Blocada a fost sparta!
Dinspre Harghita si Covasna, stirile vin abrupt si surprinzator, intotdeauna socant, nu atat prin evenimentele in sine pe care le aduc in atentia Bucurestiului si a restului tarii, cat prin revelatia faptului ca acolo, in "Secuime", se poate intampla ceva suficient de important ca sa ne scoata din confortul micilor noastre isterii mediatice cotidiene. Harghita si Covasna sparg blocada mediatica a ignorantei agendei publice romanesti doar cand un politician extremist maghiar ameninta cu separatismul sau cu infiintarea vreunei structuri administrative sau paramilitare proprii in Tinutul Secuiesc, cand Avram Iancu e spanzurat, simbolic (?!), intr-o piata, in vazul lumii, cand un sportiv roman e umilit de colegii lui de echipa maghiari sau cand o reprezentativa sub tricolor albastru-galben-rosu canta imnul echipei adverse, fluierand sau nu, nici c-ar mai conta, imnul tarii pentru care joaca.
Patru stiri intr-un an, nu mai mult. Iar intre ele, sute si sute de avertizari meteo si de informatii despre stratul de zapada din Harghita si Covasna. Departe, deopotriva, de detasarea miserupista a Capitalei si de multiculturalismul relativizant al Sibiului si Clujului, Harghita si Covasna ajung la noi doar atunci cand nu se mai poate face nimic, cand faptul e deja consumat, cand mocnirea de saptamani, de luni sau de ani a erupt, abia atunci cand raul e facut. Reactiile publice ale societatii civile si ale autoritatilor centrale sunt fade si false, de fiecare data. Aflata de 20 de ani in guvern, UDMR si-a construit, in timp, o aparare infailibila. Puterea se face ca nu aude si nu vede, ONG-urile se tem ca nu care cumva sa se puna rau cu minoritatile nationale, pentru ca da rau la CV, iar presa si-a pierdut de mult busola, chiar si in teme mai simple, darmite in problematici complexe si delicate, precum cele legate de judetele in care maghiarii sunt majoritari in Romania.
De fapt, aveam sa inteleg mai bine in zilele de documentare petrecute recent in Harghita, alaturi de echipa "Formulei AS", ca marea problema nu e ca nu stim nimic despre ceea ce se intampla cu adevarat in "Secuime", marea problema e ca blocada informationala impusa de UDMR functioneaza "ceas". In spatele acestei blocade cresc exponential averi colosale, in niste judete fatalmente foarte sarace, in spatele acestei blocade, Tinutul Secuiesc e desprins cu ranga, putin cate putin, de Romania, in spatele acestei blocade, romanii sunt umiliti in tara lor. Mascati de aceasta blocada, romanii au ajuns sa inteleaga ca au fost de mult vanduti, ca zbuciumul lor e in zadar.
Nicaieri realitatea nu e mai trista ca in "Secuime". Nicaieri, atatarile interetnice nu functioneaza mai bine ca in Harghita si Covasna. Nicaieri, contrastele nu sunt mai puternice ca aici, unde zambetele copiilor ascund o saracie inimaginabila, iar incrancenarea celor mai in varsta ascunde nu tristetea, cum ti se pare la prima vedere, ci rezistenta acumulata in ani si ani de lupta surda. Puterea de a rezista! Aici, in Harghita, am gasit, alaturi de colegii mei, atatia si atatia oameni care inca, dupa 20 de ani, nu si-au pierdut speranta si care au luat lupta pe cont propriu. Faptul ca i-am descoperit, ca le stim povestile nemijlocit, e marea victorie a deplasarii "Formulei AS" in Harghita. De acum - le-am promis-o cu totii la intalnirea cu cititorii de la Miercurea Ciuc - lupta lor nu mai e pe cont propriu. Blocada a fost sparta! Va vom spune, pe rand, povestile lor. Reportaje din locurile despre care nu trebuia sa stiti nimic.
CIPRIAN RUS
Candele pentru inima Romaniei
Echipa "Formulei AS" era pe scena Teatrului Maghiar din Miercurea Ciuc. Cateva scaune si o masuta. Microfoane. Podeaua de lemn. In ce piesa urma sa jucam noi, jurnalistii veniti de la Bucuresti? Sala era cufundata in intuneric, reflectoarele bateau puternic in ochii nostri, nu vedeam nimic. Dincolo de marginea scenei, doar o lumina alba, laptoasa, nesfarsita. Stiam ca sala e plina. Vazusem la intrare, cu inima stransa de emotie, cum sute de oameni intrau infasurati in ger. De fapt, ei ar fi trebuit sa urce direct pe scena si noi sa ramanem in public. Cateva sute de romani din Miercurea Ciuc si din imprejurimi, nemiscati, in lumina orbitoare, si dincolo de ea o sala goala, cu cativa reporteri. Asa ar fi trebuit sa fie. Ei erau spectacolul adevarat, ei erau spectacolul vietii ce trebuia adus pe scena. Profesori, oficialitati, elevi, pensionari, oameni de afaceri sau someri, preoti sau politisti. Romani din inima tarii, romani uitati, marginalizati, minoritari in propria lor tara. Nu ar fi trebuit sa spuna nimic: un cor antic mut. Nici un gest. Nemiscati, sa priveasca in lumina alba, nesfarsita, ce ar fi luat forma dorintelor lor. Forme de lumina: solidaritatea celor de-o limba cu ei, respectul romanilor pentru mortii din pamantul Ardealului, un brat de care sa se sprijine cand sunt ingenuncheati de ignoranta si oportunismul politicienilor, bunatate calda din partea maghiarilor, ca raspuns la bunatatea neclintita oferita de romani, imbratisari fratesti, peste crestele Carpatilor, peste umilintele prezente sau cele istorice. Ce inger ar trebui sa coboare pe raza de lumina a reflectoarelor, pentru a le atinge tuturor, deodata, inimile, eliberand de acolo lacrimile neplanse atatia ani? Ce rugaciune sa se auda, pentru a-i face pe romanii din Harghita si Covasna sa isi coboare ochii din lumina alba, plina de himerele sperantei? Cate candele sa aprindem in jurul inimii Romaniei, pentru a o transforma din mormant in altar?
Daca ar fi fost posibila o astfel de inversiune de roluri, patetismul celor de pe scena s-ar fi transformat in tragedie la final, cand s-ar fi aprins luminile: doar zece reporteri, intr-o sala goala, aplaudand cateva sute de eroi anonimi, de pe scena vietii.
In ce piesa a jucat, pana la urma, echipa "Formulei AS", pe scena Teatrului Maghiar din Miercurea Ciuc? A jucat intr-o piesa trista, in care actorii principali au fost in sala. A fi sau a nu fi? Aceasta a fost intrebarea. Separatism pe criterii etnice, intrigi la curte, pumnal infipt pe la spate, miseleste, onoare, prietenie, lacrimi, speranta, juraminte in fata mormintelor parintesti, aventuri pe marile involburate ale istoriei, toate ingredientele unui spectacol de succes le-am avut. Dar povestea de iubire? Cortina a cazut inceata si grea. Neaparat trebuie sa avem o poveste de iubire! Printre randuri, explicita, strigata sau plansa, cu zambete sau muzica. Oricum!
Scena din Harghita si Covasna ne asteapta. Acolo se joaca zilnic tragedia romanilor uitati de ceilalti romani. Oricine poate avea un rol.
CATALIN MANOLE
Romanii pentru romani
De cate ori merg in Covasna si in Harghita, ma cuprinde o stare ciudata, de bucurie, dar si de tristete, ca in fata intalnirii cu un prieten drag si bolnav. Te bucuri ca-l vezi, ca poti sa-l strangi in brate si sa-i spui ca-l iubesti, dar ti se rupe inima ca nu poti sa faci nimic pentru a-i curma suferinta. Orice i-ai spune, oricata speranta i-ai darui, tu stii, si stie si el, ca realitatea ramane aceeasi. Tu ai inainte viata, el
Romanii din Harghita si din Covasna se numara printre prietenii acestia, pe care mi-e greu sa-i strang in brate si sa le spun ca-i iubesc, fiindca nu pot sa le curm suferinta. Iar boala cu care se lupta este letala pe termen lung: singuratatea. Izolarea cumplita in care au fost lasati de la revolutie incoace, in fata ofensivei tot mai puternice a maghiarilor, care urmaresc cu o tenacitate lugubra, purificarea etnica a populatiei romanesti din Ardeal. Nu cu forta! Timpurile s-au rafinat. Nu mai e nevoie de sabie. Facilitatile ticaloase inlesnite de puterea politica de la Bucuresti au inlaturat orice piedici. Hora Unirii, inlocuita de ceardasul guvernamental. Vidul creat in jurul romanilor. Uitarea. Dispretul. De la primul regim instaurat dupa '89 si pana azi, e greu sa-l alegi pe cel care s-a intrecut cel mai tare in a implini visul de veacuri al autonomiei maghiare, oferindu-i pe romanii din Harghita si din Covasna drept moneda de schimb.
Iar 500 dintre ei tocmai iti stau in fata, la intalnirea cu cititorii revistei "Formula AS". Romani din Miercurea Ciuc. Cinci sute de oameni care te-asteapta ca pe regii din Viflaim, sa le aduci speranta in dar. Steaua ei luminoasa, stralucind sus, pe cer. Sa le promiti binele, dreptatea si demnitatea, reintegrarea lor in tara din care au fost expulzati. Fizic, nu. Mai rezista. In zonele secuiesti, romanii sunt la fel de saraci ca si ungurii. Razboiul care se duce este moral. Un razboi purtat pas de pas, impotriva identitatii nationale, a tot ce incepe cu "r" si se termina (atat de neungureste!) in "esc". "Romanesc". Dispret, discriminare, marfa categoria doi. Si asta, in chiar inima Romaniei, cu act de nastere si carte de identitate care incep cu "r". Iar tu sa fii nimeni in tara ta. Un goz, dat deoparte cu latul palmei. Un neica-nimeni, interzis in drepturile si in nazuintele tale, la doar 150 de kilometri nord de Brasov, si vest de Bacau (Bucurestiul nu intra in discutie, soarele romanilor din Ardeal nu mai rasare demult in el.)
Si acum, intalnirea cu cititorii. Tu, in luminile rampei, ei, in penumbra salii pe care au ocupat-o pana la ultimul rand. Te jeneaza reflectoarele aprinse. Iti ard pupila. Dar mult mai putin decat te-ar fi ars privirile lor atintite spre tine, adresate tie "in direct". Asteptarea aceea fierbinte si dureroasa, ca daca tot ai venit 400 de kilometri, daca tot le-ai spus vorbe frumoase si cuvinte de pretuire, poate faci vreo minune si le dai si leacul care sa le vindece boala, care sa le alunge singuratatea si umilinta, indiferenta in care au fost ziditi. Sa faci tu miracolul care sa le dea inapoi patria din care au fost expulzati.
De asta e greu sa mergi in Covasna si in Harghita. Fiindca cel pe care il strangi in brate si-l mangai si ii spui ca-l iubesti va spera, in adancul fiintei sale, sa-l si ajuti, sa-i daruiesti mai mult decat vorbe si sentimente, sa-l ajuti sa se vindece, sa-si regaseasca normalitatea. Iar tu nu poti. Tot ce poti e sa-ti fie rusine, sa-ti fie jena, sa plangi de neputinta in fata lor. Si sa-ti faci meseria. Sa scrii despre scenariul groazei din Harghita si din Covasna, pana ce ti se aprind degetele pe clapele masinii de scris. Sa bati toba si sa strigi: "Sariti! Hotii!". Sa le preiei cauza si s-o duci mai departe, sa afle toata suflarea omeneasca despre ce se intampla acolo, sa transformi in campanie problema romanilor din Ardeal. Asta poti. Putem. Si vom face. Am si inceput. Drept ajutor, ii rugam pe cititorii nostri din Romania "normala", sa le faca daruri de prietenie romanilor din Harghita si din Covasna, prin texte de adeziune, gazduite in rubrica pe care o deschidem in paginile revistei noastre: "Romanii pentru romani". Leacuri de suflet, care sa topeasca nametii si gheata de pe inima Transilvaniei.
SANZIANA POP