Probabil ca nu, pentru ca nici una dintre televiziunile noastre de stiri nu au catadicsit sa puna la loc de cinste o asemenea veste. Degeaba am vrut sa aflu detalii, sa traiesc bucuria asta, sa simt din nou, dupa atata timp, emotia acelor clipe minunate, in care milioane de oameni amutesc ascultand imnul nostru. Din pacate, infocatele noastre televiziuni n-au catadicsit sa ne ofere o asemenea incantare, preferand sa lase o stire asa de importanta, undeva, spre finalul jurnalelor, ca pe un fapt divers si neimportant, intoxicandu-ne, in schimb, cu aceleasi povesti morbide, spuse cu patos in primele minute ale programului. Trei zile la rand, cap de afis pe toate canalele a fost stirea despre subita si misterioasa disparitie a fratilor Camataru insotita, invariabil, de aceeasi imagine, a unuia dintre fugari, calare pe-un cal negru, la poarta penitenciarului. Un veritabil erou, intr-o presa ca aceea din Romania, unde stirile negative sunt difuzate atat de insistent, incat se transforma in... normalitate. Cel putin in lumea infractorilor, orice aparitie pe ecrane a unor asemenea personaje, orice evocare televizata si-apoi dezbatuta in exces nu e decat un titlu de glorie, un nou grad in tenebroasa lor ierarhie. Ce poate fi mai triumfal in lumea asta, decat iesirea din puscarie a unui temut interlop, calare precum un haiduc neinfricat, pe armasarul sau negru ca pana corbului? Insistenta patologica cu care autorii jurnalelor de stiri au repetat zilele trecute aceste imagini a reusit sa faca din protagonistul lor un haiduc de balada. Un erou mult mai impunator si mai lesne de urmat, decat niste amarate de gimnaste, chinuite ani de zile in nesfarsite antrenamente, pentru un banal moment de glorie, despre care se pomeneste in trecere la televizor. Ore in sir de dezbateri despre ispravile unor interlopi ajunsi vedete si doar cateva minutele ramase la coada listei, pentru excelenta performanta a gimnastelor noastre. Aceeasi atitudine rusinoasa cu care ne-am obisnuit, acelasi stil de jurnalism ieftin si josnic, care de-atata amar de vreme a reusit sa ridice prostia si uratul la rang de virtute si sa ingroape definitiv bunul simt.
...Stiati ca zilele trecute CEDO a condamnat Romania in cazul uciderii tinerilor Andrei Frumusanu si Aurica Crainiceanu, in timpul mineriadei din septembrie 1991, pentru taraganarea exasperanta a cercetarilor si proceselor? Probabil ca nu, pentru ca in viziunea realizatorilor de jurnale, o asemenea stire, care ar pune in discutie starea de sanatate a justitiei noastre, nu merita prea mare osteneala, asa cum merita, de pilda, spargerea unei case de schimb valutar.
...Stiati ca, potrivit unui studiu recent, Romania este pe locul sapte in lume in topul tarilor cu cel mai ridicat pret la benzina raportat la nivelul de trai? De unde sa stiti, daca nici o televiziune de stiri nu lanseaza o dezbatere serioasa pe marginea acestui subiect, daca nici unul dintre vajnicii nostri analisti nu-si arata revolta fata de-aceste scumpiri repetate, tocmai in vreme ce pretul mondial al titeiului a scazut?
De ani de zile, asist dezgustat la degradarea tot mai intensa a programelor oferite de unele posturi nationale de televiziune. Am tot sperat ca pana la urma bunul simt sa razbeasca. Din pacate, o asemenea primenire pare o utopie. Mereu acelasi circ jalnic, aceeasi violenta hidoasa, aceeasi siluire a limbii romane, aceleasi lucruri frivole, care ne intuneca mintile. Dupa atatia ani, sunt tot mai convins ca genul asta de pseudo-jurnalism e cauza cea mai acuta a neputintelor si ratacirilor noastre... nationale