- Nu am auzit nici un discurs despre reformă în PDL, am asistat doar la reglări de conturi în interiorul partidului, soldate cu o binevenită depunere a mandatului de către echipa condusă de Emil Boc. Acum începe lupta pentru putere, în care setea de răzbunare a lui Vasile Blaga pentru înfrângerea suferită anul trecut la Convenția Națională joacă un rol covârșitor. Are Vasile Blaga un program propriu pentru reformarea partidului ? Mă îndoiesc, judecând după vehemența cu care a respins anul trecut tentativele de reformă ale Monicăi Macovei. Are el un program de reformă pentru țară? Dacă îl are, îl ține bine ascuns. Cu toate acestea, Vasile Blaga are mari șanse de a conduce PDL după convenția din 30 iunie, pentru că este apreciat de liderii PDL din teritoriu, care văd în el un om cu care pot negocia orice. În plus, este o mână de fier, care le dă speranțe, după ce au fost conduși de ezitantul și influențabilul Emil Boc. Dar mai ales prezența lui Vasile Blaga îi liniștește în privința zelului reformist al minorității intelectuale din partid, pe care domnul Blaga nu o va lăsa niciodată să câștige prea mult teren. Din toate aceste motive, care-i asigură sprijinul activului de partid, domnului Blaga îi va fi foarte greu să promoveze imaginea unui partid reformat și reformist. Dar dacă nu va fi perceput ca un partid autentic de dreapta, care a înțeles lecția înfrângerii din alegerile locale și s-a primenit, PDL nu are nici o șansă la alegerile din toamnă. Or, domnul Blaga poate fi agreat de cadrele PDL, dar nu este la fel de apreciat de electorat, pentru că reprezintă un tip de politician perimat. Monica Macovei, în schimb, este bine văzută de alegători, iar prezența ei la Cluj, în campanie, l-a ajutat mult pe Emil Boc. În aceste condiții, decizia echipei intelectuale de a candida la conducerea partidului este o adevărată provocare la adresa domnului Blaga. La drept vorbind, PDL are nevoie atât de competențele organizatorice ale lui Vasile Blaga, cât și de atașamentul față de integritate și reformă al Monicăi Macovei, problema partidului fiind incompatibilitatea dintre aceste două personalități. Pornind de la această incompatibilitate, evidențiată și de ultimele evenimente din partid, distanțarea, dacă nu chiar desprinderea de PDL a grupului din jurul Monicăi Macovei nu este exclusă - cu condiția să existe o alternativă politică atrăgătoare. Deocamdată, Monica Macovei a anunțat că va participa la congresul de constituire a noului partid "Noua Republică”, iar mai demult a declarat că se va alătura oricărei mișcări coagulate în jurul lui Mihai Răzvan Ungureanu. Mai interesant este faptul că, deși a demisionat din PNL, MRU a declarat că nu se va înscrie în PDL - unde Vasile Blaga nici nu-l dorește. Pe scurt, totul depinde de existența unei alternative de dreapta credibile. Deocamdată, această alternativă este doar în fază de proiect.
2. În ciuda siguranței de sine pline de aroganță și a euforiei exagerate pe care o manifestă de când a preluat puterea politică, USL-ul pare destul de nesigur și e gata să bată în retragere când se vede atacat. Dovadă: anularea miniștrilor demascați ca nepotriviți, de mass-media și, recent, pasul în spate făcut, ca la scrimă, în cazul Patapievici - ICR. Apreciați această atitudine ca pe un spor de democrație, sau ca pe un caz tipic de "pălărie prea mare pentru un cap prea mic”?
- USL face pași înapoi pentru că și-a creat singur niște situații fără ieșire și pentru că nu s-a desprins mental de epoca guvernării Năstase, când orice abuz era posibil. Să luăm de pildă cazul ministrului culturii Mircea Diaconu, declarat incompatibil de instanța supremă și obligat de lege - nu de premier - să părăsească guvernul. Era un caz ușor de evitat, căci procesul era deja în curs, ca și ancheta DNA în chestiunea conflictului de interese. Ce rost avea să-l numești ministru, înainte să-și rezolve problemele pe care le avea în justiție? Nu demonstrează această numire o lipsă de elementară inteligență politică și o anume încremenire într-un trecut, când arbitrariul și bunul plac al celor de la putere făceau legea? Cazurile numirilor eșuate la educație - Corina Dumitrescu și Ion Mang - nu fac altceva decât să demaște penuria de cadre a PSD și putregaiul din universități. Pasul înapoi a fost făcut pentru că dovezile de plagiat erau incontestabile, dar să nu uităm că verdictul Comisiei de etică a ministerului educației întârzie, iar componența comisiei a fost modificată integral. Așadar, toată lumea a văzut că Ion Mang a plagiat, dar un verdict oficial tot nu există!
În cazul lui Horia Roman Patapievici, eu cred că avem de-a face mai degrabă cu o eschivă a premierului. Când declară că nu vrea să-l schimbe pe domnul Patapievici din fruntea ICR, Victor Ponta știe că nu el îl va schimba, ci senatorii USL, pentru că ICR a fost trecut în subordinea Senatului, nu a guvernului. Pe de altă parte, probabil că premierul nu a fost capabil să anticipeze reacția vehementă a unor personalități intelectuale de prim ordin, la mazilirea președintelui ICR. Nu cred însă că a renunțat la ideea înlocuirii lui Horia Roman Patapievici, ci doar așteaptă ca furia inițială să se topească în arșița verii.
În sfârșit, dacă ar fi vorba cu adevărat de un spor de democrație, Victor Ponta însuși ar trebui să demisioneze și să se supună verdictului justiției în chestiunea propriului plagiat, scos în evidență de prestigioasa revistă științifică Nature și de Frankfurter Allgemeine Zeitung, unul din cele mai respectate ziare europene. Ce face însă Victor Ponta, în fața evidenței plagiatului ? Acuză, fără nici o probă, un atac politic din partea lui Traian Băsescu și invocă în mod jenant pretinse neglijențe care ar justifica absența ghilimelelor pentru numeroasele pasaje preluate din alți autori, contând pe faptul că verdictul final în privința plagiatului poate fi amânat prin tot felul de tertipuri procedurale. Nu în democrație ne aflăm aici, ci într-un penibil absolut. Dar dacă Victor Ponta este liber să fie cât de penibil dorește, România nu trebuie să devină penibilă din cauza lui. Iată de ce interesul național cere acum ca Victor Ponta și toți impostorii din echipa lui să se retragă. După aceea vom putea vorbi de democrație.