Teribila profeție a lui Timur Lenk
Timur Lenk, Omul de fier, ultimul mare cuceritor mongol și cel mai sângeros, cel care a stăpânit un imperiu uriaș, de la granița cu China până la Marea Caspică, și din Pakistan până în Siria, a lăsat după moartea sa o prorocire cumplită. "Toți oamenii sunt muritori. Sosește răstimpul când fiecare dintre noi trebuie să plecăm. Și oamenii mari, și cei puternici, și cei neînfricați. Dar acela care se va înălța deasupra altora și se va făli, acela care va tulbura liniștea de veci a strămoșilor, să fie pe dată lovit de cea mai cumplită pedeapsă!".
Așa glăsuiește pisania în limba arabă veche, scrijelită pe placa funerară ce acoperă locul de îngropăciune al marelui conducător nomad, situat în străvechea capitală a imperiului timurizilor, Samarkand, din Uzbekistanul de azi. Ca o pecete magică, blestemul a sigilat mormântul timp de secole, îngrozind de moarte și alungându-i pe toți cei care se apropiau și citeau cumplitul mesaj. Căci groaza și moartea l-au însoțit întotdeauna pe acest personaj terifiant, atât în timpul vieții, când, în trapul cuceririlor sale, lăsa în urmă munți de capete retezate, cât și după trecerea sa în neființă, prin blestemul ucigător.
Pentru prima dată, blestemul a lovit în anul 1747, când șahul Persiei, Nadir, a încălcat porunca lui Timur Lenk și a deschis mormântul acestuia. În aceeași zi, Iranul s-a cutremurat sub torsiunile cumplite ale unui seism puternic, omorând mii de oameni. Însuși suveranul a fost lovit de urgia naturii, căzând la pat, grav rănit. La câteva zile, cutremurul s-a produs iarăși, și din nou au murit oameni nevinovați. Atunci șahul a dat ordin ca lespedea monumentului funerar să fie așezată la loc și niciodată să nu mai fie clintită.
Așa a stat mormântul, pecetluit, timp de secole. Până în 1941, când, cel mai necruțător dictator al secolului XX, Stalin, a emis un ordin de începere a săpăturilor arheologice, pentru descoperirea osemintelor marelui Timur Lenk. Se pare că Iosif Djugașvili și-a luat numele de Stalin, "Omul de oțel", inspirat de sângerosul cuceritor nomad, Timur Lenk (Timur - om de fier, Lenk - șchiop). Asemeni conducătorului mongol, Stalin își avea originile în același amestec haotic de seminții asiatice, cu o atracție înnăscută către ocultism și magie, cu un temperament nestăvilit, sălbatic. La fel ca Timur cel Șchiop, dictatorul sovietic avea încă din copilărie o problemă la un picior, care îl făcea să șchiopăteze ușor. Astfel că ordinul lui Stalin din anii '40, exhumarea rămășițelor pământești ale lui Timur Lenk, nu a mai mirat pe nimeni. Se vorbea deja de mult despre un cult al personalității cuceritorului nomad, se șoptea de mult despre obsesia conducătorului sovietic referitoare la hanul mongol.
În mai 1941, o echipă de cercetători ruși, istorici, antropologi și arheologi, a plecat de la Moscova într-o expediție în Uzbekistan, în orașul de la poalele munților Altai, Samarkand, în căutarea osemintelor hanului Timur Lenk. Deși se vehiculau mai multe ipoteze referitoare la locul de îngropăciune, cea mai plauzibilă locație era mausoleul Gur-Emir (Mormântul Regelui), unde fusese înmormântată întreaga dinastie a Timurizilor. Recent, Malik Kaiumov, cel care fusese desemnat în anii '40 să filmeze și să fotografieze toate etapele lucrării arheologice, a prezentat în premieră, pentru un canal de televiziune rusesc, imagini inedite din momentele cele mai importante. Cameramanul, singurul martor ocular care a mai rămas în viață din întreaga echipă, a povestit cum s-a petrecut totul. Conform spuselor sale, abia după câteva săptămâni după ce osemintele mai multor descendenți ai familiei marelui han au fost scoase la iveală, echipa de savanți a reușit să descopere sicriul lui Timur Lenk. "Ziua de 22 iunie 1941, nu am să o uit niciodată! Lucrările mergeau extrem de greu în dimineața aceea, scripetele s-a defectat, câțiva muncitori au leșinat și, de câteva ori, am avut pană de curent electric. Parcă ceva sau cineva tot încerca să ne împiedice, să ne oprească. Mai mulți membri ai echipei au început să se plângă de dureri de cap, de amețeli și de o senzație grea, de sufocare. După câteva ceasuri în care savanții au săpat chiar cu mâinile, înlăturând pământul centimetru cu centimetru, din interior au început să se întrezărească niște plăci de piatră. Nu pot să vă explic de ce, dar atunci am fost cu toții convinși că acolo se află îngropat Timur Lenk. Sub plăcile grele de piatră era un sicriu de culoare neagră. Deodată lumina s-a stins și mai mulți membri ai echipei au început să țipe de spaimă. Atunci, antropologul Gherasimov, șeful lucrărilor, a hotărât: pauză!".
Duhul războiului
Obosit și năucit de evenimente, operatorul Malik Kaiumov a ieșit din mausoleu și s-a îndreptat către ceainăria din apropiere, gândindu-se că o băutură caldă îl va liniști. La una din mese stăteau trei bătrâni: "Spune, fiule, ești de la lucrările arheologice?". "Da", a răspuns operatorul. "Și ești om important în această acțiune?". "Cel mai important, fără mine nu se poate!", a spus zâmbind Kaiumov. Însă bătrânii nu prea știau de glumă. "V-ați atins de sicriul lui Timur Lenk?" "Încă nu." "Sub nici o formă sicriul nu trebuie deschis! Altfel, un mare război va începe! Este scris și în carte". Și unul din bătrâni scoase o carte mare, veche, în limba arabă arhaică, îmbrăcată în coperți de piele. O deschise și, cu degetul, indică un pasaj. Kaiumov luă cartea și citi: "Niciodată, nimeni nu se va atinge de oasele marelui conducător! Cine va îndrăzni să deschidă mormântul, va elibera spiritul războiului. Și vor începe lupte cumplite, atât de sângeroase, că niciodată lumea nu va mai vedea așa ceva în vecii vecilor!". Uluit și speriat, operatorul a luat-o la fugă către colegii săi, le-a povestit totul pe nerăsuflate și i-a condus la masa celor trei bătrâni. După câteva minute, antropologul Gherasimov, plictisit de povestea bătrânilor, pe care o socotea simplă superstiție, le-a spus: "Vorbiți prostii! Astea-s minciuni!".
Lucrările au continuat, sicriul a fost scos, rămășițele lui Timur Lenk descoperite. "Era o adevărată victorie! Toți eram extrem de emoționați și de fericiți. Seara ne-am dus la hotel să sărbătorim. Am dat drumul la radio și, brusc, cu toții am amuțit. Pentru Rusia începuse războiul. Chiar în acea zi. Pe data de 22 iunie. Se declanșase operațiunea Barbarossa, cea mai mare invazie din istoria omenirii. Prorocirea se adeverea! Blestemul lovea necruțător!".
Oasele lui Timur Lenk au fost transportate la Moscova, unde antropologul Mihail Gherasimov, cel care a descoperit tehnica de reconstrucție facială, a reconstituit chipul cuceritorului nomad. Între timp, războiul continua, armatele germane înaintau tot mai mult pe teritoriul Uniunii Sovietice, capturând și ucigând sute de mii de oameni. Pe frontul de sud-vest, la Stalingrad, se dădeau cele mai cumplite bătălii. Ofițerul Malik Kaiumov, operatorul de imagine, se afla și el pe front, în linia întâi, cu aparatul de filmat în mână. Din întâmplare, într-una din zile, se întâlni cu mareșalul Gheorghi Jukov, cel care conducea operațiunile de despresurare a orașului Stalingrad. Cameramanul îi povesti comandantului sovietic experiența mistică trăită în urmă cu aproape un an la Samarkand. "Eram convins că, odată cu reînhumarea osemintelor lui Timur Lenk, devastatorul război se va sfârși. Mareșalul Jukov a fost extrem de impresionat și a promis că va avea o întrevedere cu Iosif Stalin, în care îl va ruga să ordone reîngroparea rămășițelor hanului mongol".
Aflând despre prorocirea lui Timur Lenk și despre împrejurările, întâmplătoare sau nu, în care a început cea mai cumplită invazie a teritoriului Uniunii Sovietice, Iosif Stalin a ordonat ca osemintele să se întoarcă de îndată în Samarkand. Recent, câțiva ofițeri musulmani din aviația sovietică au povestit că, în ziua de 20 decembrie 1942, au participat la o acțiune stranie. Osemintele lui Timur Lenk au fost "îmbarcate" într-un avion de luptă și, după ce au făcut înconjurul Moscovei în aer, de trei ori, s-au îndreptat către Uzbekistan. Câteva zile mai târziu, Timur Lenk a fost reînhumat. Iar în februarie 1943, la două luni după ceremonia de îngropăciune a marelui han mongol, armatele sovietice au reușit să despresure orașul și Stalingradul era eliberat. Pentru Uniunea Sovietică, balanța victoriei începea să se încline în favoarea ei.
Mulți ar spune că evenimentele istorice, pur și simplu, s-au potrivit. Însă coincidența este atât de mare, încât nu putem să nu ne întrebăm cum de, odată cu deschiderea mormântului lui Timur Lenk, cel care prorocise devastatoare urgii, a început și cel de-al doilea mare război mondial. Oare totul a fost o întâmplare stranie, sau blestemul aruncat asupra celor care necinstesc liniștea somnului de veci căpătase viață?!
Mumia din Altai
Când pe platoul Ukok, din ținutul Altai, a fost descoperită o mumie, locuitorii regiunii, extrem de tulburați, s-au adunat în grupuri mari și au încercat să îi oprească pe arheologi ca nu cumva osemintele să fie scoase din locul lor de îngropăciune. Altfel, blestemele și urgiile duhului munților vor cădea peste ei.
În tradiția lor, viața și moartea sunt simple forme ale aceleiași existențe, și trupul unui om, după trecerea lui în neființă, trebuie respectat ca și cum ar fi viu. Ceea ce pentru oamenii de știință era o descoperire fabuloasă, pentru poporul altaic nu era decât o necinstire cumplită ce, cu siguranță, urma să fie pedepsită de spiritele naturii. Șamanii din Altai, înainte chiar de începerea săpăturilor, au prevestit descoperirea și i-au avertizat pe arheologi că mumia nu trebuie deranjată. În 1993, săpăturile au început, totuși, și, în scurt timp, arheologii au găsit scheletul unui om și oasele unui cal. Lucrările au continuat, și după câteva zile, savanții au realizat că scheletul descoperit chiar în prima zi fusese îngropat pentru a dezorienta și îndepărta eventualii căutători de comori. Căci mormântul nu era al unui om simplu, așa cum crezuseră inițial cercetătorii. La aproximativ patru metri sub pământ, s-au depistat scheletele a șase cai, împodobiți cu harnașamente lucrate deosebit, alături de diferite amulete, obiecte de cult și arme. Războinicii stepelor, sciții, călăreți neîntrecuți, au fost cei care au descoperit șaua și scara pentru călărie. Când un luptător scit murea, calul său era sacrificat și îngropat cu tot cu harnașament și podoabe, alături de stăpân. Însă cei șase cai au fost pentru arheologi semnul că mormântul aparținea nu unui simplu luptător, ci unui om de vază.
Savanții au început să sape cu și mai multă febrilitate. Lucrările se desfășurau extrem de anevoios, pământul, la altitudinea de 2500 de metri, fiind aproape înghețat. După câteva săptămâni, când cercetătorii erau gata să se dea bătuți, deodată, în lumina soarelui, a strălucit ceva. Sub stratul de pământ era un bloc mare de gheață, prin care se întrezărea un chip omenesc. "Am simțit că privesc printr-o fereastră deschisă către trecut", povestea Natalia Polosmak, șeful lucrărilor arheologice. "După toate probabilitățile, la scurt timp după înmormântare, o ploaie puternică s-a revărsat și mormântul a fost inundat. Apa s-a strâns pe fundul cavoului, inundând locul unde se afla îngropat cadavrul. Apoi a venit un ger puternic care a înghețat apa din interiorul pământului. Așa a rămas până acum, conservând perfect mumia", a explicat Natalia Polosmak după încheierea săpăturilor. Din gheață, savanții au scos mumia unei femei tinere ce murise în urmă cu aproximativ 2500 de ani. Frigul și gheața conservaseră până și hainele cu care femeia fusese îmbrăcată, o cămașă albă din mătase. Lângă trup s-au descoperit câteva fibule din aur împodobite cu pietre prețioase și o oglindă din bronz șlefuit. Deși savanții afirmau că trăsăturile femeii nu sunt deloc specifice populațiilor din zonă, locuitorii Altaiului susțineau că este vorba de "mama" poporului altaic, cea din care se trăgeau, numind-o "Prințesa Kadân".
Blestemul "Prințesei Kadân"
Șirul evenimentelor stranii de abia acum începea. Deși ziua descoperirii mumiei fusese una senină, chiar în momentul scoaterii blocului de gheață din pământ, de sus, din munții Altai, s-a auzit un tunet cutremurător și vântul a început să bată cu putere. Norii s-au adunat amenințător deasupra platoului. Era ca și cum natura s-ar fi frământat, s-ar fi împotrivit. Mai mulți muncitori, locuitori ai zonei, realizând la ce sacrilegiu participă, au cerut oprirea dezgropării și, nereușind să convingă pe nimeni de pericolul unui blestem, au părăsit locul, speriați.
După câteva ore, un alt semn a fost trimis. Un cutremur puternic i-a surprins pe cercetători în situl arheologic, adânc de aproape 10 metri. De abia au reușit să scape cu viață, pământul surpându-se și rănind doi arheologi. Atunci a hotărât Natalia Polosmak că este momentul ca lucrările să fie întrerupte. Mumia a fost așezată într-un dispozitiv cu sistem frigorific și "îmbarcată" într-un camion, cu destinația Novosibirsk, capitala Siberiei. Însă, în mod straniu, nici unul dintre cele două camioane cu care sosiseră arheologii nu mai pornea. Un elicopter a fost chemat pentru a transporta mumia cât mai repede. După câțiva kilometri de la decolare, în apropiere de orașul Barnaul, pilotul elicopterului, în mod foarte ciudat, a pierdut controlul aparatului și numai printr-un miracol nu s-a prăbușit.
"Prințesa Kadân le-a trimis arheologilor mai multe semne, avertizându-i că dacă nu se vor opri, urgiile și dezastrele vor lovi necruțător. Evenimente tragice și calamități vor urma, ani la rând, până ce prințesa se va întoarce acasă", spunea un locuitor al regiunii. Când, în 1995, în Cecenia izbucnea războiul, locuitorii din Altai nu s-au îndoit nici un moment că acesta nu era decât blestemul Prințesei Kadân. În acest timp, la Moscova, se făceau ultimele pregătiri pentru prima expunere în fața publicului a celebrei mumii. La zece ani de la scoaterea din mormânt a "Prințesei", în septembrie 2003, Republica Altai a fost zguduită de cel mai puternic cutremur din ultimele secole. Seismul a avut peste nouă grade. Apoi, au urmat replicile, peste o sută. În apropiere de platoul Ukok, acolo unde fusese descoperită mumia, pământul s-a despicat și o falie lungă de câțiva kilometri a rupt scoarța terestră în două. Ca printr-o minune, nimeni nu a fost rănit.
La începutul acestui an, un alt seism puternic a provocat panică în regiune. Locuitorii s-au adunat într-o demonstrație spontană, cerând cu fermitate întoarcerea "Prințesei Ukok" acasă. Însă cercetătorii din Novosibirsk, acolo unde este păstrată mumia, nici nu vor să audă despre o asemenea revendicare. Pentru ei, blestemul "Prințesei Kadân" nu este decât o superstiție primitivă. "Cutremure și războaie vor mai fi cu siguranță, independent de descoperirile arheologice", spune Natalia Polosmak.
Aurul sciților - aurul morții
Dar dacă este așa, dacă pângărirea mormintelor nu este urmată de tragedii produse de blestemul morților, atunci cum se pot explica șirul de decese neașteptate, survenite în urma deschiderii unor morminte?! Iuri Șilov, arheolog, profesor la Universitatea din Kiev, susține că cele mai multe lucrări arheologice din gorganele scitice din Ucraina au provocat moartea mai multor cercetători.
Se cunoaște faptul că sciții, acel popor antic enigmatic, care a populat zona de la nordul Mării Negre și până la granița cu China, practicau vrăjitoria și șamanismul, venerau focul și aurul. Ei considerau mormântul locuința celor morți care, de fapt, își continuau existența acolo, sub pământuri. Tocmai de aceea erau înmormântați cu toate cele necesare, cu unelte, ustensile, arme și armuri. Regii și marile căpetenii de război erau îngropați cu comori imense, podoabe și ornamente din aur. La ceremoniile lor de îngropăciune, vrăjitorii săvârșeau ritualuri magice pentru protejarea liniștii morților și îndepărtarea căutătorilor de comori. Odată cu îngroparea morților, în gorgan era zăvorât și blestemul, imprecația, care avea să lovească orice muritor care îndrăznea, indiferent de motiv, să pătrundă în mormânt.
Așa s-a întâmplat și cu istoricul Iuri Șilov, în 1992. Începuse lucrările arheologice la un gorgan de lângă orașul Poltava, din Ucraina. Nu au trecut câteva zile de la începerea săpăturilor, și un muncitor al echipei s-a prăbușit cu tot cu buldozer, în interiorul pământului. Deși rănile au fost superficiale, muncitorul, în mod straniu, a murit a doua zi. Atunci, arheologul Șilov și-a amintit că, înainte de începerea lucrărilor, muncitorul îi povestise un vis ciudat. O femeie i se arătase și îl prevenise să nu tulbure somnul războinicilor sciți.
După câteva zile, o nouă surpare de teren s-a produs, provocând moartea unui arheolog. Lucrările au fost imediat sistate și profesorul Iuri Șilov a hotărât că, deși descoperirile ar putea fi fabuloase, el personal nu se va mai apropia niciodată de aceste movile funerare scitice. "Acum, după propria experiență, sunt convins că «blestemul morților» există și poate fi explicat. Ritualurile șamanice de la ceremoniile de îngropare erau însoțite de sacrificii umane. Incantațiile ce erau înălțate în stare de transă aveau rolul de a elibera spiritul războiului care trebuia să apere mortul și aurul său. În plus, zonele alese pentru îngropare nu erau deloc întâmplătoare. Sciții cunoșteau fenomenul radiațiilor terestre de la mari adâncimi și influența lor nefavorabilă. Exact în acele zone geopatogene era așezat și gorganul", susține savantul ucrainean.
Dincolo de explicațiile științifice pro sau contra, blestemele morților aruncate asupra profanatorilor de morminte s-au adeverit aproape mereu. Războaie, molime, urgii ale naturii, șiruri de morți s-au abătut asupra oamenilor după deschiderea mormintelor antice, după scoaterea mumiilor vechi de milenii. Întrebarea esențială, rămasă fără răspuns, este de unde cunoșteau popoarele antice asemenea practici oculte, misterioase?! Ce cunoștințe dețineau, pentru a reuși să lovească atât de necruțător, chiar și peste veacuri, pe cei care se încumetau să le pângărească morții, să le necinstească credințele, să le deschidă mormintele?!