Desi nu-i place sa fie numit astfel, Ian McEwan e considerat acum "autorul national britanic", intr-o literatura cu destui romancieri contemporani de top international. La 63 de ani, onorat cu importante premii literare pentru cele noua romane de pana azi, aproape toate ecranizate cu succes si pe care le avem si in romaneste, tot la Polirom, el starneste vii polemici cu fiecare noua carte. Asta fiindca are predilectie pentru teme incomode si grave, de interes planetar. Isi ia insa fata de ele reculul necesar pentru a le examina din varii unghiuri, printr-o poveste de viata axata pe obsesiile omului modern, pe violenta, prostia si imposturile lui. Arta in care exceleaza Ian McEwan este crearea unei tensiuni din ce in ce mai apasatoare, ducand spre revelatii, si chiar acest suspans angoasant fascineaza cititorul, ii mentine curiozitatea, il marcheaza. Ingredientele preferate ale romancierului, liantul intregii opere, sunt, pe langa temele provocatoare, personajele "negative", dar nu caricaturale, ci chiar atasante, evenimentele care derapeaza in mod surprinzator si vizualitatea cinematografica - toate mana cereasca pentru scenaristii si regizorii de filme oscarizabili. "Momentele de criza si de pericol reprezinta pentru mine un mijloc de a explora fortele si slabiciunile sufletului omenesc", a explicat McEwan intr-un interviu - si din aceasta cauza lectura cartilor lui devine pentru fiecare cititor o activitate creativa si o experienta senzoriala proprie. Acesta e secretul maestrilor, niciodata anodini sau plicticosi, care au curajul si stiu cum sa invarta cutitul in ranile societatii noastre. Daca cititul implica - asa cum spunea Alberto Manguel - "o interpretare creativa a lumii ca posibilitate", Ian McEwan stie cum sa te conduca spre acest tip de lectura cu reverberatii si viziuni personale. M-au tulburat, uneori infuriat, alteori entuziasmat toate romanele lui, dar nici unul atat de mult ca "Solar", pe care vi-l recomand azi sub imperativul "de citit neaparat". In primul rand fiindca are o tema grava la zi - incalzirea globala si gasirea de noi surse ecologice de energie - dar tratata in registru comic, cu scene de un umor englezesc savuros. Apoi fiindca, desi extrem de riguros documentat stiintific (lista savantilor matematicieni, fizicieni, climatologi, ingineri carora li se multumeste la sfarsitul cartii e lunga), romanul traieste prin intriga abil construita si prin personajul principal, Michael Beard. Acesta e un fizician cincuagenar, distins cu Premiul Nobel pentru descoperirea sa numita Fuziunea Beard-Einstein, dar care nu-si merita faima, obtinuta mai curand printr-un concurs de imprejurari, desi profita din plin de ea. Ca om e plin de defecte: egoist, afemeiat, mizantrop, vanitos. Aflat la a cincea casnicie (caci femeile vad in el un geniu ce are nevoie sa fie salvat, dar nu-i pot suporta firea si infidelitatile) in momentul cand incepe actiunea, in anul 2000, este el insusi inselat de mult mai tanara Patrice, care-i prefera o bruta de zidar, Rodney Tarpin. Numit director al unui Centru National de Energie Regenerabila, Beard are in subordine tineri fizicieni si ingineri care studiaza ca alternativa posibilitatea de a se folosi energia eoliana. Unul din acesti doctoranzi, Tom Aldous, descopera insa o alta sursa ecologica, si anume crearea unei fotosinteze artificiale care sa capteze, retina si apoi sa distribuie consumatorilor energia solara. Numai ca junele genial se incurca si el cu nevasta lui Beard si moare accidental, alunecand pe o blana de urs din sufrageria profesorului sau. Dublul incornorat profita de intamplare pentru a se razbuna si pe Rodney, acuzat de crima si condamnat, apoi isi insuseste proiectul lui Tom, de pe urma caruia profita la maxim. Ce se intampla mai departe va las sa descoperiti singuri, sa va amuzati cu scene comice una mai savuroasa ca alta, dar si sa meditati la inconstienta globala care ameninta viitorul omenirii, caci "desi ratiunea ne spune ca incalzirea planetei duce la catastrofa, natura noastra profunda ne permite sa gasim toate argumentele imaginabile pentru a nu face ceea ce stim ca e necesar". Contradictia aceasta e tratata in cheie ironica in "Solar".