Editura "Litera" are si o colectie de popularizare a stiintei, intitulata "I.Q. 230", dupa cel mai mare indice de inteligenta inregistrat vreodata si care apartine unui matematician australian, Terence Tao, considerat cel mai destept om din lumea de azi. Desigur, colectia nu e adresata supradotatilor intelectual, ci omului normal, cu un I.Q. in jur de 100, care vrea sa afle mai multe despre el insusi si despre specia umana. Cartea pe care vi-o recomand azi e scrisa de un profesor scotian de antropologie evolutionista (deduc, fiindca editura nu ne furnizeaza nici un fel de date despre Robin Dunbar). Ea contine articole de popularizare din domeniul de competenta al autorului, publicate initial in revista "New Scientist" si in ziarul "Scotsman". Toate se bazeaza pe cercetari recente ale comportamentului uman in evolutia lui, facute de antropologi, sociologi, biologi, psihologi si neurologi din reputate centre universitare, iar concluziile acestor studii ne sunt explicate in limbaj profan si cu umor, astfel incat lectura e pe cat de instructiva, pe atat de placuta. Intrebarea din titlu nu este si tema cartii, ci doar unul dintre variatele subiecte abordate. E drept, cel favorit, de vreme ce numarul prietenilor posibili, limitat la 150, e cunoscut in literatura de specialitate ca numarul lui Dunbar: "numarul de oameni pe care ii cunoastem personal, in care putem avea incredere, fata de care simtim o afinitate emotionala nu e mai mare de 150 (...) pentru ca mintea noastra nu e capabila de mai mult". Si explica de ce. Asa ca miile de "prieteni" de pe retelele de socializare de pe internet sunt indivizi despre care stii in general putin, in care nu ai incredere si cu care, daca depasesc 150, nu mai poti tine socoteala relatiilor. In cadrul cercului social larg de 150, spune Dunbar, sunt mai multe cercuri concentrice, cu diferite grade de intimitate. Nucleul de prieteni foarte buni, cu care iei legatura frecvent si la care poti apela oricand, cuprinde intre 3 si 5 persoane. Grupul urmator e format din alti 10-12 pe care-i simpatizezi si a caror disparitie te-ar indurera cu adevarat. Deasupra e un cerc de vreo alti 30, cu care ai preocupari comune sau ai facut parte din colective scolare sau profesionale, dar calitatea relatiei cu ei e mai slaba etc. Un rol important in grupul fiecaruia il au legaturile de rudenie, descendenta dintr-un stramos comun. S-a constatat ca in micile comunitati traditionale, in care exista o bogata retea de legaturi de sange si prin alianta, oamenii se ajuta intre ei, se simt mai in siguranta si de aceea sunt mai rezistenti la boli si traiesc mai mult. Mai mult, biologii au demonstrat prin observatie si experimente ca oamenii inruditi au un interes genetic unul fata de celalalt, se comporta intre ei mai altruist decat fata de straini. In aceeasi idee, cum ADN-ul fiecaruia dintre noi contine intreaga genealogie, ne simtim mai apropiati de conationali. Surprinzatoare sunt si rezultatele unor cercetari biochimice care au demonstrat ca increderea are la baza un hormon numit oxitocina, tot asa cum rasul impartasit cu altii elibereaza endorfina, creeaza legaturi benefice intre oameni (natura sociala a rasului e o trasatura foarte veche a speciei noastre). Tot endorfine care dau senzatia de bine nasc si muzica si dansul - si ele un factor de coeziune al grupului. Toate capitolele si subcapitolele cartii lui Dunbar ne confirma stiintific lucruri pe care le stiam intuitiv sau ne releva motivatii surprinzatoare ale comportamentelor legate de prietenie, sex, preferinte pentru un anumit candidat in alegeri, inclinatia spre barfa etc. De exemplu, in capitolul De ce este benefica barfa, Dunbar sustine ca discutiile femeilor sunt in principal orientate spre ceilalti, in timp ce barbatii prefera sa vorbeasca despre propriile experiente si relatii sau despre lucruri pe care pretind a le cunoaste foarte bine. Barfa e benefica, ne spune profesorul, fiindca reprezinta un procent coplesitor din conversatiile noastre si intretine o retea complexa de relatii sociale.