"Mureseni", adica plutasi
Rar se intampla - dar e cu atat mai minunat si mai plin de sens! - ca numele unui loc, al unui rau sau al unui munte sa se contopeasca deplin cu truda si cu sperantele oamenilor! Omul sfinteste locul, iar locul sfinteste omul. Asa s-a intamplat, cu sute de ani in urma, cu plutasii de pe Mures. Bateau Ardealul cat e de lung, pana prin partile Aradului, iar de acolo mai departe, spre Szeged, cu ciubere de sare, cu grane sau cu lemn, cu tone de incarcatura. Pe orice vreme, ei stateau nemiscati la carma plutelor ce se opinteau printre stanci si pietroaie. Opreau din cand in cand prin sate, in locuri din timp alese, cat sa lase marfa de la munte sau cat sa incarce oarece mai de soi, ce se cerea prin Budapesta ori prin Viena. Apoi o luau din loc, cu noaptea in cap. Coborau mereu pe Mures, statornici precum stelele de pe cer. Li se spunea, simplu, "mureseni". Muresul, raul care le inlesnea drumul din munte spre pusta ungureasca, devenise sinonim cu insasi meseria lor, cu plutaritul. Frumosul nume al plutasilor ardeleni s-a pierdut de mult, cu ani si ani inainte ca meseria lor sa devina, la randu-i, istorie, dupa aparitia barajelor pe rauri, dupa incetarea exploatarii sarii si dupa aparitia automobilelor si a trenurilor. Acum, putini mai stiu despre "mureseni". Doar dictionarele nu uita, niciodata, nimic. Chiar si cele mai noi amintesc, discret, dupa sensul propriu care-i numeste "mureseni" pe locuitorii din judetul Mures, sensul de-al doilea, dulcele regionalism "muresean", odinioara titlul de noblete al oricarui plutas roman din Transilvania.
Vaslasi printre tainele lumii
"Ca sa fii plutas, trebuie musai sa intelegi apa. Altfel, nu rezolvi nimic. Raul te duce la vale cum vrea el si unde vrea el, daca nu il intelegi si nu stii sa-l folosesti ca sa te ajute". Asa l-au invatat pe Szuhanek Imre batranii plutasi, asa ma invata si el pe mine. Ia o foaie si un pix si deseneaza, din doua linii unduite, un rau involburat ce curge dinspre mine inspre el. Apoi schiteaza o mica pluta, prinsa intre cele doua maluri de hartie. Deseneaza ca-n zbor. A facut de sute de ori, de-adevaratelea, pe pluta, drumul acela. Szuhanek Imre e presedintele asociatiei Petro Aqua si unul dintre cei mai mari iubitori si promotori ai plutaritului din Romania. "Oricat ai vasli, nu poti sa traversezi drept pe celalalt mal. Trebuie sa lasi apa sa te duca un pic mai jos, sa controlezi pluta si apa, fara sa faci efort zadarnic", spune nea Imi, in timp ce "trage la mal" pluta imaginara. "De aici incepe, de fapt, totul: trebuie sa intelegi apa, sa intelegi natura. Trebuie sa lucrezi cu apa, nu sa te pui impotriva ei, ca nu ajungi nicaieri", ma lamureste el.
Vremea capricioasa, apele involburate, stancile indaratnice si malurile inselatoare, frigurile si vanturile ce instapanesc apele la ceasul diminetilor, apoi arsitele lui Cuptor sub care te topesti stand in picioare, 16 ore pe zi, la carma, uneori foamea si suferintele de tot felul, toate astea ii caleau pe plutasi pe viata. Mai mult decat orice, plutaritul era lectia devenirii, lectia plina de sens a curgerii dinspre un izvor, dinspre un inceput, inspre o varsare, inspre un implacabil final "Du la capat ce-ai inceput". Lectia asta Muresul insusi le-a dat-o plutasilor, mereu si mereu, cu fiecare nou drum. Asa au devenit ei atat de puternici si de respectati in secolele trecute. Iar povestile lor de viata, atat de simple, dar atat de severe, ne sunt mai de folos ca oricand acum, cand comoditatea si tehnologia ne-au indepartat de adevarata intelegere a lumii si a naturii, ma lasa sa inteleg Szuhanek Imre.
Plute de pe vremea dacilor si romanilor
Desi locuieste pe Valea Jiului, la Lupeni, Imi Szuhanek s-a indragostit pe viata de Mures si e convins ca dacii au fost primii plutasi care i-au cutreierat apele. Daca nu ar crede asta, nu s-ar costuma in dac, alaturi de colegii sai, in timpul deselor sale expeditii cu pluta prin Transilvania. De altfel, plutaritul este cunoscut drept una dintre cele mai vechi indeletniciri ale omului. Urme ale unor vechi ambarcatiuni au fost descoperite si la noi in tara, pe Somes si pe Crisuri. Acum mii de ani, Muresul si celelalte rauri importante din Ardeal aratau ca niste fluvii adevarate, curgand de voie printre paduri intinse si stufarisuri nemarginite. In acele vremuri, cand plutele erau cele mai rapide si mai simple mijloace de transport pentru incarcaturi mari, navigarea pe rauri reprezenta adevaratul motor al economiei. Iar pentru statul dac, intins pe teritorii vaste si cu o putere economica remarcabila, Muresul era absolut vital. Dovada a importantei strategice a Muresului, imediat dupa cucerirea Daciei, romanii au folosit si ei, intensiv, transportul cu ajutorul plutelor. De atunci avem si primele dovezi certe ale plutaritului pe Mures. La Apulum (Alba Iulia) este semnalat un "collegium nautarum", o breasla a plutasilor in toata regula. Inscriptia apare pe o piatra pusa in onoarea unui important oficial al stapanirii romane, ale carui atributii se intindeau de la Apulum pana la Sarmizegetusa si Drobeta. Apulum era, in acel moment, in jurul anului 200 dupa Hristos, un port-cheie pe Mures. Actualul cartier Partos din Alba Iulia, intocmai zona unde se afla localizat vechiul port, isi trage numele chiar de la denumirea romana a acestuia, Portus, ulterior, in epoca medievala, Maros Portus.
Cercetatorii Viorica Suciu si Gheorghe Anghel, autori ai unei interesante monografii dedicate plutaritului pe Mures, demonstreaza existenta la Apulum a unui intens plutarit, prin intermediul caruia se aduceau sau se duceau spre provinciile imperiului roman numeroase feluri de marfuri. In special sarea, atat de cautata in antichitate, si care se gasea in cantitati apreciabile in Ardeal, facea obiectul transporturilor pana in indepartatele Moesii, in Dalmatia sau in sudul Panoniei. O prima ilustrare a unui plutas antic, pusa in directa legatura cu existenta breslei navigatorilor de la Apulum, a fost descoperita pe un basorelief de marmura, infatisand un asa-numit "genius nautarum". Alaturi de respectiva divinitate, surprinsa in timpul unei libatii, este reprezentat un om asezat intr-o barca ce se leagana pe valuri. "Un muresean!", au exclamat specialistii, cand au vazut sculptura.
"Carul dracului"
Din perioada daco-romana si pana in zorii evului mediu, vreme de 1000 de ani, romanii au fost cei care au dus mai departe traditia antica a plutaritului. Asa cum arata numeroasele documente de dupa secolul XII, romanii au fost mereu, indiferent de epoca si de stapanire, cei mai numerosi dintre plutasii ardeleni. Meseria era foarte grea si foarte riscanta, spun istoricii. Pentru ca iarna raurile erau inghetate, iar plutasii nu aveau o alta ocupatie care sa le asigure traiul, urcau in munti si taiau lemne, pregatind bustenii pe care tot ei aveau sa-i duca in jos, pe apa, cand avea sa dea primavara. Un preot din Remetea ne lasa, la 1838, o emotionanta evocare a vietii grele a plutasilor romani pe timp de iarna, dar si o proba a tariei lor, supraomeneasca aproape: "Pe cand altii isi dorm linistiti somnul dulce, in bratele atipite ale naturii, pe la miezul noptii, in cel mai scartaitor ger, plutarul isi paraseste patul calduros; cand luna lumineaza, pe la trei, sute de plutari isi mana vitele peste muntii uriasi, la distante de doua-trei mile, in zapada ce le ajunge pana la brau sau si mai sus, la grinzile acoperite cu zapada. Cata oboseala sa scoata de sub multimea de zapada grinzile de brad si sa puna partile mai groase pe sania care pare minuscula sub grinzile uriase; cata grija si necaz, pentru a cobori pe cararile stramte, apoi in vecinatatea coastelor infricosator de adanci, sa ajunga in varful muntilor, apoi sa coboare de pe inaltimi mai multe ore, cu cele grinzi de sapte-opt brate, in asa fel ca sa nu se strice in adancurile groaznice, precum sa nu cada paguba nici boii istoviti...".
Dar munca istovitoare si pericolele nu se terminau odata cu trecerea iernii. De cum se topeau zapezile, "muresenii" isi pregateau plutele, curatau mai intai cursul de apa de toate obstacolele cazute peste iarna, apoi porneau, cu sutele, in istovitoarele aventuri de-a lungul campiei Ardealului. Trageau peste ei o bunda unsa cu seu de oaie, ca sa-i apere de frig si de ploi, luau un dram de merinda intr-o straita si dusi erau. "Pe plutele de la Viena, gaseai sobe pentru gatit sau mici camarute acoperite, unde sa stai de ploi, dar nu aveau asa ceva bietii nostri plutasi. Mi-a povestit un plutas batran, demult, cat de greu o duceau ei. Mergeau pe apa cate doua saptamani, chiar si o luna, cand apa era mica, si nu le era usor deloc", imi povesteste Imi Szuhanek. Intr-o vreme, din cauza numeroaselor accidente si jafuri intamplate pe Mures, soldate cu morti si cu uriase pierderi materiale, plutei i se mai zicea in popor si "carul dracului". "Dar, in ciuda pericolelor, pentru multi romani, plutaritul reprezenta singura sursa sigura de venit. Mai mult, se vede din documentele medievale, pe vremea Principatului Transilvaniei, plutasii aveau o situatie privilegiata, fiind scutiti de robota iobageasca de 3-4 zile pe saptamana", spune Szuhanek Imre.
O autostrada pe apa
Privilegiile acordate "muresenilor" sunt dovada cea mai clara a importantei lor in economia Transilvaniei. Din monopolul instituit asupra exploatarii sarii, pe care o transportau si o valorificau apoi cu ajutorul plutasilor, principii Transilvaniei castigau sume fabuloase, de circa 70.000 de florini anual, dublu fata de cat scoteau, totalizat, din minele de aur, de argint si de mercur. Intelegand foarte bine acest lucru, Imperiul habsburgic a decis grabnic reorganizarea monopolului sarii dupa cucerirea Transilvaniei (1699). Pe locul depozitului principal de sare de la Partos, din Alba Iulia, a fost dezvoltat un mare santier pentru construirea plutelor necesare transportului sarii si al altor materiale pe raul Mures. In sarcina Oficiului infiintat la Partos cadea aprovizionarea cu sare a Banatului, a sudului Ungariei si, partial, a Serbiei si Croatiei. Cand insa i se impunea sa faca si transporturi de importanta strategica pentru Imperiu, precum materiale necesare monetariei sau diverse servicii militare, Oficiul avea o mare problema in angajarea unui numar suplimentar de plutasi. Asta insemna, pe de o parte, sume mai mari de bani pentru plata salariilor, pe de alta parte provoca automat revolta nobilimii, care nu avea nici un interes sa-si piarda iobagii de pe mosii.
In deceniile de dinainte de 1800, plutaritul era atat de dezvoltat in Ardeal, incat constituia principala activitate economica intr-un oras precum Alba Iulia. Pe langa cei vreo 800 de plutasi arondati in secolul XIX, erau angajati numerosi constructori de nave, incarcatori, descarcatori, carausi si functionari. Un intreg cartier de plutasi, Haiusul se dezvoltase in vechiul port folosit de daci si de romani, in antichitate. Pe fondul exploatarii tot mai accelerate a resurselor naturale ale Transilvaniei de catre autoritatile imperiale, plutaritul ajunge, in 1848, in perioada sa de maxima inflorire, la un trafic de 10-12.000 de ambarcatiuni pe Mures! Raul care taie in doua Ardealul, separand Podisul Tarnavelor de Campia Transilvaniei, era ca o veritabila autostrada din zilele noastre!
"Biserica plutasilor" de la Tisa
In anul 1784, apele Muresului au dus pe ele, cu pluta, o incarcatura din alte lumi: biserica de lemn din Chelma, o bijuterie istorica, stramutata spre folosinta taranilor din satul Tisa, ramasi fara loc de inchinaciune. Ziua aceea de vara, in care satenii, imbracati in straie de sarbatoare, aveau sa-si astepte biserica, venind catre ei pe apele stralucitoare ale Muresului, a ramas pentru vecie in memoria locului. Trasa pe mal cu care cu boi si "rasadita" printre pajistile inflorite, biserica din Tisa mai traieste si astazi si cheama lumea cu glas de clopot, sa-i vada picturile minunate, asternute pe peretii din lemn, precum si scena martiriului lui Horea, asezat printre sfinti. O intamplare de credinta si suflet, in istoria plutaritului muresean. Si un record al dibaciei plutasilor! Se spune ca masivul transport s-a facut in susul curentului apei, lucru foarte greu si foarte rar intalnit, si ca 50 de boi au tras pluta, pe cele doua maluri ale Muresului. Dumnezeu le facea dreptate, inca o data, romanilor ardeleni, care n-aveau voie in tara lor sa ridice biserici din piatra. Pictat pe lemn, Hristos plutise inca o data pe ape, ca-n Biblie.
Pe langa biserica monument istoric de la Tisa, si alte comori culturale au fost transportate de-a lungul vremii pe Mures. Unele au fost de-a dreptul furate, asa cum s-a intamplat cu numeroase statui si inscriptii romane de o valoare inestimabila care au ajuns la Viena, in vreme ce altele au fost pierdute, zice-se, undeva prin zona Aradului.
Nunta pe pluta
"Plutaritul s-a practicat, la scara larga, pana aproape de 1900. Apoi, au aparut caile ferate si automobilele, iar plutaritul s-a limitat doar la aducerea bustenilor pe Mures", spune Imi Szuhanek. In urma vechilor plutasi "mureseni" au ramas doar amintirile batranilor si curiozitatile cercetatorilor. Si, din loc in loc, cate un nume ce aminteste de gloria din trecut. Exista, tot pe malul Muresului, chiar si o comuna care isi imprumuta numele din istoria plutaritului, cum e Lunca Bradului. Numele vine, povestesc batranii, de la o lunca aflata in centrul comunei, pe malul raului. Exista acolo un brad falnic, de care plutasii isi legau, pe vremuri, plutele, si la umbra caruia poposeau sa-si traga sufletul, inainte de a porni din nou la drum, mai departe.
Urme si amintiri legate de vechii "mureseni" se afla peste tot in Ardeal. Imi Szuhanek le cauta de ani de zile deja, incercand sa tina treaza frumoasa traditie a uneia dintre cele mai vechi meserii romanesti. Iese, cat de des se poate, cu pluta si organizeaza, alaturi de colegii lui de la Petro Aqua Petrosani, diferite actiuni de popularizare a plutaritului. In 2007, in cadrul proiectului international "Forum Mures 2007", Asociatia Petro Aqua a organizat o nunta traditionala, unind destinele a doi dintre colegii lor plutasi. Cununia religioasa a avut loc chiar la "Biserica plutasilor" din Tisa, unde mirii si nuntasii, imbracati in costume populare, au venit navigand cu pluta pe Mures. Un an mai tarziu, acelasi impatimit al traditiilor ardelenesti a pus la cale o expeditie istorica cu plutele pe traseul Alba Iulia - Szeged, vechiul drum al "muresenilor" de acum sute de ani. "A fost asa frumos, ca nu poate fi povestit. Am reusit sa refacem acest traseu al plutelor, atestat inca din antichitate. In mod simbolic, am luat cu noi ciubere cu sare si desagi cu mere, precum vechii plutasi, pe care le-am daruit oraselor intalnite pe traseu. Am demonstrat astfel ca Muresul, protejat si curatat ca la carte, poate fi un rau navigabil, cu un potential turistic deosebit".
Omul care nu poate fara apa
Imi Szuhanek e nascut in zodia Pestilor. "Intelegeti acum de ce nu pot sa stau nicicum departe de apa?", spune razand. "Zodia e de vina!". Anul acesta, in iunie, va iesi din nou cu pluta pe Mures, "nici nu incape vorba!". Deja, cu o luna inainte, isi face planurile pentru echipaj si pentru traseu. Va fi o iesire speciala. Sarbatoreste 50 de ani de la prima sa "nebunie". Atunci, in 62, alaturi de alti trei prieteni, au construit o ambarcatiune de metal si s-au aventurat in apele Muresului, dinspre Ludus inspre Paulis. Imi s-a imbolnavit grav, in timpul expeditiei, si n-au mai ajuns la destinatie. Dar nu s-au lasat. In 65, au pornit din nou pe apa, pe Olt. S-au rasturnat, de data asta, si s-au intors spre casa cu trenul. Dar batalia a continuat: au "atacat" Siretul, Streiul, iar expeditiile erau tot mai frumoase. Dupa 10 ani de la prima incercare, plutaritul pe Mures, intre Mintia si Paulis, avea sa devina deja traditie. "Bine ar fi ca el sa devina un prim-ajutor si in caz de inundatii. Acolo unde ambarcatiunile moderne de astazi incearca zadarnic sa intervina, pluta se strecoara usor. Fratia ei cu apa isi spune cuvantul. Cu legile naturii nu te joci".
Plutaritul e o lectie de viata. Pe langa pricepere si putere, iti cere si pasiune. El trebuie practicat cu bucurie si drag. Pentru asta e nevoie de suflet si... sa te urci, macar o data in viata, pe o pluta. Compusa in exclusivitate din sufletisti, "Formula AS" se va imbarca, in iunie, pe pluta lui Imi, un plutas cu 50 de ani "vechime" pe Mures! Atunci, la ceas de seara, cand soarele va inrosi raul cu ultimele sale vapai, Imi Szuhanek va dezvalui, din postul sau de comanda, marele sau vis: acela ca traditia plutaritului din Ardeal sa intre in patrimoniul UNESCO... Asa va fi!