Aceasta frumusete de carte, o bucurie deopotriva prin continut si conceptie grafica, se datoreaza comunicarii intre trei personalitati ale elitei academice romanesti. Daca numele lui Gabriel Liiceanu e binecunoscut in variatele lui ipostaze - voce a constiintei civice, eminent editor, autor de literatura confesiva, profesor si traducator de texte filozofice fundamentale, daca numele lui Razvan Luscov, profesor la Arhitectura si la Facultatea de Design, apare pe multe carti cu grafica rafinata, revelatia volumului pe care vi-l recomand azi si un nume pe care va rog sa-l tineti minte si sa-l urmariti este Gabriel Cercel. Un tanar specializat in Fenomenologie, student si apoi doctorand al lui Gabriel Liiceanu, cu burse de cercetare la prestigioase universitati germane, traducator si exeget al lui Heidegger, de la care sunt de asteptat, caci lucreaza la ele, carti importante de filosofie. "Intalnire in jurul unei palme zen" e un dialog epistolar intins pe trei ani intre cei doi Gabrieli, profesorul din Bucuresti si discipolul din Freiburg. Schimbul de scrisori, fie si prin e-mail, presupune inscrierea intr-un orizont de asteptare care, pana la urma, implineste chiar asteptarea. Iar cand dialogul e autentic, cand "gratuitatea" lui devine revelatorie pentru adevarata identitate a corespondentilor, atunci el duce catre "intelegerea impreuna a lumii" si ne implica pe toti. Dupa Heidegger, filosoful ce patroneaza "Intalnirea", dialogul - modalitatea de a-ti expune gandirea personala, fragmentara si provizorie, stimulata de raspunsurile succesive ale "celuilalt" spre depasirea continua a propriilor limite - devine vorbirea care mediaza o ajungere la fiinta acestuia, la trairile lui. Veti vedea cum, eliberati treptat de conventii academice, Gabriel C. si Gabriel L. evolueaza catre un reper comun, in raport cu care "ratacirea prin labirintul lumii se poate articula", transformand epistolarul in povestea unei deveniri. E fascinant de urmarit modul cum se releva un sens prin mutarea limitelor initiale ale discutiei ca urmare a deschiderilor succesive din ambele parti. Departe de uscaciunea stilistica proprie filosofiei si accesibila doar initiatilor, libertatea cu care stau de vorba Gabriel Liiceanu si Gabriel Cercel duce treptat atat la dezvaluirea surselor gandirii, cat si la cunoasterea lor ca oameni, cu sensibilitati, experiente pe viu, afectivitate, emotii, sentimente. Frumusetea consta pentru noi, cititorii profani, mai putin in efortul continuu de precizare conceptuala, cat in captarea prin empatie intr-un spatiu in care conceptele se umplu de seva trairilor. Pe acestea le recunoastem, ele ne scot din propriile limite de gandire si ne aspira spre "intalnire" intr-un vartej poetic. Ne provoaca, ne acutizeaza capacitatea de interpretare a posibilelor sensuri din intamplarile ce ne-au fost date sau din opere literare celebre. Lectura hermeneutica pe care maestrul si discipolul sau (cu roluri intersanjabile) o propun pe tema "Negutatorului" shakespearean Shylock e ilustrativa ca modalitate de exprimare a inexprimabilului. Sensul epistolarului e tocmai aceasta "biciuire a fiintei" spre depasirea impersonalului se (se face, se rezolva), intr-o vorbire care ajunge la fiinta celuilalt si-l stimuleaza sa gandeasca pe cont propriu. Scriam la inceput cat m-a impresionat necunoscutul pentru mine Gabriel Cercel. Atata timp cat exista asemenea tineri cu spirit profund, sensibilitate, caracter si suflet frumos, dedicati vocatiei, e bine pentru viitorul culturii romane. Nu-mi pot reprima totusi ingrijorarea ca lumea noastra de azi, asa cum e ea, ii va face sa sufere tocmai din cauza calitatilor lor intelectuale si morale.
Joyce Carol Oates, "Violul. O poveste de dragoste", traducere de Ioana Filat, 184 p.; "Mandra fecioara", traducere de Daniela Rogobete, 246 p.; Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40).
Ca sa va lamuriti daca Joyce Carol Oates merita sa figureze pe lista candidatilor la Nobelul pentru literatura e bine sa incepeti cu aceste doua romane in format de buzunar, care se citesc repede. Si daca va plac, aveti de unde alege in continuare, caci scriitoarea americana, acum in varsta de 74 de ani, e o fabrica de literatura cu o fenomenala productivitate: din 1963 si pana azi a publicat vreo 50 de romane, 15 volume de povestiri, 20 de piese de teatru, plus nenumarate eseuri si articole. Pe langa toate astea, tine un jurnal ce insumeaza mii de pagini, din care a tiparit o prima parte, anii 1973-1982, a predat tot timpul cursuri universitare (in ultimii 34 de ani la Princeton-New Jersey), face zilnic sport, voiajeaza pentru promovarea cartilor. In interviuri marturiseste ca e workaholica, obsedata si dependenta de scris, ca traieste actiunea pe masura ce o inventeaza cu o intensitate emotionala reala, se identifica cu personajele, simte suferinta, frustrarea, anxietatea, excitatia si nelinistea lor. Dar ar ramane doar o grafomana daca nu ar sti atat de bine sa transmita toate aceste trairi si cititorului, prin mijloace literare perfectionate indelung. Tesatura bine articulata a intrigii, ritmul sacadat al naratiunii, detaliile pregnante si mai ales stilul simplu, direct si taios dau marca personala, pe langa temele ei recurente: violenta, nevroze de toate felurile, singuratate extrema, mister psihologic, oroare macabra, nebunie. Ce admir insa in mod deosebit - si nu-mi dau seama tehnic cum reuseste - e ca, desi pare posedata de personaje, vocea narativa are totusi o anumita distanta obiectiva si-ti da ca cititor aceeasi schizoidie. Esti in pielea victimelor si vinovatilor, dar si voyeur si jurat in procesul cu verdict previzibil, care se relativizeaza pe parcurs, se obscurizeaza, te tine in balans.
In primul roman, cu titlu paradoxal-comercial "Violul. O poveste de dragoste", subiectul e inspirat dintr-un fapt divers din cele care umplu tabloidele si telejurnalele. O tanara vaduva vesela si fiica ei de 12 ani sunt atacate in noaptea de 4 iulie 1996, in timp ce traversau un parc, de o gasca de cinci baieti beti din Niagara Falls care o violeaza pe mama si-o lasa aproape moarta pe un debarcader. Pusi sub acuzare, derbedeii se ascund si sunt de negasit. Un politist, fost soldat in razboiul din Golf - experienta care-i pustiise sufletul - preia cazul, dar stiind ca justitia le va da brutelor pedepse prea mici in raport cu fapta, devine aproape fara voie catalizatorul distrugerii lor definitive. Subiect de thriller de duzina sau de serial politist. Si totusi nu intriga, cinematografica, e drept, asa cum sunt mai toate romanele lui Oates, e importanta aici, ci ceea ce se petrece in mintea, in sufletul personajelor-victima, martori, politistul justitiar - transmis cu o alertete si un impact tulburator.
Inca mai bine da seama de virtuozitatea artei de romancier a lui Joyce Carol Oates "Mandra fecioara", o poveste despre inocenta, seductie, bizarerie si nebunie, mai subtila si cu intorsaturi mai surprinzatoare. Intre cele doua personaje principale, o adolescenta saraca si un artist sexagenar ratat, bogat si dezaxat, relatiile evolueaza gradat intr-o directie macabra, tinandu-te cu sufletul la gura si cu mintea tensionata, socata de ceea ce ti se dezvaluie sub chipul bland si sensibil al pictorului. Ambele romane pe care vi le recomand azi, odata deschise, te absorb total in lumea lor.
Anne Appelbaum, "Gulagul. O istorie", traducere de Simona-Gabriela Varzan si Vlad Octavian Palcu, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), colectia "Istorie contemporana", 682 pag., 65 lei.
Niciuna din perioadele care au marcat istoria n-a cunoscut amploarea crimelor in masa din secolul XX. Confruntarea ideologiilor - expresii militante ale utopiilor propuse spre concretizare - a fost un dialog al surzilor, desi "experimentele" pe care le-au generat sunt asemanatoare. Ideologia nazista, a suprematiei "poporului de stapani" purificat rasial, a generat Holocaustul. Ideologia comunista, a societatii egalitare, fara clase, a generat Gulagul. Ambele au fost rezultatul deciziei de a grabi cu orice mijloace procesul de realizare a utopiei. Amandoua au vizat distrugerea a ceea ce considerau piedici in instaurarea unei "lumi noi" si modelarea unui "om nou". Nazistii s-au impiedicat de "rasele inferioare", comunistii de clasele superioare de "exploatatori-paraziti", cu totii considerati "dusmani obiectivi" si pentru care solutia era exterminarea. In ambele cazuri, dusmanii erau milioane de oameni fara alta vina decat ca apartineau unor anumite etnii sau categorii sociale.
In secolul XX au trebuit sa se adune munti de cadavre, orori si suferinte pentru ca lumea sa vada in sfarsit falimentul dezastruos al utopiilor. Cartea Annei Applebaum, istoric si jurnalist american specializat in regimurile comuniste, este fundamentala pentru intelegerea modului in care, timp de 60 de ani in URSS si peste 40 in tarile de "democratie populara", a functionat cea mai mare masina de tocat oameni pe care a cunoscut-o istoria. Desi durata sa a fost mai mare, iar victimele ingrozitor de numeroase (peste 30 de milioane de fiinte omenesti), despre Gulag s-a scris mai putin. Daca intelectualitatea europeana si americana a condamnat ferm nazismul si a demolat radical ideologia lui, stanga occidentala s-a simtit foarte jenata in a admite ca idealurile desemnate de Revolutia Americana la 1776 si cea Franceza la 1789, nuantate de Marx si Engels, au fost tragic pervertite de sistemul instaurat de bolsevici. "Idealul comunist - dreptate sociala, egalitate pentru toti - este pur si simplu mai atragator pentru majoritatea occidentalilor decat pledoaria nazista pentru rasism si triumful celui puternic in fata celor slabi", scrie Anne Appelbaum. De aceea s-a hotarat sa acopere lacuna mai mult sau mai putin intentionata, cercetand un volum imens de documente, multe iesite la iveala dupa prabusirea comunismului, adunand probe si marturii ale supravietuitorilor, fosti detinuti politici si asambland totul intr-o sinteza exceptionala ca valoare istorica si impact psihologic. Gulagul s-a nascut din tendinta minoritatii bolsevice a lui Lenin de a in-latura, dupa lovitura de stat numita ulterior Marea Revolutie Socialista din octombrie 1917, pe toti potentialii sai contestatari, de la stanga sau dreapta, socialisti-revolutionari si mensevici, membrii armatei Albe, ai nobilimii si burgheziei tariste, ai clerului etc. Solutia: concentrarea in lagare si executia sumara. Arbitrariul a fost ridicat la rang de lege dupa infiintarea politiei politice a noului regim, CEKA, devenita ulterior OGPU, NKVD, KGB. Disparitia lui Lenin n-a oprit masinaria infernala, dandu-i, dimpotriva, un nou avant sub Stalin. Daca scopul final ramanea exterminarea potentialilor sau presupusilor dusmani, pana la atingerea lui detinutii, zek-ii, trebuiau exploatati, pusi la munca silnica pentru industrializarea URSS si extragerea resurselor minerale. Asa au aparut celebrele lagare din nordul inghetat, de la Kolima si Magadan, din Kazahstan ori Siberia Centrala, alimentate permanent cu milioane de sclavi - detinuti politici: tarani-culaci, intelectuali, prizonieri sovietici repatriati din Germania dupa razboi, prizonieri nemti si japonezi, grupuri etnice vinovate de aspiratia la pastrarea identitatii s.a.m.d. Anne Appelbaum demonteaza mecanismul demonic al culpabilizarii arbitrare, transformarea birocratica a oamenilor in simple obiecte de folosinta exploatate la scara industriala, dispretul pentru individ. Detaliile pe care ni le da sunt cutremuratoare, iar consecintele, atat pentru supravietuitori cat si pentru societate in ansamblu - devastatoare. Motivatia autoarei e la fel de tulburatoare ca intreg volumul: "Cartea de fata nu a fost scrisa "pentru ca acest lucru sa nu se mai intample", cum spune cliseul. Ea a fost scrisa fiindca in mod sigur asa ceva se va intampla din nou (...). Trebuie sa stim de ce, iar fiecare text memorialistic, fiecare document despre istoria Gulagului e o parte din explicatie. Fara ele ne vom trezi intr-o zi ca nu stim cine suntem".