"Pe mine, maestrul m-a salvat de mai multe ori si, la randul meu, am salvat si eu colegi de breasla, pe care i-am dus la el", a spus Dan Puric inaintea spectacolului, dezvaluind faptul ca maestrul este si un specialist in medicina traditionala chineza, nu doar in artele martiale. Inceputa ca medic-pacient, relatia dintre Zhu Rong Fu si Puric a evoluat pe plan artistic, cateva dintre cele mai frumoase scene ale spectacolului "Don Quijote" fiind inspirate din tehnicile martiale invatate de la maestrul chinez. O competitie intre maestri. Maestrul Puric si-a trimis elevii la maestrul Zhu, cu mesajul "mergeti, ca aveti ce invata!", ideile au inceput sa zboare in piesele companiei, insa este pentru prima data cand un spectacol intreg este dedicate artelor martiale. "Acest spectacol este o reverenta adusa valorii acestui om extraordinar", a mai spus Dan Puric, inainte ca luminile din sala sa se stinga si pe scena sa apara protagonistii: actori, medici, ingineri, copii de sase, sapte ani, avand aceeasi pasiune comuna: artele martiale.
"Romania place, oameni prietenosi"
Pe maestrul Zhu l-am cunoscut a doua zi, la cabinetul sau de acupunctura, acolo unde sare precum o minge de ping pong printre pacienti. "Munca, munca, munca. Zece ani dupa ce venit in Romania, nu luat concediu, muncit zece ore la cabinet, dupa, la sala, zi de zi, fara duminica. Acum, obosit, muncit doar patru ore cabinet, apoi sala arte martiale". Daca acum, la vitalitatea exceptionala pe care ti-o transmite doar vorbind cu el, spune ca-i obosit, sunt curios cum arata in urma cu douazeci de ani, cand a ajuns aici.
- Cum de v-ati stabilit in Romania?
- China, concurenta mare, China nu bun la mine, Romania bun. Venit aici cu prieteni, dar prieteni plecat in Franta, Germania, eu ramas aici, elevi buni, pacienti multi, nu mai stiu cati, oameni prietenosi, liniste. Continuat ce facut in China, demonstratii si predat arte martiale, dar aici fara bani. Dat bani din buzunar pentru sala, costume, arme. Mai intai, predat in parc, stadion, Lia Manoliu, sala tarziu. Adus o parte din China aici.
- Nu va este dor de China?
- Eu intors China prima data dupa 10 ani si nu recunoscut nimic. Casa demolata, Shanghai oras mare, mare, aici doua linii metrou, acolo 10. Prieteni imbatranit, fata schimbat, tu cine esti? Vazut fetita la opt ani, cand plecat, intors China, fetita 18 ani, mare, venit cu mine Romania. Eu cand mers China acum, nu stiut unde stanga, unde dreapta. Acum, Romania acasa.
- Ce legatura exista, cum se pot compara artele martiale cu acupunctura?
- Amandoua vindeca, dar nu orice boala. Miscarea vindeca, acele la fel. Venit la mine baiat 14 ani cu mana paralizat, facut acupunctura, Tai Chi, acum cel mai bun elev, castigat concurs international Wu Shu.
- Care este cel mai important lucru pe care il transmiteti elevilor?
- Nu pierde timpul la arte martiale daca nu-ti place! Trebuie facut cu inima, cu placere, nu poti cumperi. Nu-i de vanzare, cati bani ai avea!
Elevii
Doi dintre evidentiatii spectacolului de la "Rapsodia", Roxana si Mihai, sunt oamenii de baza ai maestrului, atat la cursurile de arte martiale, cat si la cabinetul de acupunctura. "In 1992, cautam un maestru asiatic de la care sa invat notiuni de autoaparare si asa am ajuns aici", isi aminteste Roxana. "Practicam atat Wu Shu, arta razboiului, pentru autoaparare si pentru cei ce merg la competitii, cat si Tai Chi, o forma interna de arte martiale, benefica sanatatii si longevitatii participantilor. Din pacate, observ ca vin la sala tot mai putini tineri, nu au timp, nu au rabdare, nu se pot desprinde de computere. Cand ar avea atatea de invatat, si gratuit, pentru ca maestrul nu cere bani, din contra, da de la el. Asta-i unul dintre motivele pentru care ne-am gandit de ceva timp la acest spectacol, sa-i multumim pentru tot ce a facut pentru noi. Ne-am gandit la un scenariu care sa se potriveasca si cu antrenamentele, si cu teatrul. Maestrul e mare amator de teatru, a onorat cu mare placere invitatiile venite de-a lungul anilor din partea Companiei lui Dan Puric". Mihai spune ca a vrut sa faca arte martiale pentru ca era pirpiriu si trebuia sa se apere. Dupa trei ani in care a invatat primii pasi alaturi de un antrenor roman, a auzit de maestrul Zhu si a decis sa se mai pregateasca doi ani, inainte sa mearga la el, insa de cand l-a intalnit, in urma cu 18 ani, a ramas alaturi de el. "Si aici, ca in orice domeniu, sunt elevi foarte talentati, care nu ajung nicaieri. Pentru ca se culca pe lauri si nu mai muncesc indeajuns. Nu ajung cele doua antrenamente saptamanale. Reuseste doar cel ce face asta din pasiune, doar asa nu mai simti oboseala, ci doar satisfactia faptului ca ai facut un lucru bun. Chinezii isi duc copiii sa faca miscare incepand de la 4 ani, la noi de la 7-8. Fetita mea mergea cu mine la antrenamente de la doi ani, ma astepta cuminte, iar jucariile ei erau armele lui tati. Acum are sase ani si jumatate si a aparut in spectacol, alaturi de alti copii".
ANA PEPINE
(actrita a Companiei Passe Partout)
"Am vrut sa invat sa zbor si asa am ajuns la arte martiale"
"Fratele meu mai mare, o buna vreme foarte pasionat, a fost cel prin intermediul caruia am luat cunostinta de artele martiale. Pe atunci, nu prezentau un mare interes pentru mine, nu ma inspirau artistic, le priveam ca pe un fel de sport, interesant, frumos, dar necaptivant. Apoi a urmat spectacolul in care Dan Puric, maestrul nostru, a folosit ca limbaj artistic in exprimarea luptelor lui Don Quijote forme de Wu Shu, insa recunosc ca nici atunci nu am simtit acel entuziasm sau atractie care te face imediat sa spui: vreau si eu! Nu le cunoscusem inca din interior. Inainte sa fi vazut arte martiale stil Wu Shu, care sunt niste forme de lupte incredibil de artistice, cautam un reper in stilul nostru de teatru, bazat pe expresia figurii corpului, pantomima, miscare, dans, un reper pentru curatenia, expresivitatea si forta miscarii. Ma fascinau niste amintiri din spectacole chinezesti in care viteza, gratia si artisticul miscarilor, fie de lupte, fie de dansuri, erau atat de rafinate, aproape neomenesti. Cel mai puternic aveam in minte imaginea unor dansuri cu chinezoaice care parca crosetau dantelele cele mai fine doar din degete, incheieturi de maini, miscari de cap si priviri, treceau cu o viteza incredibila de la o miscare la alta. Parca erau pasari, nu oameni, pasarile cele mai gratioase. Totul a inceput cu adevarat de la pasari. Ma fascineaza pasarile: cum taie spatiul in zbor ca niste cutitase, cum sageteaza cerul cu o viteza nebuna, cum schimba sensurile zborului, cum planeaza si vaneaza pe oglinzile lacurilor... In miscarea lor, in zborul lor simt expresia dinamicii sufletului meu. Mi-am dorit la un moment dat sa fac intr-un spectacol un numar cu pasari, sa invat miscari care sa transmita spiritul pasarii, nu o simpla imitatie. Asiaticii, in tot ce au creat, s-au inspirat din natura, din suflul ei, din armonia ei, din dinamica ei, studiate in mii de ani de civilizatie. Ma obseda ideea ca numai la ei pot gasi ceva asa cum imi imaginam eu. Dar unde? Pe internet? Si atunci mi-am adus aminte de maestrul Zhu, cu care domnul Puric lucrase pentru miscarile din "Don Quijote". Am mers impreuna cu colegul meu Paul, cu care lucram la numarul cu pasari, la sala unde maestrul tinea cursuri. I-am povestit ce am vrea sa facem si aici a inceput lungul drum. Eu voiam sa invat sa zbor si a trebuit sa invat sa dau cu pumnul. Toate stilurile sunt inspirate din miscarile animalelor si din natura si aduse la forma corpului omenesc, dar nu este o lupta condusa de instinct, ci una condusa de minte, astfel ca miscarile se succed ca intr-o coregrafie foarte precisa, eleganta si artistica. In timp, a ajuns sa ma pasioneze, am fost trimisa de maestru la campionatul de arte martiale, unde am si luat o medalie de argint, am obtinut carnet de sportiv, desi eu iubesc aceste arte martiale pentru artisticul lor, nu pentru performanta luptei. Noi, la sala, suntem actorii, nu sportivii, desi trebuie sa ne comportam cu o seriozitate precum cea a sportivilor. Maestrul ne spune mereu: pentru teatru e bine, pentru concurs nu. Pentru concurs rigoarea este mult mai mare, in schimb, pentru teatru, te poti juca cu formele cum doresti, e o lume fascinanta.
Maestrul a fost foarte deschis la ideea de a combina teatrul cu artele martiale, si si-a dorit un spectacol de teatru prin care sa-si prezinte scoala. A creat, s-a bucurat sa schimbe forme, sa inventeze combinatii de miscari, bucurandu-se ca un copil, alegand acele miscari pe care le considera expresive pentru teatru. Maestrul ne iubeste foarte mult, este un om minunat, nu am mai cunoscut pe cineva cu atata compasiune, generozitate, daruire, intelepciune, intelegere. Cu adevarat un maestru: face totul pentru discipolii sai, si noi am vrut sa facem acest spectacol pentru el. O poveste chinezeasca despre faptul ca artele martiale, desi sunt o forma de lupta, ascund in spate intelepciunea, arta pacii. Inveti sa te lupti, dar nu pentru razboi, ci pentru aparare. Momentul din final, cu sabia care este bagata in teaca, ar trebui sa fie ideea principala: pacea, iertarea".