10 aprilie 1912. Dana portului britanic Southampton clocoteste de lume. Un urias si luxuriant vapor va pleca intr-o calatorie pe ocean, intr-un voiaj pana in Lumea Noua. Cel mai mare pachebot din lume, RMS Titanic, avand la bord peste 2200 de pasageri, pleca cu destinatia New York. O calatorie ce se va dovedi nesfarsita, trecand dincolo de granitele vietii.
La doar trei zile dupa desprinderea de tarm, in largul oceanului Atlantic, giganticul vapor se izbeste de-un aisberg si se scufunda in adancuri. Peste 1500 de oameni isi pierd viata, intr-una din cele mai cumplite catastrofe ale secolului XX. De atunci au trecut 100 de ani, iar enigmele ce plutesc in jurul disparitiei Titanicului sunt inca la fel de vii.
Un scriitor prezice naufragiul
Una dintre cele mai socante predictii din cate s-au inregistrat vreodata a fost anuntata in 1898, in Statele Unite, in paginile romanului "Inutilitate" sau "Naufragiul Titanului". Morgan Robertson, un scriitor aproape necunoscut, spune povestea unui urias vapor britanic de pasageri, Titan. Considerat de inginerii vremii mai presus de orice pericole, vasul Titan a ridicat ancora de pe continentul american, cu destinatia Marea Britanie, la maxima capacitate. Peste doua mii de oameni s-au inghesuit sa prinda un loc pe luxosul pachebot, pentru un voiaj inedit. Dar la scurt timp dupa plecare, intr-o noapte de aprilie, pe o ceata deasa, nava se izbeste de un aisberg si se scufunda in apele Atlanticului de Nord, tragand in abisuri aproape toti pasagerii sai.
Romanul scriitorului american, aparut la finele veacului al XIX-lea, a trecut aproape neobservat. A stat neatins pe rafturile librariilor, luni in sir, fara nici un succes. Insa 14 ani mai tarziu, in 1912, RMS Titanic, foarte asemanator ca marime si structura cu nava lui Robertson, s-a scufundat in apele Oceanului Atlantic de Nord in aceeasi perioada a anului, in luna aprilie, si in aceleasi imprejurari. Sumbra prevestire din roman se adeverea. Dupa tragicul naufragiu al pachebotului Titanic, cartea lui Robertson a devenit best-seller, iar autorul ei, desi era numit "geniul negru", ajunsese celebru. Editorii au retiparit-o de mai multe ori, in mari tiraje, obtinand profituri uriase.
Similitudinile dintre cele doua nave si potrivirea evenimentelor au uluit intreaga lume. Marimea vaporului imaginar, Titan, de 240 de metri lungime, era foarte asemanatoare celei a Titanicului, de 264 de metri. In noaptea de 14 aprilie 1912, deplasandu-se cu o viteza mult prea mare, de 41 de kilometri pe ora, RMS Titanic s-a lovit cu violenta de un bloc de gheata, la aproximativ 750 de kilometri de insula canadiana Newfoundland. Tot intr-o noapte de aprilie, in aceeasi zona, la aceeasi distanta de tarm, avand o viteza foarte apropiata, de 46 de kilometri la ora, Titan s-a ciocnit de un aisberg.
"Nici macar Dumnezeu nu ar putea scufunda acest vapor", a spus capitanul vasului Titanic, Edward Smith, chiar in ziua lansarii la apa. Dar iata ca fenomenalul Titanic a pierit in apele inghetate ale Atlanticului, la fel ca si Titan. Aceeasi greseala fatala a dus la moartea a peste jumatate din pasagerii celor doua vase: numarul redus de barci de salvare.
De o suta de ani incoace, oamenii se intreaba care ar putea fi motivele pentru care acest roman, aparent banal, este atat de asemanator cu intamplarea tragica ce se petrecuse aievea. De unde stiuse atat de exact Morgan Robertson ce avea sa se petreaca peste 14 ani?! Se spune ca povestea i-ar fi fost transmisa de undeva de "sus", pe cand se afla intr-o stare de transa, intregul scenariu al romanului fiindu-i proiectat intr-un vis premonitoriu. In aceeasi stare ar fi scris si romanul, in doar cateva zile, fara momente de trezire. La final, ar fi lasat tocul jos si ar fi spus coplesit: "Voi fi titanic!".
Mihail Leontiev, scriitor rus, cercetator al fenomenelor paranormale, sustine ca intre Titan si Titanic exista o legatura "genetica" indestructibila. Aceasta legatura s-a creat in momentul in care autorul a asternut pe hartie primele cuvinte ale romanului sau. "Morgan Robertson a reusit pe cai nestiute sa se conecteze la energiile infinite, necunoscute ale Universului, primind de undeva un mesaj. Un mesaj pe care scriitorul l-a ignorat, considerandu-l, in vanitatea sa, rodul propriei imaginatii. Primele cuvinte premonitorii au dat contur viitoarei catastrofe. Plasmuirea s-a transformat in concret, fantezia s-a transpus in realitate. Poate ca accidentul ar fi putut fi evitat daca scriitorul nu ar fi pus pe hartie intregul sir de evenimente. Robertson a fost blestemat sa suporte consecintele cumplitei tragedii, o tragedie pe care el insusi a proiectat-o in planul concret". Si poate ca toate asemanarile dintre Titanul lui Morgan Robertson si vestitul Titanic ar fi fost considerate simple coincidente daca, dupa tragedie, o serie de evenimente stranii nu ar fi aruncat Titanicul intr-o enigma si mai adanca.
SOS-ul ce traverseaza timpul
In ziua de 15 aprilie 1972, vasul militar american Theodor Roosvelt se afla intr-o misiune de patrulare in apele Oceanului Atlantic de Nord. Deodata, operatorul radio, ofiterul secund Lloyd Detmer, a receptionat un mesaj de SOS, un apel de ajutor transmis de pe vasul Titanic, semnat de Jack Phillips, telegrafistul pachebotului scufundat in 1912, in urma cu 60 de ani! Socat, radistul crucisatorului a crezut initial ca nu a inteles corect mesajul emis in semnal morse. Recitindu-l si descoperind acelasi apel, ofiterul a retransmis in regim de maxima urgenta semnalul catre baza navala de pe coasta. Raspunsul a venit imediat, uluindu-l si mai tare: "Nu raspundeti la semnalul SOS. Urmati cursul stabilit".
La intoarcerea la tarm, radistul a fost imediat " luat in primire" de o intreaga echipa de ofiteri, si chestionat indelung cu privire la ciudatul mesaj. I s-a spus ca, probabil, nu interceptase bine semnalul sau fusese victima unei glume proaste. "Cum crezi ca poate transmite un mesaj un vas scufundat acum 60 de ani?!", au replicat ofiterii razand. Raspunsul cat se poate de pertinent l-ar fi linistit probabil pe radistul american, daca nu i s-ar fi parut extrem de suspect un fapt aparent minor: cei care investigau cazul nu faceau parte din corpul marinei militare, ci erau agenti ai serviciilor secrete. Intrigat, Lloyd Detmer a inceput sa cerceteze de unul singur cazul misterios. Cautand in arhivele militare navale, Detmer a descoperit mai multe rapoarte similare ale colegilor sai radisti, in care acestia relatau ca receptionasera si ei aceleasi mesaje de SOS, care veneau de pe vasul Titanic. Rapoartele erau datate: 1924, 1930, 1936, 1942 si asa mai departe. Ciclic. O data la 6 ani.
In aprilie 1978, dupa 6 ani de la primirea semnalului, radistul american astepta nerabdator, cu castile la urechi, sa receptioneze din nou apelul SOS transmis de pe Titanic. Conform afirmatiilor sale ulterioare, in data de 15 aprilie, putin dupa miezul noptii, interceptase acelasi mesaj pe care il auzise in urma cu cativa ani, acelasi mesaj raportat si de alti operatori: "Aici Titanic. Pozitia 41.46 N. 50.14 V. Ajutor urgent. Coliziune aisberg. Scufundam. Rog anuntati imediat puntea si capitanul". Acesta a fost intr-adevar primul mesaj transmis de catre RMS Titanic, la ora 00.25, receptionat de catre mai multe vapoare ce se aflau in zona.
A doua zi dupa uluitoarea interceptare, ofiterul naval Lloyd Detmer a declarat in presa ca mesajul de ajutor de pe Titanic se transmite periodic, o data la 6 ani, iar acest lucru este de mult cunoscut si tinut sub secret de catre serviciile secrete americane. Detmer afirma ca este convins ca semnalul se va transmite prin timp neincetat, pana cand cineva va interveni, modificand, intr-un fel sau altul, ciclul evenimentelor. Dupa cateva zile de la neobisnuita afirmatie din presa, ofiterul Detmer era internat la Clinica de boli psihice din Baltimore, din statul Maryland. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre el. Mai mult ca sigur ca serviciile secrete americane nu au fost cu totul straine de internarea ofiterului.
Dar dreptatea era de partea radistului american, caci dupa mai bine de 20 de ani, in aprilie 1996, ziarul canadian "Vancouver Sun" titra pe prima pagina: "Vasul Quebec a interceptat ieri, 15 aprilie, un mesaj SOS de pe RMS Titanic, scufundat in 1912!".
In legatura cu aparitia periodica a apelului, Vadim Cernobrov, un alt pasionat cercetator al fenomenelor paranormale, presedintele organizatiei "Kosmopoisk" (Cercetasii Universului), sustine ca in campul spatiu-timp s-a creat un semnal radio fantoma, care este captat periodic. "Acest semnal SOS, transmis de catre Titanic, penetreaza timpul in ambele sensuri, atat in viitor cat si in trecut. Desi primele semnale radio au fost transmise pentru prima data abia la finele veacului al XIX-lea, mesajul emis de Titanic a putut fi receptionat si inainte de inventarea radioului, captat prin puterea mintii. Poate ca in acest fel a fost mesajul auzit si de catre scriitorul Morgan Robertson".
Femeia de pe blocul de gheata
In urma cu peste doua decenii, un eveniment parca desprins dintr-un film science-fiction despre calatoria in timp a starnit o adevarata senzatie si o explozie de controverse. In ziua de 24 septembrie 1990, un vas de pescuit norvegian, ce se afla in apele Oceanului Atlantic, la circa 300 de kilometri sud de Islanda, trimitea catre tarm un mesaj neobisnuit: descoperirea unei femei pe un bloc de gheata ce plutea in voia valurilor. Carl-Jorgen Huss, capitanul pescadorului, raporta autoritatilor maritime ca femeia gasita in largul oceanului era in stare de soc, avea frisoane, fiind salvata in ultimul moment. Desi starea ei era critica, tanara vorbea precipitat, incercand din rasputeri sa ii convinga pe marinari ca fusese victima unui naufragiu. Winnie Coutts, asa cum declara ca se numeste, fusese salvata doar printr-un miracol de la inec, de pe vasul "Titanic", care se scufundase in fata ochilor ei. Era vadit ingrijorata de soarta celorlalti pasageri care, conform spuselor sale, in urma cu putin timp, se aflau in jurul ei in apa inghetata.
Pentru Winnie Coutts timpul incremenise in cumplita zi de 15 aprilie 1912. Aceasta zi fusese traita timp de 78 de ani atat de puternic, de parca tragedia tocmai se petrecuse. Pentru Winnie Coutts, cei 78 de ani care trecusera de la naufragiu nu existau! Atat psihic, cat si fizic. Chipul ei nu era brazdat de nici un rid, nici un semn al trecerii timpului nu dovedea ca aceasta femeie avea 107 ani!
Echipajul era buimacit, toti o priveau cu gurile cascate, speriati, neputand sa patrunda cu mintea o asemenea realitate. Si poate ca pescarii nu ar fi dat crezare spuselor sale, daca hainele cu care tanara era imbracata nu ar fi tradat moda inceputului de secol XX. Capitanul a dat imediat comanda de intoarcere si i-a linistit pe pescari, spunandu-le ca fata, cu siguranta, delireaza din cauza hipotermiei. La debarcare, tanara a fost preluata imediat de o echipa de medici, iar capitanul si echipajul escortati intr-una din cladirile cunoscute ca apartinand serviciilor secrete. Eliberati cateva ore mai tarziu, au fost sfatuiti sa pastreze tacerea, fara sa povesteasca nici macar familiei experienta traita. Explicatia era simpla: presa ar lua foc si ar fi inutil daca intreaga poveste s-ar dovedi in final ireala.
Cateva zile mai tarziu, insa, stirea a facut inconjurul Norvegiei, fiind preluata si de alte ziare ale lumii. Reporterii au inceput sa investigheze cazul si au descoperit ca Winnie Coutts, in varsta de 29 de ani, fusese intr-adevar la bordul navei RMS Titanic. Conform arhivelor din portul New York, Winnie Trainer Coutts se imbarcase pe vapor in Southampton, intr-o cabina de clasa a III-a. Din raportul intocmit in 1912, reiese ca in noaptea naufragiului tanara se salvase urcandu-se in barca numarul 2. Pe data de 18 aprilie, debarca de pe RMS Carpathia, vaporul la bordul caruia se aflau peste 700 de naufragiati de pe vasul scufundat. De atunci urma ei s-a pierdut.
Daca, intr-adevar, Winnie Trainer Coutts fusese salvata si coborase pe uscat, pe tarmul american, vie si nevatamata, atunci cine era tanara de 29 de ani pe care marinarii norvegieni o pescuisera din apa?! Oficialitatile maritime norvegiene au declarat ca femeia gasita la sud de Islanda nu a putut fi identificata ca Winnie Coutts, asa cum aceasta sustinea. In urma expertizelor medicale, pretinsa Winnie Coutts a fost declarata in stare de tulburare violenta, manifestata printr-un dezechilibru fizic si psihic, provocat de hipotermia avansata in care fusese gasita.
Desi declaratiile oficialilor au fost cat se poate de rationale si convingatoare, exista multe voci care sustin, in continuare, ca Winnie Coutts, cea gasita de marinarii norvegieni, a fost cu adevarat pasagera Titanicului, pasagera disparuta in timp si aparuta din nou, dupa aproape 80 de ani. Sunt bine cunoscute cazurile din Triunghiul Bermudelor, cand aparate de zbor sau vapoare au disparut misterios, inghitite, de fapt, intr-un tunel al timpului.
Conform teoriei lui Tom Buckally, profesor la Institutul de Parapsihologie din Florida, Statele Unite, pasagera Titanicului a fost captiva intre doua lumi. "Uneori, poarta nevazuta dintre lumile paralele se deschide, iar cei ce se afla in apropiere pot fi atrasi intr-un univers pe care lumea noastra nu il percepe. In acel univers, acele ceasornicului se pot roti catre trecut sau catre viitor, cu o alta viteza decat cea pe care noi o cunoastem, mult mai mare. Si, brusc, poarta se poate deschide din nou, aruncand inapoi, in realitatea noastra, ceea ce absorbise anterior".