Un fel de manual universal in care gaseai lectii de literatura, aritmetica, chiar astronomie, religie, povesti moralizatoare, glume, istorioare cu talc, rugaciuni, informatii geografice, toate la gramada, desi, totusi, despartite oarecum pe capitole, de cate o pagina alba, cu un chenar inflorat pe margine. Tocmai despre aceste pagini albe, de granita intre lectii, pe care le-am gasit intr-o carte de scolar de acum aproape un veac, as vrea sa va povestesc acum. Si asta, pentru ca pe aceste pagini am descoperit printre insemnarile periodice, uneori anoste, alteori jucause, umbra strecurata timid a unei mari iubiri.
Podul
Am gasit cartea in podul casei bunicii, unde ma jucam atunci cand afara ploua. Podul ascundea adevarate comori pentru orice prunc curios: carti pe care invatasera unchii si matusile mele, genti cu care matusa mai mica facuse studentia, haine care nu mai erau la moda, puse in niste ladoaie mari cu frunze de nuc printre ele, ca sa nu le atace moliile, calutul meu de lemn, primul meu palton, jucarii vechi si, intr-un colt, legate de-o grinda innegrita cu cureluse si sfori groase, zurgalaii, clopoteii si clopotele cu care fratele mai mic al tatii se ducea de Craciun cu colinda.
Era o adevarata aventura fiecare incursiune in locul acela, cu atat mai teribila cu cat, de fiecare data, lumina era parca alta. Spectacolul cel mai interesant era insa in dreptul ferestruicii de-o palma, lasata intr-un colt al acoperisului, prin care ziua se cernea difuz, in functie de ora si de anotimp. In pod eram ca in alta lume, iar lumea adevarata, vazuta de acolo de sus, parea undeva foarte departe si straina de mine. Stiam ca scara care ducea in pod despartea de fapt lumea normala, reala, in care traiam zi de zi, de lumea in care intram cand ajungeam in penumbra podului. Mai avea o insusire podul bunicii - era atat de inalt in mijlocul lui, incat nu de putine ori m-am simtit stingherita de atata spatiu, in care orice vorba, orice zgomot avea un ecou prelung, ce se ascundea si iesea furisat de dupa grinzi si barne groase de brad. Acolo, in lumina aceea strecurata ca printr-un filtru albastrui, intre teancurile de carti stivuite cu grija, dar acoperite de uitare, am gasit cartea de scoala pe care o tin acum in fata. Pe paginile ei albe sunt notite, socoteli banesti si desene facute de multi dintre apropiatii mei: tata, fratii si surorile lui, un cumnat al bunicii si, cel mai des, un frate mai mare al ei, despre care am sa va povestesc acum. Toti au folosit paginile albe, despartitoare, acelea cu chenar inflorat dintre capitole, drept suport pentru cele mai nastrusnice insemnari.
Niculaie cu trifoiul
Cartea are foile groase, ingalbenite, si o coperta tare de carton cenusiu. Pe prima pagina este si invitatia de-a afla cine este, cine a fost la un moment dat proprietarul temporar al ei: "Nu fura aceasta carte, caci te vede Dumnezeu, iar la pagina optzaci, este scris numele meu!". Asadar, prima oprire e la pagina "optzaci", ca sa aflu ca cel care s-a semnat dupa o asemenea invitatie avertisment este chiar fratele bunicii, care si-a caligrafiat numele pe marginea alba, cu siguranta, doar dupa ce mai tinerii lui nepoti, "scolerii din neam", au renuntat la ea, pentru ca au plecat la alte scoli din oras.
"Niculaie Sitariu" scrie la pagina "optzaci", cu creionul, in coltul din dreapta, sub un "desemn" care infatiseaza "o catana cu mustete" imprumutate parca de la Franz Josef, incarligate si ridicate amenintator catre cer. Ultima litera din numele Niculaie se prelungeste intr-un fel de acolada ce are-n varf o frunza de trifoi. "Ni si blazonul", imi zic, de cate ori il vad, amintindu-mi de unchiasul acesta care si-a petrecut ultimele veri in casa Bunii si care era renumit pentru numarul mare de trifoi in patru foi pe care-i descoperea ori de cate ori se plimba prin gradina.
Ce mai stiu eu despre el acum? Stiu ca a fost insurat de doua ori si ca a lucrat la topitoria de aur din Baia Mare. Mai stiu ca prima dintre nevestele lui l-a parasit, ca sa fuga-n America, dupa intaiul razboi, si ca cealalta si-a pierdut mintile, intr-o dimineata de toamna, cand le arata "pe cer, niste barci care vin de departe" tuturor celor cu care se intalnea. Si mai stiu ca, avand in vedere cele mai sus zise, unchiasul si-a crescut oarecum singur cei sase copii, trei fete si trei baieti. Astea le-am aflat de la matusile mele, nepoatele lui, dar ceea ce stiu eu din copilarie, ceea ce am vazut si am inteles in vremea in care el statea la Buna, este ca unchiasul Niculaie, Niculaie cu trifoiul din cartea de citire a tatii, povestea cu norii si plangea atunci cand credea ca nu-l aude si nu-l vede nimeni. Si-atatea le tot spunea norilor si le tot zicea, uitandu-se trist la ei cum trec pe cer, ca mai totdeauna adormea suparat, pe unde-l gasea povestitul, ori pe lavita de sub nucul batran, ori pe pragul inalt al surii, rezemat cu capul de tocul usii. Ori poate ca nu dormea, ci numai inchidea ochii, ca sa tina doar pentru el bucuria si speranta de dincolo de ei.
Munci si zile
Cand l-am cunoscut eu mai bine, unchiasul Niculaie avea peste optzeci de ani. Era un barbat inalt si avea parul alb, dat la o parte, cu carare. Purta mai mereu camasi cu patratele si avea in buzunare cuie si suruburi, bucati de sfoara, cate un capat de creion, nimicuri care sigur "sunt bune la ceva, candva, undeva". Mergea drept, ca un capitan si, la inceput, dupa doar cateva zile de cand a venit sa stea in casa Bunii, stia tot ce misca in gospodarie, caci a facut o "inspectie ca la carte". Mai tarziu, cand deja vorbea tot mai des cu norii si cand uita pe unde-si lasa cuiele si ciocanul, asa ca le cauta cate o zi intreaga, punand vina pe mine ca i le-am ascuns, mai tarziu cred ca nici nu mai prea stia pe unde si cine este, dar repeta mereu bland, orice l-ai fi intrebat, repeta o propozitie pe care o intelegeau pe atunci doar cei mai mari: "Piri va veni maine!".
Insemnarile lui din cartea cenusie sunt legate, cele mai multe, de gospodarie. Poti afla, astfel, ca "In 7 mai au fost Izvoru Precistii". Ca "In 8 mai au fatat Vaca Nasta." (Observ majuscula cu care e cinstita vaca, animal de baza in orice gospodarie taraneasca.) Sau ca "In 26 mai, am rasadit 46 fire curetiu, care l-am cumparat de la Copalnic Manastiur. Apoi, in 29 mai, am mai rasadit 234, pe care l-am cumparat de la Baia Mare, in total am acum 280 de fire. Doamne, da!". Jurnalul consemneaza si intamplari uneori hazlii, alteori, triste: "In 24 mai 1948, am picat pe coasta la Ferdinand, in cauza ca am fost foarte biat. Atunci au fost sogoru Vasile la Cosma Paval sa-l vada. M-am nacajit ca saracu Paval ii beteag tare, ii numa o mana de om, din cat era. Cum sa nu bei? In 7 iunie, au murit Cozma Paval, la oara trei si jumatate dupa masa. Dumnezau sa-l ierte".
Si viata merge inainte, cu alte si alte maruntisuri zilnice: "In 9 iunie, am pus 2 bucati pei de vital in var, la oara 7 sara". "Ghita si Iliana au mars dupa tutun in Surdesti". "In 10 iunie, am mai pus 4 pei de mel in var, la oara 10 p.m." "In 26 iunie, la oara 5 dupa masa, s-au gonit Vaca". "In 24 iulie, am gatat cu fanu, 2 farcituri". Si "In 4 septembrie, sambata, am umplut colnita de lemne si au cumparat femia 1/2 kilogram untura cu 175 lei. Apoi am facut opinci noua la Ghita, care au mars sa lucre la plevasca, la Gutin. Are de luat banii pantru total 10 1/2 siti lucrati". "In 31 Oktombrie, am dat ciasu de buzunari la Ignat sa-l repara". "In 1 octomvrie, am achitat 400 lei, rest 7 lei, lapte la Todor, pe contau, si mi-au dat Coati 1 1/2 kgr zahar, pentru ca i-am reparat ploeriu", "In trisprazece april am auzit in prima oara cucu cantand, la canton, la Paltin".
Din loc in loc, printre desene si insemnari, pe marginea foilor, scris cu litere de tipar sau de mana, cu litere inflorate sau simple, inalte si ascutite sau rotunjite, scris cu creionul sau cu penita inmuiata in cerneala violeta, un singur cuvant: "Piri".
Adeseori, unchiasul Niculaie sare din inventarul sec al muncilor si al zilelor din an si isi transcrie bucuria informatiilor noi, nedumeririle si mirarile naive: "Cristoforiu Golumb ii descoperitoriu Americii. Da'pe noi cine ni-o descoperit oare?". "In 3 iulie am taiat scanduri la sirisaul purtat de apa vaii, la joagarul lui neamtu Vili Jiga. Mare minte o avut cine l-o facut, ca tare te mai poti ajuta cu el". "7 iulie 1948. Am auzat ca televizia ii atunci cand si vezi omul care vorbeste ori canta, nu numai il asculti, ca la radio. Oare oi trai sa vad si io?".
Naframa cu pui
Si a trait multi ani unchiasul Niculaie. Eram eu in liceu, cand l-au dus sa se odihneasca in cimitirul din varful dealului. A prins si "televizia", si oamenii pe luna, si razboiul din Vietnam si, de la o vreme, nu se mai minuna de nimic din ceea ce vedea ori auzea la radio, televizor, ori in jurul lui, printre oamenii pe care-i cunostea. Din pacate, oricat a sperat, oricat a visat, oricat si-a imaginat, pentru el n-a mai fost niciodata un maine in care sa vina Piri.
Ce mai stiu eu acum despre el? Stiu ca a iubit-o atat de mult pe Piri, prima nevasta, incat dupa plecarea ei, a dormit "pe paduri" o vara intreaga, umbland ca un bezmetic, "ca un neom". Mai stiu ca dupa cativa ani s-a insurat a doua oara, doar pentru ca nu se descurca cu cei sase copii, mici toti. Dar mai stiu si ca a doua lui nevasta a trait cu spaima grozava ca se va intoarce intr-o zi Piri din America, cu o barca mare, si ca o va da afara, o va scoate de langa unchiasul Niculaie, pe care ea il adora si-l ingrijea cu o devotiune de calugarita. De-aceea vedea, de la o vreme, barci peste tot, si-asa a ajuns de nu se mai putea intelege nimeni cu ea. Mai stiu acum ca atunci cand unchiasul Niculaie vorbea cu norii, isi trimitea, de fapt, cu ei, acolo, departe, in America aceea descoperita de "Cristoforiu Golumb", isi trimitea dorul sfasietor dupa draga lui Piri. Si mai stiu, pentru ca am vazut cu ochii mei, ca Buna i-a pus langa el, in sicriu, o naframa alba, de matase, cu pui mici, albastri. O naframa despre care am aflat ca a purtat-o matusa Piri, intr-o zi de primavara, cand toate femeile din neam s-au insirat pe lavita de sub nuc, gurese si voioase, pentru ca auzisera, pentru prima oara in an, cantand cucul.
Imagini din albumul "ROMANIA - simplitatea pierduta" de ERNEST BERNEA