Un dusman nevazut
In anul 810 dupa Hristos, niste dusmani ramasi fara identitate au luat cu asalt fortificatiile si palisadele orasului mayas Aguateca. Au masacrat ori au pus pe fuga cei 5000 de locuitori, au ars casele pana in temelii si apoi s-au apucat sa schimbe culoarea constructiilor de piatra ramase in picioare: cuceritorii au muncit saptamani la rand, pentru a varui in alb piramidele care, pana la acea data, fusesera rosii. Ce rost sa fi avut toata aceasta osteneala absurda? "A fost gestul de ucidere ritualica a unui oras", apreciaza Nikolai Grubev, specialistul numarul unu in cultura maya. Albul trecea drept culoarea mortii. Si, intr-adevar, nimeni n-a mai pus piciorul in splendidele edificii din Guatemala de astazi. Fusese distrus inca un oras din America Centrala. Se facuse inca un pas catre unul din cele mai misterioase evenimente petrecute vreodata in istoria lumii: prabusirea totala a civilizatiei maya.
Sfarsitul acestei culturi odinioara infloritoare a continuat sa ramana o enigma pana in zilele noastre. O retea constituita din sute de orase, cu multe milioane de locuitori, s-a topit parca in neant, in sesurile ocupate in prezent de Mexic, Belize si Guatemala - fara prezenta unor agresori externi, cu multe secole inainte de invazia aztecilor si de sosirea conchistadorilor spanioli.
In perioada lor de glorie, inteleptii maya calculasera chiar si traiectoriile planetelor. Si-au folosit cunostintele astronomice pentru acele faimoase profetii, care fac astazi senzatie, si cum ar putea fi altfel, de vreme ce ele anunta sfarsitul lumii pe 21 decembrie, anul acesta.
Codexul de la Dresda
Dar ce anume stiau mayasii? Cercetatorii au izbutit sa dezlege pas cu pas enigmele profetiilor si ale pieirii acestui popor. Echipe de arheologi au reconstituit peisajul din acele timpuri, cu ajutorul informatiilor furnizate de sateliti si a machetelor executate pe calculator, au dezgropat orase pierdute si au analizat mii de texte, lasate mostenire de mayasi.
Cele mai multe dintre insemnarile pastrate sunt daltuite in piatra, pe coloane si ziduri. Impreuna cu ele, au mai ajuns pana la noi si trei carti. Toate celelalte fie n-au rezistat in clima fierbinte si umeda din regiune, fie au fost arse de conchistadorii spanioli, in secolul XVI. Cea mai importanta dintre aceste opere cuprinde 39 de pagini scrise pe ambele fete, incluzand datele calculate in avans ale eclipselor de soare si luna, reguli ritualice, precum si calendare cu predictii, pline de sfaturi referitoare la modalitatea optima de a strange recolta, de a-ti lua nevasta ori de a pleca in calatorie.
Tomul bogat ilustrat dateaza din secolul XIII, a fost adus pe cai necunoscute la Viena, iar apoi s-a mutat la Dresda, in 1739. Aici este gazduit la Biblioteca landului Saxonia, unde i s-a dedicat o expozitie speciala: "Sfarsitul lumii in 2012? Codexul maya de la Dresda si descifrarea lui".
Cea mai celebra pagina a cartii arata un crocodil aflat in cer, din a carui gura deschisa se revarsa pe pamant suvoaie de apa, in vreme ce zeita apelor, Chak Chel, cu o infatisare manioasa, face si ea tot ce poate pentru ca inundatia sa ia proportii. Scena potopului se numara printre materialele ce dau profetilor moderni ai apocalipsei prilejul sa faca speculatii despre sfarsitul lumii.
Dar spre deosebire de ceea ce s-a afirmat in nenumarate randuri, codexul mayas nu se incheia, initial, cu aceasta imagine. In versiunea originala, ea era urmata de alte pagini, care descriau ceremoniile de Anul Nou. Deci, viata isi continua cursul.
"Anul 2012 nu apare nicaieri in Codex", spune Grubev. "Profetiile nu ne spun nimic in legatura cu data cand ar trebui sa aiba loc sfarsitul lumii". Singura trimitere cunoscuta la ziua de 21.12.2012 se gaseste intr-o inscriptie aflata pe o placa de piatra la Tortuguero, in Mexic, iar ea mentioneaza un zeu al razboiului si al creatiei, pe nume Bolon Yokte, insa nu face nici o referire la sfarsitul lumii.
Sfarsitul calendarului mayas
In ziua respectiva ceva se incheie, totusi, anume, un ciclu important din calendarul mayas. Populatia maya isi masura timpul nu numai in zile, luni si ani, ci si grupe de 20, 400, 8000, 160.000 de ani - o progresie geometrica, avand ca factor de multiplicare cifra 20. Iar la 20.12.2012, ajunge la final cel de-al treisprezecelea ciclu de 400 de ani de la crearea mitica a lumii, in urma cu 5000 de ani, asadar un ciclu precedat de multe altele. "Viziunea temporala a mayasilor era mult mai apropiata de dimensiunile cosmice decat aceea a societatilor europene", observa Grubevnicov. Calendarul lor recapituleaza o durata inimaginabila: 28.000.000.000.000.000.000.000. 000.000.000 de ani.
Catre sfarsitul secolului al treilea dupa Hristos, ei au inceput sa-si inregistreze evenimentele istorice, prin inscriptii sapate in piatra, cu indicarea exacta a datei. Astfel, mayasii au lasat in urma o ampla cronologie a jocurilor si intrigilor politice din lumea lor. Multe ni se par uluitor de familiare si ar trebui sa ne ingrijoreze gandul ca ei paseau pe un drum care, sase veacuri mai tarziu, avea sa-i duca la catastrofa.
Razboiul rece
S-au delimitat doua superputeri: Tikal, pe teritoriul actual al Guatemalei, si Calakmul, in Mexic. Ele si-au extins influenta asupra celorlalte orase, in parte facand uz de forta, in parte prin mijloace pasnice, de tipul aliantelor prin casatorie. In cele din urma, s-au aflat fata in fata doua blocuri de putere, care au mentinut intre ele, vreme de secole, un "echilibru al terorii". Tikal si Calakmul au evitat o confruntare directa, in schimb au instigat statele satelite, cu alte cuvinte, au purtat razboaie prin interpusi. "Razboiul rece" domnea inca de pe atunci, cu mult inainte sa existe NATO si Tratatul de la Varsovia.
In anul 695, "razboiul rece" a escaladat. Razboinicii din Tikal au atacat Calakmul, l-au luat prizonier pe regele-zeu, Laba de Jaguar, si l-au ucis. Cei din Tikal au sarbatorit infrangerea dusmanului lor de moarte, lansand un grandios program de constructii, intins pe un an intreg. In 736, Tikal si-a trimis din nou trupele in Calakmul si, de asta data, marea putere de odinioara a fost zdrobita definitiv. Lumea bipolara maya a devenit una unipolara. Insa aceasta n-a adus pacea. Dimpotriva: unica superputere supravietuitoare, Tikal, n-a reusit sa supuna autoritatii sale toate orasele-stat. Conducatorii mai marunti au profitat de vidul de putere, pentru a-si construi sisteme de aparare si a porni razboaie contra vecinilor. Pretutindeni au izbucnit conflicte locale sangeroase. Comandantii militari si hoardele lor au preluat puterea. Rand pe rand, au disparut in orase institutia regalitatii de origine divina si, odata cu ea, vechea aristocratie. Palatele parasite au fost ocupate de prostime, dupa cum o atesta vestigiile arheologice (exact ca in timpul revolutiei bolsevice din 1917). Infrastructura s-a degradat, palatele au cazut in ruina, canalele de aprovizionare cu apa s-au infundat, iar rezervoarele de apa n-au mai fost intretinute - cu urmari fatale pentru populatie.
Un popor mort de sete
In tara mayasilor lipseau amarnic resursele naturale de apa dulce, mai ales in campia joasa din centru, unde apa se afla la adancimi atat de mari, incat nu se poate ajunge la ea nici sapand fantani. Se vad gropile sapate de localnicii disperati, in incercarea de a scoate un rest de apa din fostele rezervoare. In plus, peste tara s-au abatut perioade repetate de seceta. Restrangerea ploilor a fost de-a dreptul nefasta, deoarece apa disponibila pentru consumul populatiei, si asa tot mai rara, s-a imputinat rapid. O intreaga civilizatie s-a uscat, literalmente, de sete.
La aproximativ o suta de ani dupa disparitia regelui si a nobilimii, s-au retras din orase ultimele grupuri de locuitori. Poate sa fi migrat, posibil sa se fi omorat intre ei, nu se stie. Acolo unde o puzderie de state mici alcatuisera candva un vast peisaj cultural se intindea acum un pustiu dezolant.
In regiunile periferice, ceva mai bogate in apa, au mai supravietuit o vreme cateva orase, cum a fost Chichen Itza, in nordul peninsulei Yucatan. Dar si acest bastion nu mai consta decat in ruine, cand au venit aici spaniolii, in secolul XVI.
Dupa disparitia lor geografica, mayasii n-au disparut, totusi, cu desavarsire. Numarul lor a crescut iarasi in ultimul timp, ajungand la circa sase milioane, din care cei mai multi locuiesc in Guatemala. Ei vorbesc dialecte maya, isi cultiva obiceiurile proprii, insa adesea traiesc ca niste grupuri marginale, in conditii precare. Acesti oameni pretuiesc si respecta Codexul de la Dresda, legea lor fundamentala. Unii mayasi chiar calatoresc in Germania. "Doresc sa se simta aproape de stramosii lor, sa comunice cu ei - este un fel de pelerinaj. Multi sunt convinsi ca acum va incepe o noua era. Insa n-am intalnit nici macar un mayas care sa creada ca la 21 decembrie se va sfarsi totul", spun paznicii germani ai Codexului.