Ma aflam la Calcutta, in Sambata Mare, pe 25 aprilie 1992. Eram intr-o scurta vacanta dupa prima etapa a masteratului in Filosofie, si am ales sa petrec cateva zile in Bengal. Asadar, era Sambata Mare si cautam un lacas sfant, o biserica, unde sa petrec sarbatoarea Invierii.
Calcutta, la prima vedere, este un oras ingrozitor, zgomotos si greu de stapanit. Oras atipic Indiei, o combinatie de americanesc si oriental, de masinism si jungla. La Calcutta, India se schimba in altceva, se schimba intr-un Babilon marcat de pragmatism si poluare, obsedat de bani si inhatare, contrastand cu spiritul atemporal al Indiei initiatice. Vreo sapte insi trageau de mine si ma intrebau daca am dolari de schimbat: dolarul e aici mai coltos decat oriunde. Nu, nu aveam dolari de schimbat. Dar ma simteam excelent, in ciuda haosului; simteam ca orasele mari au si ele un "suflet", un "genius loci" (duhul locului), o zare de mantuire... Ma intrebam de unde sa incep descoperirea acelei lumi. Povestea de dragoste intre Mircea Eliade si Maitreyi, petrecuta aici, dadea o nota de inrudire intre mine si zgomotosul oras. Faceam planuri rapide, posibile. S-o vizitez pe sora lui Maitreyi, singura care a supravietuit tuturor personajelor din roman! Planuiam vag sa vizitez Memorialul Victoria, biserica Sf. Pavel, catedrala Sf. Iacob. Cel mai tare as fi vrut insa sa o intalnesc pe Maica Tereza. Cand ajung intr-un loc nou, vreau sa-l intalnesc pe inteleptul locului, pe sfantul locului! Dar n-aveam nici un reper unde sa o gasesc, intr-un oras imens si haotic. Nu vedeam realizabil acest proiect, in scurtele mele zile bengaleze.
Dar deodata apare in fata mea un om si ma intreaba direct:
- Vreti sa va calauzesc la Maica Tereza?
- Da, zic, chiar asta doream!
- Bine, zice. Sa mergem.
Mi s-a parut miraculoasa aparitia lui si, in timp ce strabateam cu ricsa strazi si stradute, l-am intrebat cine este si ce lucreaza, ca sa apreciez daca este totusi o fiinta in trup. Da, se pare ca-i fiinta in trup! Il cheama Rodriguez, este indian din Goa, din cei crestinati de portughezi. Este invatator de profesie. Este somer si a venit la Calcutta sa caute slujba. Nu gaseste slujba, asa ca va pleca inapoi in Goa.
Dupa o ora de mers, am ajuns la sediul Maicii Tereza. Este pe Calea Acharya Jagdesh. Poarta stabilimentului este impunatoare, ca o poarta de manastire. Am tras de un lantuc, a sunat un clopot, mi s-a deschis imediat. Am intors capul sa-i multumesc celui care m-a condus, dar nu am vazut nici urma de om. Strada - goala! Si iarasi m-am intrebat cine era, in realitate, acel invatator...
Un mit in picioarele goale
La sediul ordinului "Misionarele milei" (Missionaries of Charity) sunt anuntat la stareta. Urc la primul etaj, merg pe un gang. Apare in fata mea Maica Tereza: cu simplitate si cu o expresie de bunatate rustica. A aparut fara fast si fara protocol. Este desculta. Scunda, fragila si desculta. M-a frapat sa vad picioarele acelea mult umblate, taranesti. Ochii foarte vii, dand o mare lumina fetei sale. Ma conduce spre curtea interioara. Aici, vreo zece maicute mai tinere triau un morman de haine, colectate de nu stiu unde, sosite cu un camion, donatii modeste, care se vor indrepta spre saracii lumii. Ele triau de zor. Maica Tereza zice: "Asta facem noi aici, lucram si ne rugam".
Am intrebat-o despre viata ei minunata si despre taina misiunii sale. Mi-a raspuns cu multa simplitate ca viata ei este obisnuita, iar taina ei este mila si dragostea. Intreb ce-a insemnat pentru dansa si pentru misiune recunoasterea mondiala, prin premiul Nobel, in 1979. Raspunde: "Nu sunt vrednica de atata cinste". Crede ca este doar un instrument al vointei lui Dumnezeu.
In 1992, cand am vizitat-o, ea avea 82 de ani. Roadele se impleteau cu incercarile, cu "ispitele". A supravietuit miraculos unui accident aviatic in care au murit multi. A vrut sa se retraga din misiune, dar puterea i-a revenit iarasi.
"Am fost la Bucuresti, stiti?", ma intreba.
"Da, stiu. Dar nu eram acolo cand ati fost. Si oricum, la Bucuresti v-as fi vazut numai de la distanta: as fi vazut numai mitul, nu si omul. Aici vad si omul".
Rade, ii place cum am rezumat eu distanta intre om si legenda, om si masca, om si ecou. Apoi zice: "Avem aici si maicute din Romania. Sora Prema o sa vi le prezinte".
Prema in sanscrita inseamna dragoste. Inseamna "agapis". "Filocalia" a fost tradusa in hindi cu titlul: "Prema atma", adica "dragoste de duhovnicie". Apoi ma invita sa vin diseara la rugaciune, cu obstea sa. Este o zi aparte. La ortodocsi, este Sambata Mare, ajunul Pastelui. Il voi sarbatori rugandu-ma cu Maica Tereza. Este semnificativ ca voi astepta aici Invierea. In India, toti crestinii, si catolicii, si ortodocsii, au Pastele in aceeasi Duminica (au reusit ei acest acord!) si e cu o saptamana inaintea noastra. Am convenit, asadar, sa revin. I-am zis Maicii Tereza, in aromana, "Sa-ni banedzi" si am facut plecaciunea de ramas bun. Sora Prema ma conduce. La toate calugaritele - majoritatea indience - vad acest vesmant specific: ceva intre sari-ul indian si haina monahala crestina si broboada alba cu bordura albastra, si crucea in dreptul umarului.
Intre cei mai saraci dintre saraci
Seara, am venit iarasi la resedinta Maicii Tereza. Am fost condus in naos, pentru rugaciune. Calugaritele erau in genunchi, si au ramas tot timpul in genunchi. Atunci mi-am amintit ca intr-o perioada istorica, in crestinismul timpuriu, rugaciunea chiar se numea "goniklysia" (termen grec, insemnand "ingenunchere"). Sau "klysis gonaton" (plecarea genunchilor). Asta era rugaciunea insasi! In latina: genuflexis.
Maica Tereza a stat si dansa ingenuncheata in spatele naosului, in ultimul rand de rugatori. Am stat in preajma sa. Mai erau si alti pelerini, indieni si europeni. Maica Tereza se ruga fara sa iasa in relief. Doar la urma, dupa terminarea rugaciunii, ea s-a ridicat si a mers sa inchida simbolul din sfanta cruce intr-un cilindru special. Rugaciunea a avut doua parti distincte. Una, cu voce tare, si alta, silentioasa. Rugaciunea silentioasa este individuala si fiecare isi alege textul sau forma care ii aduce mai multa sporire. In ce ma priveste, eu am zis in gand rugaciunea lui Iisus, stihul isihast. Am aflat ca unele din calugarite repetau simplu numele "Iisus". Altele ziceau rugaciunea Maicii Tereza, care suna astfel: "Marie, Maica a lui Iisus, da-mi inima ta, atat de curata, atat de neprihanita, atat de plina de iubire si smerenie, ca sa fiu vrednic(a) sa-L primesc pe Iisus, Painea Vietii, sa-L iubesc asa cum L-ai iubit tu si sa-L slujesc in mijlocul mizeriei celor mai saraci dintre saraci. Amin".
Dupa rugaciuni, vorbesc cu Maica Tereza si cu sora Prema, despre minunile lor "cotidiene". Apoi sister Prema imi propune sa vad si Casa de copii orfani, numita "Shishu Bhavan", situata pe aceeasi artera. Pe strada vad masini de toate tonajele, dar vad si ricsa trasa de oameni. Ma cuprinde o mila imensa, vazand omul inhamat la ricsa, carand, pentru 10 rupii, pe "semenul" sau.
Porunca divina
Viata de exceptie a Maicii Tereza a inceput cu o porunca divina. Altfel nu se poate. Nici ambitie, nici vointa, nici trudire nu pot face sa explodeze in om marea energie harica. Viziunea care schimba viata vine lent, dupa ani de purificare si meditatie, de slujire si despatimire. Lent, foarte tarziu, cand terenul sufletesc este pregatit. Sau, in alte cazuri, mutatia poate veni rapid, naucitor: mai ales dupa o trauma afectiva sau in preajma mortii. Am cunoscut oameni din ambele categorii, in Romania, in Grecia, in India. Maica Tereza a primit porunca divina (viziunea) dupa ani si ani de purificare si de slujire.
S-a nascut la 27 august 1910, in Skopje, din parinti aromani, care pastorisera pe plaiuri albaneze. Numele ei de familie era Boiangiu. A devenit calugarita la 18 ani. La 19 ani a venit la Calcutta, a facut cursuri de catehism si a stat sub ascultare monahala. In viata ei inca nu se aratase nimic de exceptie. Abia dupa ani multi de calugarie, in 1946, cand avea 36 de ani, slujirea ei a dat rod vizionar: intr-o noapte a avut chemarea, semnul ceresc ca este aleasa: L-a vazut si a auzit glasul lui Hristos, care i-a poruncit: "Sa-i hranesti pe cei flamanzi, sa-i imbraci pe cei goi, sa-i adapostesti pe cei fara adapost, sa-i vindeci pe cei bolnavi, sa-i alini pe cei alungati". Ea a spus: "Doamne, dar da-mi si puterea sa fac aceasta!". Si i s-a raspuns: "Vei avea puterea".
Dupa aceasta viziune, faptele ei sunt mari si curgatoare ca si de la sine. Chiar in anul viziunii, a fondat o scoala pentru saracii din Calcutta. Iar in anul 1949, a fondat Congregatia (Ordinul) "Misionarele Milei". Aceasta s-a extins mereu si a focalizat toate energiile pozitive ale vremii. "Cei drepti se vor aduna in jurul meu..." zice Psalmul. Astazi, acest ordin misionar are filiale in 115 tari, printre care si Romania. In India, el hraneste si da asistenta medicala si spirituala la 500.000 de persoane: copii abandonati, saraci, infirmi, leprosi, handicapati mintal, paria. In scolile, in spitalele, in casele Misiunii, napastuitii pamantului gasesc nu numai paine si asistenta medicala, dar si ceva mai mult: gasesc demnitatea de a apartine omenirii induhovnicite. Ei capata un rang. Am constatat in India ca oamenii percep ca religia este un rang, o noblete.
Dosarul de canonizare
Dupa ce Maica Tereza din Calcutta s-a mutat la Domnul, s-a propus canonizarea sa. Pentru aceasta s-a intocmit un... dosar cu miracole. Unii surad cu candoare cand aud aceasta. La Vatican, o comisie anume, Congregatia Riturilor, examineaza viata personalitatii harice si repertoriaza semne si minuni...
Exista miracole discrete, nevazute. Si altele rasunatoare. Lumea le percepe mai ales pe cele vazute!
In Romania au existat ambele tipuri de oameni cu viata sporita. Parintele Arsenie Boca avea daruri izbitor de vizibile, citea in om caracterul si destinul. Altii au tamaduit tainic sau in vis. Parintele Calinic Caravan avea puterea discreta, nevazuta, simtita doar de cei rabdatori, miracolul lui era tacut, tainuit.
Miracolul milei
Ce minuni a savarsit Maica Tereza? Ea s-a aparat toata viata de cuvinte mari si de consumatorii de mituri contemporane. La evaluarile de canonizare, trebuia sa se ateste si efecte precum: vindecarea de catre Maica Tereza a celor care o invocau sau faceau pelerinaje la ramasitele ei pamantene. Dar minunea vietii ei a fost puterea de a polariza binele. Traind in privatiune, la ea convergeau bogatii de peste tot, donatii din India si din Occident, bani, produse, prestatii. Cand nu avea lucruri noi, stia sa recicleze, sa revalorifice. Acesta este un har: sa nu posezi nici o avere, dar sa hranesti sute de mii de oameni! Acesta este semnul de exceptie: mila eficienta. Miracolul este un factor de intensitate a vietii. "Sunt un om obisnuit", repeta ea mereu, convinsa. Da, un om obisnuit, cu o credinta neobisnuita, cu mare putere de convingere, cu har. A fost numita Maica Tereza a Milei. Tot un miracol este si darul ei de a sadi speranta. De a face din speranta o energie a mantuirii, a rascumpararii.
e-mail: vasileandru@yahoo.com