ANDRÉ HEIN - "Românii trăiesc pe un teritoriu enorm, mult mai mare decât cel stabilit de granițe”

Politolog, doctorand la Institutul de Studii Avansate din Viena

Dreptate pentru "românii uitați” din Balcani

Tradiția germană și austriacă a cercetărilor ling­vistice și istorice dedicate românilor și aromânilor din Peninsula Balcanică datează încă din secolul al XIV-lea. Pe la 1350, austriacul Peter Zu­henvirt, vestit poet și baladist la curtea regelui un­gu­rilor și al polonezilor, Lajos I, face cele dintâi descrieri în versuri ale vlahilor din Balcani, care erau "frumoși, vrednici și viteji”. Între ei strălucea "împăratul Ioniță Că­loian”, și toată lumea știa că așezările lor se întin­deau de la Dunăre până la Țarigrad (Istanbul). Mai târ­ziu, în secolul al XIX-lea, Samuil Draxin, călugăr ca­tolic austriac, a fost gata să-i treacă pe românii din Ti­moc la greco-catolicism, în semn de separare de orto­docșii bulgari. A fost prigonit de mitropolitul bulgar de Vidin și urmele i se pierd la Constanța. În secolul al XX-lea, marele filolog german Gustav Weigand (NULL-1930) va înființa, la Leipzig, cel dintâi "Institut pentru Studiul Limbii Române”. El a cercetat cel dintâi, la fața lo­cului, dialectele și graiurile limbii române, călă­to­rind, în anii 1887 și 1909, în toate ținuturile locuite de români. Weigand a impus în lumea științifică folosirea denumirii de "aromân”, care a înlocuit-o pe cea de "ma­cedonean”. La rândul său, europarlamentarul ger­man Jurgen Herrmann, membru al Grupului Popu­lar European, a întocmit, în urmă cu doi ani, un raport pentru Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în care recomandă Serbiei (implicit și Bulgariei) să nu mai separe comunitățile românești în "români” și "vlahi”, deoarece este vorba de unul și același popor: po­porul român și limba română. În aceeași frumoasă și admirabilă tradiție a interesului oamenilor de știință ger­mani și austrieci față de latinitatea balcanică, doc­torandul André Hein din Germania, a cărui mamă, Maria, este originară din Baia Mare, și-a dedicat stu­diile doctorale situației românilor din jurul României, pe care-i vede drept o "minoritate uitată”, atât de gu­ver­­nele sârb, ungar, ucrainean, bulgar, cât și de Co­misia Europeană însăși. Fiind mai avansat cu cerce­tările din Bulgaria, tânărul Hein, absolvent al facultății de Științe Sociale din Potsdam și aflat în prezent la Studii Aprofundate în Viena, a ținut deja conferințe în Islanda, pentru a duce cât mai departe și mai direct adevărul despre cum nu sunt recunoscuți românii ca minoritate într-o țară membră a UE.

"Tratamentul pe care Serbia și Bulgaria, Ucraina și Ungaria îl acordă minorităților românești, refuzându-le orice drept politic, cultural și identitar, este, de fapt, testul cu hârtia de turnesol care ne arată gradul lor de europenizare”

- Ca studios german v-ați dedicat lucrarea de doctorat "românilor uitați” din Balcani și din jurul Ro­mâniei. Ce v-a atras la această temă atât de margi­nalizată de cei care nu-i iubesc pe români?

- Urmând studii geopolitice aprofundate la Londra, am descoperit că românii trăiesc pe un teritoriu enorm, mult mai mare decât cel mărginit de granițe. Precum odinioară istoricul britanic Milton Lehrer și-a aban­donat cercetările privind istoria ungurilor, pentru a-și susține teza de doctorat în istoria românilor, și eu am abandonat alte teme care-mi făceau cu ochiul și la care aveam mult mai puțin de lucru, pentru a mă dedica minorității române. Să nu uităm că mama e româncă, plecată în Germania în anii '70, prin căsătorie cu tatăl meu, iar cele mai frumoase vacanțe din viață le-am pe­trecut în Maramureș, împreună cu copiii din satul natal al mamei. Pe de altă parte, mi-am dat seama că nu exis­tă prea multe studii despre acești români/vlahi, aro­mâni/istroromâni și cum au mai fost ei numiți. Mă refer la studii actuale, care să dezvăluie Europei care este situația acestei minorități în țări care-și doresc respectul comunității internaționale. Este vorba de Serbia și Bulgaria, Ucraina și Ungaria. Tratamentul pe care îl acor­dă aceste țări minorităților românești în pri­mul rând, refuzându-le (în special Bulgaria) orice drept politic, cultural și identitar, este, de fapt, testul cu hârtia de turnesol care ne arată gradul lor de europenizare. Cercetând pentru început cazul Bulgariei, am impresia că această țară, pretins europenizată, ignoră o mino­ritate etnică sub pretextul că este doar un modest "grup etnic”.

- V-ați întrebat vreodată, cercetând situația ro­mâ­nilor din Timocul bulgăresc și sârbesc, de ce-i pri­gonesc atât de mult autoritățile respective pe români?

- Nu știu dacă sunt prigoniți... Cred că bulgarii și sâr­bii se tem de destabilizarea statului. Ei văd încă sta­tul ca pe un monolit, în care nimeni nu mișcă în front, cum se spune. Li se pare că, dacă lași minoritățile să aibă biserică proprie, vor cere după aceea și școală, apoi manuale, ziare, cărți, televiziune etc. Și bulgarii, și sârbii, probabil că se tem de o dezbatere deschisă privind minoritățile. Dar astea sunt standarde europene care trebuie urmate, indiferent de particularitățile zonale.

"Ca multe alte grupuri etnice, românii din Bulgaria au rămas până acum în afara interesului instituțiilor europene și al istoricilor și analiștilor politici”

- Bulgaria a beneficiat de un lobby puternic îna­inte de aderare, fiind dată mereu ca exemplu Ro­mâ­niei în multe privințe, inclusiv în domeniul mino­ri­tăților naționale. Care a fost adevărul?

- Ca și în alte cazuri din zonă, admiterea Bulgariei în diverse instituții comunitare privind drepturile mino­rităților a fost un pas decisiv în procesul de aderare la UE. În timp ce UE și CE s-au concentrat pe adoptarea formală a convențiilor privind tratamentul aplicat mi­norităților mari, minoritățile mici au fost ignorate. Doar Consiliul Europei s-a preocupat de minoritățile uitate, atrăgând atenția asupra discrepanței dintre legi, care păreau în regulă pe hârtie, și realitatea din teren, care este, se pare, diferită. Trăgând avantaje din filo­sofia Comisiei Europene, care era mulțumită că parla­mentul de la Sofia adoptase niște legi formale, Bulgaria și-a dat seama că poate foarte bine să ascundă mino­ritatea română.

- Bulgaria are o tradiție puternică în ignorarea minorităților naționale. Politologii de la Sofia vor­besc, însă, de "modelul etnic bulgar”, care ar fi "un exemplu” pentru Europa.

- Bulgaria este un caz foarte interesant, dacă ne re­ferim la modul cum tratează minoritățile mari și mi­noritățile mici. Dacă primele reprezintă circa 14% din populație, celelalte ar reprezenta, după recensă­mintele lor controversate, numai 2%. Cum Sofia urmează modelul francez de "națiune civică”, ei spun că se ba­zează pe principii pluraliste, care permit tratarea egală a indivizilor ca parte a națiunii de cetățeni. În același timp, spun că scopul lor politic e să garanteze po­sibilitatea acestor indivizi de a trăi sub identități etnice distincte - ceea ce pare absurd, deoarece nu poți trăi ca român sau ca macedonean, cu tradițiile și cultura ta, fiind în același timp un "cetățean” bulgar fără iden­ti­tate națională. Din cauza acestei duplicități, s-a ajuns ca, imediat după 1989, o lege nouă să garanteze învăță­mân­­tul în limbile minorităților, în școlile de stat, iar în Cons­tituție, chiar în același an, să se introducă inter­dic­­ția de a în­ființa partide politice pe baze etnice, re­ligioase și rasiale. S-a făcut o singură excepție: partidul turcilor (MRF). Imediat a fost abolit termenul de "mi­norități et­­nice” și a fost introdusă sintagma "gru­puri etnice”, pro­­­ba­bil pentru a ocoli exigențele UE, care se re­feră la "mi­­norități”, nu la "grupuri”. Totodată, au fost înfiin­ța­te o grămadă de instituții care apără, pe hârtie, dreptu­rile minorităților, astfel că, atunci când a venit CE cu mo­­nitorizarea, existau legi, existau două mino­ri­tăți mari (turcii și romii), existau instituții. Cine să mai în­trebe de români sau de macedoneni? Mai mult decât atât, guvernul bulgar a lansat, în 2001, un pro­gram nu­mit "Oamenii sunt Bogăția Bulgariei”, unde, printre al­tele, au fost incluse, formal, și minoritățile ca parte a eco­nomiei și societății bulgare.

- Unde-i găsim pe români în acest "paradox al modelului etnic bulgar”?

- Ca multe alte grupuri etnice, românii din Bulgaria au rămas până acum în afara interesului instituțiilor europene și al istoricilor și analiștilor politici. Comisia Europeană nu menționează grupul românilor deloc, și numai Consiliul Europei, în câteva cazuri, face unele trimiteri la situația lor.

"Faptul că românii nu au nici o școală în limba română este edificator pentru situația lor din Bulgaria”

- Românii din Bulgaria își părăsesc vetrele în că­utarea unui loc de muncă, știut fiind că zona lor este ținută înadins a fi cea mai săracă. Sunt dezna­țio­na­lizați pe șantierele patriei, de pe acum fiii lor nu mai vorbesc românește. Care este "poza” pe care o faceți comunităților românești de la sud de Dunăre?

- Potrivit recensământului din 2001, în Bulgaria ar trăi 1088 de români și 10.566 de vlahi, deși organi­za­țiile lor, cea mai importantă fiind AVE din Vidin, spun că, în realitate, în alte surse este vorba de peste 250.000 de etnici români/vlahi. Ei trăiesc în regiunile Vidin (Timoc), Vratsa și Plevna, fiind băștinași pe aceste locuri. Din păcate, în ciuda loialității lor față de statul bulgar, legislația privind drepturile minorităților pare a nu se aplica. Liderul român din Vidin, Ivo Gheor­ghiev, spune că guvernul de la Sofia primește apelurile lor cu indiferență, păstrând tăcerea. Din această cauză, gu­vernul este acuzat că ar urmări deznaționalizarea ro­mânilor. Faptul că românii nu au nici o școală în limba română este edificator pentru situația lor. La început, s-a sperat că mult lăudatul Consiliu Național de Coo­perare în Domeniul Etnic și Demografic, înființat de guvern pentru a fi un "forum” pentru minoritățile na­ționale, va oferi o alternativă credibilă de reprezentare a acestor minorități. În realitate, o analiză pe baza in­for­mațiilor aflate pe internet sugerează că această enti­tate, puternic influențată de minoritari asimilați, bul­garizați, a devenit parte a elitei conducătoare de la So­fia. Unii dintre acești minoritari, care s-au lepădat de identitatea lor, sunt aromâni, iar ei preferă să vorbească de "integrare voluntară” în societatea bulgară, și nu de "asimilare”. Activitatea lor, susținută discret de guvern, pune în mare dificultate încercările românilor de a-și păstra identitatea națională.

"Dacă Bulgaria a acordat drepturi depline turcilor și romilor, dar «a uitat» de români, de românofoni (rudari), de găgăuzi, de macedoneni, asta nu înseamnă că Bulgaria trebuie felicitată”

- Deși au susținut puternic integrarea Bulgariei în UE, au avut românii minoritari vreun beneficiu de pe urma loialității lor?

- Sunt câteva argumente care susțin că n-au avut prea multe beneficii. În timp ce guvernul susține că Bulgaria îndeplinește toate standardele internaționale privind minoritățile, românii din Timoc îl contrazic: "Sofia”, spun ei, "nu gândește european. Se spune că ime­diat după încheierea Războiului Rece, autoritățile bul­gare au depus multe eforturi pentru a împiedica înfiin­țarea de organizații etnice ale românilor”. În acest context, mi se pare și mie că, pentru acești ro­mâni, aderarea țării lor, Bulgaria, la UE nu a adus multe schimbări în bine. Dimpotrivă, românii se simt ca o națiune perdantă în procesul de integrare, mai ales când văd câtă atenție li se acordă minorităților mari, aflate în atenția internațională.

- Care este scopul practic al tezei dv. de doctorat? V-ați propus să o puneți "la lucru” în comunitatea științifică europeană, ori o veți așeza pe o etajeră, lăsând-o generațiilor viitoare?

- Mi-ar plăcea să declanșeze o dezbatere politică largă, la nivel european, despre drepturile grupurilor mici, "invizibile”. Dacă Bulgaria, de exemplu, a acor­dat drepturi depline turcilor și romilor, dar "a uitat” de ro­mâni, de românofoni (rudari), de găgăuzi, de ma­ce­doneni, asta nu înseamnă că Bulgaria trebuie felicitată. Eu cred că numai niște minorități mulțumite, care au drep­turile firești, pe care bulgarii, ca minoritari, le au în țările vecine, în cazul de față în România, vor fi lo­iale statului bulgar și își vor aduce contribuția la dez­voltarea societății.