Mama ranitilor
O avocata din Cluj, dedicata profesiei, si cu atata har incat sa-i asigure notorietate, a hotarat sa pastreze legatura cu fostele sale cliente, pe care le-a reprezentat la procesele de divort. Si a ales sa-si concretizeze bunul gand intalnindu-le, periodic, pentru a discuta. A gandit ea, avocata miniona si energica, cu o minte limpede si verb penetrant, ca poate ajuta niste femei, si dupa trauma unui divort, dar si dincolo de onorariul primit in instanta. Se simte in compania acestor femei ca sora mai mare a lor, ca o diriginta, ca un mentor. Si asta, nu pentru ca ar avea ascendentul varstei, ci pentru ca prin meseria pe care o face a trait si traieste in valtoarea vietii de la raspantii, acolo unde sufla toate vanturile lumii, unde se isca si se potolesc tornade, unde soti si sotii isi arunca mastile conformiste, unde copiii cei fara vina stau zgribuliti si cu privirea incetosata spre zarile orizontului. A ascultat si a vazut multe doamna avocata Oltean (Nuti, ii spun fetele), s-a razboit cu obtuzitatea, cu misoginii, cu fariseii, cu ranchiunosii, cu lacomii, cu badaranii, cu iresponsabilii, cautand dreptatea, luptandu-se ca o leoaica sa-si urmeze crezul profesional si sa-si atinga tinta.
"Cum sa le abandonez?", ma intreaba retoric. "Unele s-au limpezit, au iesit din tunelul fara lumina dragostei, dar altele inca sunt dezorientate, orbecaiesc. Sunt fete bune, numai ca au avut nesansa sa intalneasca si sa iubeasca barbati nepotriviti lor. Cand au descoperit adevarul, erau deja maritate si, unele, cu copii in brate. De aceea se impune sa ne intalnim, sa vedem ce a mai facut fiecare. Cum si-a asezat viata de dupa divort. Si mai e ceva: nu care cumva sa-si repete greselile - ar fi vai si-amar de ele! - trebuie sa le feresc si sa se fereasca de cararile pe care au mai trecut o data. Si apoi, mai schimbam o vorba, rontaim un fursec... ca fetele!".
M-a sedus inflacararea ei si aproape ca m-am invitat singura la intalnirea lor. Am fost acceptata, chiar daca am dublul mediei lor de varsta. Si ca sa obtin "viza de intrare", i-am marturisit amfitrioanei ca am avut, la randu-mi, in timpul unui mariaj de treizecisisapte de ani, doua tentative de divort. Tentative pe care nu le-am finalizat, pentru ca n-am avut suficient curaj. Zice judecata varstei de acum. Atunci, ma justificam altfel: ca m-ar fi pus in discutia adunarii de partid, ca as fi fost exclusa din colectivul in care lucram, ca stigmatul aruncat "femeilor divortate" era prea greu pentru umerii mei, ca trebuia sa le asigur copiilor prezenta ambilor parinti ca sa creasca drept si cu folos social. Bla-bla-bla... Erau partial adevarate aceste rationamente, dar cand o femeie hotaraste sa incheie o casnicie nefericita trebuie sa-si asume riscurile care decurg dintr-un atare demers. Or, eu n-am avut curaj. Punct.
1001 de nopti
Le observ discret: fustite scurte, cizme lungi, haine elegante, fete ingrijite... Dar nu pot sa-mi reprim o uimire: toate degaja un aer de siguranta! Nici urma de suferinta pe fata lor! Zambesc, sunt politicoase, protocolare. Pun pe masa cate un ingredient pentru reusita intalnirii: prajituri, cafea, sucuri etc. Se regasesc din priviri si se bucura de revedere. Se invita una langa cealalta. Parca sunt surori adunate la casa familiei. Amfitrioana este in centrul atentiei.
Incepem. Se desira povesti de viata. Cu ascensiuni si alunecari, cu franturi si noduri, cu imixtiuni si uniri, cu alb si negru, cu zile si nopti. L. a copilarit si a studiat la Oradea, intr-o familie modesta, strajuita de principii sanatoase. S-a casatorit cu fiul unor instariti peste noapte. A nascut o fetita care are acum cincisprezece ani. A adunat umilinte pentru trei vieti. Sotul si parintii acestuia nu ratau nici un prilej sa-i aminteasca de unde vine. Adica, din saracie! Pana intr-o zi, cand L. si-a privit copilul si a decis: Gata! A venit la Cluj, si-a cautat serviciu si o casa cu chirie. A privit cum rasare soarele, apoi cerul senin, florile deschizandu-se, pasari refacandu-si cuibul. A intalnit un om zbuciumat si el de viata. I s-a confesat. A simtit comunicarea, intelegerea. O durea verdictul fostilor socri: femeie usoara, care si-a abandonat copilul. Ea stia insa adevarul: si-a lasat fetita temporar la Oradea, unde i se asigura tot ceea ce ea nu-i putea oferi deocamdata. Intre timp, a crescut, a inteles singura cum stau lucrurile. Mama si fiica se vad cu regularitate, vorbesc, se iubesc. Curand, fata va veni la studii, la Cluj. L. are acum o viata care se apropie de implinire.
R. este o femeie deosebit de frumoasa. Frumoasa promitea sa fie si viata ei de familie. Dar sotul si-a uitat lesne juramintele si s-a cuibarit langa o alta femeie... "I-am intalnit recent, la Finante, le-am zambit amandurora, am schimbat cateva politeturi si am jubilat, constatand ca sotul meu isi traieste vizibil regretul ca m-a lasat pentru o femeie urata si plina de cosuri pe fata", se amuza R. "Si am citit in ochii lui ca inca ma iubeste. Cred ca s-a trezit la realitate, au si boii episoade de luciditate. Si eu il mai iubesc. A fost dragostea vietii mele, dar barierele au fost lasate. Eu mi-am regasit echilibrul si nu-l urasc. De altfel, nu urasc pe nimeni".
M. intruchipeaza bunatatea si rabdarea. S-a casatorit din dragoste, considerand ca barbatul ales isi va insusi valorile familiei in care a intrat: onestitate, generozitate, buna cuviinta. Numai ca, dupa cativa ani de mariaj, si dupa ce li s-a nascut copilul, vazandu-se instarit, cu portofelul prea-plin, barbatul si-a "tras" o amanta, o minora descoperita intr-un sat oarecare, si un anturaj dubios. M. isi vede de copil si afacere, barbatul ei isi plimba amanta si pe rudele acesteia. Buna cum e - si barbatul ei stie asta! - M. mai crede in promisiunile de indreptare ale unui sot care nu o merita. Ea mai spera intr-o revenire la normal in viata de cuplu...
O alta frumoasa este E. Frumoasa-frumoasa! Numai ca barbatul ei a considerat-o o proprietate de harem. De la buchetele de flori oferite zilnic, la inceput, de la cuvintele atent masluite, ex-sportivul de performanta a devenit boxerul care-i da pumni in fata sotiei. Omul de altadata s-a convertit in bruta, profesorul este sofer de taxi si are nerusinarea sa se planga de "recesiune". Ba, mai mult, le-a cerut copiilor sa semneze declaratii prin care acestia renunta la ajutorul material al tatalui... nevoias. Omul devenit bestie terorizeaza mama propriilor copii in fel si chip, cu mijloace pe care le poate nascoci numai o minte bolnava.
C. nu tolereaza tradarea, pretuind sinceritatea si franchetea. Este inteligenta, instruita, uneori impulsiva, dar are convingerea ca va iesi la liman. Ca ceea ce i se cuvine va veni. Tributul pentru trecut si viitor si le-a achitat.
I. este psiholog. A iubit un barbat. A asteptat cativa ani sa traiasca comuniunea pe toate planurile, inclusiv sexual. Nu s-a intamplat si au divortat in buna intelegere. Cu actualul sot este in regula, dar se mai pastreaza spatiu, pana la ceea ce isi doreste ea. Si-a stabilit o borna de timp. Daca lucrurile nu se regleaza, I. este hotarata sa continue cautarile: "O data traim si avem obligatia fata de Dumnezeu, fata de copiii nostri si fata de constiinta fiecaruia sa intreprindem tot ceea ce trebuie pentru a ne apropia de idealuri".
Am plecat de la intalnire pe ganduri. M-au impresionat povestile ascultate, dar mai ales atitudinea acelor femei. Dupa acest colocviu sentimental, trebuie sa-mi abandonez parerea legata de generatia de acum. Femeile acestea sunt mai destepte decat noi. Stiu sa rupa si sa arunce lantul unor casnicii nereusite, lanturi pe care generatia mea le-a purtat ca si puscariasii condamnati pe viata. Ei bine, generatia lor stie sa spuna "STOP", cand un mariaj degenereaza intr-un martiraj. Bravo lor! Aceste fete tinere si elegante au inteles perfect ca viata nu li se prelungeste cu anii pierduti langa cineva care nu le merita. Dimpotriva! Niciuna dintre "divortatele" avocatei Nuti nu este in genunchi. Poate mai ingenuncheaza, dar numai in fata lui Dumnezeu. Si-au regasit echilibrul. Profesional, social, afectiv. Lucreaza in institutii onorabile, au firme si independenta financiara, au prieteni, iubiti, alti soti. Isi situeaza copiii pe primul plan, locul secund fiindu-le rezervat lor. Urmeaza statutul profesional si social. Cu alte cuvinte, barbatul-demon a fost detronat...
Concluzia? Doamnelor, nu rabdati. Nu va martirizati! Exista si o a doua sansa in viata.
MARIA FLOREA
ARDERI
Draga "Formula AS",
Va astept in fiecare vineri, cu bucurie, va citesc si va multumesc in gand pentru ceea ce faceti. Sunteti o revista pe care o citesc, o recitesc, apoi o pastrez. Pe voi si fratiorul dvs., Asul Verde. Am indraznit sa va trimit o scrisoare pentru Silvia, autoarea articolului "Patefonul bunicii Antonia", publicat la pagina "Asul de inima", din 9-16 februarie 2012.
Va multumesc si va doresc tuturor primavara in inima, pe chip, in vis, in gand.
"Iti multumesc pentru bucuria de a te fi cunoscut prin "Formula AS"!"
Draga Silvia,
Am citit si recitit gandurile incredintate de tine hartiei si publicate apoi in "Formula AS". Sunt ganduri, sunt trairi pe care le inteleg, pentru ca prin ele pot spune ca ti-ai deschis intr-un fel poarta sufletului. Sunt oameni care cauta si nu gasesc, sunt oameni ce gasesc si nu sunt multumiti, sunt oameni ce spera sa descopere candva sufletul pereche, sa-i daruiasca tot ce au mai bun in ei si sa descopere impreuna drumul spre "a fi" la plural. Nu incerc prin aceste randuri asternute timid pe hartie sa te impresionez in vreun fel. Esti o persoana cu trairi profunde, cu trairi mai mult sau mai putin intelese. O persoana cu multi prieteni si totusi atat de singura. Nu incerc sa te impresionez pozand intr-un El cu veleitati de psiholog. N-ar avea nici un sens si nici sorti de izbanda. Vorbesc cu tine, cu sufletul tau (poate, candva, daca viata va voi, vor vorbi ochii nostri, tacut, si isi vor spune multe). Ar fi frumos, ar fi o mare bucurie pentru mine, daca imi vei oferi sansa de a te auzi, de a te cunoaste.
Sunt un tip sincer, atipic de romantic pentru un barbat. Un om ce iubeste florile, natura, un barbat de o sensibilitate pe care n-a inteles-o niciodata o femeie. Nici macar sotia mea. Pentru ca sunt un tip casatorit si totusi singur. Nu stiu daca singuratatea in doi e cea mai urata. E cea pe care o cunosc, o simt. Sunt obosit de aparente, sunt obosit sa zambesc cu falcile inclestate, sunt obosit de eterna banalitate, de timpul ce se scurge atat de nemilos si de repede. Am aproape 50 de ani, si mai cred, mai sper ca omul pe care-l caut exista, ca nu e doar o plasmuire a unui suflet singur. Nu incerc sa par ce nu sunt, ce nu voi fi, ce nu pot fi. Sunt momente cand obosesti sa vorbesti cu tine, cand te uiti in jur, si pentru cateva clipe ai senzatia ca ceea ce cauti e aproape. Inima incepe sa bata mai tare, respiratia isi pierde ritmul, iar o voce interioara iti spune: "E aici, e aici". Imi doresc foarte mult sa te cunosc, Silvia. Poate ca voi avea aceasta sansa sau poate nu. Nu caut o aventura, caut un suflet pentru a-l iubi, pentru a ma iubi, pentru a descoperi cu adevarat bucuria de a fi in doi. Nu sunt bogat material. Bogatia mea e undeva in partea stanga. Si, crede-ma, sunt foarte bogat! E poate singura bogatie ce pot sa o ofer si nu sunt zgarcit. Stiu sa iubesc frumos. As putea sadi flori in gradina sufletului tau. As putea fi ceea ce mi-am dorit dintotdeauna - un gradinar. E mult, e putin... e viata. Iti multumesc pentru bucuria de a te fi cunoscut prin "Formula AS". Iti multumesc pentru rabdarea cu care ai citit aceste randuri. Inchei, dorindu-ti primavara in inima, pe chip, in vis, in gand.
ANDREI (Telefonul meu se afla la redactia revistei)
Imagini din albumul "ROMANIA - simplitatea pierduta" de ERNEST BERNEA