Mi-aș permite să adaug că această " rasă aparte” de politicieni sunt, într-adevăr, politicieni de doi lei, la care însă mai primești și restul... dar, din păcate pentru românii de rând, politicienii care-i conduc sunt de milioane de dolari, și nu dau doi bani pe cei care i-au ales.
După alegerile locale, domnul Ponta declara emfatic, precum după o victorie napoleoniană: "Este un moment istoric - USL a scos PDL din București”.
Domnule Ponta, istoria nu ia în considerare schimburile de vestiare. Din "oaspeți”, ați devenit "gazde” și, din păcate, veți continua meciul de fotbal (sper că nu se va transforma în războiul de 100 de ani) cu PDL-ul, în care mingea este... populația României. Veți continua să trageți șuturi balonului rotund și să marcați goluri. Goluri însă, pentru marea majoritate a românilor, doar în portofelul lor. Dacă tot vreți să scrieți istorie, începeți cu asanarea mafiei politice și deratizarea corupției ajunsă material didactic pentru toți cei care se apucă de politică. Redați demnitatea românului care v-a votat, care v-a învestit cu încredere și care încă mai speră (naivul de el) la mai bine.
În România, din păcate, mojicia a luat locul valorii, mitocănia este substitutul caracterului curat, iar contul în bancă decide și are putere de viață și de moarte asupra oropsitului mioritic.Valorile se află la baza piramidei, pe când cocalăria și parvenitismul se află în top, râzându-le în nas celor educați, corecți, cinstiți și cu bun simț. Oamenii de valoare, precum doctorii, inginerii și oamenii de știință, sunt umiliți și batjocoriți în propria lor țară, cu salarii de mizerie, dar apreciați la adevărata lor valoare odată ce trec granița ținutului mioritic.
Domnilor politicieni, încercați să nu mai fiți politicieni de doi bani (la care mai primești și restul) și dați mai mult de doi bani pe cei care v-au votat. Încetați să mai pasați mingea de la unii la alții, sau, mai bine zis, să furați mingea de la unii la alții. Domnule Ponta, din fost jucător-căpitan de echipă, acum sunteți arbitru. Fiți corect! Arbitrați această țărișoară și "fluierați” și penalizați, cu eliminare, fiecare fault la adresa cetățeanului de rând. Opriți jocurile de culise și desființați impresarii și samsarii politici, care nu au făcut decât să fugărească, în ultimii 20 de ani, peste 3 milioane de "mioritici”, care au migrat către pășuni mai verzi și fără lupi hapsâni, care să îi jupoaie de vii. Opriți acest exod! "Faultați” mojicia care a luat locul valorii, "fluierați” mitocănia, care este substitutul caracterului curat, și readuceți în educația viitoarelor generații valorile autentic românești, reașezați aceste valori pe piedestalul cuvenit. Eliminați practicanții cocalăriei și parvenitismului, care se află în vârful piramidei și care le râd în nas celor educați, corecți, cinstiți și cu bun simț. Contraziceți-l, vă rog, pe Esop, care spunea: "Pe hoții mărunți îi trimitem la spânzurătoare, iar pe cei mari îi numim în funcții publice”. Eliminați hoții! Aveți o șansă unică să fiți un arbitru care poate să facă o figură memorabilă, și nu doar una de culise. Curățați vestiarele de lichele, de hoți, de paraziți și de parvenți.
Domnule Ponta, istoria nu se face prin schimbul de vestiare! Istorie veți scrie când veți primi aplauze din partea publicului spectator (populația Romaniei) la scenă deschisă, în urma unui arbitraj impecabil. Atunci, și numai atunci, când echipele de politicieni pe care le arbitrați vor practica un joc politic corect și fără faulturi la adresa cetățeanului de rând, dar și fără goluri în buzunarele românilor, numai atunci veți putea afirma - de data aceasta cu adevărat emfatic: "Mission accomplished!”.
San Francisco, USA