Pare rupt din icoana. Ochi blanzi, barba alba, gesturi calme, voce domoala, zambet larg. Parintele Emil Pop, parohul bisericii "Sf. Ap. Petru, Pavel si Andrei" din Miercurea Ciuc, este pentru romanii de acolo omul care le pune balsam pe suflet, cel care le indulceste "exilul" si ii imbarbateaza pentru a merge cu nadejde pe calea mantuirii. Desi ar fi avut temeiuri s-o faca, in vorbele parintelui Emil nu am gasit nici o patima nationalista, dar sfintia sa respira dragoste de neam si de Biserica, prin toti porii. Modelul sau duhovnicesc este parintele Arsenie Boca, pe care l-a cunoscut pe cand era student, si sub inraurirea caruia spune ca este si azi. "Duhul lui Dumnezeu lucreaza prin oamenii sai, iar eu am simtit ajutorul parintelui Arsenie in Duh, si in anii '70, cand am avut mai multe intalniri cu el, si dupa moartea sa", marturiseste cu lacrimi in ochi.
Parintele Emil este preot in inima secuimii, din 1983. Tot de atunci s-a atasat de biserica unde slujeste azi si care, la acea vreme, era o ruina. Construit in 1936, sfantul lacas fusese lasat in paragina in mod deliberat, de autoritatile bisericesti si laice, dupa moartea preotului ctitor al ei, Isidor Vlad, in 1965. "Chiar delegatul mitropoliei de la Sibiu a spus ca suntem putini romani si nu avem nevoie de biserica. Eu am venit initial preot pentru aceasta biserica, dar nu s-a acordat buget pentru parohie si atunci am fost numit preot la catedrala, unde am slujit pana in 1990. Dar am vrut cu tot dinadinsul sa facem biserica, am adunat credinciosi langa mine, o curatam, puneam lacat, dar in cateva ceasuri era iarasi profanata, desi e in plin centrul orasului. Era clar o actiune premeditata. In loc sa ii caute pe raufacatori, autoritatile m-au luat la rost pe mine", spune parintele Emil. Abia dupa revolutie a inceput refacerea bisericii si, pas cu pas, cu rugaciune ridicata intre zidurile ei in fiecare zi, minunea s-a infaptuit. Episcopia l-a numit paroh, iar parintele a construit o comunitate de credinciosi solidara si harnica. Cu tinerii din parohie a organizat un minunat cor, ateliere de sculptura si pictura, a pus in scena piese de teatru crestin si a facut pelerinaje in toata tara. In urma cu cateva saptamani, pentru ca s-a incheiat si pictarea bisericii, sfantul lacas a fost sfintit. Este prima biserica de mir sfintita in Harghita, in ultimii 70 de ani.
"Indiferent de etnie si confesiune, toti vrem acelasi lucru: pace sufleteasca"
- Preacucernice parinte, sunteti nascut la Subcetate, in Harghita, un sat numai de romani. Ati fost vreme indelungata paroh intr-un alt sat exclusiv romanesc, la Sarmasel, in Mures, iar de aproape 30 de ani, sunteti preot intr-un oras unde romanii sunt minoritari. Este vreo diferenta in relatia sfintiei voastre cu credinciosii dintr-un oras dominat de maghiari reformati si romano-catolici? Vin ei cu alte asteptari spre biserica?
- Cand vii dintr-un orizont spiritual si cultural in altul, desigur ca iti trebuie o perioada de acomodare. Dar perceptia ta asupra noului mediu depinde foarte mult de varsta, experienta de viata si mai ales de gradul de induhovnicire. In esenta, avem aceleasi sapte sfinte taine si aici, ca si la Sarmasel... Problema este daca pui accentul pe diferentele care ii despart pe oameni sau pe asemanari. De asemenea, e foarte important daca ai un nivel de viata duhovniceasca prin care sa poti comunica cu cei care au ce sa comunice din punct de vedere al credintei, indiferent de confesiune.
Cand am venit aici, eu eram pregatit. Intelesesem, deja, ca pot tamadui ceva din ranile omului, daca vine cu credinta la mine si daca urmeaza poruncile lui Dumnezeu. Caci eu sunt numai un mijlocitor, il pot invata, atat. Dumnezeu il vindeca. Si m-am deschis catre toti, indiferent de confesiune sau etnie, dornic sa-i ajut. Toata credinta noastra este una care te vindeca de diferite boli, intai de cele sufletesti, apoi si de cele trupesti. In ultimii ani, s-a demonstrat stiintific ca majoritatea bolilor pornesc de la suflet, dupa cum noi stiam din traditia ortodoxa bimilenara.
Revenind la intrebarea dvs, nu ma las influentat nici de mediul cultural, nici de diferentele etnice si religioase, ci ies in fata lumii cu ceea ce pot, cu slujirea mea ortodoxa. Pentru ca toti oamenii au suferinte si cauta alinare, cauta pacea sufletului. Iar eu sunt in masura sa le arat calea si sa ii invat mijloacele. Calea e numai una, iar mijloacele prin care sa o realizezi sunt unice. Pacea omului este strans conditionata de relatia lui cu Dumnezeu. L-a gasit, il cauta, vrea sa creasca duhovniceste?
- Inteleg ca pentru sfintia voastra conteaza mai mult apropierea de oameni, pe care o realizati in duh ortodox. Si daca cineva va cere ajutorul duhovnicesc, i-l dati.
- Asta este hotarator in viata omului crestin. In calitate de credinciosi, trebuie sa ne castigam puterea de a fi deasupra diferentelor dintre noi, oricare ar fi ele. Pe masura ce ne apropiem de varful piramidei, acolo locuieste Dumnezeu si acolo este puritatea. Ai ajuns acolo, esti credincios, n-ai ajuns, nu esti. Si cum iti dovedesti credinta, decat ajutandu-ti semenii?
"Daca raspunzi cu rau la rau iti atragi si mai mult rau"
- Sunteti cautat si de oameni de alte religii?
- Da, vin la mine si reformati, si catolici. Omul, cand are o durere, mai ales daca persista, cauta ajutor. Si, probabil, in cultul ortodox exista o aplecare mai adanca a preotului asupra credinciosului. Prin prisma invataturii noastre, suntem capabili de o mai mare afectiune, cunoastem si psihologie, si pedagogie, dar si cum sa ne revarsam dragostea. Daca lucrezi cumsecade virtutea si daca ai si o oarecare capacitate de jertfa, il privesti pe fiecare semen prin ce are el nevoie. Cand ii e bine, el nu stie cine il tine, cand ii este rau, stie ca are nevoie de Dumnezeu. Si vine la tine. Eu il indrum si, daca ma asculta, incepe sa se regaseasca, prin rugaciune, prin citire biblica, prin schimbarea modului de a gandi... Daca cere sa-i moara dusmanul, nu-l pot ajuta. Eu le arat tuturor ca rautatea facuta altuia se intoarce asupra celui care a facut-o. Daca raspunzi cu rau la rau iti atragi si mai mult rau.
- Strainii de ortodoxie vin doar sa va ceara un sfat, un cuvant de folos, sau si pentru slujbe?
- Participa si la diverse slujbe, mai ales la Sfantul Maslu, caci vor sa scape de boli si durere, dar la Sfanta Liturghie vin mai rar. Ortodoxia si-a pastrat mostenirea nealterata si are mijloace mai multe de a-i ajuta. Reformatii au renuntat la mai toate tainele, iar catolicii la o parte a traditiei, ceea ce ii face mai reci si mai seci. Cel putin asa imi spun credinciosii lor care vin la mine.
- Exista reformati si catolici care se convertesc la ortodoxie in secuime?
- Da, dar mai rar. Eu nu presez asupra lor, ii ajut sa se impartaseasca de frumusetea ortodoxiei, de binefacerile ei si, atunci cand ajung sa simta toate acestea cu adevarat, nu vor mai vrea sa se lipseasca de ele.
"Daca romanii nostri au credinta, se vor intampla minuni"
- Parinte, stim ca situatia romanilor din Harghita si Covasna nu este una fericita. Sentimentul nostru este ca ne aflam intr-un tinut sub ocupatie. In aceste conditii, sfintia voastra cum rezistati?
- De cand am venit in Miercurea Ciuc, m-am straduit sa nu ma gandesc in acesti termeni, sa nu iau in seama ce mi se intampla rau. Nu las raul sa-si faca culcus in inima mea. Nu vreau sa ma gandesc la lucrurile care nu-mi plac, nu-mi cad bine, nu sunt drepte, am un singur obiectiv: sa urc, sa urc, sa urc pe calea mantuirii, luand cu mine cat mai multi crestini. Nu trebuie sa te lasi atras in aceste probleme, ci sa lupti pentru puritatea sufletului tau. Cum spune si in Evanghelie: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu!" Acolo trebuie sa ajungem. Spre asta trebuie sa tindem. Si nu poti, daca te lasi purtat de toate umorile.
- Personal, reusiti sa va gasiti pacea intr-o izolare pe calea credintei. Faceti abstractie de rautatile din jur si va indepliniti misiunea sfanta. Dar cand slujiti Sfanta Liturghie si iesiti cu Sfintele Daruri inaintea credinciosilor, nu le simtiti durerea, ca sunt tratati rau ca romani si ca ortodocsi?
- Sigur ca vad si simt. Sunt solidar cu ei si ma rog pentru indepartarea acestor rele si dureri. Insa nu pot face mai mult. Singurul care poate sa ne scoata din aceasta situatie este numai bunul Dumnezeu. Eu sunt numai o unealta a Domnului. Lucrarea este numai a lui Dumnezeu si reusita este si in functie de credinta noastra. Daca romanii nostri au credinta, se vor intampla minuni. De fapt, spun "minuni" folosind intelesul comun. Dar noi, crestinii, stim ca ce trece drept minune pentru omul modern este, in realitate, un fapt firesc, la nivelul dumnezeiesc la care suntem chemati noi, oamenii, sa traim. Potentialul acesta este pus in om de la crearea sa si ar trebui sa fie vizibil permanent in viata noastra. Numai pacatele noastre ne indeparteaza de aceasta stare dumnezeiasca si, cand reusim, fie si pentru o clipa, sa ne apropiem de ea, atunci traim ceea ce numim o minune.
Ne framantam degeaba pentru lucruri marunte: ca imi incalca un drept, ma jigneste... Nu trebuie sa ne concentram pe asta, ci pe viata noastra sufleteasca si de acolo ne va veni puterea. Mantuitorul ne-a spus: "Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor da voua". Daca eu ma supar, ma framant, incerc sa ma razbun, e pacat de mine, ca viata e scurta si traiesc la un nivel atat de scazut. Sunt oameni care au ramas fara maini si au invatat sa picteze cu picioarele, care au stat ani de zile paralizati la pat si totusi nu si-au pierdut nadejdea, ci le-a crescut credinta. De ce sa disperam noi? Am avut o credincioasa care era tintuita la pat de multi ani si era si oarba. Se ruga pentru fiecare in parte, pentru familie, pentru prieteni si necunoscuti, pentru ea insasi, cu o ardoare extraordinara. O spovedeam si impartaseam si cand ieseam de la ea, ma simteam mai intarit in credinta, de parca as fi fost la o sfanta. Asta e puterea credintei! Un credincios isi depaseste neputintele fizice, daramite nemultumirile pricinuite de altii?!
"Din pacate, nu exista o strategie unitara a Bisericii Ortodoxe Romane, pentru pastrarea si afirmarea identitatii nationale"
- Incercati sa faceti abstractie de apartenenta etnica, dar credeti ca pentru romanii din parohia sfintiei voastre era totuna daca erati maghiar?
- Lucrurile nu pot fi simplificate asa. Daca cineva se dezbraca de hainele sale si afara e frig, raceste. Daca renunti la "haina" ta de roman, mai e un pas sa renunti si la cea de crestin-ortodox... Unii se dezbraca foarte usor si se imbolnavesc, dau in stres, depresie si alte boli psihice, fara sa stie nici de ce, nici cum se pot vindeca. Cand renunti la identitatea ta integral sau in parte, se produce in sufletul tau o fisura si te imbolnavesti.
- Asadar, Biserica are si rolul de a intretine identitatea nationala?
- Sigur. Biserica este totul. Chiar si pentru noi, credinciosii, este greu sa constientizam asta. In Biserica este si diversitate si unitate totodata. Biserica este ca organismul omului: fiecare celula are rostul ei, dar toate fac corp comun si nu pot unele fara altele. Daca Biserica e totul, este si identitate nationala. Din pacate, nu exista o strategie unitara a Bisericii Ortodoxe Romane pentru pastrarea si afirmarea identitatii nationale. Si sa stiti ca si aici se manifesta indepartarea de Dumnezeu. Cu cat se indeparteaza omul de Dumnezeu, cu atat se rataceste mai mult, inclusiv fata de el insusi, adica isi pierde identitatea.
- Dar nici sfintia voastra nu puneti accent pe identitatea nationala...
- O vad subordonata in destinatia noastra finala: sfintenia. Daca nu mergem spre asta, ne risipim. Daca eu il gasesc vinovat pe cel care nu ma lasa sa vorbesc romaneste, pe cel care nu-mi da un drept pentru ca sunt roman, pe conducatorul meu care nu-mi pune la dispozitie ce am nevoie, la ce ar folosi? Eu unul am depasit stadiul asta. Atunci cand am fost in cea mai crunta cumpana din viata mea, ma intrebam: "Doamne, oare cu ce am gresit eu, familia sau neamul meu, de trebuie sa patimesc asa?". Si o voce din inaltul cerului mi-a spus asa: "Daca Dumnezeu ingaduie o greutate omului, o face numai pentru ca el sa devina mai puternic. Ramai intru bucuria Mea". A disparut vocea, iar eu m-am cutremurat si de atunci n-am mai vrut sa ma mai gandesc la patimile mele, ci numai la ale lui Hristos, care m-a rascumparat si mi-a deschis calea spre Bucuria vesnica.
- Dupa ce ati auzit acea voce, cum s-a schimbat viata sfintiei voastre?
- Cand mai apareau necazuri, nu ma mai afectau. Ele existau, dar nu ma tulburau, pentru ca am in mine o pace care nu mai poate fi deranjata de om. Omul ucide prin gand rau, prin injuratura, il ucide si pe Dumnezeu prin injuraturi si nu-si da seama ca se ucide in acelasi timp si pe sine. Am constientizat ca trebuie sa alungam orice gand rau de la noi si orice tentatie de a ne plange, pentru ca Dumnezeu nu ne vrea decat binele. Trebuie doar sa ne straduim si noi putin. Pentru ca nu vom fi judecati dupa meritele noastre, care, oricat de mari, in fata lui Dumnezeu sunt ca o carpa lepadata, ci dupa eforturile noastre. Cel care se sileste foarte putin, dar cu toata puterea lui, chiar daca a fost foarte mica, va primi ajutorul lui Dumnezeu, care il va conduce cum nu poate sa-l conduca nici un om si il va bucura cum nimic din cele omenesti nu-l poate bucura. Eu am gustat aceasta bucurie, ii simt realitatea si puterea si vreau sa ma tin de ea.