Dincolo de "clasicele" dezertari dintr-o tabara in alta, in momente de tranzitie politica ("sobolanii parasesc primii corabia ce ia apa"), ea are aspecte ce ii dau un statut mai aparte. Plecarea s-a produs in cea mai critica perioada pentru partidul din care a facut parte. PDL-ul se afla in etapa desemnarii candidatilor pentru alegerile locale. Ca si in cazul aliantei din opozitie, stabilirea unor candidati cu sansa pentru consiliile judetene, municipale si primarii, este o chestiune extrem de delicata. PDL-ul trebuie sa pastreze echilibrul in raport cu aliatii sai (UNPR, UDMR, minoritati), fara a exclude "acomodarile" conjuncturale cu forte politice noi sau cu personalitati carismatice neimplicate pana acum. Evident, in cazul unor organizatii judetene puternice, precum cea din Caras-Severin, condusa de d-l Frunzaverde, problema schimbarii ierarhiilor deja stabilite (si considerate castigatoare) nu se mai pune. De aceea, o defectiune (pentru ca nu e vorba de dezertare), precum cea a d-lui S. Frunzaverde, lasa partidul intr-o situatie disperata, mai ales atunci cand majoritatea subordonatilor il urmeaza. Acestia nu mai sunt insa defectori (complotisti ce-au pregatit mutarea-surpriza), ci dezertori. Pentru orice partid, dezertarea este cu adevarat primejdioasa, pentru ca ea reprezinta tradarea. PNL-ul, ce i-a preluat "la gramada" pe dezertorii din Caras-Severin, ar trebui sa se teama de asta. Se stie ca cine a tradat o data nu va ezita sa repete.
Cum se explica defectiunea lui Sorin Frunzaverde? Vicepresedinte al PDL, membru-fondator al partidului, lider din grupul "greilor", el nu poate fi banuit de oportunism, de traseism politic interesat. D-l Frunzaverde a plecat, mai degraba, pentru ca - sub presiunea presedintelui Basescu, fostul si, in fapt, actualul conducator al formatiunii - "greii" erau pe cale de a fi inlaturati de la orice gestionare a treburilor. D-l Frunzaverde a vorbit de "statul politienesc" si de urmarirea "ambientala" a liderilor politici pentru a evita nominalizarea presedintelui ca autor al fracturarii interne a PDL-ului, prin promovarea protejatilor sai, care nu sunt nici vechi membri ai partidului, nici "intelectuali critici" precum Monica Macovei ori Cristian Preda. D-l Frunzaverde a vrut sa sublinieze ca, de fapt, trendul descrescator al partidului se datoreaza tocmai intruziunii externe, d-l Emil Boc, presedintele lui formal, fiind extrem de obedient fata de sugestiile venite de la Cotroceni. Aceasta motivatie este intarita de declaratia ca el si sustinatorii sai nu vor cauta sa blocheze actiunea executivului (sustinut de PDL) in cele cateva luni ramase pana la sfarsitul mandatului. In realitate insa, situatia a devenit mai complicata ca niciodata, executivul pierzand - ca urmare a dezertarilor - fragila majoritate ce il sustinea in Parlament.
O alta intrebare ce se pune dupa defectiunea d-lui Frunzaverde este la ce serveste ea. Daca plecarea a fost regizata dupa lungi tatonari (cum sustin unele "surse"), atunci ea a fost o "lovitura"" norocoasa a USL, ce nu tine nici de nemultumirea fata de scaderea tot mai accentuata a impactului electoral al partidului, nici de mai terestra restrictionare a accesului la fondurile guvernamentale practicata de premierul M.R. Ungureanu tocmai inaintea alegerilor. Dar, "lovitura norocoasa" - in special pentru imagine - poate avea consecinte neplacute, la care USL nu s-a gandit. Dezertorii ce l-au urmat pe Sorin Frunzaverde vor pretinde locuri eligibile la "locale" si "parlamentare", schimband "algoritmul" deja stabilit intre PNL si PSD. Si fara ei, desemnarea candidatilor USL a dat liderilor aliantei nenumarate batai de cap. Obligand USL sa accepte "migratorii" din spatele d-lui Frunzaverde (contrar afirmatiilor sustinute de lideri ca nu vor accepta traseismul), defectiunea pune alianta opozitiei, dupa entuziasmul initial, intr-o lumina nu tocmai favorabila. Plecarea d-lui Frunzaverde serveste "in abstract" si PDL-ului, golindu-l de oportunisti. Dezertarile masive in preajma alegerilor pot insa sa-i anuleze sansa de atingere a tintei principale: pastrarea acelui procent electoral care sa-i asigure continuitatea la guvernare. Deruta produsa de ele este vizibila la organizatia bucuresteana a PDL-ului, unde Elena Udrea nu a reusit coagularea unei aliante anti-Oprescu, partidul trebuind sa se multumeasca cu candidatura lui Silviu Prigoana (unde-o fi "surpriza" de care vorbea I. Oltean, secretarul general?), candidatura lansata prea tarziu si dupa multe ezitari. Falimentul bucurestean al PDL-ului a fost intarit de "jocul" primarului balansant al sectorului IV, C. Popescu-Piedone, care a trecut - in dispretul oricarei alinieri politice doctrinare - de la PC la UNPR si apoi la USL. Plecarea d-lui Frunzaverde sugereaza asadar si ca inconsistenta ideologica, inlocuita de un pragmatism circumstantial, duce la deruta evidenta a unui partid in ansamblul sau.
Tot mai multi PDL-isti "de suflet" au pus - in context - problema revenirii "veteranilor" la conducerea partidului. Tripleta BVB (Blaga-Videanu-Berceanu) a reusit, la trecutele alegeri, sa duca PDL-ul de la un prognozat 7-8% la aproape 30% din optiunile exprimate. Dar defectiunea lui S. Frunzaverde a facut ca si aceasta grupare sa "sangereze". Ideea ca trecerea acestuia in conducerea PNL este un pas spre regasirea unitatii de dreapta (printr-o alianta PDL-PNL), si a identitatii ideologice este valida, insa momentan nu serveste la nimic. Revenirea "veteranilor" ar fi, totusi, formula prin care s-ar putea salva ceea ce este de salvat, in primul rand, unitatea partidului. Sarcina "veteranilor", extrem de grea, este cea de a conserva procentele actuale, o pierdere a lor ducand la plasarea intr-o opozitie firava sau chiar la disolutie.
Electoratul roman s-a maturizat mult in cei douazeci si doi de ani de la prabusirea comunismului. Daca reperele ideologice propuse de partide se ineaca in oportunism politic si inconsistenta doctrinara, aceasta maturizare se pierde, concretizandu-se in absenteism, reactii emotionale si interese de moment (mai ales la "pomenile" electorale), favorizandu-se astfel pastrarea starii de fapt, a "sistemului ticalosit" ce mentine Romania in zona marginala, nesigura, a UE.