Razboiul spiritelor ratacitoare - EXORCISMUL

Yami Kamui
- Ideea ca un spirit sau o entitate poate invada corpul sau locuinta unei persoane a ingrozit si a fascinat deopotriva oamenii de-a lungul mileniilor. Realitate sau fictiune, posedare sau boala, problema era prezenta si nu putea fi ignorata. Astfel, diferitele religii ale lumii au trebuit sa ofere o cale de scapare. Aceasta rezolvare s-a concretizat sub forma ritualului de exorcizare, care ia o gama variata de forme sitehnici la toate culturile si religiile lumii -

Spiritele ratacitoare

Prin posedare, o entitate descarnata poate invada si controla corpul unei persoane, fapt care duce la schimbari vizibile in comportamentul acesteia. Obiectele pot fi si ele posedate sau animate de catre spirite, care se pot atasa de un anumit obiect si pot calatori impreuna cu acesta. In Japonia, sabia (katana) era considerata "sufletul razboinicului", ca urmare a credintei ca luptatorul isi poate canaliza energia spirituala prin sabie, pentru a o transforma intr-o extensie a corpului sau. O alta teorie sustine ca locurile in care exista reprezentari ale unor persoane din viata reala, cum ar fi muzeele de ceara, de exemplu, pot crea un fel de realitate paralela, care este primitoare pentru spirite. Motivul principal pentru care se spune ca cimitirele sunt bantuite este tocmai din cauza credintei ca spiritele pot fi inca atasate de corpurile pe care le-au parasit. In functie de religie si context, posedarea poate fi voluntara sau involuntara, cu efecte benefice sau malefice.
Exorcismul este o practica religioasa concretizata printr-un ritual menit sa alunge spiritele invadatoare. De-a lungul istoriei, subiectul a fost intens cercetat, in cautare de raspunsuri si solutii la problema posedarii. In 1612, inchizitorul dominican francez Sebastian Michaelis a publicat lucrarea "Histoire admirable de la possession d'une penitente", in care ofera cititorilor cunoscuta sa clasificare a demonilor. Lucrarea a fost rezultatul cercetarilor realizate de inchizitor in timpul procesului posedarilor din Aix-en-Provence, la rezolvarea carora a participat.

Exorcismul in crestinism

In prezent, Biserica Catolica organizeaza ritualuri de exorcism, numai dupa cercetarea amanuntita a cazului pentru a avea certitudinea ca problema nu este una de ordin medical (o boala psihica). Ritualul de exorcism se realizeaza comandand entitatilor sa plece, in numele lui Iisus Hristos. Textul care sta la baza realizarii acestui proces este inclus in "Rituale Romanum". Exista doua tipuri de exorcism. Primul este pentru persoanele posedate, iar al doilea este destinat locurilor posedate sau bantuite.
Exista si un numar de rugaciuni si texte care pot fi recitate de credinciosi, fara ca prezenta unui preot sa fie neaparat necesara. Astfel de texte includ psalmii 91 si 23, atunci cand intervine sentimentul de frica, iar stropirea ferestrelor si usilor cu apa sfintita poate fi vazuta ca o metoda de purificare si de alungare a entitatilor nedorite dintr-o casa.

Exorcismul inhinduism: mantre siofrande

Textele de baza in hinduism sunt "Vedele". Dintre acestea, "Atharva Veda" este cea care ofera solutia la problema posedarilor. In hinduism, exorcismul este bazat pe repetarea succesiva a unor mantre si realizarea de yajna, ceremonii prin care sunt oferite diverse ofrande.
Tot in exorcismul de rit hindus sunt recitate pasaje din "Bhagavata Purana", precum si numele lui Narasimha. In cazul fantomelor, spiritele confuze care bantuie lumea pot fi eliberate din acest statut, prin recitarea anumitor pasaje din "Bhagavad Gita".

Exorcismul inislamism: ajutorullui Allah

In islamism, posedarea poate fi indusa prin vrajitorie sau cauzata de catre jinni. Pentru a rezolva aceasta problema se foloseste ruqya, exorcismul. Acesta invoca ajutorul lui Allah, prin recitarea unor pasaje specifice din "Coran", cum ar fi "Ayatul Kursi". Rugaciunile zilnice adhan sunt citite in cazul posedarilor cauzate de jinni. Pentru credinciosii bantuiti de senzatia de frica, in islamism se recomanda citirea cu voce tare a ultimelor trei sura din "Coran".

Exorcismul in iudaism: cand rabinul sufla incorn

In iudaism, exorcismul nu este menit doar sa alunge entitatea care cauzeaza posedarea. Dupa alungarea acestei entitati, ritualul de exorcism care a fost executat trebuie sa aiba puterea de a vindeca atat persoana care a fost posedata, cat si spiritul care a cauzat posedarea, in asa fel incat ambii sa isi gaseasca linistea. Cartea "Minchat Yahuda" a rabinului Yehuda Fetaya discuta pe larg problema posedarilor si necesitatea exorcismului.
In iudaism, exorcismul trebuie sa fie condus de un rabin, care a fost initiat si in misterele Kabbalei. El se realizeaza in prezenta unui grup de zece barbati adulti, numit "minyan". Acesti barbati formeaza un cerc in jurul persoanei posedate si recita psalmul 91 de trei ori, dupa care rabinul va sufla intr-un corn special, numit "shofar". Efectul sunetului acestui corn este acela de a slabi legatura prin care entitatea care cauzeaza posedarea este atasata de corpul victimei. Apoi, cei zece barbati adunati in cerc vor recita rugaciuni, in timp ce rabinul va discuta cu entitatea, pentru a o linisti si a o convinge sa plece.

Exorcismul in Japonia: spiritul vulpilor

Din punct de vedere religios, Japonia reprezinta un caz unic. Aici se reunesc elemente din shintoism, budism, taoism si confucianism, pentru a da nastere unui intreg spiritual specific japonez. In Japonia exista doua metode principale de exorcism. Prima se refera la procesul prin care entitatea care poseda este identificata si fortata sa paraseasca corpul gazdei, proces care este realizat de un ascet, fara nici un alt ajutor. Cea de a doua metoda este mai veche si ea determina, in mod fortat, entitatea care poseda sa se transfere in corpul unei gazde, prin intermediul careia va fi obligata sa comunice si sa isi dezvaluie astfel adevarata identitate. "Gazdele" sunt mediumi fara experienta in domeniu, de obicei femei tinere sau copii mici. In momentul transferului, gazda initiala a spiritului malefic se linisteste si mediumul incepe sa se comporte exact asa cum se comporta gazda initiala pe durata posedarii. Aflata in corpul mediumului, entitatea care poseda este obligata sa comunice si, din aceasta cauza, de multe ori, entitatile pot refuza transferul. Metoda cea mai des folosita este insa o-shirabe, si implica dialogul, prin care entitatea va fi convinsa sa paraseasca corpul victimei (la fel ca in catolicism).
Cel care realizeaza ritualul de exorcism poate fi un preot budist de rit Shingon sau Tendai, un yamabushi (ascet retras in munti) sau un onmyouji (un maestru Yin-Yang, din traditia ezoterica japoneza). Pregatirea necesara pentru a putea conduce un exorcism consta in o suta de zile de aragyou, un ritual care are loc in fiecare an, pe data de intai noiembrie. Aceasta metoda de purificare incepe zilnic, la ora trei dimineata, cu mizugori, dusul de apa rece, neinceputa, care se repeta o data la fiecare trei ore, pana la ora noua seara. Nu exista decat doua mese de post pe zi. In plus, se practica, in mod constant, recitarea "Sutrei Lotusului" si se fac exercitii de bokken, cu sabia de lemn.
Exista patru tipuri de simptome de posedare. Primul tip include dureri inexplicabile, febra, pierderea cunostintei si altele. Cel de al doilea tip se refera la diverse halucinatii vizuale sau auditorii, care nu schimba in nici un fel personalitatea celui posedat. Al treilea tip implica schimbari de personalitate. In acest caz, entitatea induce stadii de transa. Ultimul tip de posedare include toate cazurile in care entitatea manipuleaza corpul gazdei pentru a se manifesta. Cel mai cunoscut astfel de caz este kitsunetsuki, posedarea cauzata de spiritul unei vulpi. Exorcismul o-shirabe incepe mereu cu intrebarea "Aratamemasu?" ("Iti vei schimba atitudinea?"), care ii este adresata spiritului. Aceasta intrebare se refera la posibilitatea unei schimbari in bine, in cazul de posedare. Cand raspunsul este negativ, se trece la etapa de settoku, adica persuasiunea. Aceasta va dura pana cand raspunsul la intrebare va deveni pozitiv. Urmatoarea faza este una de cercetare, prin care se urmareste aflarea unor informatii, cum ar fi data si momentul cand a inceput posedarea, manifestarile si durata posedarii. Aceste informatii sunt utile in determinarea exacta a tipului de spirit care cauzeaza posedarea.
Printre cauzele unei posedari se numara tatari (un blestem cauzat de o insulta), urami (ura), tanomi (cereri, dorinte), nemultumirea si altele. Entitatile care poseda trebuie sa fie satisfacute, pentru a putea parasi corpul gazdei, dupa care ele trebuie sa fie transformate in spirite protectoare si incadrate in altarul familiei. Astfel, ele vor fi venerate si, nemaifiind neglijate, vor fi multumite si chiar vor putea oferi protectie membrilor respectivei familii. In general, in Japonia, ritualurile de exorcism sunt realizate cu mare discretie, majoritatea persoanelor posedate fiind femei.

Lumea spiritelor

Dupa cum am afirmat, cele mai cunoscute cazuri de posedare in Japonia sunt kitsunetsuki, posedarea cauzata de spiritul unei vulpi. Acestea pot fi fie vulpi bune sau vulpi rele. Alte entitati care poseda pot fi demoni, pisica demonica cu doua cozi, demoni caini, numiti Maken, cand devin rai, spiritul bursucului japonez, zei, demoni paianjen, fantome, spirite plecate din aceasta lume, fantome razbunatoare, fantomele femeilor care au murit in timp ce nasteau sau care au murit cu mari griji privind copiii lor.
Un aspect interesant il reprezinta cazul posedarilor cauzate de Ikiryou. Acesta se refera la posedarea cauzata de o persoana aflata in viata asupra altei persoane, tot in viata. Cand o persoana are sentimente negative foarte puternice fata de o alta persoana, aceste energii negative se pot manifesta sub forma unei entitati negative, care o poate poseda pe persoana careia ii sunt adresate.
In afara de aceste posedari nefaste, exista si posedarile cauzate de zei. Aceste posedari sunt considerate benefice, deoarece respectivul zeu incearca sa transmita un mesaj folositor pentru o anumita persoana sau pentru o comunitate. Acest tip de posedari inceteaza imediat dupa ce respectivul mesaj este transmis.
Exista, de asemenea, locuri sau perioade in timp, cand delimitarea dintre lumea oamenilor si lumea de dincolo se subtiaza si cele doua lumi pot interactiona. In aceasta privinta, in Japonia, ora nefasta este cuprinsa intre doua si trei noaptea. De asemenea, in timpul festivalului O-Bon, care cinsteste spiritele mortilor, acestea se pot intoarce sa viziteze din nou locurile in care au trait, in forma umana pe care o aveau in trecut. In Tokyo, tunelul Shirogane este considerat ca fiind o punte de legatura intre cele doua lumi si locul prin care Shinigami, Zeii Mortii, intra in lumea celor vii.

Explicatii

Multi oameni de stiinta si doctori au incercat sa explice stadiul de posedare ca fiind o boala care il afecteaza pe pacient fizic, mental sau psihologic. Acestia considera ca nu exista demoni, fantome, zei sau alte spirite. Ei nu cred decat in stiinta palpabila si in explicatiile oferite de ea, fie ele cat de limitate. Totusi, exista lucruri care ridica niste semne de intrebare. In Japonia, de pilda, metoda traditionala de exorcism, prin care spiritul malefic era scos din corpul gazdei, pentru a fi transferat unui medium, copil sau femeie, determina modificari clare in comportamentul acestora. Oameni "curati", fara cunostinte in domeniu, care nu vedeau victima posedarii, care era inchisa intr-o camera separata, preluau totusi manifestarile posedarii imediat dupa transferul entitatii in corpul lor. Copiii erau prea mici si nu aveau suficiente cunostinte pentru a se preface ca sunt posedati, iar eticheta de comportare pentru femei este prea stricta in Japonia, incat ele sa se preteze la glume de prost gust. In plus, in momentul transferului, starea gazdei initiale revenea imediat la normal si toate manifestarile nefaste se mutau instantaneu la mediumul care continua criza inceputa de cel posedat pana in momentul linistirii si alungarii "musafirului nedorit".