Cura cu căpșuni

Ilie Tudor
Adevărat simbol culinar al începutului de vară, ne încântă simțurile cu aroma, cu gustul și culoarea lor. Când le vezi pe tarabele din pia­ță le-ai mânca și cu ochii, mai ales că acum, la mijloc de iunie, au apărut "adevăratele" căpșuni românești, coapte la timp și ne-otrăvite cu chimicale, care pe lângă gust au și efecte terapeutice, de care trebuie numaidecât să be­neficiem.

Mod de folosire

Se consumă zilnic 1-1,5 kg de căpșuni, în mai multe reprize, cu aproximativ 30 de minute înaintea meselor principale. Se mănâncă fructele bine spălate, din care s-au îndepărtat toate părțile stricate sau intrate în fer­mentație. O cură de căpșuni durează minimum 7 zile și maximum o lună, dar de cele mai multe ori, este limitată de perioada în care găsim aceste fructe proaspete, care nu durează decât vreo patru săptămâni. Să aflăm în con­tinuare și efectele terapeutice ale acestei cure.

Căpșunile și kilogramele în plus

Un kilogram de căpșuni are doar 350 de calorii, adică echivalentul a două felii de cașcaval sau a jumă­tate dintr-o porție de tort. În plus, căpșunile conțin în proporție de 13% fibre alimentare, adică acele sub­stanțe nedigerabile care dau senzația de sa­ție­tate și care "cură­ță" organismul de toxine. Din aceste motive, cura de căpșuni este un mij­loc foarte eficient pentru a lupta cu kilogramele în plus. Înaintea fiecărei mese, se consumă câte 300 g (adi­că două pahare) de căpșuni bine spă­late, iar între mese, dacă ni se face foame, consu­măm, de asemenea, căp­șuni, eventual un iaurt cu căpșuni (preparat în casă). Cu­ra durează mi­ni­mum trei săptămâni, nu este deloc greu de ținut și duce la pierderea a aproximativ cinci ki­lo­gra­me din greutatea corporală, care nu vor mai fi puse la loc, dacă se menține o dietă echili­brată, cu multe fructe.

Căpșunile și reîntinerirea

Aceste fructe sunt printre cele mai puter­nice ali­mente pentru stoparea și chiar pentru "inversarea" pro­ceselor de îmbătrânire. În prin­cipal, căpșunile ajută la men­ținerea sănă­tății sistemului nervos, protejând în spe­cial memoria. Apoi, ele ajută la menținerea sănă­tății articulațiilor și a vaselor de sânge, pre­cum și a tonu­sului muscular. Pe timpul sezo­nului, se țin tra­tamente de pâ­nă la 4 săp­tămâni, timp în care se consu­mă mi­nimum ju­mă­tate de ki­logram de căp­șuni pe zi.

Căpșunile și sarcina

Sunt printre ali­men­tele ideale în tim­pul sarcinii, deoa­rece asigură necesarul câ­torva vitamine (în spe­cial vitamina C și vitaminele din complexul B), necesare dezvoltării foe­tusului, precum și o parte din necesarul de minerale (po­tasiu, magneziu, mangan etc.). În plus, căp­șunile sunt un excelent preventiv pentru multe din afecțiunile care pot afecta femeia în timpul stării de graviditate, cum ar fi varicele, hipertensiunea, infecțiile și litiaza urinară. Pe timpul sezonului, se reco­mandă consumul a minimum 400 g de căp­șuni zilnic.

Căpșunile și vitamina C

O doză de doar 150 g de căpșuni asigură apro­ximativ 140% din necesarul de vitamina C al unui adult. Persoanele care au un deficit din această vitamină vor consuma câte 400 g de căpșuni pe zi, minimum, vre­me de două săptămâni. Această "supradoză" de vita­mina C este extrem de favorabilă în afecțiuni cum ar fi alergia, astmul, virozele respiratorii, afecțiunile însoțite de febră și de inflamație, în general.

Precauții și contraindicații

Aproximativ 1% dintre noi suntem alergici, într-o măsură mai mică sau mai mare, la căpșuni și la fragi. Reacția alergică se manifestă prin ur­ti­carie, dificultăți în respirație și tulburări di­ges­tive. Înainte de a începe o cură sau un trata­ment cu căpșuni, ingerați și aplicați pe piele can­tități foarte mici din acest fruct. În cazul în care apar simptomele menționate, renunțați la trata­ment și orientați-vă spre suratele lor, cireșele.


Cura cu CIREȘE

Chiar dacă nu sunt la fel de eficiente în terapie ca și co­dițele prin care se hrănesc, cire­șele au marele avantaj de a pu­tea fi consumate în cantități mari și de a avea un gust minunat, e­le­­ment deloc de neglijat în tera­pia naturală. Și, cu condiția să fie bine coapte și fără pesticide, fiecare soi de cireșe are efectele sale vinde­că­toare. De pildă, ci­re­șele galbene sau de o culoare mai des­chisă au un efect diuretic mai puternic și sunt de ajutor și pentru stimu­larea digestiei. Cireșele de un roșu închis sau cele negre sunt considerate mai complexe ca acțiune, având efecte antioxidante foarte puternice, fiind un medicament ne­așteptat de eficient și contra bolilor degenerative, afec­țiunilor cardiace și a celor vasculare, contra anumitor forme de cancer. Cireșele amare sunt cele mai prețuite de terapeuți, fiind excelente pentru tratarea durerilor musculare, a îmbătrâ­nirii premature, a afecțiunilor in­fla­matoare, a bolilor hepatice, a tumo­ri­lor maligne sau be­nigne. Să vedem în continuare și cum se adminis­trea­ză aceste fructe, pentru obținerea de efec­te terapeutice maxime.

Mod de folosire

Se consumă fructele foarte bine spălate, la tempe­ratura camerei (nu reci de la frigider), de preferință pe stomacul gol, cu minimum 15 minute înainte de a mân­ca. Doza zilnică terapeutică este de 1 kg pe zi, mâncate în două-trei reprize. Există însă și studii care indică o cantitate de 600 g pentru un adult, ca doză minimă zil­nică, pentru un tratament de lungă durată. O cură de ci­reșe durează minimum 3 săptămâni, neexistând o limită maximă, aceasta fiind impusă doar de măsura în care găsim fructe proaspete.

Cireșele și diabetul

Este demonstrat științific faptul că aceste fructe măresc semnificativ nivelul de insulină din organism. Testele de medicină experimentală au arătat că adminis­tra­rea de suc de cireșe stimulează o parte a celulelor pan­creatice să producă mai multă insulină, dar ajută și organismul să folosească insulina deja produsă, micșo­rând rezistența la acest hormon. Pacienților cu diabet non-insulino-dependent, precum și celor care au predis­po­ziție spre această afecțiune, le este recomandată cura cu cireșe negre sau amare, din care se consumă 0,5-1 kg pe zi. Tratamentul durează minimum 4 săptămâni, și la terminarea sa este recomandat un nou consult medi­cal, pentru ajustarea dozelor de medicamente.

Cireșele și cancerul de colon

Cireșele, mai ales cele amare, previn cancerul de co­lon, care este pe locul trei ca frecvență la nivel mondial. Mai mult, o cură de șase-opt săptămâni cu cireșe amare, atunci când cancerul de colon este deja instalat, duce la scăderea volumului tumorilor, în peste 40% din cazuri. Doza zilnică de cireșe recomandată în această afecțiune este de minimum 800 g, consumate pe stomacul gol, înainte de masă, pe o perioadă cât mai lungă de timp.

Cireșele și somnul

Și încă o veste bună: cireșele pe care le găsim în această perioadă pe tarabele din toate piețele noastre conțin faimosul "hormon al somnului" - melatonina. A­ceasta este o substanță eliberată și în organismul uman, de către glanda pineală, și induce o stare de relaxare și un somn odihnitor, profund regenerant. Cercetătorii sunt de părere că o cură cu cireșe negre sau amare, consu­ma­te sub formă de fructe, suc ori ca sirop natural, este de natură să îmbunătățească semnificativ somnul, făcân­du-ne să adormim mai ușor, eliminând gradat trezirile.

Precauții și contraindicații

Nu se cunosc contraindicații la administrarea acestor fructe, cu excepția persoanelor cu sensibilitate gastrică și a celor cu colită de fermentație activă.