- Din persoanele publice pe care le vedem pe micul ecran, cea care seamana cel mai mult cu explozia primaverii esti tu. Mereu luminoasa, tonica, optimista. Ne imprumuti si noua reteta?
- Intr-adevar, in primavara asta ma simt foarte inspirata. Mi-am refacut stocul de energie, am tot felul de idei noi, un entuziasm fantastic si un zambet mereu pe buze. De-altfel, de vreo cativa ani incoace, am ajuns la concluzia ca primavara e chiar un anotimp magic. Vezi, eu m-am nascut in Bucuresti, am copilarit si am trait printre betoanele urbane. Singurele mele evadari, cat de cat apropiate de natura, erau vacantele petrecute la bunica mea, care locuia in Ploiesti, dar la curte. Ei, pentru mine, curtea aceea, desi micuta, era un adevarat paradis. Bunica avea acolo flori, copaci si, chiar in capat, un mic ochi de apa, care in imaginatia mea capata dimensiunile si misterul unui lac fermecat din poveste. In afara de asta, contactul meu cu natura a fost insa mereu foarte restrans. Pana acum sase ani, cand m-am mutat la Snagov, intr-o casa pe malul lacului. De atunci, primaverile au devenit fascinante. Urmaresc cu o bucurie de copil cum stuful de la malul apei, din niste tije uscate, se transforma, zi dupa zi, inverzeste, mai intai timid, apoi cu din ce in ce mai multa indrazneala, pana cand, intr-o dimineata, planta matura izbucneste intr-un deplin de verde si de energie. Urmaresc cum, dupa iarna, cand lacul ingheata bocna, lisitele reapar cu cate un sir de bobocei dupa ele si se plimba prin fata casei mele, mandre ca la parada. Urmaresc reintoarcerea lebedelor - am doua lebede care mereu revin la cuibul lor, din apropierea casei mele, si pe care le intampin primavara ca pe niste prietene dragi, a caror absenta mi-a fost tare nesuferita. Urmaresc cum inmuguresc salciile... Parca-mi vine sa bat din palme de fericire cand le vad din nou verzi, unduindu-se in briza apei. Traiul in lumea asta rurala, in care viata curge parca dupa un alt ceas, m-a transformat profund. Si nu e doar ca eu simt asta, dar multa lume imi spune ca, de cand m-am mutat la tara, m-am schimbat in bine, ca am capatat o expresie mai senina, ca am o liniste care-mi transpare si pe chip. In plus, chiar zilele trecute, am realizat ca, de sase ani, pe mine nu m-a mai durut niciodata capul si ca si alte simptome ale stresului urban s-au volatilizat. Pana si cainii mei si papagalul Nicu parca se simt mai bine in aerul acela curat si-n linistea care domneste acolo.
Recapitularea de seara
- Jumatate din viata o petreci, totusi, in Bucuresti. Cum te aperi de agresiunea si agresorii lui?
- Intotdeauna am cautat sa nu ma las coplesita de uratul lumii, asa ca aplic in mod constant o reteta de detoxifiere a sufletului si a mintii. Studiind psihosomatica, am inteles ca omul poate materializa atat gandurile bune si frumoase, cat si gandurile negative, frustrarile, neimplinirile cu care ne incarcam cotidian, rautatile care tin de caracterul nostru nativ. Si am inteles ca defectele sunt corijabile, ca nu trebuie sa te ascunzi in spatele lor cu tipica fraza: "Asa sunt eu, ce sa fac?". Asa ca aplic niste tehnici simple, inspirate din descoperirile scolii germane de psihosomatica: imi acord zilnic momente de respiro, momente de asa-zisa meditatie, in care ma intorc catre mine insami si ma autoanalizez, iar seara, inainte de culcare, fac o recapitulare a zilei, in care imi notez mental ce am facut bun, ce mi-a placut, dar si ce am gresit, ce m-a facut sa nu ma simt bine, care oameni mi-au indus un sentiment de disconfort, dupa care imi impun sa elimin fotogramele acestea negative, sa le spal asa cum te-ai spala pe maini, ca sa elimini microbii. Si ce alta metoda mai buna de a elimina raul poate sa existe decat binele? Asa ca ma gandesc cu ingaduinta si intelegere la oamenii care au avut un efect negativ asupra mea, dupa cum ma gandesc cu intelegere si bunatate la fiecare intamplare care m-a suparat sau m-a nemultumit. Si ma gandesc, cu dragoste, la toate persoanele apropiate si dragi mie. E bine ca omul sa se culce curat pe interior, pentru ca, odata intrat in starea de somn, subconstientul incepe sa actioneze, iar el nu face diferenta intre bine si rau, ci lucreaza "cu materialul clientului", asa ca e de datoria noastra sa-i punem la dispozitie numai "materiale" de calitate. Aplicand tehnica asta, a doua zi te vei trezi odihnit, bine dispus, cu bateriile incarcate, cu idei noi si bune si cu incredere in tine.
- Dar reteta de pastrare a unui trup asa de sanatos si de armonios ca al tau, care este?
- Ca sa-ti mentii corpul in parametrii optimi, stilul de viata este foarte important. Eu, de pilda, in perioada asta, mi-am format un tabiet pentru micul dejun: imi pregatesc un amestec de fulgi sau tarate de ovaz, sana sau kefir romanesc (pentru ca au culturile lactice potrivite pentru noi, cei din spatiul balcanic), un pliculet de probiotice, capsuni proaspete, afine sau merisor uscate, diverse fructe confiate si, deseori, adaug si smochine, pentru ca-mi plac foarte mult. In restul zilei, variez meniul in functie de dispozitie: uneori mananc paste, dar, de cele mai multe ori, imi pregatesc niste salate foarte bogate, din tot soiul de legume (cu cat mai colorate, cu atat mai bine), la care adaug bucatele de somon, ton, carne de curcan sau fructe de mare si pe care le asezonez cu ulei de masline sau alte feluri de uleiuri - de in, de samburi de struguri, de argan sau de cocos. Dincolo de hrana propriu-zisa, iau diverse vitamine si minerale, ori alte suplimente alimentare. Acum, de exemplu, folosesc vitamina C, vitamina D, vitaminele din grupul B, iar seara mai iau uneori melatonina, nu pentru ca as avea probleme cu somnul, ci pentru ca e un excelent antioxidant. Si, fireste, fac si sport. Nu ma duc neaparat la sala, la aparate, desi nici nu pot spune ca le ocolesc, dar prefer sesiunile de pilates, care implica miscari ce mie mi se par a fi mai armonioase. In plus, cand sunt acasa, cu fetita mea, nu prea stau locului. Mi-am cumparat ghete de kangoo jumps si sa ma vezi cum topai prin curte! Ajung pana la poarta foarte repede! Ma simt ca un personaj din filmul "Avatar". (rade)
Afectiune in direct
- Dupa parerea ta, de ce altceva mai are nevoie o femeie ca sa se simta bine in pielea ei, ca sa se simta implinita?
- Cred ca esential este climatul familial. Pentru mine, faptul ca-i am pe sotul meu si pe fetita mea este ceva... realmente nepretuit. Familia este terapia cu-adevarat infailibila pentru suflet. Dar si pentru minte. Fiindca gandul ca ei sunt acolo, alaturi de mine, nu neaparat mereu fizic, dar mereu cu inima, imi da acea stare de confort interior si de siguranta pe care imi bazez intreaga existenta. Iar caminul nostru este portul unde ne adapostim de orice furtuna. De-asta, si eu, si sotul meu ne-am propus ca, odata ajunsi acasa, sa lasam in urma tot ce-a fost peste zi. Familia trebuie si ea intretinuta, ea nu este asa, un perpetuum mobile care, odata pus in miscare, functioneaza de la sine. E nevoie de afectiune, comunicare, sprijin si, mai presus de orice, de iubire sincera, "in direct". Or, toate astea cer timp si rabdare si atentie si iarasi dragoste. Miezul ramane neschimbat: dragostea impartasita, dragostea oferita si primita este ceea ce leaga totul.
- Dar profesia, reusita in cariera? Cat de important a fost si este pentru tine faptul ca ai o meserie care iti place?
- A, pentru mine a fost ceva crucial! Cred ca atunci cand omul merge la munca fara chef, cand nu-i place meseria lui, mai repede sau mai incet, ajunge sa se usuce pe interior. Eu mi-am creat un drum care sa se potriveasca, intr-adevar, cu personalitatea mea. Initial, mi-am dorit sa devin doctor, asa ca am dat la Medicina, dar inca de prin anul III, cand am inceput sa mergem prin spitale, am realizat ca sistemul romanesc nu era deloc compatibil cu visele mele, ca aici, in Romania, lucrurile functioneaza altfel decat imi doream eu. Atunci a intervenit un moment de criza, in sensul ca am inceput sa ma intreb serios daca mai avea vreun sens sa duc scoala aceasta pana la capat si daca, de fapt, locul meu nu era in alta parte. Si asa mi-am dat seama ca eram foarte atrasa de ideea de jurnalism. Am discutat si cu parintii mei si, finalmente, la insistentele lor, am decis sa termin facultatea si sa-mi fac si rezidentiatul, fara de care diploma ar fi fost, practic, fara valoare. Am pus doar o singura conditie: ca apoi sa fiu libera sa fac orice-mi trecea mie prin minte. Si asa s-a intamplat. Dupa ce-am bifat si rezidentiatul, am considerat ca ma achitasem de intelegerea cu parintii si am inceput sa-mi caut sansa. Si ea mi s-a aratat in persoana prietenei mele din copilarie, Carmen, care lucra in TVR. Am intrebat-o daca nu cumva cei de la emisiunea medicala n-ar vrea un colaborator cu studii de specialitate, ea s-a interesat si asa am ajuns la doamna Melania Coman, producatoarea emisiunii "Medicina pentru toti", care mi-a dat niste teme si m-a pus la lucru. Asa am ajuns eu in televiziune, deci in mediul jurnalistic, la care visasem atatia ani. Apoi a urmat mutarea la Pro TV, unde, incetul cu incetul, am construit brand-ul "Ce se intampla, doctore?", iar restul e istorie, cum se spune.
- Multi oameni din preajma ta se bucura de succesul pe care il ai, dar cu siguranta sunt si multi invidiosi printre ei. De acesti neprieteni cum te aperi?
- In afara familiei si a prietenilor, am norocul sa fiu inconjurata si de multe alte persoane care ma rasfata cu afectiunea lor. Ma refer la colegii mei, cei cu care realizez emisiunea de la Pro TV, dar si la cei de la revista "Ce se intampla, doctore?". Sunt niste oameni de mare calitate, nu doar profesionala, ci si umana. Si sunt niste oameni foarte ambitiosi, care ma obliga si pe mine sa fac tot ce se poate, tot ce tine de mine ca, pe domeniul nostru, sa fim, in continuare, cei mai buni. In ceea ce-i priveste pe neprieteni... Ma gandesc ca rautatile lor sunt manifestarea unor frustrari, a unor neimpliniri, a unor forme de nefericire. Si-mi pare rau pentru ei. Sincer! Pentru ca-mi dau seama ca acestia sunt niste oameni vaduviti de bucuria vietii. Si asta e atat de trist!
- Un final de interviu pe scurt: care a fost cea mai mare bucurie a ta, de cand a venit primavara?
- A, raspunsul asta pot sa-l dau pe nerasuflate! Cea mai mare bucurie mi-a facut-o fetita mea, Naomi, care a venit de la scoala cu niste note extraordinar de bune. Ce sa-i faci? Sunt mamica ei si ma bucur de orice izbanda a puiului meu.