- Cand spui Dumitru Prunariu, spui primul roman in spatiul extraterestru. Dumitru Prunariu este un bun national, de care noi, romanii, suntem foarte mandri. O valoare cu care ne falim si ne "etalam" lumii intregi -
Au trecut mai bine de 30 de ani de la zborul in spatiul cosmic al unicului cosmonaut roman, al 103-lea pamantean care se lansa in lumea intergalactica. In seara de 14 mai 1981, Dumitru Prunariu isi incepea "excursia" catre stele. Avea sa dureze 7 zile, 20 de ore, 42 de minute, o perioada in care a zburat in jurul pamantului cu o viteza de 28.500 km pe ora, la o altitudine medie de 350 km, la bordul navetei spatiale Soyuz-40 si al statiei orbitale Saliut-6. Pentru Dumitru Prunariu, acele momente au fost incununarea si rezultatul unor ani de munca asidua si de eforturi extraordinare care, de foarte multe ori, depaseau limitele conditiei umane. General maior in rezerva, in prezent, Prunariu este presedintele Asociatiei Exploratorilor Spatiului Cosmic, singura asociatie profesionala a cosmonautilor, cu 350 membri din 37 de tari, si intre 2010-2012, detine si functia de presedinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pasnica a Spatiului Extraatmosferic.
Recent, am avut deosebita placere si onoare sa-l intalnesc aici, in America, pe Dumitru Prunariu, prilej cu care a avut bunavointa sa-mi acorde un interviu, in urma caruia am aflat lucruri foarte interesante, foarte putin cunoscute de opinia publica.
- Stimate domnule Dumitru Prunariu, ati fost al 103-lea pamantean care a ajuns in spatiu, iar Romania a noua tara care isi promova capacitatea stiintifica prin intermediul unui cosmonaut propriu. Spuneti-mi, va rog, cum a ajuns Dumitru Prunariu sa fie selectionat sa zboare alaturi de Leonid Popov, la bordul navei Soyuz-40?
- Am fost selectionat in calitatea de candidat cosmonaut in 1977, cand imi efectuam stagiul militar la Scoala de Ofiteri de Rezerva Aviatie din Bacau. Initial, am acceptat sa fac parte din grupul de candidati, doar pentru cateva avantaje minore: placerea de a fi transportat de un avion militar, un set de analize medicale complete, care sa ma ajute sa aflu starea "exacta" a sanatatii mele si, nu in ultimul rand, bucuria de a-mi revedea sotia, care era inca studenta la Bucuresti. Foarte repede am inceput sa aflu tot mai multe despre acest domeniu de activitate, care este diferit de aviatie, si am devenit pasionat de el. Astfel, am reusit sa raman intre cei doi candidati romani, care au efectuat pregatirea completa pentru a zbura in spatiul cosmic, in Centrul de Pregatire a Cosmonautilor "Iuri Gagarin", de langa Moscova. In momentul in care am ajuns in "oraselul cosmonautilor" si am vazut nivelul colegilor nostri rusi, ma gandeam ca va fi foarte greu sa-i ajung din urma. Am beneficiat insa de un program foarte riguros si am ajuns la niste performante deosebite in cunoasterea tehnologiei spatiale. Dupa trei ani de pregatire, recomandat de rezultatele obtinute, am fost selectionat ca principal candidat pentru a reprezenta Romania, pentru prima data, in spatiul extra-atmosferic.
- Ati petrecut aproape 8 zile in spatiu. Cum arata o zi spatiala? Care era programul zilnic la peste 350 de km distanta de Terra?
- O zi la bordul statiei cosmice orbitale este ca o zi obisnuita de activitate intr-un laborator stiintific pe pamant. Noi lucram dupa un program de 24 de ore, dupa care functiona ciclul nostru biologic. Pe la 11 seara, dupa ceas, acopeream hublourile, stingeam lumina, se facea intuneric in nava si dormeam 8 ore, indiferent de lumina sau intunericul de afara. Ne trezeam de obicei pe la 7, uneori chiar la 8 dimineata, descopeream hublourile, aprindeam lampile din interior si pentru noi incepea ziua de lucru. Sunt multe de facut intr-o nava, sunt echipamente, sunt aparate stiintifice in functiune, urmaresti inregistrarile si interpretezi datele. Dupa o scurta pauza de pranz, continui activitatea, uneori pana seara tarziu, in functie de cat de complex este experimentul. Inainte de culcare, ai ceva timp la dispozitie. Comunicatiile cu cei de la sol constituiau o problema atunci, pentru ca trebuiau facute numai in niste ferestre de timp foarte bine delimitate. Acum exista conexiune video, exista posibilitatea de a comunica cu solul permanent, exista posibilitatea de a comunica cu prietenii pe internet. In cadrul zborului nostru nu am beneficiat insa de asa ceva. Eu, atunci cand aveam timp liber, ma plasam in fata unuia dintre hublouri si priveam pamantul. Este foarte emotionant sa-ti vezi "casa", planeta pe care traiesti, sa vezi ceea ce se petrece la nivelul unui continent intreg, dintr-o singura privire. Cred ca m-as reintoarce in spatiul cosmic, macar pentru a mai admira inca o data pamantul de acolo, de sus. Cat despre mese, acestea erau normale, singura diferenta tinea de senzatia de satietate. In spatiu, mancarea ajungea in stomac, dar plutea in interiorul lui, fara "sa cada", la primele doua mese, simteam ca mancarea imi ramanea in gat, inghiteam si o simteam tot acolo.
- Cum se acomodeaza corpul uman la lipsa de gravitatie in spatiu?
- La inceput este superb, dar, incetul cu incetul, incep sa apara modificari in organism, iar primele senzatii de disconfort se simt cam dupa una-doua ore de zbor. Lipsa gravitatiei duce la perturbarea functiilor normale ale organismului. In primul rand, se modifica circulatia sanguina. Nu mai exista presiunea hidrostatica, atractia sangelui spre partea de jos a corpului, si disparand presiunea, organismul are o reactie de pompare a sangelui in partea superioara a corpului. Practic, de la brau in sus, simteai o suprapresiune, chiar dureri de cap, mucoasele erau inflamate, iar in partea de jos, ajungeai sa iti fie frig la picioare, pentru ca alimentarea cu sange era deficitara. In momentul in care ajungi in aceasta situatie, organismul are o reactie inversa la noi stimuli, cauta sa se adapteze la noile conditii. Numai ca adaptarea nu se face imediat, se face in cateva zile, astfel incat abia in a treia, a patra zi de zbor cosmic, am inceput sa ne simtim normal si sa avem senzatia ca totul este bine in corpul nostru. Daca la inceput sangele iti venea in cap, aveai automat senzatia ca stai cu capul in jos. Deci, orice pozitie aveai in interiorul navei cosmice, organismul nostru, creierul nostru, ne transmitea informatia ca noi stam cu capul in jos si ca toate celelalte obiecte sunt altfel distribuite in jurul nostru. Din ziua a treia de zbor cosmic, aveam impresia ca stam orizontal, ca si cand am sta intr-un pat, iar abia prin a patra, a cincea zi, am avut senzatia ca stam, in sfarsit, vertical, in picioare. In imponderabilitate, nu mai simti greutatea capului, avand impresia ca nu-l mai ai. Josul si susul nu mai exista in spatiul cosmic. Apar o serie de senzatii false, tocmai provocate de aceasta lipsa a gravitatiei. Apar modificari in structura osoasa, organismul nu isi mai poarta propria greutate, ai dureri in coloana vertebrala. Exista si alte perceptii mai speciale, datorate radiatiilor cosmice care, "lovind" retina si nervul optic, te fac sa vezi cu ochii deschisi stele de diferite culori, aparand si disparand din fata ochilor. Toate aceste stari, cauzate de imponderabilitate, nu pot fi simulate la sol. Iar cand revii pe Pamant, toate aceste efecte se petrec in sens invers. O iei de la capat!
- Ceva intamplari hazlii, pe parcursul celor aproape 8 zile de imponderabilitate?
- Intr-una din dupa-amieze, intr-o pauza fiind, si destul de obosit, efectiv am inchis ochii si am adormit pret de 10-15 minute. In conditii de imponderabilitate, in pozitia de relaxare maxima a muschilor, iei pozitia fatului. Colegii mi-au povestit ulterior ca s-au jucat cu mine, impingandu-ma usor, de la unul la altul (rade).
- Cum v-ati readaptat la conditile normale de pe Terra?
- Dupa adaptarea la imponderabilitate, readaptarea la conditiile normale terestre constituie un efort si mai mare pentru organism. Se considera ca organismul este complet readaptat terestru dupa tot atata timp cat a durat zborul cosmic. Asadar, noi abia dupa vreo 8 zile am fost complet readaptati la conditiile Terrei. Prima reactie dupa coborare este de prabusire, muschii nu te mai asculta, aparatul vestibular este puternic perturbat si, cum intorceam putin capul, aveam impresia ca se rastoarna Pamantul cu noi. Incet, incet, iti revii, si organismul isi aminteste definitiv de conditiile de gravitatie in care s-a nascut si a crescut pana la zborul cosmic.
- Cand credeti ca un alt roman va reusi performanta dumneavoastra?
- Romania poate da sute de cosmonauti, important este sa aiba cine sa ii trimita in spatiul cosmic. Marea problema nu este ca nu exista candidati cosmonauti, ci ca exista o mare criza de lansatoare in spatiul cosmic. Naveta spatiala americana nu mai zboara. Toate navetele americane vor fi donate muzeelor, iar pentru un anumit numar de ani, americanii vor zbura cu nave rusesti, Soyuz. In perioada in care am zburat eu, in 1981, nimeni nu s-ar fi gandit ca din competitia aceea acerba, din perioada Razboiului Rece, se va ajunge la o colaborare atat de dezvoltata, incat americanii sa isi trimita oamenii in cosmos cu nave rusesti. O alta tara care are capacitatea de a trimite oameni in cosmos, si a facut-o incepand cu 2003, este China, care are sisteme proprii. Pe 20 septembrie 2011, a lansat primul modul al unei statii cosmice si a anuntat ca in 2020 va aduce primele mostre de sol lunar in regim automat si pregateste un program spatial de anvergura. Principala problema care trebuie depasita cand se convine asupra unui program spatial international este una politica si apoi economica. Deci, Romania, pentru a selectiona si a trimite un nou cosmonaut in spatiu, are nevoie de o legatura foarte stransa cu cine trimite in spatiul cosmic si de o colaborare economica si stiintifica pentru a putea incadra acel cosmonaut intr-un program. In momentul de fata, singura noastra sansa de a participa la o selectie de cosmonauti este in cadrul Agentiei Spatiale Europene, unde, ca membri cu drepturi depline, avem dreptul de a participa.
- Dupa aproape 8 zile petrecute in spatiu, viziunea dvs. vis-a-vis de Planeta Terra a suferit ceva schimbari?
- Dimensiunea fizica a pamantului o percepi usor, o vezi, o masori, este evidenta, dar, in acelasi timp, constientizezi ca pamantul este unic pentru omenire, constientizezi faptul ca acest pamant reprezinta unica sursa de viata pentru noi si ca omenirea ar trebui sa se raporteze putin altfel la el. Poate ca multi politicieni ar trebui sa zboare in spatiul cosmic, pentru a lua decizii oportune, rationale, vizavi de problemele globului terestru. Probabil ca multe neplaceri pe care le avem acum datorita perturbarii climaterice la nivel global nu ar fi existat, daca oamenii ar fi inteles ce reprezinta acest pamant pentru omenire si ce se intampla cu el daca il afectam in diferite zone.
- Planuri de viitor?
- Am, desigur. Sunt inca tanar. Anul acesta implinesc doar 60 de ani (rade).Voi continua activitatea cosmica, mai ales pe cea internationala.