Bunici si nepoti

Dia Radu
2 generatii, 8 intrebari

Bunica: Anuca, 67 de ani. A lucrat ca bucatareasa, la un internat din Lapus. E vaduva, are un caine, o pisica, o gospodarie si doua fete. Locuieste in Baia Sprie.
Nepoata: Clara, 6 ani si 8 luni. Locuieste la Bucuresti cu mama si tata. Jumatate din timp e la gradinita. In cealalta jumatate, sta cu fratiorul ei, Anton.

BUNICA
"Mi-i dor sa umblu printre copaci si sa caut pitoi pe sub frunze"


- La ce va ganditi inainte de somn?

- Ma gandesc ca o vinit primavara si-i atata treaba de facut prin gredina. Da' nu mai is stapana. Apoi, daca n-am somn, imi socotesc in gand banii si ce sa mai fac de mancare p-a doua zi.

- Ce vi s-a intamplat cel mai frumos saptamana asta?

- Am reparat televizorul sa mai vad si io lume.

- De ce va e cel mai frica?

- De Dumnezau Sfantul, sa nu ma pedepseasca cu boala sau ceva foc. In rest, de nimnica. Nici de moarte nu mai mi-i frica.

- Ce stiti sa faceti mai bine decat mama dvs?

- Islere. La ea niciodata nu i-o iesit cum trebe. Tot timpul venea la mine sa i le fac io.

- De ce va e cel mai dor?

- De mars in padure, ca nu tare mai pot. Sa ma duc io sa umblu printre copaci si sa caut pitoi pa sub frunze. Ioi, ca abia astept. Si daca-i mol (namol n.r.) sau ploaie. Nu-i nici un bai! Sa ploaie. Asta-i bucuria mea.

- Care e cea mai mare nebunie pe care ati facut-o in viata?

- Cand era fata mea mica, soacra-mea mi-o parat-o, ca n-o fost cuminte. Si-atunci am vrut ase, sa-i dau o varguta. Da' tomna atunci, soacra-mea o bagat mana, s-o apere pe fatuca. Io, daca am vazut ase, i-am tras una pasta mana, s-o samtasca. Si tare m-am racorit. Ca nu ma aveam bine cu ea. (rade)

- Trei obiecte din camera care va sunt dragi...

- Icoana, televizorul si ceasul desteptator.

- Ce e dragostea, tanti Anuca?

- Du-te, ca nu prea stiu. Mie mi-o fo drag barbatul, c-o fo frumos. Dar asa dragoste, cum vad acum in filme, sa nu mai poti fara, ca mori, asta nu. Feri Doamne!

NEPOATA
"Ma pricep sa caut chei si sa gasesc lucruri"


- Clara, la ce te gandesti cand te culci?

- La lucruri frumoase: povesti cu dinozauri, cu dragoni si cu Matei. Adica ma gandesc la mine jucandu-ma cu Matei.

- Ce ti s-a intamplat cel mai frumos zilele astea?

- Mi-a luat mama azi o jucarie. Un dinozaur. Am o colectie intreaga.

- De ce iti e cel mai frica?

- De chestii bruste. De exemplu, cand latra un caine si-mi tulbura linistea.

- Ce stii sa faci mai bine decat mama ta?

- Sa caut chei. Si sa gasesc lucruri.

- De ce iti e cel mai dor?

- De Mara si de Agata. De dinozauri si de dragoni. Dar nu de aia de jucarie. De aia adevarati.

- Care e cea mai mare nebunie pe care ai facut-o?

- Am inotat in Marea Neagra si nu m-a tinut nimeni.

- Trei obiecte care-ti sunt dragi...

- Rochia de ochi albastri, cartea cu Habarnam si dvd-urile cu Leo si Cooper.

- Ce e dragostea, Clara?

- Adica sa-ti fie drag cineva. Daca si el te iubeste, atunci esti bucuroasa. Baietii cuceresc fetele, iar fetele se indragostesc de baieti. De exemplu, Matei m-a cucerit pe mine. Cu Mihnea sunt doar prietena. Nu mai e iubire intre noi.