Un lobby politic pentru un proiect privat de minerit, cel mai controversat de la afacerea Skoda încoace (afacere din 1930, de dotare cu armament a armatei, care a ținut multă vreme pagina întâi a ziarelor). Dacă societatea civilă, Academia Română, ASE, ICOMOS, Ad Astra, ARA și alte organizații importante, naționale și interna-ționale, care se opun cu argumente solide proiectului Roșia Montană, se luptă de peste 15 ani cu malversațiunile unei companii transoceanice; dacă justiția a sancționat în repetate rânduri, prin sentințe definitive, ilegalitățile autorităților locale și ale unor ministere; dacă întreaga opinie publică se opune înstrăinării aurului și argintului țării și dacă actualii guvernanți au ajuns la putere tocmai prin opunerea la proiectul exploatării cu cianuri de la Roșia Montană, se pune întrebarea: cum își permite un ministru liberal de ultimă oră, apărut pe firmamentul politicii înalte, să declare public, fără tremur în glas, că "Proiectul Roșia Montană va demara până la sfârșitul anului"? Pe ce s-a bazat când a făcut o astfel de declarație, adresată direct bursei din Toronto (acțiunile Gabriel au crescut instantaneu, de la 1,50, la 2,25 dolari)? Ale cui interese le apără domnul Chițoiu? S-a gândit vreo clipă că vorbele lui contrazic unul din punctele care a adus PSD-ul la guvernare? Ba, ministrul Chițoiu a mers încă și mai departe, amenințându-i cu strămutarea forțată pe roșienii care refuză să-și vândă proprietățile. Strămutare, chipurile, pentru "interes național”. De când e de interes național un proiect privat de minerit, în care statul deține efectiv, la această oră, doar 0,6% din acțiuni?!
Alburnus Maior cere demiterea ministrului economiei
Revoltată de situația creată, Asociația Alburnus Maior din Roșia Montană i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Ponta, în care-i cere demiterea ministrului economiei: "Contrar dorinței dvs. de a prezenta un Program de Guvernare clar și un cabinet unit, ministrul economiei, Daniel Chițoiu, dovedește fie un plan guvernamental contrar declarațiilor electorale ale Guvernului Ponta, fie o filieră PNL a lobby-ului RMGC-ist în Guvern, chiar mai puternică decât dorința prim-ministrului României. Acest nou demers de lobby contravine în mod evident afirmațiilor dvs., potrivit cărora lobby-ul politic trebuie să înceteze, iar evaluarea impactului de mediu trebuie realizată cu transparență totală. Rolul de avocat al proiectului minier a fost momentan transferat de la președintele Traian Băsescu, la un membru al cabinetului dvs. Acest lucru este cu atât mai grav, cu cât domnia sa se antepronunță astfel asupra unor chestiuni care nu au parcurs o procedură de evaluare. Gravitatea declarațiilor ministrului economiei trebuie imediat sancționată prin demiterea sa, mai ales că întreaga dvs. credibilitate depinde de acest act. Vă solicităm să acționați cu responsabilitate, să respectați angajamentele asumate și să arătați continuitate în propriile afirmații și decizii”, se spune în respectiva scrisoare deschisă. Declarațiile lui Daniel Chițoiu agită și mai tare apele atât de învolburate ale facerii noului executiv al României, născând, în loc de încredere în noul guvern, suspiciuni.