Simt o mare bucurie ori de cate ori reusesc sa-mi fac un ragaz si sa scriu. In randurile care urmeaza, o sa va vorbesc despre un produs al stupului care din fericire a iesit de pe valul unei simple mode in medicina naturista. Timpul ne-a oferit de-a lungul anilor o serie intreaga de noutati somptuos prezentate, in domeniul medicinei alternative, insa destul de putine au reusit sa-si demonstreze cu adevarat valoarea si sa-si pastreze actualitatea. Daca ar fi sa alegem zece produse naturiste cu o valoare incontestabila, propolisul ar fi cu siguranta printre primele. Nu numai ca a trecut cu succes proba timpului, dar astazi este mai studiat ca oricand, si constituie subiectul a multiple utilizari. Cele pe care vi le propun in continuare sunt de mare eficienta, verificate printr-o experienta indelungata.
Propolisul in afectiuni ale pielii, plagi, micoze
In 18 ani de cand lucrez ca medic, am avut intotdeauna la mine un flacon cu tinctura de propolis si unul cu pulbere de argila, indiferent ca eram in cabinetul meu ori la spital, fie si in camera de urgente chirurgicale. Dupa toti acesti ani, in care in majoritate am lucrat in mediul rural, unde plagile accidentale se produc de regula pe camp sau in padure, adica in conditii profund septice, pot spune ca utilizand tinctura de propolis in toate cazurile de plagi tratate "per prima", cu sau fara suturi chirurgicale, mai profunde sau mai superficiale, indiferent de localizare, vindecarea s-a produs repede si fara evenimente infectioase ori inflamatorii. Aceasta, fara sa fie nevoie de antibiotic, nici local, nici general. Vindecarea se produce cu o cicatrice mica, comparativ cu cele rezultate din folosirea solutiilor medicale conventionale, sau chiar fara cicatrice. In situatiile mai dificile, am administrat si oral tinctura de propolis, eventual in asociere cu Echinacea. Pentru ranile adanci sau anfractuoase, am folosit si miere, care faciliteaza aseptizarea si procesul de granulatie, pana in colturile greu accesibile.
Chiar si cicatrizarea postoperatorie, indiferent de tipul de interventie, este mai rapida si mai aspectuoasa, daca se foloseste tinctura de propolis, in locul solutiilor dezinfectante obisnuite, care sunt lipsite de efecte cicatrizante.
Pe langa plagile acute, propolisul este deosebit de util si in variate afectiuni cronice ale pielii. Dar trebuie sa tinem cont ca pielea este un fel de vitrina a organismului. Cand vorbim despre boli cronice dermatologice, nu trebuie sa ne imaginam ca le putem vindeca doar prin aplicatii externe. Intotdeauna este necesara si o terapie interna, din care de asemenea propolisul face parte.
Extern, in general, folosim tinctura de propolis pe leziunile umede, caci aceasta ajuta si la uscarea lor. Pe plagile uscate ori cu cruste, aplicam unguent cu propolis, care le inmoaie si usureaza eliminarea crustelor. Pe piata sunt cel putin doua unguente care pot fi recomandate: Propoderm, crema realizata de ICDA Bucuresti (fostul Institut Apicol) si unguentul cu propolis al firmei Larix, din Sovata, care mi se pare foarte reusit.
Este util de stiut ca propolisul e unul dintre cele mai puternice antimicotice. Se poate folosi in toate micozele, durata pana la vindecare fiind mai scurta decat in cazul medicamentelor conventionale. Este eficient local, iar in situatiile mai severe, efectul este sporit daca se administreaza si general. Pentru micozele unghiale, de regula, tratamentele sunt de lunga durata, caci ciuperca generatoare este cantonata adanc in piele si patul unghial. Pot fi necesare in aceste cazuri 3-6 luni de tratament combinat, local si general.
In candidoze, in special, mai trebuie verificati eventualii factori de intretinere; de exemplu, o alimentatie fie bogata in produse care determina mucozitati, fie incorecta ca ritm, incat sa aiba drept urmare digestia incompleta.
Propolisul in arsuri
Experienta atator ani de practica medicala mi-a aratat cat de eficienta si comoda este utilizarea tincturii de propolis in arsurile pielii de grad I si II. Pare neobisnuita folosirea unei solutii alcoolice pe o arsura, dar tinctura de propolis este una speciala. In primul rand, alcoolul se evapora imediat, datorita caldurii locale, fara daune, ba in plus, preluand o parte din energia termica in exces. Apoi, propolisul din solutie ramane ca o pelicula fina vindecatoare, care are si efecte anestezice. Incercand-o cu curaj, mai intai pe propria-mi persoana, ori de cate ori a fost cazul, am observat ca, daca este aplicat corect, imediat dupa accident, se poate ca vindecarea sa se faca chiar fara flictene (basici), iar uneori, chiar si fara inflamatie, si asta indiferent daca un lichid la temperatura de fierbere era cauza arsurii, sau chiar un metal incins.
Mod de aplicare: cheia este ca in primele 30-60 de minute, fara a se pune pansament, sa se repete badijonajul cu tinctura de fiecare data cand durerea se amplifica; sau sa se toarne direct pe zona afectata. Aceasta poate insemna o aplicare la fiecare cateva minute. Dar rasplata apare: in circa jumatate de ora, durerea aproape nu se mai simte si se observa cum in loc sa creasca semnele inflamatorii, acestea se diminueaza progresiv. Dupa cam o ora, aproape nu se mai observa nimic pe locul arsurii.
Propolisul in afectiuni ale cavitatii bucale: paradontoze, afte, cancer
De regula, pe mucoase nu aplicam tinctura de propolis direct, caci este prea tare. In cavitatea bucala, folosim o apa de gura preparata astfel: intr-un pahar mic (maxim 50 ml) puneti 1 pana la 5 ml de tinctura de propolis (dupa necesitati) si adaugati apa simpla. Solutia obtinuta se foloseste fie in mod curent, ca dezinfectant oral, fie spre a trata diverse afectiuni bucale precum parodontoza, aftele sau alte leziuni. In situatii patologice, se recomanda minimum 3 clatiri/zi. Cei cu parodontoze vor observa curand ca gingiile nu le mai sangereaza, iar dintii nu se mai clatina, putand sa redevina stabili dupa 1-2 luni de tratament. In acelasi fel se poate folosi si in cazurile de cancere bucale, spre a usura fenomenele locale. Fumatorii care incearca sa paraseasca acest obicei au un mai mare avantaj daca si mesteca propolis brut, caci acesta satureaza o parte din receptorii stimulati de tutun si scade apetitul pentru fumat. Iar daca putin propolis se lipeste pe dinti, poate fi usor indepartat mestecand o aluna sau o nuca.
Micile dar chinuitoarele afte bucale pot fi evitate. Daca surprindem vezicula aftoasa inainte de a se ulcera si o punctam cu tinctura de propolis nediluata, ea se va usca si vom evita dezvoltarea ulceratiei atat de dureroasa.
Propolisul in afectiuni hepatice
Pentru hepatite cronice, cu virus B, C sau D, propolisul se poate folosi cu bune sanse de a mentine sub control valorile incarcaturii virale, si chiar de a le scadea uneori pana la valori insesizabile. Fac aici mentiunea pentru cei care isi monitorizeaza starea hepatica prin analize care includ si viremia ca, daca vor sa fie siguri de rezultatele tratamentului, trebuie sa caute un laborator de incredere. Din pacate, cele mai bune sunt in strainatate.
Mod de administrare: tinctura de propolis poate fi utilizata in doze de 2 x 2-3 ml/zi, obligatoriu amestecata cu miere, care tamponeaza efectul nedorit al alcoolului. Polenul crud si laptisorul de matca crud, alaturi de armurariu administrate in paralel, refac structura hepatica si scad nocivitatea alcoolului, care, oricum, este in cantitate destul de mica, in raport cu beneficiile aduse de bogatia de substante active din tinctura. Se poate folosi si extractul apos de propolis sau esenta de propolis. Nu este recomandabila folosirea propolisului glicolic in locul tincturii, caci desi nu da senzatia gustativa de alcool, totusi glicolul face parte tot din categoria chimica a alcoolilor. In industria alimentara este considerat mai toxic decat alcoolul obisnuit: legislatia recomanda maximum 1 ml/zi.
Propolisul in ulcer gastro-duodenal
Este bine de stiut ca ulcerul este o boala ce trebuie supravegheata cu atentie si ca utilizarea exagerata a antiacidelor poate sa mascheze evolutia unui ulcer spre neoplazii sau a unui cancer ulcerat. Ca atare, este bine sa apelati la o metoda verificata pentru a va trata, efectiv, de ulcer. Una dintre ele este cea propusa de apiterapie, cu tinctura de propolis.
Mod de administrare: se iau doze de 2-3 ml de tinctura de propolis, de doua ori pe zi, neaparat amestecata cu miere, inainte de mese, cu cel putin 15 minute. Uneori se pot resimti dureri la inceputul tratamentului. Ele trebuie suportate, nu vor persista prea mult. In functie de dimensiunile ulcerului, cura poate dura 1-3 luni. De mare ajutor poate sa fie asocierea cu un macerat la rece de obligeana. A nu se uita: o buna si corecta alimentatie este esentiala. Se vor evita bauturile acidulate, alimentele acide ori picante, consumul de cafea si tigari.
Afectiuni ale urechii
Acum circa 40 de ani, cercetatorii rusi au demonstrat prin studii clinice ca un amestec de tinctura de propolis 1/4 si ulei 3/4 (porumb sau masline) da rezultate neasteptate in surditate. Se imbiba o mesa mica cu acest amestec, se pune in ureche seara si se lasa pana dimineata. La pacientii mei a functionat bine.
In otite externe, se poate apela la badijonajul cu tinctura de propolis simpla. In otite medii, este util extractul apos de propolis. Nu se recomanda instilarea de tinctura de propolis simpla, direct pe timpan.
Propolisul in viroze respiratorii
In cazul virozelor respiratorii propolisul este tratamentul de preferat, dat fiind puternicul lui efect antiviral. Si, bineinteles, tinand cont de faptul ca gripa este o boala virala, si nu bacteriana, si ca peste 90% dintre guturaiuri sunt tot virale. In aceste situatii, nu se justifica tratarea "per prima" cu antibiotice, care omoara doar bacteriile, nu si virusurile.
Mod de administrare: daca de la primele semne de raceala se administreaza tinctura de propolis in doze mai mari (2-3 x 3 ml/zi la adulti; 2-3 x 3 picaturi/Kg/zi la copii mici; evident amestecata cu miere), vindecarea este mult mai rapida si simptomele mai usoare. Este posibil si sa nu se mai instaleze toate semnele tipice ale racelii.
Propolisul la copii, la sugari
Am sa revin asupra nedumeririi ca, daca sugarii sunt vaccinati inainte de a avea un sistem imunitar propriu sau li se recomanda antibiotice, de ce, oare, sa nu foloseasca si produsele stupului? Ei bine, dupa multi ani de folosire a produselor albinelor, fara nici o rezerva, le recomand tuturor mamicilor propolisul extract apos, sau noul produs Esenta de propolis, despre care am mai vorbit.
Mod de administrare: una pana la trei picaturi pe kg corp pe zi. In cabinet, cum in urma cu niste ani pe piata exista doar tinctura de propolis ca extract, am utilizat-o la toti copiii, inclusiv la sugari, amestecata cu miere. Nimic rau nu s-a intamplat niciodata, iar efectele curative s-au manifestat deplin, fara ca in raceli sa fi recomandat vreodata si antibiotice.
In special la copiii din colectivitati, administrarea profilactica este de mare eficienta: acestia vor raci tot mai rar, pana cand racelile vor deveni exceptii.
Tratamente cu aerul din stup.
Aerosoli cu propolis
Recent, am avut ocazia sa vad in Austria o clinica in care se fac tratamente cu aer de stup, care este incarcat cu aerosoli de propolis si alte componente volatile ale produselor apicole. Aceasta cura presupune "recoltarea" aerului din stup, printr-o tubulatura, si administrarea printr-o masca faciala. Efectele de imbunatatire a respiratiei, imunitatii si starii generale sunt atat de evidente, incat veneau acolo sportivi de performanta, pentru refacere si fortifiere, dar si bolnavi de astm sau alte afectiuni respiratorii. Mai inedit e faptul ca terapia se administreaza si cailor. Erau programati, cu mult timp inainte, valorosi cai de curse, caci procedura le creste mult capacitatea competitionala.
La domiciliu, se poate obtine un efect asemanator, daca folosim asa-numitul propolizator. Este vorba despre un aparat care produce si degaja in atmosfera aerosoli de propolis. S-a dovedit foarte util in curatarea aerului si prevenirea imbolnavirilor, daca se foloseste in camerele cu colectivitati. Exista si o varianta pentru masini. Numele aparatului este Propolair si se poate comanda pe internet.
Hemoroizi interni si externi
Tratarea hemoroizilor cu creme minune, cu efect garantat in 48 de ore, nu este posibila. Hemoroizii au cel mai adesea nu doar cauze locale, ci si interne, in care este implicata o reteta de viata. Pe scurt: omul alege o alimentatie saraca in cereale, dar bogata in proteina animala. O sareaza si o condimenteaza tare. O infasoara intr-un sedentarism imbietor, o lasa la dospit vreo 10 ani, apoi obtine niste hemoroizi de toata frumusetea. Desigur, sunt diverse alte cauze, incat tratamentul doar local este zadarnic, caci hemoroizii se pot reface, daca nu s-au inlaturat cauzele interne si toti factorii de intretinere.
Tratament: Referindu-ne strict la terapia locala, pot recomanda o varianta pe care am gasit-o eficace: bai de sezut cu ceai de Marul-lupului, urmate de aplicare de propolis in supozitoare si crema. Baia de sezut se face seara, preferabil inainte de culcare, timp de 10-20 minute, la o temperatura maxim suportabila, incat sa nu va opariti. Ceaiul se prepara prin fierbere, 10 minute, in 1200 ml de apa, din 4 lingurite (de ceai) pline cu varf cu planta bine macinata. Cantitatea se adapteaza proportional asa incat pusa intr-un lighean sa permita cufundarea zonei anale. Dupa baie, se introduce rectal un supozitor cu propolis si se unge anusul cu unguent cu propolis. In cazurile simple, neplacutele simptome locale se diminueaza dupa cateva zile, iar hemoroizii se pot retrage in 10-14 zile.
Complexul Apicol Bucuresti face un supozitor bun cu propolis, pe nume Miprosept. Supozitoarele cu propolis pot fi folosite ca adjuvante si in cazul cancerelor de colon, al ulceratiilor sau altor suferinte ale intestinului gros. De asemenea, supozitorul cu propolis este mai mult decat bine venit, pentru cei care urmeaza sa faca radio-terapie pe zona rectului sau intestinului gros; contribuie local, impreuna cu administrarea orala, la prevenirea fibrozarilor in zona expusa.
Intepaturile de capuse
Chiar daca s-a creat un fel de psihoza sociala pe tema "invaziei" de capuse, totusi trebuie sa ne gandim ca este firesc in natura ca in unii ani sa fie mai numeroase unele vietati, in altii altele, fie animale, fie plante. In plus, Borrelia burgdorferi, transmisa de capusa si care a intrat in atentie de scurt timp, desi a existat dintotdeauna, este difuzata si de catre alte insecte, intre care banalii tantari. Iar incidenta crescuta a bolii Lyme se datoreaza nu numai capuselor ori Borreliei, dar si nivelului scazut al imunitatii populatiei. Daca stim cum sa ne ferim de posibilele efecte rele ale intepaturii, putem trai linistiti.
Tratament: in cazul intepaturii de capusa, dupa indepartarea in intregime a acesteia, trebuie badijonat imediat locul cu tinctura de propolis. Aceasta va distruge eventualii spirocheti lasati de capusa. Pentru maxima siguranta, putem lua si oral, timp de 2-3 zile, o doza dubla de propolis, fata de cea utila in profilaxia virozelor, administrata in doua doze, dimineata si seara. Ca experienta proprie: in vara trecuta, am fost intepata de 4 capuse, dupa care am aplicat tratamentul de mai sus, fara sa apara nici o urmare negativa. O alta varianta, probata in Germania pe sute de cazuri, este aplicarea unei intepaturi de albina (pentru cei care se stiu a nu fi alergici) pe locul intepat de capusa.
Alternativa medicinei... alternative
In loc de incheiere, s-ar putea spune ca o alternativa la medicina alternativa nu exista. Noi, care suntem niste activisti in cel mai propriu sens al cuvantului al medicinei naturiste, trebuie sa fim constienti de un lucru: am aparut si existam ca urmare a unei traditii inca vii, dar mai ales a limitelor si esecului prefigurat de sistemul conventional din sanatate. Daca si noi dam gres si ii dezamagim pe cei care isi pun sperante in noi, vom face un imens rau acestui curent de bun augur, care a prins viata si forta in paginile acestei reviste, in primul rand.
Naturismul este si trebuie sa ramana accesibil oamenilor. Este si trebuie sa ramana eficient, precum natura insasi. Acei care doar citesc carti sau materiale de pe internet, imaginandu-si ca fara o experienta practica pot formula retete de mare succes pe care le arunca pe piata fara discernamant, nu fac decat sa se asemene cu marile concerne farmaceutice, intrand in spiritul comercialismului. Daca se ghideaza doar dupa principiul "primum non nocere", nu inseamna ca reusesc si sa trateze. Ei pot face la fel de mult rau, prin absenta binelui pe care il anunta zgomotos, si pe care cei suferinzi il asteapta.
La fel, se aseaza pe nivelul neomenos al comercialismului si aceia care profita de nevoia oamenilor crescand nejustificat preturile produselor naturiste. Apicultorii romani trebuie sa stie ca ei sunt la temelia apiterapiei. Avem nevoie de produse de calitate, dar si de preturi rezonabile, in acord cu puterea de cumparare. Pretul propolisului a crescut an de an foarte mult. Daca va creste inca si mai mult, asa cum s-a intamplat si in cazul polenului, foarte probabil ca producatorii romani de suplimente nutritionale si cosmetice se vor orienta spre piete externe, ceea ce poate aduce numeroase deservicii pietei romanesti.
Pentru final, am sa citez cuvintele Pr. Ioan Valentin Istrati (din articolul "Anatomia competitiei", aparut in ziarul "Lumina"): "Valoarea, pentru a fi confirmata vesnic, trebuie umpluta de iubire pentru ceilalti, trebuie sa slujeasca binelui, trebuie sa uneasca si nu sa dezbine".
Membru in Comisia de Apiterapie a Apimondia, www.melidava.ro