Si este acesta un lucru rau? Surprinzator, dar poate ca NU: mirajul surogatului de fericire consumista care se risipeste s-ar putea sa fie, de fapt, sansa noastra de a ne re-descoperi, de a deveni fericiti cu ceea ce suntem, si nu sa alergam dupa ceea ce am putea avea. Iar daca este vorba de propria noastra regasire, un moment ideal sa facem acest lucru este chiar acum, primavara, in Saptamana Mare, cand intreaga fire se innoieste si se purifica. Iar daca despre detoxifierea organismului am vorbit de zeci de ori, ar fi timpul sa dam acum intaietate unui altfel de purificare - a emotiilor. Iata, in continuare, si cateva metode concrete pentru realizarea acestui proces de detoxifiere emotionala, inca atat de putin cunoscut noua, oamenilor de astazi:
Un strop de singuratate
Singuratatea este adesea considerata, pe nedrept, cumva sinonima cu nefericirea. Dar nu este asa. Din contra: singuratatea asumata, traita cum se cuvine, este chiar o terapie pentru suflet. Iar terapia aceasta va avea, in mod paradoxal, un efect maxim mai ales asupra celor carora le repugna singuratatea. Acesta este secretul: infruntati-va teama de singuratate si, daca aveti posibilitatea, izolati-va pentru o zi ori macar permiteti-va o ora de singuratate zilnica, in care sa va rugati, sa meditati ori sa va plimbati in parc sau pe strada. Aveti grija ca atunci cand vreti sa fiti singuri sa nu va uitati la televizor, sa amanati discutiile telefonice si alte contacte care v-ar putea perturba aceasta stare. Ce se va intampla in singuratate? Gandurile, pana atunci oprite de permanenta interactiune cu ceilalti, vor iesi la suprafata si veti ajunge sa va cunoasteti mai bine. Este posibil sa va confruntati cu dureri ascunse, sa descoperiti temeri pe care ati fi vrut sa le uitati sau poate si aspiratii pe care ati ajuns sa le treceti cu vederea. Ele sunt parte din dvs. si puteti sa le ignorati, dar uneori este mai eficient sa le infruntati, inainte ca ele sa ajunga sa va domine insidios si sa va anestezieze planul sufletesc. Apoi, dincolo de faptul ca ne arata ce trebuie sa corectam in viata noastra, singuratatea ne mai ajuta sa descoperim ceva extrem de pretios si rar in zilele noastre...
Tacerea
Daca abtinerea de la mancare este postul trupului, atunci Tacerea este considerata postul mintii si al sufletului. Iar in traditia noastra populara si monastica, exista aceasta forma foarte subtila si eficienta de post al tacerii. Si nu este vorba de o abtinere de la vorba, demonstrativa ori incrancenata, ci de o tacere senina, in care cuvintele si gandurile se opresc, iar inima zambeste. Taranii nostri, inainte sa mearga sa se spovedeasca, inainte sa mearga sa ia apa neinceputa sau sa culeaga plante de leac, taceau indelung, preferau sa mearga pe poteci ocolite, numai sa nu scape vreun cuvant unui drumet. Si in mod special, in traditia romaneasca straveche, Saptamana Patimilor este considerata o saptamana a tacerii, a contemplatiei, a asteptarii in curatenie a miracolului eliberator al Invierii.
Cum am putea acum, in zilele noastre agitate, intr-o lume a comunicarii, sa pastram tacerea? In primul rand, urmarind ca macar in perioada care a mai ramas din Post sa cautam sa vorbim doar strictul necesar si sa tacem cat mai des si mai mult. Nu trebuie sa cream conflicte, nici sa fim provocatori prin tacerea noastra. Ajunge doar sa gandim de doua ori sau de trei ori inainte de a spune ceva, sa zambim in loc sa spunem cuvinte de politete fara sir, sa ne gasim si alte mijloace de comunicare cu cei dragi decat cuvintele.
Gospodarii nostri de odinioara, in Saptamana Mare, isi curatau casele si gradinile in tacere, pregateau totul pentru sarbatoare, iar in aceasta munca sustinuta isi gaseau si linistea gandurilor. Si dupa o saptamana de liniste sufleteasca, urma spovedania si apoi, in prima zi de Paste, primeau lumina si bucuria. Si trebuie stiut ca intr-o profunda si senina tacere se produce si o extraordinara intarire a psihicului, a Sufletului, precum si o insanatosire spirituala spontana. Iar tacerea plina de bunavointa, de simtire, se transforma in rugaciune, in prezenta unui alt ingredient cu valoare de terapie...
Nemiscarea
De ce suntem stresati, de ce avem angoase, griji si temeri de tot felul? Pentru ca sub influenta stimulilor exteriori suntem intr-o permanenta miscare, intr-o permanenta agitatie si freamat, interior si exterior. Iar aceasta agitatie este atat de generalizata, incat ni se pare ceva foarte firesc sa o adoptam ca stil de viata si ni se pare chiar de datoria noastra sa fim intr-o permanenta miscare si forfota, pentru a rezolva probleme care, de fapt, nu se termina. Dar daca ne-am opri, nemiscati, sa zicem pentru 10 minute, ce s-ar intampla? Faceti un experiment: retrageti-va intr-o camera in care sunteti siguri ca nu veti fi deranjati, gasiti-va o pozitie comoda si ramaneti complet neclintiti vreme de zece minute. In timpul asta puteti privi o icoana sau asculta o muzica armonioasa, sau puteti contempla o creanga proaspat infrunzita din fata ferestrei... Efectul va fi uimitor, mai ales daca veti persevera in aceasta metoda, menita sa ne centreze in noi insine, in propriul nostru suflet. Pentru ca trebuie stiut ca orice vindecare spirituala se produce prin aceasta centrare. Devenim agitati, tristi, tematori sau chiar bolnavi, atunci cand ne descentram, cand din cauza agitatiei continue ne pierdem legatura constienta cu propriul suflet si ne imprastiem. Ca sa ne vindecam, trebuie sa invatam ca, periodic, sa stim sa ramanem in nemiscare, fie ca este acasa, in fata unei icoane, in biserica, in fata altarului, sau poate chiar in natura, in fata unui copac. Pentru cei mai multi dintre noi, natura, vazuta cu candoarea unui copil, este un adevarat catalizator al detoxifierii si vindecarii emotionale, asa cum vom vedea.
Redescoperirea naturii
Se face printr-un proces caruia psihologii i-au dat un nume destul de pretentios: personalizare. Acest procedeu, in ciuda numelui sofisticat, este insa atat de simplu, incat toti copiii il fac, si acesta este unul din motivele pentru care aceasta varsta, a copilariei, este atat de fericita.
Concret, prin acest proces de personalizare ajungem sa nu mai privim natura doar ca pe un peisaj, ci ajungem sa o simtim ca pe o fiinta vie, cu constiinta si, uneori, chiar cu personalitate. Este ca atunci cand vorbim in gand unui copac, descarcandu-ne sufletul in fata lui, cand mangaiem usor o floare care ne incanta sau cand zambim unui fluture care ne zboara prin fata ochilor. Si nu se pune problema de a deveni irationali, de "a da in mintea copiilor", ci de a ne redescoperi capacitatile creative, de a ne redescoperi capacitatea de a ne juca si de a fi spontani, pana la urma. Cine n-a cunoscut, in anii inocenti ai copilariei, vraja unui arbore batran, a unui colt de padure sau a unui mal singuratic de pe o apa curgatoare? Misterul atat de tulburator al acestor parti ale Naturii se poate redescoperi si la varsta adulta, iar sfintii si artistii chiar vorbesc de un Suflet viu al Naturii, care poate fi simtit. Iar simtirea acestui Suflet ne readuce spontan intr-un echilibru care ne-a fost harazit inca de la facerea lumii, si fara de care nu putem exista. Pentru ca, mai mult ca orice, in lumea noastra, Natura reprezinta pentru fiecare dintre noi, tanar sau batran, bogat sau sarac, intelectual sau truditor cu mainile, o zona de optimism si lumina. O zona de lumina pe care o putem redescoperi chiar in primavara aceasta, facandu-ne timp sa mergem intr-o padure, intr-un parc sau pe malul inverzit al unei ape, unde sa avem cateva minute de liniste. Acolo vom face un exercitiu simplu, care nu va dura mai mult de un sfert de ora:
* ne vom alege un copac sau o floare care sa ne placa
* il vom admira mai intai in nemiscare vreme de 2-3 minute
* intr-o deplina tacere interioara, ii vom mangaia usor cu palma frunzele, simtindu-le atingerea, mai moale sau mai aspra, mai calda sau mai racoroasa...
* dupa ce am facut cunostinta, putem - daca simtim nevoia - sa-i impartasim, vorbindu-i in gand, grijile sau necazurile noastre, sperantele si asteptarile noastre
* la sfarsit ii vom zambi si, in gand, ii vom adresa cateva cuvinte de multumire.
Exercitiul de mai sus este doar un model de metoda de intrare in comuniune sufleteasca cu natura, el putand fi adaptat la modul nostru de a fi si de a simti. Esenta acestei tehnici si a altora ca ea este insa aceeasi: sa devenim constienti ca natura "vie" este aceea de care avem nevoie si sa nu mai privim natura "ca peisaj", ca un decor pe care il vedem cu mintea plecata in alta parte. Iar daca dorim cu adevarat sa ne identificam cu natura, sa credem in puterea ei tamaduitoare, terapia cu arbori, pe care o vom prezenta in continuare, ne poate ajuta foarte mult.
Terapia cu arbori
Pana acum ne-am obisnuit ca terapia cu arbori sa presupuna un imprumut al nostru de la ei, de muguri, de scoarta, de flori, sau macar de ceva frunze din coroana lor deasa. Sunt insa cercetari foarte serioase care arata ca exista si un alt mijloc de a interactiona cu copacii in scop terapeutic decat consumul lor efectiv. Cum? Tacand, iubindu-i si simtindu-i, redescoperindu-ne astfel capacitatea de a comunica cu natura, de a inmagazina in noi energia sa vindecatoare si inepuizabila. De fapt, fiecare specie de arbore moduleaza aceasta energie vindecatoare a naturii in felul sau propriu, contactul cu ea fiind indicat - la fel ca un medicament - pentru anumite afectiuni, pentru anumite temperamente si nevoi sufletesti. Pentru a ajunge, insa, sa comunicam cu un arbore prin simturi si prin emotii, ne trebuie un pic de practica si de metoda.
In clinici din Franta, Elvetia sau Germania, de multe decenii pacientii care au nevoie de sustinere si regenerare sufleteasca sunt invatati sa interactioneze cu copacii si cu padurea. Sistematic, ei ajung sa cunoasca, sa devina familiari cu arborele sau arborii lor preferati, primii pasi ai acestei cunoasteri facandu-se dupa un soi de ritual, care inglobeaza cam tot ceea ce am prezentat pana acum in acest articol, adica: singuratatea, tacerea, capacitatea de a contempla in nemiscare, puterea de a personifica sau, altfel spus, de a privi cu sufletul natura. Exercitiul de baza prespune trei etape simple:
1. Contemplarea in nemiscare a arborelui, vreme de cinci minute, timp in care toata atentia este absorbita de privelistea formei trunchiului si a ramurilor, a culorii scoartei, a frunzelor, a fiecarui detaliu din anatomia copacului ales.
2. O cunoastere de aproape, tactila si olfactiva, a arborelui, caruia ii vom atinge cu mana si cu obrajii scoarta si ramurile, ii vom adulmeca aroma, ii vom simti caldura sau racoarea trunchiului.
3. Imbratisam sau, daca avem rezerve fata de acest gest, ne lipim cu spatele de copacul ales, inchizand ochii si cautand sa simtim la nivel pur afectiv "sufletul" copacului, energia sa. In aceasta ultima etapa, semnul reusitei tehnicii este resimtirea unei linisti interioare profunde si extrem de lucide, dar si a unor caracteristici... emotionale, legate de specificul fiecarei specii de arbore. Pentru ca asa cum vom vedea, fiecare specie a padurii are un complex de caracteristici foarte bine conturate, care au fost remarcate de catre cei care au descoperit terapiile cu arbori, si confirmate de sutele si miile de pacienti care au experimentat direct beneficiile terapeutice ale acestora. Iata, in continuare, un foarte succint ghid de terapie sufleteasca facuta cu ajutorul diferitelor specii de arbori:
* Mesteacanul mai este numit si arborele blandetii si al consolarii, fiind cel care ne ajuta sa depasim starile de soc emotional, cum ar fi cel produs de un accident, de o veste neplacuta sau de pierderea cuiva drag. In lumea copacilor, mesteacanul este o specie extrem de rezistenta, de adaptabila, flexibila. Prin reflexie, energia sa este favorabila acceptarii schimbarilor, oricat de neplacute, dar si adaptarii la un mod de viata nou, gasirii unor resurse sufletesti pentru a face fata situatiilor neprevazute.
* Fagul este, in schimb, un simbol al fortei, al stabilitatii si al increderii. Este unul din cei mai puternici arbori de la noi, cu un trunchi masiv, dintr-un lemn cu o fibra extrem de rezistenta si o coroana care acopera o suprafata foarte mare. Foarte rar, fagul poate fi invadat de plante parazite, avand o energie puternica, protectoare. Sentimentul de incredere si de siguranta de sine exprimat de fag este de mare ajutor pentru cei care se confrunta cu instabilitate emotionala, pentru cei care se indoiesc mereu de propriile decizii si de propria valoare. Daca mesteacanul ne induce un soi de adaptabilitate, fagul ne invata sa fim puternici, sa infruntam cu curaj spaimele si sa le depasim, descoperindu-ne curajul si stabilitatea interioara. Este considerat unul din arborii care elimina anxietatea, panica si labilitatea psiho-emotionala.
* Bradul este considerat, in legendele si obiceiurile de pe tot cuprinsul Romaniei, un veritabil pod intre pamant si cer. Traditii pastrate pana in zilele noastre spun ca acest arbore poate fi un adevarat mijlocitor pentru oameni in fata Divinitatii. El ne ajuta sa ne eliberam de blocajele emotionale, de prejudecati si superstitii, sustinandu-ne in rugaciune, in post si in orice apel catre Dumnezeu. Atunci cand avem nevoie de un miracol, de o rezolvare venita de Sus, o vizita la acest arbore, insotita de o rugaciune din inima, se pot dovedi salvatoare.
* Stejarul este un adevarat simbol al longevitatii, al consecventei si al fortei interioare, fiind considerat rege printre copaci. Are un trunchi si o coroana masive si extrem de puternice, iar in pamant dezvolta o radacina impresionanta, cu dimensiuni ce rivalizeaza cu cele ale ramurilor sale intinse spre cer. De aceea, despre stejar de spune ca trezeste in oameni resurse nebanuite, ajutandu-i sa realizeze lucruri despre care nu credeau ca vor fi vreodata capabili. La nivel emotional, aduce calm si stabilitate, eliminand mania, iritarea si ura. S-a observat statistic faptul ca persoanele care traiesc in preajma unei paduri sau chiar a unui singur stejar secular sunt mai longevive si mai putin predispuse la imbolnaviri. Secretul este extraordinara energie a acestui arbore, care ne ajuta sa inlocuim emotiile care ne scurteaza viata (manie, invidie, gelozie), cu sentimente sanatoase, cum ar fi cele de calm, de demnitate, generozitate.
Un strop de daruire
Am inceput acest articol vorbind despre terapia cu singuratate, si nu putem sa il incheiem fara a vorbi despre un alt fel de terapie, de data aceasta prin apropiere sufleteasca de oameni. Si nu exista mod mai rapid, mai direct si mai profund de apropiere de semenii nostri decat prin daruirea dezinteresata. Pana nu demult, copiii, si cateodata si adultii, gaseau in dimineata de Paste cate o haina noua, un cos cu bunatati sau poate o podoaba ori macar un ou rosu. Nimeni nu trebuia sa stie cum au ajuns cadourile acolo si raspunsul la intrebarea: "Cine a adus acest dar?" era invariabil un joc emotional benefic. Si astazi se mai vorbeste despre iepurasul care aduce daruri de Paste, o legenda imprumutata din apus, dar, in realitate, traditia daruirii in aceasta perioada este impamantenita in locurile noastre din vremuri stravechi, probabil precrestine. Inaintasii nostri cunosteau, asa cum si noi ar trebui sa descoperim, darul facut din suflet, care nu are nevoie de lauda, de multumiri sau recompense. Darurile erau lasate discret, sub un pom inflorit, iar cel ce daruia era rasplatit "doar" de bucuria curata din sufletul sau, un suflet eliberat de povara asteptarilor si luminat de tainica fericire a prezentului.