- Deoarece scutul antiracheta nu este indreptat impotriva Federatiei Ruse, fapt dovedit si de opozitia mai mult retorica a Kremlinului la adresa sa, nu cred ca putem stabili o legatura intre oficializarea scutului si teama noastra de rusi. Voi reveni la aceasta tema mai jos.
Cand ne gandim la scutul antiracheta in contextul relatiilor Romaniei cu SUA, trebuie sa ne amintim ca Romania a fost admisa in NATO dupa prima faza a razboiului din Irak, cand Administratia Bush isi definise ca principala directie strategica controlul asupra Orientului Mijlociu si Asiei Centrale, iar Romania se afla pe harta zonelor care asigurau accesul americanilor spre Turcia si spre Georgia, printre altele. Nici americanii, nici romanii, nu au fost sentimentali, ci pragmatici. A fost vorba, pur si simplu, de o decizie strategica a Statelor Unite, care s-a intalnit cu optiunea strategica euroatlantica a Romaniei. Exact aceleasi considerente stau si la baza deciziei de a implica Romania in scutul antiracheta, indreptat si el tot spre zona Orientului Mijlociu, atat de bogata in petrol si de ravasita de conflicte si tensiuni.
Participarea Romaniei la marile proiecte militare ale SUA si ale NATO din ultimii ani - ne gandim la Afghanistan si Irak - a reusit, printre altele, sa consolideze pozitia Romaniei de aliat serios al lumii occidentale, consolidare necesara dupa o perioada de ambiguitati care ne-au plasat intr-o zona incerta, din punct de vedere al credibilitatii. Ne amintim ca imediat dupa caderea comunismului, Ion Iliescu a fost singurul sef de stat din fostul lagar comunist care a semnat un tratat de stat cu URSS, cu mai putin de un an inainte de dezmembrarea acesteia. Textul acelui tratat includea un angajament de loialitate fata de Moscova, care facea aproape imposibila aderarea noastra la NATO. A trebuit, asadar, sa treaca multa vreme pana cand diplomatia romaneasca sa-si clarifice pozitiile pro-atlantice si sa-si construiasca si credibilitatea.
Revenind la relatiile cu Rusia, este limpede ca Romania are nevoie de o ancora strategica si de garantiile de securitate ale Aliantei Nord-Atlantice, in fata unui vecin care nu a renuntat niciodata la ambitiile de dominatie in zona. Este adevarat ca astazi Kremlinul urmareste sa-si asigure suveranitatea prin mijloace economice, in special prin contractele de furnizare a gazelor naturale, fapt exprimat fara ocolisuri in doctrina sa de securitate nationala. Pe de alta parte, influenta Kremlinului asupra politicii si mass-media romanesti a fost deja demonstrata de atitudinea unor politicieni USL - vizita lui Mircea Geoana la Moscova, din 2009, sau admiratia exprimata cu efuziune de actualul ministru de externe, Andrei Marga, un favorit al Antenelor, la adresa lui Vladimir Putin si a unui fost colonel GRU, devenit la un moment dat ministrul educatiei. Axa Kremlin-Antene-USL nu este greu de trasat - ceea ce inseamna ca o contrapondere americana la aceasta ofensiva politica a stangii pro-moscovite este mai mult decat necesara.
2. Fara investitura oficiala, noul lider al PDL pare sa fie Vasile Blaga, presedintele Senatului Romaniei, un om politic ce pare agreat si de cercurile opozitiei. Ce-ar trebui sa faca, in scurtul ragaz de pana la alegerile din toamna, pentru a recredibiliza PDL-ul?
- Vasile Blaga este, fara indoiala, o personalitate politica remarcabila, care s-a distins prin calitatile sale de organizator. Este el insa omul providential pentru un PDL aflat in deriva? La aceasta intrebare este mult mai greu de raspuns decat pare la prima vedere. O mare parte a PDL isi pune sperantele in el si regreta ca nu a fost ales presedintele partidului la Conventia Nationala din mai 2011. Privind retrospectiv la performantele echipei de conducere alese atunci, in frunte cu Emil Boc, ar trebui sa le dam dreptate acestor nemultumiti.
Nu stim care este in acest moment proiectul politic al lui Vasile Blaga, dar putem suspecta ca asteapta ca un previzibil dezastru al PDL la alegerile locale sa-i asigure, in sfarsit, accesul la functia suprema in partid. Ce va face daca va ajunge in varful partidului este deocamdata un mister. Imaginea sa este de maestru al pragmatismului, adica al unei politici repudiate de un electorat satul de toate partidele politice traditionale, care s-au perindat la putere.
Asa cum este acum, PDL nu este interesant pentru nimeni si nu mai poate fi salvat de la irelevanta decat printr-o regandire a identitatii sale si prin lansarea unor figuri noi si mai ales credibile, care sa poata convinge electoratul ca partidul are solutii economice realiste si ca este decis sa renunte la clientelism si coruptie. In afara de Monica Macovei, Cristian Preda si Teodor Paleologu, nimeni nu si-a consolidat o astfel de reputatie. In paranteza fie spus, am dubii ca MRU este copt ca lider politic, pentru ca nu a prezentat o viziune politica proprie pana acum. Dimpotriva, ne-a ingrozit cu solutia sa comunistoida, privind restituirea proprietatilor confiscate de comunisti. Este Vasile Blaga dispus si capabil sa promoveze o reforma radicala a partidului si sa sustina o echipa noua, curajoasa si credibila, in dauna numeroaselor personalitati compromise din conducerea partidului, sau se va limita la metodele pe care le cunoaste mai bine si la cadrele de nadejde cu instincte anti-reformiste? Istoria recenta ni-l arata mai degraba reticent la reforme - fie ele morale sau economice, mai ales cand sunt promovate de Monica Macovei. De aceea, ca sa poata scoate partidul din marasmul actual, Vasile Blaga ar trebui sa se reinventeze el insusi ca lider politic si sa promoveze fara rezerve, atat reformele pe care le-a respins, cat si oamenii cu care a avut relatii glaciale. Ma intreb insa daca domnul Blaga si-a pus vreodata problema in acesti termeni radicali - si prefer sa nu-mi raspund.