Aprigi dulăi de pază ai unor trusturi de presă care duhnesc de la o poștă a impostură și a interese partinice, erijându-se neîncetat în străjeri unici ai valorilor noastre morale, acești nedemni colegi de breaslă dau zilnic verdicte, acuză fără drept de apel, taie și spânzură, sunt experți în orice, au darul prezicerii și, peste toate, au un tupeu sinonim cu mitocănia. Așa se face că, după zile în șir de sporovăială despre eșecul PDL-ului în alegeri, s-au gândit să atace în cor, cazul TVR, aprobând, în premieră, o zicere a președintelui României: "Televiziunea Română ar trebui desființată și reînființată pe alte baze.” În primul rând, nu pot să-mi ascund indignarea în fața unei asemenea opinii prezidențiale, emise abia acum, când Alexandru Lăzescu, adică omul numit de președinte la șefia TVR-ului, tocmai a fost debarcat. De ce n-a spus-o și până acum, când porțile televiziunii naționale îi erau larg deschise? Păi, tocmai de-aia! Ce-a urmat era lesne de anticipat. Declarația cu pricina a fost numaidecât aprobată de numeroși oameni politici. Și astfel, s-a deschis o nouă temă de discuție în studiourile tot mai aglomerate ale unor televiziuni. Tunete și fulgere, verdicte necruțătoare, insulte ca la ușa cortului. Toate astea, sub aceleași lozinci scrise cu majuscule pe burtierele emisiunilor: "TVR, o rușine națională!”, "TVR trebuie desființată!”. E necesar să menționez aici, cu sfială, că lucrez de 14 ani în Televiziunea Română, ca realizator de emisiuni. Și niciodată nu mi-a fost câtuși de puțin rușine să spun asta. Ba dimpotrivă. Am lăsat în arhiva acestei instituții zeci de reportaje și filme documentare, vreo opt dintre ele premiate la diferite festivaluri naționale și internaționale. Nu spun asta din vanitate, ci doar pentru a nu se înțelege că rândurile de față ar fi efectul frustrărilor unui individ care a tăiat frunze la câini în instituția sus-pomenită. Nu, Televiziunea Română nu este și nu a fost niciodată o rușine națională. După umila mea părere, ea a fost și va fi, alături de alte câteva televiziuni, una dintre puținele oaze de echilibru și bun gust, în tot peisajul cumpărat politic și așa de vulgar al presei românești. Aici lucrează sute de profesioniști de valoare, operatori, editori de imagine sau de sunet, regizori, realizatori, care muncesc pe brânci, pe bani de nimic, și câștigă anual premii în toate colțurile lumii. Lor nu le va fi niciodată rușine de TVR. Spre deosebire de gălăgioșii de la televiziunile vuvuzea, puși doar pe vrajbă și circ, colegii mei din televiziunea națională trag din greu, pentru întoarcerea informației la normalitate, la lucrurile de bun simț. Rușine națională ar trebui să le fie doar celor care au siluit această instituție, folosindu-se de ea în fel și chip, discreditând-o cu bună știință, prăduind-o fără scrupule. Ei sunt singurii răspunzători pentru colapsul de astăzi al televiziunii naționale. Veșnic apărați de o abjectă imunitate politică, nici unul dintre ei n-a fost vreodată deranjat de vreun procuror ori de vreun control riguros. Iar astăzi, când dezastrul a atins apogeul, tocmai cei care au fost părtași la acest jaf cer desființarea televiziunii române. Sunt absolut convins că o asemenea grozăvie nu se poate înfăptui. În nici o țară europeană nu s-a întâmplat ca o televiziune publică să fie suprimată. Firește că e nevoie de măsuri urgente de resuscitare. Iar prima și cea mai eficientă ar fi chiar depolitizarea acestei instituții, instaurarea unui management serios și a unor măsuri radicale. Nu sunt însă atât de naiv ca să cred într-o asemenea primenire. De 22 de ani se bate apa în piuă pe subiectul ăsta, și la fel va fi și acum. Cum să lase clasa politică din mână un asemenea colos? Va trece și de data asta furtuna și lucrurile vor porni pe același drum tenebros. Din nefericire, o singură concluzie va rămâne în mintea omului de rând: că TVR e o rușine națională. Iar vajnicii dulăi de pază ai unor televiziuni de scandal vor jubila cu nesaț, bifându-și pe lista de subiecte o nouă victorie perfidă.