Bunica Maria, mama Hrisanta si bunicul Ion
- Capodopera lui Friedrich Durrenmatt, "Vizita batranei doamne", se joaca, inca de la premiera, cu casa inchisa, la Teatrul National. In mare masura, succesul reprezentatiei se datoreaza creatiei dvs., care infuzeaza spectacolului un plus de emotie. Sa fie doar profesionalismul in cauza, sau ati mostenit energia aceasta artistica pe linie de familie?
- Cred ca am mostenit-o pe bunica mea din partea mamei, o fiinta extraordinara, pe care o chema Maria Petrovici. Locuia la Constanta, iubea teatrul, iubea viata, era o persoana hazoasa, asa cum eu nu am fost si nu sunt. Cred ca i-am mostenit, mai degraba, histrionismul. Atitudinea ludica fata de viata. A ramas vaduva la 27 de ani, dar nu s-a recasatorit niciodata. A avut trei copii, dintre care si pe Hrisanta, mama mea. Ai mei, din partea mamei, sunt macedoneni. Mama a fost invatatoare in satul Sacele din judetul Brasov, iar tatal meu, Mircea Rusu, a fost tehnician specializat in industria prelucrarii lemnului. Mot la origine. Asadar, provin dintr-un mot si o grecoaica macedoneanca. Tata s-a nascut in satul Tibru, din apropiere de Alba Iulia, langa Muntii Apuseni. Pe bunicul l-a chemat Ion Rus si a fost notar in cele "7 sate", vechiul nume al localitatii Sacele din judetul Brasov. V-am spus toate astea fiindca in spatele lor se ascunde o poveste de familie foarte interesanta.
- Adica?
- In timpul ocupatiei maghiare a Ardealului, ungurii i-au tradus numele bunicului din Ion Rus, in Orosz Ianos, nume pe care el l-a refuzat cu indarjire. Ce-i drept, si de frica tatalui sau, care l-a amenintat ca daca accepta maghiarizarea "baga brisca in el". In fata acestui refuz categoric, autoritatile maghiare l-au intrebat de unde e. "Din satul Tibru", a raspuns bunicul. Si-astfel s-a trezit cu numele de... Tibory. Asadar, Tibory Janos. Facuse Scoala de Notari de la Budapesta, asa ca stia ungureste. A fost notar, cum v-am spus, unul chiar foarte iubit. Facand scoala in limba maghiara, a constatat ca ungurii din zona Sacele, ciangai fiind, vorbesc o ungureasca foarte... urata. Asa ca a adus la Satulung, unul din cele "7 sate", profesori de limba maghiara curata. In anul 1918, cand Ardealul i-a revenit de drept Romaniei, bunicul meu a devenit Rusu Tibreanu Ioan... Deci, pe linie barbateasca ne cheama Rusu-Tibreanu. Si pe mine, si pe fiul meu, Luca, in varsta de 13 ani.
Primul din 250...
- Un copil foarte bine crescut, pe care il cunosc de la telefon (el raspunde primul cand sun) si pe care l-am vazut si la teatru, insotit de Marina Constantinescu, mama lui si sotia dvs., binecunoscuta realizatoare a "Nocturnelor" de la televiziunea publica. Dar sa ne intoarcem la teatru. Ati visat de mic sa deveniti actor?
- N-am visat de mic sa devin actor, cum li se intampla multora. Adolescent fiind, am luat premiul pe tara la "Cantarea Romaniei" - jucam rolul principal din piesa "Excursia", de Theodor Manescu, iar in juriu erau Valentin Silvestru si Paul Everac. De asemenea, pe cand eram in clasa a XI-a, la Liceul teoretic din Sacele, am luat Premiul pentru cel mai bun actor, la categoria "amatori", pentru rolul "Adolescentul" din piesa cu acelasi nume de Horia Lovinescu. Aveam 17 ani. Piesa s-a jucat la Casa de cultura din orasul Sacele. Imi placea mult sa merg la teatru. Luam autobuzul si mergeam foarte des la Brasov sa vad spectacole, unele chiar foarte bune, la Teatrul de Stat, cum se chema pe-atunci. Si totusi, nu visam sa dau la teatru. Nici parintii mei nu doreau asta. Oricum, eu nu eram atat de rebel ca sa ma arunc, dintr-odata, spre un astfel de drum. De altfel, pana la varsta de 25 de ani, am oscilat intre a ramane in Romania ori a fugi in America. Intre timp, dadusem la Facultatea de Silvicultura din Brasov, care avea si o sectie de Constructii. Dar mi-a fost clar, de la inceput, ca nu am nici un fel de chemare pentru o astfel de cariera. In cele din urma, am hotarat, totusi, sa dau examen la Conservator. In acel an, la sectia actorie, batalia a fost cumplita: am fost 250 de candidati pe... 2 locuri. Am intrat eu si George Alexandru...
Doi mici si-o bere
- Cine era in comisie?
- Pai... erau cei mai mari actori din acel timp: Amza Pellea, Olga Tudorache, Octavian Cotescu, Petrica Vasilescu, Dem Radulescu... Am intrat cu "monologul" din piesa "Ingrijitorul", de Harold Pinter. Si tot atunci am recitat din... "Toma Alimos". Asta se intampla in 1982. Dupa absolvire, am fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, un teatru - varf de lance, in acel timp, din care au plecat, pe rand, spre Bucuresti, actori de frunte ai scenei si filmului romanesc. Am jucat acolo in cateva spectacole de referinta: "Troilus si Cressida", "Sanziana si Pepelea", "Patima Rosie"...
- Cum ati ajuns la Nationalul din Bucuresti?
- Am ajuns in vremea cand director era Andrei Serban, in 1990. Atunci s-a dat un concurs. Am fost cateva sute de concurenti pe 20 de locuri. Am luat examenul "din prima", cum se spune...
- De-a lungul carierei dvs., ati fost distribuit in spectacole de referinta. As aminti doar "Ghetto", pus in scena de acest extraordinar regizor numit Victor Ioan Frunza, un regizor pe care - nu stiu de ce - directorii de teatre, cu rare exceptii, il ocolesc cu obstinatie. As mai aminti "Azilul de noapte", pus in scena de regretatul, marele om de teatru, Ion Cojar. Si as mai aminti extraordinara dvs. creatie din spectacolul "Cadavrul viu", pus in scena de Gelu Colceag... Ati lucrat, asadar, cu regizori de prima mana. Cum v-ati inteles cu regizorul bulgar Alexander Morfov, cel care a pus in scena aceasta ultima varianta a "Vizitei"?
- Morfov e un barbat inca tanar, un om cald, plin de inventivitate, mult inclinat catre satira. Nu e genul de regizor care-ti da "mura-n gura", stilul care-ti spune: "Fa ca mine". El a fost actor, iti descrie cam ce doreste de la tine. Ii plac efectele comice...
- In legatura cu "efectele comice" din acest spectacol, as face o observatie pornita de la un articol semnat Ionut Niculescu, pe care l-am gasit in caietul-program al "Vizitei". Autorul citeaza cateva randuri din cronica temutului critic N. Carandino, aparuta cu prilejul premierei, in 1963, a spectacolului cu "Vizita batranei doamne", pus in scena atunci de magnificul Moni Ghelerter. In rolul principal - una dintre cele mai mari actrite pe care le-a avut vreodata teatrul romanesc: Aura Buzescu. In acea cronica, N. Carandino scria: "Intrarea ei in scena anunta drama. Este, in atitudinea ei, in concentrarea ei nervoasa - prevestirea nenorocirii...". Din pacate, asa cum apare in spectacolul creat de bulgarul Morfov, drama este perceputa de catre public mai degraba ca o comicarie. Se rade in sala chiar si cand se anunta "targul" tragic, adica uciderea personajului jucat de dvs. - Alfred Miller, iubitul din tinerete al Klarei Zahanassian - contra unui miliard de dolari care sa salveze oraselul de saracie!
- Perceptia publicului e cu totul alta astazi. A trecut ceva vreme de la scrierea acestei drame de catre cinicul Durrenmatt... Si alte cateva decenii de la premiera spectacolului, pus in scena de catre Moni Ghelerter. In spectacolul nostru, comicul duce la sarja, stirbind din dramatismul scenelor. Poate ca asa si-a dorit regizorul, poate ca a si urmarit acest efect. Din pacate, in societatea noastra, totul a devenit un fel de bascalie. Ne vindem si parintii, pentru doi mici si o bere...
- Cand v-am cautat pentru interviu, in dialogul telefonic cu Luca, am aflat ca "tata e la tenis". Asadar, aveti grija si de conditia dvs. fizica...
- Da, in mod obligatoriu. Fac sport si am renuntat la kaiser si la sprit. Am o supapa in organism care ma fereste de excese.
- Aveti 56 de ani. O cariera plina de succes si o familie minunata. Cand va priviti in oglinda, cui ii multumiti pentru toate astea?
- Ii multumesc lui Dumnezeu, bineinteles. Si ii multumesc mamei mele, pentru tot ce a facut pentru mine de-a lungul intregii vieti. Ca s-o am mai aproape de mine, am vandut casa din Sacele si i-am luat un apartament aici, la Bucuresti, "lu' tovarasa"... Da, da, asa ii spun eu Hrisantei... "tovarasa"... Mama a fost invatatoare... Asa ii spuneau copiii care o iubeau, ca si mine, foarte mult...