Buna ziua stimata redactie,
Sunt o cititoare veche, constanta si pasionata a publicatiei dvs., care a ramas una dintre putinele oaze de lumina in intunericul acestei lumi in care ne chinuim sa supravietuim. Faptul ca in fiecare saptamana putem sa incepem week-end-ul cu bucurii spirituale inseamna foarte mult pentru mine. Sunteti una dintre gurile de oxigen de care avem nevoie mai mult ca niciodata! Va scriu pentru a-mi tine si eu, ca multi dintre cititorii "Formulei AS", fagaduinta pe care am facut-o unui sfant foarte drag mie, Sfantul Nectarie. Acest sfant mi-a ocrotit permanent familia, de cand am fost in insula Eghina, la mormantul lui, dandu-mi atat mie, cat si apropiatilor mei, dovezi concrete, ca este totdeauna alaturi de cei care ii cer sprijinul, cu credinta si nadejde. Dupa ce am citit al doilea acatist al Sfantului Nectarie, timp de 40 de zile, s-a imprastiat foarte mult starea de tulburare care era in familia mea, iar copilul meu a avut multe reusite pe plan profesional. Mi-am propus sa citesc in continuare cat mai des acest acatist deoarece, pe de o parte, raul incearca tot timpul sa recucereasca terenul pierdut, iar pe de alta parte, in acele clipe, simt ca stau de vorba direct si nemijlocit cu Sfantul Nectarie acolo, pe banca, in insula Eghina. Si mai vreau sa multumesc in acest mesaj celuilalt mare ocrotitor al familiei mele, Sfantul Mina, care nu intamplator este prieten apropiat al Sfantului Nectarie. Acest sfant m-a ajutat si ma ajuta in continuare sa trec peste multele griji materiale, care de multe ori ma coplesesc, dandu-mi in nenumarate randuri exemple, ca orice minune este posibila, daca tu crezi ca poate sa se indeplineasca. Daca te rogi cu adevarat, Dumnezeu abia asteapta sa-ti intinda mana.
Inca o data, multumiri pentru ca existati,
MIHAELA - Brasov, e-mail: inf.fin2@gmail.com
Un vis implinit
Citesc cu mare drag "Formula AS", inca din liceu, gasind in ea multe sfaturi si informatii deosebit de utile. In special paginile de spiritualitate ma emotioneaza si le citesc cu nesat. De la dvs. am aflat de marele Sfant Nectarie si de cum ajuta el femeile care isi doresc copii. Mi-am pus nadejdea in el si am incercat...
Sunt casatorita de doi ani si mi-am dorit intotdeauna sa am copii. Mi se pare ca a transmite viata este cea mai mare bucurie si implinire pe lumea aceasta. A transmite viata, dar cu responsabilitate, dragoste si mare atentie pentru copilasul care se naste. Dupa ce m-am casatorit, am tot asteptat sa se intample minunea. A trecut un an, un an jumatate si nimic. Deznadejdea mea era din ce in ce mai mare, avand in vedere ca facusem si o operatie de fibrom uterin, cu cativa ani inainte. M-am gandit ca ceva nu e in regula, desi medicii imi tot spuneau ca nu am nici o problema care sa ma impiedice sa am copii. Atunci mi-am amintit de revista dvs. si de minunile Sfantului Nectarie. Locuiesc in Bucuresti si mi-e usor sa ajung la Manastirea Radu Voda, unde se gasesc moastele sale. In luna noiembrie a anului trecut, cand este sarbatorit sfantul (fiind si luna in care sunt eu nascuta), mi-am cumparat acatistul Parintelui Nectarie si am mers la Manastirea Radu Voda. Acolo m-am rugat cu lacrimi pe fata, tinandu-mi mainile pe caseta cu moaste, pentru a avea si eu copii. Spre marea mea bucurie, in luna decembrie am aflat ca se intamplase minunea. Rugaciunile imi fusesera ascultate. Trupul meu prinsese in el o noua viata. Visul mi se implinea.
Ajutorul Sfantului Nectarie este nepretuit. Trebuie doar sa ne rugam lui si sa avem incredere! Va doresc multa sanatate si liniste in suflet! Cu drag,
MIHAELA - e-mail: miha.nicolaescu@yahoo.com
Turtele Sfantului Fanurie
Intr-o dimineata de august, foarte devreme, am simtit ca ceva nu era in regula cu sarcina pe care o purtam. Ajunsi la spital impreuna cu sotul meu, doctorita ne-a confirmat ca nu se mai putea face nimic si pierdeam a doua sarcina, de data aceasta cu gemeni, la 4 luni si jumatate. Prabusita in disperare, am simtit, totusi, un ajutor, o putere care nu era a mea, ci era inspirata de sus. Eram credincioasa, ma rugam mereu pentru copilul pe care-l visam si stiam ca Maica Domnului ma protejeaza. Asistentele si o parte din medicii care au fost alaturi de noi mi-au spus ca sunt foarte puternica si ca se simte ca ceva imi intretine acea putere, "si nu poate fi altceva decat credinta ta". Eram in strainatate atunci si nu stiam daca amabilitatea lor era pur si simplu un respect specific occidentului, sau daca simteau si ei ce simteam si eu: ca cineva, acolo, sus, ma iubeste. Ca are grija de mine si pruncii mei.
A trecut un timp in care mama si sora mea se duceau la biserica greceasca din Constanta, unde se tin slujbele Sfantului Fanurie, o biserica in care mersesem si eu, cu ani in urma. Eram in treacat, opream, intram in biserica, ramaneam mai mult sau mai putin si nu o data am plecat de acolo cu o paine in mana, despre care povesteam acasa: "o paine cu seminte, nu cum facem noi. O paine care face minuni". Auzind despre ritualul turtelor Sfantului Fanurie, mama si sora mea au inceput sa le faca pentru mine, pentru copii. Cu o zi inainte de ziua Sfantului, mi-au spus sa ma rog si eu si sa citesc acatistul. Se apropia ziua nasterii si ma gandeam cu groaza ca s-ar putea intampla o nenorocire, inainte de a duce la capat sarcina. Cand ele mi-au spus ca ziua Sfantului este pe 27 august, am inteles de unde venea acea putere. In aceeasi zi am adus pe lume doi prunci. Rugaciunile catre Sfantul Fanurie dadusera rod. Astazi, la nu foarte mare distanta de acea zi, imi amintesc tot ce am trait, imi amintesc de forta aceea exterioara care m-a ajutat sa-mi duc sarcina pana la capat, cu toate prezicerile nefaste ale unor medici francezi. Astazi, am un baietel si o fetita. Sunt sanatosi si veseli. Darul lui Dumnezeu si al Sfantului Fanurie.
MARIETA TEODORESCU - Paris
Adierea
Buna ziua, prieteni. Vreau sa va istorisesc o intamplare din viata mea. Cata durere in suflet poate strange omul cateodata! Cat zbucium si cata tristete! In momentele alea, nu te mai bucura nimic. Nici macar zambetul unui copil sau vrabiuta care se aseaza pe pervaz sa ciuguleasca firimiturile de paine. Dar cea mai mare durere e cand iti vezi copilul bolnav si nu poti sa-l ajuti. Prin acest necaz am trecut cu ceva timp in urma. Nori de furtuna ne amenintau familia. Nimic nu mai mergea bine. Simteam asa, ca o energie negativa deasupra noastra. Nu puteam sa controlez nimic, gandurile mele pozitive nu mai functionau. De fel sunt o persoana optimista si increzatoare. Crescuta cu frica de Dumnezeu, in dulcea Bucovina, acolo unde simti ca sufletul ti-e mai aproape de divinitate. Dar timpurile ne mai indeparteaza de rugaciune, chiar daca pe Dumnezeu il simtim mereu in noi.
Era vara, foarte cald. Alergam toata ziua cu diferite treburi si duceam si copiii in parc. In urma unor imprejurari stresante, sotul meu devenea tot mai nervos si facea ca acest lucru sa se rasfranga asupra noastra. Cu toate eforturile mele de a aduce linistea in familie, atmosfera era tot mai tensionata, reprosurile tot mai mari.
Atunci mi-au iesit niste pete rosii pe fata. Nu le-am luat in considerare, dar acestea se extindeau. M-am hotarat sa merg la un dermatolog sa vad despre ce-i vorba. Fara sa stea prea mult pe ganduri, fara sa-mi faca analize, mi-a si dat verdictul: "Asta e lupus!". De parca ar fi descoperit America, asa a spus-o! Eu nici nu stiam ce e aia. Am intrat pe net, am inceput sa ma documentez si starea mea psihica se inrautatea pe masura ce citeam despre aceasta boala. De parca nu era de ajuns, fetita mea a inceput si ea sa alunece pe panta unei boli grele. Nu stiam ce se intampla cu noi, parca nu eram constienta. Astfel nu puteam s-o ajut nici pe ea, dar nici pe mine.
De indata ce a inteles cat de grava e situatia, sotul meu si-a schimbat atitudinea. Consultand mai multi medici si facandu-mi analizele, s-a constatat ca "lupusul" meu era de fapt o alergie. Problema mea era rezolvata. Dar copilul? Starea ei se inrautatea pe zi ce trecea. Fusesem la multi doctori. Mergea foarte greu vindecarea. Undeva era un blocaj care nu ceda. In timp ce ne chinuiam cu ea, sotul meu a avut un accident de masina. E adevarat, un necaz nu vine niciodata singur!
Atunci mi-a zis mama sa citesc Paraclisul Maicii Domnului. Cu lacrimi in ochi, o imploram pe Fecioara sa aduca din nou liniste si bucurie in casa noastra si sa o ajute pe fetita mea sa se faca bine. Intr-o dupa-amiaza, am venit de la piata. Tin minte ca am cumparat spanac si ma pregateam sa-l curat. Nu era nimeni acasa. Toate geamurile erau inchise. Am inceput sa spal spanacul, dar gandurile mele erau la fata mea si la starea ei. Curgea apa de la robinet si tot asa curgeau si lacrimile mele! Ma rugam Maicutei Sfinte sa ma ajute. In acel moment, am simtit ca cineva sau ceva imi sufla in ceafa. In casa nu era nici o sursa de curent. Instantaneu, m-am linistit, nu mi-a fost frica, am simtit ceva ca o bucurie, ca o usurare. Mi-am ridicat privirea si am spus: "Multumesc, Maicuta mea!". Si acum am lacrimi in ochi, cand retraiesc momentul.
Ei bine, din acea zi, parca toate lucrurile mergeau mai bine. Gandurile optimiste mi-au revenit. Pe zi ce trecea, fetita isi revenea si inflorea din nou. Armonia si echilibrul casei se restabileau. Fecioara Maria ne-a readus linistea!
Cu mult drag, prietena voastra,
RALUCA - Bucuresti, e-mail: ralma136@yahoo.com