Am cunoscut-o pe Ruxandra Vidu anul trecut, in octombrie, cand "Romanian Community Center of Sacramento", organizatie pe care a fondat-o si o conduce ca presedinte, a organizat cea de-a zecea editie a Festivalului romanesc de la Sacramento, unde peste 5000 de participanti au "servit" o doza sanatoasa de romanism autentic: au cantat, au dansat si au mancat romaneste! Din pacate, asa cum se intampla si acasa, in tara, romanii din America nu sunt prea uniti. Cu atat mai mare este meritul Ruxandrei Vidu, care incearca - si chiar reuseste, cu ajutorul acestei organizatii - sa adune sub acelasi "acoperis" cat mai multi romani care sa pastreze si sa transmita mai departe spiritul si obiceurile romanesti.
In randurile de mai jos va prezint povestea unui roman de succes din State...
Marele cer
- Dupa plecarea din Romania, inainte de a ajunge in USA, ati facut o halta in Japonia, pentru 4 ani. Cum a fost experienta japoneza si care a fost scopul acestui "sejur"?
- Intr-adevar, Japonia este o experienta.Trebuie sa o traiesti ca sa o intelegi. Am castigat o bursa Monbusho, oferita de Ministerul Educatiei din Japonia. Am studiat doi ani la rand, si in 1996, am plecat acolo pentru doctorat. Dupa un an, mi-am adus si fetita, pe Ioana, in Japonia. De a doua zi a mers la scoala japoneza si in 4-5 luni incepuse sa vorbeasca limba, asa, dintr-o data. Japonezilor le place sa fii tenace si perseverent. Profesorul Shigeta Hara, cu care am facut doctoratul, mi-a spus ca sunt curajoasa. Nu l-am inteles decat mai tarziu, cand am terminat doctoratul, dupa trei ani, ca, intr-adevar, au fost si momente mai "curajoase". Trei ani de zile am fost singura femeie profesor din facultate.
- Dupa ce v-ati scolit in Japonia ati ajuns in Statele Unite. Unde ati aterizat prima data si cum vi s-a parut primul contact cu "pamantul fagaduintei"?
- Dupa ce am terminat doctoratul, la putin timp am plecat la un postdoctorat, la University of California Davis. Deci, primul oras in care am aterizat a fost Los Angeles, care este usor de recunoscut, dupa palcurile de palmieri pe care-i vezi peste tot. Am luat apoi avionul catre Sacramento. Ce sa spun, pe drumul de la aeroport la Davis, am ramas inmarmurita, nu mi-a venit sa cred ochilor, am crezut ca m-am pierdut, deoarece totul in jurul meu era pustiu. Nu am vazut decat... camp in dreapta, camp in stanga si camp inainte... Unde sunt blocurile zgarie nori, ma intrebam retoric.
Am trait toata viata in orase mari, am fost obisnuita cu locuri pline de energie si forfota, cu densitate mare de cladiri, blocuri cu multe etaje. Si ajung apoi in Davis, unde totul este calm, frumos, liniste, studentii invata, batranii se plimba, copiii se joaca in parcuri. Nu-mi venea sa cred ca asta este America. Mai mult, cerul mi se parea imens. Nesfarsit. Am realizat atunci, pentru prima oara, cat de vast este cerul.
- Cum vi se par romanii din USA? Ce credeti ca-i lipseste comunitatii noastre pentru a fi mai unita?
- Romanii sunt la fel peste tot in lume. Nu cred ca cei din State sunt deosebiti fata de romanii din tara. Comunitatile de pe langa biserici sunt foarte inchegate aici, insa, dupa parerea mea, nu comunica intre ele suficient. Un exemplu concludent este anuntarea evenimentelor. In ajunul Craciunului, mai toate bisericile organizeaza colinde si spectacole. Multi ar vrea sa participe, insa nu se stie despre eveniment nimic. Eu am dus si duc o lupta continua de informare prin e-mail, anunturi puse la biserici, Facebook, ziare romanesti, etc. Romanii se bucura sa afle de asemenea activitati. Deci, ca sa raspund la intrebarea "ce-i lipseste comunitatii romanesti?", as spune ca deficitara in momentul acesta este lipsa unei strategii bune de informare si de comunicare intre romani.
- Sunteti fondatorul si presedintele unei comunitati romanesti din USA. Cu ce va ocupati, cati membri aveti si ce activitati desfasurati?
- Am infiintat Centrul Comunitatii Romanesti din Sacramento in 2001, impreuna cu un grup de romani sufletisti, care erau de mai multi ani in America. Am fost aleasa in consiliul de conducere inca de la inceput, insa presedinte sunt doar de vreo trei ani. In Sacramento sunt 18 biserici romanesti, din care doua sunt ortodoxe. Cand am infiintat Centrul Comunitatii Romanesti din Sacramento, am vrut sa cream o entitate romaneasca pentru toti romanii, indiferent de religie. Am vrut, de asemenea, sa formam un cadru in care sa promovam valorile romanesti si sa pastram traditiile culturale ale romanilor in America. Avem foarte multe activitati culturale si educative, serbam Ziua Nationala a Romaniei, organizam un centru de votare (singurul din Nordul Californiei). Insa cel mai mare eveniment cultural, artistic si culinar este Festivalul Romanesc din Sacramento, pe care-l organizam in fiecare an. Este cel mai mare festival de pe Coasta de Vest a Americii, unde vin in jur de 5.000 de persoane, romani si americani. Festivalul Romanesc se bucura mereu de mare succes. Anul acesta, festivalul va avea loc pe data de 29 septembrie, in Parcul Royer din Roseville, California.
Competitia este acerba
- Am citit in bogatul dvs. CV ca aveti si cateva inventii. In ce domeniu se aplica?
- Inventiile au aparut din dorinta de a fructifica cercetarea si experienta acumulata. De exemplu, la doctorat, am studiat depunerea electrochimica a compusului CdTe, care se foloseste in celulele solare. Asta se intampla inainte ca firma First Solar sa inceapa cercetarile pentru panourile lor solare, care folosesc acelasi material. Apoi, lucrand pe nanosarme, care sunt niste sarmulite de 1000 de ori mai mici decat firul de par, mi-a venit ideea sa le folosesc pentru captarea luminii si transformarea ei in electricitate. Produsul se numeste Solar Brush (Perie Solara - n.a). Avantajul acestei celule solare este ca poate capta energia solara zi-lumina, in timp ce alte celule reflecta mare parte din lumina de dimineata si dupa-amiaza.
- Sunteti profesor universitar. Cum este invatamantul din State, comparativ cu cel din Romania? Sunt elevii mai bine pregatiti?
- Sistemul este diferit, si in modul de a preda, de a verifica cunostintele acumulate, precum si de a face cercetare. Studentii sunt motivati sa invete si, cateodata, stau mai mult in programul de master sau doctorat, pentru a avea posibilitatea sa-si extinda cunostintele. Ei stiu ca vor trebui sa-si aduca contributia si sa exceleze in ceea ce fac. Competitia este acerba. Se publica mult si se lucreaza si in week-end. Se creeaza inca din scoala cadrul de lucru in echipa, si se incurajeaza parteneriatul. Opinia mea este ca in Romania notiunea de parteneriat este prost inteleasa. In Romania, parteneriatul se intelege mai mult ca o competitie cu "partenerul", adica fiecare vrea sa demonstreze ca este mai bun decat partenerul lui in afaceri. Total gresit. Partenerul este cel care te completeaza si aduce valoare echipei prin specializarea pe care o are. De fapt, intr-un business, este foarte important partenerul pe care ti-l alegi. Munca in echipa, felul cum interactioneaza membrii echipei intre ei sunt mai importante chiar decat tehnologia sau produsul promovat de business.
- Cu ce va ocupati in prezent? Ce planuri de viitor sunt trecute in agenda?
- Pe langa clasele pe care le am la University of California Davis, fac cercetare cu studentii si lucrez cu alte 4 grupuri din departamente diferite, in dezvoltarea de noi materiale si nanotehnologie, pentru energia neconventionala. Ma ocup de baterii de stocare a energiei (incluzand bateriile solare), materiale termoelectrice, celule solare si concentratori, senzori, precum si aplicatii medicale ale nanoparticulelor. In prezent, lucrez la un nou produs, pe care vreau sa-l patentez si, eventual, sa creez o noua companie. Insa ideea se afla inca in etapa de studiu, asadar, mai e cale lunga pana la demonstratie. De obicei dureaza cativa ani buni, pana cand obtii - daca obtii - succes.
Pe langa stiinta, o mare pasiune este educatia copiilor. Acum vreo trei ani, am fondat o editura (Reflection Books), pentru a publica carti bilingve pentru copii si pentru a promova autorii romani in America. Am publicat si doua autoare de povesti pentru copii din Romania, pe Anastasia Popa si Zully Mustafa. Cred ca educatia copiilor este foarte importanta si parintii ar trebui sa se ocupe mai mult de ei, sa-i invete limba romana. Aici se pune mare accent pe o a doua limba vorbita, pe langa engleza, iar familiile bilingve sunt in avantaj.
Curajul crizei
- Ce sfaturi le-ati da celor care acum aleg calea emigrarii?
- Cred ca sunt printre putinii care nu au visat niciodata sa emigreze in America. Insa in fata situatiei de criza, am ales sa raman, si atunci m-am imbarbatat cu acel curaj, pe care numai criza ti-l da. Nu am acceptat compromisuri niciodata, cu toate ca esti tentat sa le faci. Am obtinut green cardul "pe bune"... adica, cum spun americanii, datorita "extraordinary ability in Arts and Science". Ca sa te califici pentru un astfel de green card sunt doua drumuri: ori esti laureat al premiului Nobel, ori ai demonstrat cu fapte ca esti printre cei mai buni in domeniul tau. Eu am reusit sa demonstrez ca excelez in domeniul meu de pregatire. Nu a fost usor. Am strans peste 15 kg de evidente (dovezi), mi-a luat de trei ori mai mult decat obtinerea unei vize prin casatorie, insa am reusit. O intamplare interesanta care trebuie povestita, s-a petrecut cand am venit din Japonia, unde am fost invitata de firma Mitsubishi sa fac o prezentare. Actele mele erau la serviciul de imigrare, si ca sa parasesc tara si sa ma intorc in SUA, am avut nevoie de un document special de calatorie. Cand am aterizat la San Francisco, am fost condusa de politia aeroportului intr-o camera in spate... unde mai era un individ. La un moment dat, trei politisti imbracati in civil s-au apropiat de individ, l-au inconjurat, i-au rasucit mainile la spate si i-au pus catusele. Eu am ramas incremenita pentru cateva secunde, nu intelegeam ce se intampla. Era ca intr-un film de actiune. Imediat insa au venit alti politisti, care mi-au blocat vederea, si mi-au ordonat sa ma intorc cu fata la perete, pentru ca nu aveam voie sa ma uit. Dumnezeule! Dupa care m-au bagat la interviu. Trebuie sa-ti spun ca nici nu mai stiam cum ma cheama. Atunci am luat hotararea sa nu mai ies din tara, nici macar pana in Canada sau Mexic, fara pasaportul american in mana. Deci, nu am un sfat pentru cei ce aleg calea emigrarii, insa pot sa le transmit sfatul pe care l-am primit cand am fost la o rascruce de drumuri: cand stii ca esti bun la ceea ce vrei sa faci, vei avea succes! L-am urmat si... Secretul, daca ii pot spune asa, este sa-ti urmezi pasiunea si sa faci cat mai putine compromisuri.
"Vin cu placere acasa, de cate ori pot"
- Ce va place in America? Sunt si lucruri care nu va plac?
- In America imi place tot. Ce nu-mi place, ocolesc. Exista si lucruri care nu-mi plac si nu pot fi ocolite, cum ar fi distantele foarte mari din oras. Asadar, nu-mi place ca nu merg pe jos mai mult. In Romania, mai alergam dupa un tramvai, metrou sau autobuz, mai coboram din bloc sa iau o paine, mai mergeam pana la piata sa iau o rosie, o ceapa, un morcov. Aici insa: "get in the car, get off the car". In America, ca sa te duci sa iei o paine, mergi cam o ora pe jos (in cel mai fericit caz), si cand ajungi la magazin, nu stii ce sa iei mai intai, ca trebuie sa te si intorci cu marfa. Am facut chestia asta cam un an de zile, pana cand mi-am luat masina. Dupa care, ca sa ma misc, a trebuit sa-mi fac timp si sa pun pe calendar: plimbare o ora! De obicei, in pauza de pranz, la Davis, mai toata lumea iese la alergat sau la un "fast walk" (plimbare rapida - n.a) in jurul lacului, daca nu avem cursuri. Oricum, miscarea mi se pare un lucru atat de normal, incat nu-mi vine nicidecum sa-l pun pe calendar ca "activitate". Insa ce sa-i faci, nici America nu e perfecta.
- V-ati mai intoarce in Romania?
- Familia mea si jobul meu sunt aici, deci nu am de ce sa ma gandesc sa ma intorc. Ma duc insa in vizita destul de des si-mi face mare placere sa ma intalnesc cu rudele si prietenii mei. Majoritatea romanilor de aici merg in Romania mai ales de sarbatori. Eu insa vin cu placere acasa, de cate ori pot. Ca o gluma, stii cum li se zice aici romanilor care nu se adapteaza la viata americana si se intorc in Romania? "Inapoiati". (rade) Este o gluma care nu se vehiculeaza insa prea des, pentru ca nu avem prea multi romani care sa se intoarca in tara definitiv. Mai sunt si altii care dupa ce s-au hotarat sa se intoarca in tara s-au razgandit si au revenit in State. Nu stiu cum li se spune astora care sunt nehotarati. Poate "inapoiati la patrat"? ( rade)