* Superba biserica ortodoxa din Targul Secuiesc, veche de trei sute de ani, este locul in care cele cateva familii de romani ramase in oras se intalnesc pentru a se ruga cu bucurie sau tristete. Comunitate restransa, aflata in minoritate fata de cea a maghiarilor, isi gaseste alinarea in jurul crucii. Parintele paroh Ilie Vasile le cunoaste lacrimile si a acceptat sa ne vorbeasca despre umilinta de a fi minoritar in propria tara si despre importanta credintei, acolo unde alta speranta nu mai exista *
"Colinde? Nu se poate!"
- Sunteti preot intr-una dintre cele doua parohii ale orasului Targul Secuiesc si cunoasteti indeaproape viata minoritatii romanesti de aici. Cum este sa fii roman ortodox, intr-o comunitate majoritar maghiara?
- Sunt in Targul Secuiesc din 2003, cand, cu binecuvantarea Episcopului Ioan, s-a facut aici o a doua parohie. Ca preot, am avut liniste, pentru ca am incercat sa cumpanesc lucrurile si sa caut intelegerea intre oameni. In parohia mea sunt 80 de familii, in majoritate moldoveni veniti de peste munti in Ardeal, si trebuie sa recunosc ca traiul nostru nu e la fel de usor ca in alte parti ale tarii. Din pacate, faptul ca suntem minoritari, alaturi de majoritatea maghiara, face cateodata ca viata enoriasilor mei sa fie grea. Pe plan local, primaria nu ne ajuta cu mare lucru. Dar am putea avea mai mult sprijin la Bucuresti, din fondurile pentru culte, de exemplu, momentan impartite inechitabil. Nu s-au facut presiuni asupra noastra, dar comunitatea sufera. Pana de curand, noi nu am avut nici macar un loc al nostru, unde sa ne manifestam, sa ne intalnim. Doream cateodata si noi un concert de colinde de sarbatori, sa ne putem bucura impreuna. Mereu am primit acelasi raspuns din partea autoritatilor locale, in totalitate maghiare: "Nu se poate". Nu vreau sa discut politica, dar simtim permanent nevoia unui ajutor, nu putem sa ne descurcam fara strictul necesar. Va spun, spre exemplu, ca se intampla cateodata sa nu avem nici macar lemne de foc pentru sfanta biserica. Apoi, ca roman, este foarte greu sa iti gasesti un loc de munca. Esti refuzat, nu cu brutalitate, ci elegant. Dar chiar si asa, ne fac sa ne simtim marginalizati, mai putin importanti decat conationalii nostri maghiari. Pentru un serviciu, primul lucru la angajare te intreaba daca vorbesti maghiara. Cumva e de inteles, ca majoritatea sunt maghiari aici, dar pentru noi este greu. Si cand ai o familie de intretinut si grija zilei de maine te apasa, ajungi sa te intrebi daca e normal sa existe astfel de conditii in propria ta tara.
"In jurul crucii e singurul loc in care ne simtim liberi"
- Sa inteleg ca nu exista nici o autoritate a statului roman care sa sprijine comunitatea dumneavoastra, sa vegheze la egalitatea de sanse fara discriminari etnice?
- Probabil ca pentru cei de la Bucuresti sau de la judet, doua sute de familii de romani nu inseamna mare lucru, in calculul politic. Patru sute, cinci sute de voturi sunt nimic, cand calculezi cinic si pragmatic. Isi amintesc de noi politicienii strict o data la patru ani, in campania electorala. In casa mea, la aceasta masa, s-au perindat toate partidele politice. O data la patru ani vin aici cu aceeasi rugaminte: sa predic in biserica o anume sustinere politica, desi ei nu fac absolut nimic pentru noi. Si mereu le-am dat acelasi raspuns: "Cine sunteti? Nu va cunosc! Eu nu propovaduiesc partide in biserica!". Singurul nostru sprijin real este Preasfintitul Episcop Ioan Salajan. Si Dumnezeu. Pentru ca aici, poate mai mult decat oriunde, simtim ca Dumnezeu este roman.
- Poate ar trebui sa nu mai asteptati ajutor nici de la autoritatile locale si nici de la politicieni. Ati incercat sa faceti ceva in comunitate ca sa va fie mai bine?
- Din pacate, la aceasta concluzie am ajuns si noi. Am incetat sa mai strigam suferinta noastra si am inceput sa facem ceea ce putem. Am vrut, de exemplu, sa ridicam o troita pentru neamul romanesc si pentru cei ce, din dragoste fata de acest popor, s-au jertfit. Decat sa mergem si sa ne rugam la primarie, pentru o palma de pamant pe care sa o punem, am decis sa o ridicam chiar in curtea bisericii. Ceea ce am si facut. Si pentru ca romanii nu aveau un loc de intalnire, de cativa ani, de cand troita a fost ridicata, aici a devenit punctul de intalnire si de sarbatoare al romanilor din Targul Secuiesc. Anul asta de ziua nationala a Romaniei au fost aproape trei sute de persoane. Copiii au recitat poezii, am depus flori pentru eroii nostri, am facut o masa mare si ne-am bucurat impreuna. Ne-am putut bucura ca suntem nu doar crestini, dar si romani. Ne-am adunat fara teama. Si asta, pentru ca aici au fost evenimente triste, care au lasat urme. La revolutie, protopopul a trebuit sa fuga, ca sa nu fie omorat. L-au cautat si sub Sfanta Masa si, pana la urma, tot un maghiar l-a salvat. A fost omorat un politist, chiar in centrul orasului. Asa ca teama unor romani este cumva justificata, sunt rani inca proaspete in sufletul lor. De aceea, in jurul crucii e singurul loc unde ne putem simti liberi cu adevarat. Mai exista cativa romani care inteleg ce se intampla aici, si cu ei ne adunam la sarbatori, in curtea bisericii: bucuresteni, buzoieni, moldoveni, tineri de la ASCOR sau calugari. Nu e canonic, dar ne simtim romani si plangem de bucurie ca au venit fratii nostri sa ne colinde sau sa stea cu noi la masa, in zi de sarbatoare. Mai stim inca sa plangem si sa ne rugam pe acest pamant, sub streasina bisericii.
"Mai mult decat sa imi indoi genunchii si sa ridic mainile spre cer, ce pot face?"
- Sunteti preot si duhovnic pentru romanii de aici, o misiune grea. Cum reusiti sa le vorbiti oamenilor despre iubirea si bunatatea lui Dumnezeu, cand viata lor de zi cu zi este apasatoare? Ce le spuneti celor ce vin la dumneavoastra cu deznadejdea celui uitat, marginalizat sau dispretuit pe nedrept?
- Este greu, dar oare pentru Iisus n-a fost greu sa se ridice pe cruce pentru noi si sa indure batjocura? Le spun mereu acelasi lucru: cautati pacea. Si pacea nu o poti gasi decat prin iubire. Indiferent de limba vorbita, iubirea de semeni este cea mai importanta. De-asta s-a facut Dumnezeu Om: ca sa nu raspundem raului cu rau. Daca nu facem asta, inseamna ca nu am inteles nici misiunea preotiei, nici a credinciosilor. Oamenii prin oameni se schimba, si in rau, si in bine. Cand suntem jigniti, plecam capul. Ce putem sa facem noi, mai mult decat sa ne bucuram de traditiile noastre, de limba noastra, de faptul ca am fost crestinati de Sfantul Andrei? Atata vreme cat cei de sus tolereaza situatia aceasta asa de grava, stand de 20 de ani cu spatele catre noi, ce putem sa facem, decat sa ne rugam ca cei care ne conduc sa se mai aplece si asupra noastra? Cat timp ne putem ruga in limba noastra, aici, in inima tarii, spunem "Multumesc, Doamne!". Mai mult decat sa imi indoi genunchii si sa ridic mainile spre cer, spunand: "Doamne, da-ne pace!", ce pot face? Cred ca de-asta m-a lasat Dumnezeu sa ajung aici, sa ii ajut pe oameni sa isi gaseasca in sufletele lor pacea. Daca nu aduc pacea in comunitatea mea, inseamna ca nu am inteles de ce s-a intrupat Dumnezeu. Menirea mea ca preot e sa incerc sa ii mangai cum pot. Dar oamenii stiu, vad, citesc ce se intampla. Pleaca de multe ori capul, de multe ori plangand, pentru ca nu suntem auziti. Conducatorii nostri nu ne aud ca strigam in romaneste, ce sperante sa avem de la cei ce asculta doar ungureste? Speranta noastra este sa ne auda Dumnezeu. Mai degraba ma va auzi Dumnezeu, cand ii voi cere pacea, intelegerea si linistea intre oameni. Dumnezeu face in asa fel, incat si pe ungur, daca e tulburat, sa il linisteasca. Sa ma lase sa imi traiesc si eu viata mea, pe care mi-a lasat-o Dumnezeu, cu limba mea si traditiile mele, in tara mea.
"Eu am copilarit printre maghiari si i-am cunoscut. Sunt oameni minunati!"
- De multe ori am auzit afirmatia aceasta, ca in problema romanilor din Harghita si din Covasna politica face marele rau, si ca oamenii de rand se inteleg foarte bine... cand nu sunt atatati.
- Vecinii mei sunt unguri. Toata strada asta, cat vedeti, sunt doar maghiari. Ma inteleg extraordinar de bine cu ei. Cand plec de-acasa, ii las cheia vecinului si el cand pleaca mi-o lasa mie. Oamenii se inteleg extraordinar la acest nivel, trebuie sa spun asta. Problemele apar cand intervine politicul, cand intervine puterea, indiferent ca este cea locala sau cea de la Bucuresti. Eu am copilarit printre maghiari si i-am cunoscut, vorbesc si limba maghiara. Sunt oameni minunati. Oamenii obisnuiti nu vor decat sa manance aceeasi pita, sa o aiba pe masa, indiferent ca sunt maghiari sau romani. Marko Bela este chiar de aici si tocmai el a venit si a spus ca noi, romanii, mancam pita secuiasca, desi el nu a facut nimic concret, nici macar pentru maghiarii din zona, care nu ar fi indraznit sa spuna asa ceva unui roman. Puterea, indiferent ca este financiara sau politica, ii orbeste pe oameni. Fiecare primarie din aceasta zona face ce vrea ea, pentru ca toti consilierii sunt maghiari. Suntem la bunavointa lor, si bine ar fi daca si ei ne-ar trata la nivel local, asa cum ii tratam noi pe ei ca minoritate, la nivel national. Dar nu se intampla asta. Biserica are mult pamant de recuperat si nu vor sa il dea inapoi. Avem acte, suntem indreptatiti, si uite ca nu vor sa il dea inapoi. Sigur ca ne putem judeca. Intrebarea este, avem timp si bani? In fata sistemului, simtim ca suntem minoritari, dar cu oamenii de rand nu e bai. Dar cate zile ne-o da Dumnezeu, limba nu ne-o poate lua nimeni. De multe ori sistemul, administratia te fac sa te simti mic si strivit. Norocul este ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, indiferent daca sunt maghiari sau romani.
- Pe enoriasi ii imbarbatati dumneavoastra. Dar dumneavoastra de unde va luati puterea de a merge mai departe alaturi de ei?
- Speranta vine mereu din rugaciune. Caut pacea si am credinta ca pe cei rai Dumnezeu ii va face buni, si pe cei puternici Dumnezeu ii va lumina sa se aplece si spre cei slabi si in suferinta.