răspuns. În schimb, imediat după aceste "scandaluri mediatice”, bazate pe fapte reale, în loc să ia măsuri pentru promovarea unor oameni curați și capabili, a încercat să blocheze instituțiile cu adevărat independente ale statului, răspunzătoare de "demascări”. Comisia de etică a Ministerului Educației a fost înlocuită, Înalta Curte de Casație și Justiție și, mai nou, Curtea Constituțională a României s-au trezit cu atribuțiile reduse (prin votul unui Parlament în care "transfugii” au dat USL-ului o majoritate confortabilă). ANI și DNA sunt, la rându-le, "obiective” ce trebuie ținute în frâu, eventual - dacă UE nu bagă de seamă - desființate. Ca nimeni să "nu miște în front”, după politizarea la scară de masă a instituțiilor administrative (prin plasarea clientelei în posturile cheie) s-a trecut și la stârpirea altor structuri cu pretenții de funcționare echidistantă, precum ICR-ul sau TVR-ul. Institutul Cultural Român a fost subordonat Senatului, iar TVR a fost atribuită lăudătorilor de circumstanță ai premierului. De ce a ales aceste "soluții” șeful "celui mai cinstit dintre guverne”? D-l Ponta a înțeles că orice instituție cu manifestări cât de cât autonome reprezintă o primejdie pentru Sistem. El a intuit că buna funcționare a acestuia presupune o coerență totală în minciună, disimulare și dezinformare. Cum va mai putea guvernul să susțină că prin deciziile lui a redus calitatea vieții la nivelul anterior izbucnirii crizei economice globale, dacă cercetătorii și mediile neaservite vor demonstra că salariile și pensiile reale scad datorită inflației, șomajul crește datorită reducerii investițiilor, iar consumul se reduce și mai mult, din cauza urcării prețurilor? Cum va mai putea guvernarea USL să-și satisfacă înfometata clientelă, dacă Justiția independentă va ataca rădăcinile "groase” ale corupției, iar ONG-urile societății civile vor denunța clar, fără opreliști, țesătura de relații care o fac posibilă? Pentru salvarea aparențelor și păstrarea unui ambalaj nedeteriorat în fața Occidentului, a realizat d-l Ponta, trebuie întărit controlul social și eliminate pretențiile instituționale de independență. Justiția poate fi iarăși subordonată cu ajutorul unui Parlament docil, iar "criticii” pot fi aliniați prin amenințare sau corupție.
Două "cazuri” potențează intenția liderilor USL de restaurare totală a "Sistemului ticăloșit” în guvernarea țării. Cazul "sinuciderii” lui A. Năstase, fostul premier PSD-ist și pretendent la președinția României, și cazul lui V. Ponta însuși. D-l Năstase a provocat circul mediatic al propriei morți, prin gestul său lipsit de răspundere și bărbăție, datorită faptului că, în mintea sa de omnipotent reprezentant al Sistemului, acesta n-ar fi trebuit să-l abandoneze niciodată. D-l Năstase nu a acceptat nici o clipă faptul că, datorită presiunilor UE, Justiția română chiar a devenit independentă. Ca și Ceaușescu, el a crezut, până în ultimul moment, că Sistemul îl va salva, iar complicitățile care l-au ținut în libertate peste opt ani de la izbucnirea scandalului i-au întărit impresia aceasta. Mai complicat este "cazul Ponta”. Ca demn produs al Sistemului, d-l Ponta și-a clădit cariera pe aceeași falsificare a imaginii proprii, atribuindu-și prin fraudă titluri și "zorzoane” pe care nu le merita. Premierul s-a folosit de plagiat pentru teza de doctorat și alte lucrări publicate. În Occident, președinți sau miniștri și-au dat demisia (vezi cazul președintelui Germaniei, Christian Wulff) chiar și atunci când au fost doar suspectați de plagiat. D-l Ponta, care a acceptat, totuși, demisiile miniștrilor săi plagiatori, nu se va retrage, desigur. Precum mentorul său, A. Năstase, el nu poate crede că Legea și Codul Onoarei au valabilitate egală pentru toți. Cu riscul confirmării imaginii negative a românilor în Occident, el se va duce la Bruxelles, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Rușinea nu va fi ștearsă, chiar dacă va fi primit conform protocolului.