Nu exista om in tara asta sa nu fi auzit sau sa nu fi vazut sloganul. Citesti un ziar de afaceri si, cand sa dai pagina, te izbeste, pe o pagina intreaga, ipocrizia frumos impachetata in reclama celor de la Gold Corporation. Te uiti cu iubita la un film, iar spoturile santajiste emotional iti strica toata seara. Vrei sa asculti o muzica buna la radio, zbang vocile triste, drese cu mestesug de expertii in advertising, iti intra insidios pe sub piele. Vrei sa afli ultimele stiri de pe Internet, "oamenii din zona Rosia Montana" te urmaresc peste tot, milioane de pixeli ca milioane de ochi care se uita, goi, spre tine, spunandu-ti ca "nu-si doresc decat sa munceasca". Dupa caderea Adevarul Holding, cel mai mare client de publicitate al anilor de criza, campania "Scrisoare catre Romania" a inghitit toata presa. De fapt, a cumparat-o la vrac, cu constiinta bonus. N-a fost prea greu, pentru ca, nu-i asa, cei din presa nu-si doresc nici ei altceva "decat sa munceasca". Gand la gand cu bucurie! Caci gura publicitarului care a scornit reclama adevar graieste. Oamenii acestia chiar nu-si doresc "decat" sa munceasca: un reductionism si-un egoism pe masura ipocriziei celor de la Gold Corporation. E in acest "decat" tot tragismul implacabil al destinelor celor ce au acceptat bani ca sa apara in seria "Scrisoare catre Romania". Si, la celalalt capat, lipsa de orizont a celor care, la fel ca presa romaneasca, marseaza la acest proiect. Nu vor "decat" sa munceasca: nu conteaza ca pe salarii de mizerie, nu conteaza ca totul va dura foarte putin si ca, peste 5 sau 10 ani, vor fi din nou in drum, nu conteaza ca excaveaza mormintele stramosilor, nu conteaza ca distrug vestigii istorice si ca rad munti de pe fata pamantului, nu conteaza ca ineaca Apusenii in cianuri. Ei nu vor "decat" sa munceasca, restul nu-i mai intereseaza. La fel si ceilalti sustinatori ai proiectului: nu le pasa "decat" de banii lor, "decat" de profitul lor imediat, ce daca proiectul e nociv pentru tara asta si pagubos pentru stat?
Cazul Rosia Montana e, ca in multe alte privinte, un simplu test de turnesol al societatii romanesti. Caci cum altfel decat asa, cu "decat"-ul pe post de virtute, s-au prapadit toate dupa Revolutie? E in meschinaria acestui "decat", in fapt, definitia perfecta a detestabilului provincialism care ne-a adus exact unde suntem acum. E in meschinaria acestui "decat" miza mica pe care am jucat totul. Sunt in acest "decat" tintele derizorii pe care ni le-am impus, visele marunte pe care le-am nutrit vreme de mai bine de doua decenii. Nu ne va fi mai bine decat atunci cand vom vrea nu doar sa muncim, ci sa muncim in conditii decente, cand vom vrea nu doar sa ne asociem cu mari corporatii doar de dragul asocierii, ci sa ne asociem pe profituri consistente, cand vom intelege ca sunt lucruri care nu pot fi negociate sub santajul emotional al unor locuri de munca. Nu ne va fi mai bine decat atunci. "Decat" atunci cand ne vom dori "ceva mai mult".