U16
Antal Alfred si Florin Marinescu erau coechipieri la U16, nationala de hochei a Romaniei cu tineri pana in 16 ani. Jucau amandoi pe linia intai. De cand Florin se transferase din Bucuresti, de la liceul Nichita Stanescu, erau si colegi de scoala, la Octavian Goga, singurul liceu romanesc din Miercurea Ciuc. Desi erau in clase diferite, Florin la a noua B si Alfred la D, se intalneau in pauze pe holurile liceului. In cateva luni, devenisera cumva camarazi. Asta, si pentru ca in turneele de hochei din Ungaria, la cumparaturi, sau la film, Alfred il ajuta mereu pe Florin, traducandu-i din maghiara, de cate ori avea nevoie. Daca la inceput, asa cum se intampla cu adolescentii, Florin a invatat repede injuraturile si expresiile in maghiara bune de agatat fete, in doar cateva luni, a ajuns sa inteleaga destul de bine ungureste. Fair-play-ul din teren devenea in afara lui camaraderie si, in felul acesta, scoala sau antrenamentul, oricat de grele ar fi fost, aveau dulceata vietii la 15 ani. Nimic nu anunta ruptura ce urma sa se produca intre cei doi, insotita de un scandal la nivel national. Desi in teren jucau in aceeasi linie, imbracau acelasi tricou al nationalei si visau la aceeasi cupa, crosele lor aveau povesti diferite, veneau din lumi diferite. Dar ca sa le intelegeti povestea, e nevoie, mai intai, de decor.
Decorul
Ca toate orasele romanesti, si Miercurea Ciuc, capitala Harghitei, are viata lui. Ea aluneca pe strazile acoperite de zapada, se incranceneaza in cladirile oficiale sau merge anonim inainte, in spatele ferestrelor galbui, acoperite cu flori de gheata. Viata romanilor din Miercurea Ciuc este chiar asa: ca o fereastra cu flori de gheata in spatele careia abia mai palpaie o lumina. Aceeasi fereastra inghetata, asezata peste viata tuturor romanilor ce traiesc in localitati cu populatie majoritar maghiara: Sfantu Gheorghe, Odorheiul Secuiesc, Targul Secuiesc, Baraolt... si lista ar putea continua cu multe alte orase sau sate din judetele Covasna si Harghita. Sa fii roman in aceste parti inseamna sa fii minoritar in propria tara. Nimeni nu te angajeaza, daca nu stii maghiara, indiferent daca postul este la patron sau la stat. Discriminarile pe criterii etnice nu mai surprind pe nimeni la angajare, fac parte din "specificul" local, chit ca, prin lege, maghiara este acceptata doar in institutiile publice, si nu ca limba oficiala. In primarii, majoritatea salariatilor, de la femeia de serviciu pana la primar, sunt de etnie maghiara, cu foarte mici exceptii. Consiliile locale fiind conduse de maghiari, impart fondurile bugetare in asa fel incat, de cele mai multe ori, comunitatea romanilor nu primeste nimic, sau foarte putin. Recuperarea unui teren sau a unei case devine o intreaga aventura daca esti roman, sau, mai rau, o umilinta. "Umilinta", un cuvant frecvent la romanii din Covasna si Harghita, folosit pentru a acoperi gesturi ale maghiarilor ce par nesemnificative la prima vedere: steagul Tinutului Secuiesc sau al Ungariei pe cladirile oficiale, numele strazilor inlocuite cu numele unor personalitati maghiare, instiintarile oficiale primite in limba maghiara, trecutul maghiar cultivat obsesiv in spatiile publice si cate altele. Clasa politica maghiara a construit, in felul acesta, un intreg esafodaj separatist. Au investit foarte multa energie in segregarea pe criterii etnice, in iredentismul fara menajamente si dispretul subtil. Gradinitele, scolile si liceele sunt separate pentru copiii romani si cei maghiari. Pana si investitiile economice, care ar fi creat locuri de munca, au fost refuzate, pentru a nu atrage romanii din imprejurimi, fapt ce ar strica echilibrul etnic actual, convenabil politicienilor cu idealuri autonomiste. Romani si maghiari au fost condamnati la saracie si segregare, de catre clasa politica, de dragul visului autonomist. De douazeci de ani, populatia maghiara din Harghita si Covasna este ghetoizata cu buna stiinta, tinerilor trimisi la scoli maghiare, care la 18 ani abia vorbesc romaneste, luandu-li-se sansa de a-si gasi mai usor un serviciu bine platit in tara in care traiesc, parintilor maghiari fluturandu-li-se visul autonomist, pentru a suporta in continuare saracia, drumurile tot mai proaste, locurile de munca tot mai putine. Guvernantii romani de la Bucuresti au inchis ochii la situatia nefireasca din Harghita si Covasna, de dragul puterii. In loc sa-i invete pe unguri hora, au invatat ei ceardasul, si nu se mai opresc din jucat.
Alfred
Antal Alfred locuia in Miercurea Ciuc si provenea dintr-o familie mixta, mama de etnie maghiara si tatal roman. O zi obisnuita din viata lui arata cam asa: se trezeste dimineata la sase, cand strazile sunt inca pustii si inghetate. Zapada scartaie sub bocanci, hainele se intaresc din cauza gerului, parca ar fi de tabla. Ajunge la patinoar unde, cel tarziu la sapte si jumatate, incepe primul antrenament al zilei, cu echipa nationala de hochei U16. Trebuie sa se scuture de somn, de ger. Isi pune costumul de protectie ce-l face sa arate cu 40 de kilograme mai gras. Casca. Patinele. Crosa. Patinoarul e alb stralucitor, luminile neoanelor albastrii. Tribunele sunt goale, dar parca le aude vuind. Sprint, pase, dribling, trei ture de teren in viteza maxima. Inca o data, si inca o data. Patineaza cu o viteza extraordinara, in acelasi timp manuind crosa, strunind acel nasture urias numit puc si gandind strategic in fractiuni de secunda, inainte de a-l pasa. Timpul trece altfel pe teren, mai repede. E aproape noua si trebuie sa fuga la scoala. Cursurile tin pana la patru dupa-amiaza, la cinci si jumatate e din nou la patinoar, pentru al doilea antrenament al zilei. Cateodata ajunge acasa la opt seara. Abia apuca sa manance un pic, sa se uite peste materiile de a doua zi, si cade frant. O munca titanica, de la patru ani, cand si-a pus pentru prima oara patinele in picioare. La inceput a fost doar indragostit de zborul acela lin pe gheata, apoi hocheiul a devenit pasiune si, astazi, viata lui inseamna performanta, ambitie si, in cele din urma, lupta cu el insusi. Singurele momente de odihna le are in vacantele de vara, cand merge la tara. Munca in aer liber, la camp, alaturi de parintii sai, il deconecteaza, ii elibereaza mintea din incordare, din incalceala gandurilor. Familia lui Antal are venituri modeste. De aceea, doar in toamna, cand aduna recolta, cu totii isi permit sa aleaga trofeul ce le incununeaza munca de peste vara, din camp: o pictura cumparata cu atentie de la anticarii din Brasov. Si cateva carti.
Florin
Pentru Olimpiada de Hochei ce va avea loc anul viitor in Romania, primarul din Miercurea Ciuc s-a hotarat sa aloce o suma importanta pentru sustinerea echipelor locale. Si pentru a avea sanse mai bune de a castiga cupa, a invitat mai multi jucatori din afara orasului sa se antreneze la Miercurea Ciuc, la echipa nationala. De la opt ani, Florin Marinescu stia ce vrea sa faca: performanta in hochei. Visul sau de adolescent. Cand tatal sau a primit telefon de la primarul din Miercurea Ciuc, pentru a-i propune transferul lui Florin la echipa locala, baiatul a spus da fara sa stea pe ganduri. Pentru visul sau, era gata sa plece de langa parinti, sa mearga la Miercurea Ciuc, acolo unde se stie ca este varful hocheiului din Romania. In doar cateva zile, Florin Marinescu s-a mutat de la liceul Nichita Stanescu din Bucuresti la Octavian Goga din Miercurea Ciuc si, spre marea lui fericire, a inceput sa se antreneze zilnic cu cei de la U16. Desi la inceput i s-au promis conditii excelente de cazare si masa, odata cu mutarea, lucrurile au inceput sa nu fie asa cum s-a promis. Cazarea initiala, intr-o pensiune, a devenit gazduire intr-un internat cu paturi de fier suprapuse, cu dusuri comune si cu o masa platita partial. Familia Marinescu, in dorinta de a face tot ce se poate pentru copilul ei, a inceput sa ii trimita bani si pachete pentru a-l sustine, desi financiar efortul era mare. Performanta la scoala, performanta la patinoar, asumarea conditiilor spartane de trai, departe de parinti. Cuvantul de ordine pentru Florin a devenit "Rezista". Era sansa lui de a se antrena la Miercurea Ciuc, capitala hocheiului romanesc, cu o veche traditie in acest sport. Exista cluburi de hochei si la Bucuresti sau Brasov, insa daca vrei sa ai cele mai bune conditii in hochei, drumul spre succes si consacrare trece pe la polul frigului din Romania. Explicatia acestui fapt e simpla: in acea zona, unde de obicei se inregistreaza cele mai joase temperaturi din tara, se spune ca vara pica intr-o joi. O zona cu mult frig si o iarna lunga, ce tine lacurile si raurile inghetate o mare parte din an. De aceea, nu doar la Miercurea Ciuc, dar chiar si in satele din imprejurimi, imaginea copiilor venind de la scoala cu ghiozdanul intr-o mana si crosa de hochei in cealalta este frecventa. De la cele mai mici varste, copiii invata aici sa mearga cu patinele, sa manuiasca crosa si viseaza la echipamente adevarate. Hocheiul e in Harghita precum fotbalul in Brazilia. Miercurea Ciuc a dat cei mai buni hocheisti romani si tot aici au venit cele mai importante trofee. Florin trebuia sa reziste in linia intai a echipei si in linia intai a hocheiului romanesc.
Explozia
"Pe teren, Florin mi-a cerut la un moment dat pasa si eu nu i-am dat. El mi-a strigat ca sunt bozgor. In drum spre vestiare, i-am intrebat pe baieti ce inseamna bozgor si ei mi-au zis ca om fara tara si m-au intrebat cine mi-a zis asa. Le-am spus ca Florin Marinescu. La vestiare, ei l-au intrebat pe Florin daca are curaj sa le spuna si lor ce mi-a zis mie. Cineva a stins lumina si mai multi baieti l-au lovit cu prosoapele", a scris Alfred Antal, in declaratia din cadrul anchetei facute de Comitetul Olimpic, asupra incidentului din vestiarele echipei de hochei U16. Cand a inceput ancheta, presa deja vuia: hocheist roman, batut de coechipierii maghiari de ziua nationala a Romaniei; Roman umilit in vestiare; Disputa pentru Tinutul Secuiesc se muta pe terenul de hochei. La televizor, canalele de stiri au fost luate cu asalt de politicieni ce dezbateau intens problema Tinutului Secuiesc, a Transilvaniei, a dezmembrarii Romaniei. Patriotismul cu spume la gura, incruntat sau batand cu pumnul in masa, a devenit un spectacol in sine, pentru care tinerii de 15 ani din vestiarul unei echipe de hochei mai existau doar ca un pretext indepartat. Si cand peste acest foc s-a mai turnat si gazul echipei de seniori, care in loc sa cante imnul Romaniei, l-au cantat pe cel al Ungariei, scandalul a luat dimensiuni apocaliptice, cu ratinguri bune pentru televiziuni si posibilitatea unei saftele politice pentru extremistii romani si maghiari.
Mama lui Alfred
Imi deschide usa si ma primeste in micul salon al unui apartament de bloc. Aranjat cu dichis, peretii sunt acoperiti cu picturi mai mari sau mai mici, ce dau o nota de intimitate. Biblioteca nu e mare, dar cartile sunt inghesuite pe mai multe randuri. Gerul adus de afara se desprinde usor de pe hainele mele si se risipeste in aerul cald al camerei, parfumat de cafeaua fierbinte, din cestile subtiri, de portelan. "As vrea sa nu apara numele meu. E de ajuns mama lui Alfred. E mai bine asa", spune doamna Antal. Apoi face o pauza lunga, ca si cum isi pune in ordine gandurile sau decide cu ce e mai important sa inceapa. Ma mai cerceteaza o data cu privirea, sa se convinga daca e bine sau nu sa imi vorbeasca. Lasand in cele din urma ceasca pe masuta, continua. "Au fost doua saptamani groaznice. In cea mai mare masura, din cauza dumneavoastra, a jurnalistilor. In toata presa, copiii au fost catalogati drept batausi, golani si vagabonzi. Alfred nu a mancat o saptamana. Pentru ca ceea ce s-a vazut la televizor si in ziare a fost o exagerare grosolana. O simpla gluma la vestiare, un gest care de multe ori trece neobservat intre sportivi, mai ales acolo unde se joaca in echipa, a devenit o catastrofa nationala. Eu nu spun ca nu s-a intamplat nimic, numai ca faptele au fost prezentate deformat. S-a vorbit despre asuprirea romanilor, cand de fapt totul a pornit de la o lovitura de prosop dupa antrenament. Si stiti care e culmea? Nimeni, nici un jurnalist pana in ziua de azi nu a venit sa imi ceara parerea, sau sa ma intrebe ce s-a intamplat. Sunteti primul".
Mai multe ziare au publicat fotografia "victimei", cu dungi vinetii pe spate. Avea sa se demonstreze ca este o minciuna si fotografia nu este reala. Dezmintirea a aparut insa dupa ce tinerii hocheisti au fost catalogati drept vandali, batausi sau golani. Transformarea intamplarii intr-o polemica politica s-a datorat si tensiunilor deja existente intre romani si maghiari in judetele Harghita si Covasna. Desi mama lui Alfred este de alta parere: "Tensiuni? Eu nu vad nici o tensiune, oamenii se inteleg foarte bine aici. Nu am vazut vreo rautate sau vreo neintelegere. A, ca sunt romani care vor sa lucreze la primarie... si eu vreau sa lucrez acolo, intrebarea este daca au studiile necesare. Sunt foarte multi romani veniti de la Bacau sau din alte parti si vor servicii la primarie, dar daca ii intrebi, au doar opt clase. Cat despre copii, ei nu stiu lucrurile astea si nici nu ii intereseaza. Ei sunt sportivi, tinta lor este aceeasi: cupa, performanta. Cu atat mai putin ar trebui sa existe divergente intre ei. Fiind un sport de echipa, asta ar trebui sa ii invete in primul rand sa isi accepte diferentele. Ce s-a intamplat intre ei nu este serios. A fost o gluma, un accident. Imi pare rau ca s-a intamplat. Si lui Alfred i-a parut rau si a suferit".
Tatal lui Florin
La Bucuresti, pe un ger la fel de aspru ca cel din Miercurea Ciuc, l-am intalnit pe domnul Marinescu, tatal lui Florin. "Intr-o seara, baiatul meu m-a sunat plangand. La inceput m-am speriat. Va dati seama, ca parinte, sa iti auzi copilul asa, la o distanta de 300 de kilometri... te simti neputincios si nu stii ce sa faci mai repede. Mi-a spus ca l-au batut cu prosoapele in vestiar. Ca a pornit de la o gluma si apoi ceilalti il injurau in ungureste. Florin, pentru ca intelegea ceea ce spuneau ei, a zis: "Daca tot injurati, macar azi injurati-ma in limba romana, ca este ziua nationala a Romaniei". Au strigat: "Pe roman! Pe roman!". Si au stins lumina. Nu l-au lovit tare, nu asta a fost problema. S-a simtit umilit. Poate daca se inghionteau era mai bine, ca un sut sau o palma date in gluma le uiti, insa umilinta e mai greu sa o stergi din suflet. A doua zi, la prima ora, eram la Miercurea Ciuc. Am anuntat antrenorul si directorul scolii ca plecam, si am venit la Bucuresti. Nu am vrut sa il mai las acolo o secunda. Nu am avut intentia sa fac un scandal din asta. Am cerut clubului sa se faca un raport. Dupa doua saptamani, nu am primit nici un raspuns, nici macar un telefon, asa ca m-am adresat Comitetului Olimpic. Nici asta nu as fi facut, daca cineva imi explica ce s-a intamplat si ar fi incercat sa rezolve amiabil conflictul, sa se clarifice situatia, ca sa nu se mai intample pe viitor asa ceva. Insa de la Miercurea Ciuc nu am avut nici un semn, timp de 12 zile! Cand raportul a ajuns la Comitet, cineva de acolo l-a dat jurnalistilor din presa sportiva si, mai departe, subiectul a ajuns la televiziuni si a luat amploare".
Domnul Marinescu, astazi consultant financiar, a fost in tinerete jucator de hochei de performanta. Florin ii continua, practic, pasiunea, si a reusit, cu antrenamente grele, inca de la 8 ani, si un singur patinoar in Bucuresti, sa ajunga la performanta, in U16. Domnul Marinescu, ca fost hocheist, isi aminteste ca astfel de tensiuni intre maghiari si romani au existat intotdeauna: "Mereu ei au avut orgoliul ca sunt cei mai buni hocheisti din tara. In afara de sport, insa, exista o tensiune subtila si la nivelul populatiei. Cred ca este foarte greu sa traiesti ca roman in Harghita si Covasna. Iar conflicte din acestea, in echipele de hochei, au existat mereu. L-am educat pe Florin in spiritul fair-play-ului. Speram sa nu se intample niciodata asa ceva. Sper ca acest incident sa nu fie o piedica pentru copii. Sunt foarte talentati, si Florin, si Alfred, si sunt si foarte buni la invatatura, in ciuda antrenamentelor si a cantonamentelor".
Directorul liceului romanesc
Domnul Doru Dobrian este directorul liceului "Octavian Goga" din Miercurea Ciuc, scoala in care invatau Florin si Albert. Un liceu de elita, aflat pe lista UNESCO. Cand a izbucnit scandalul, Comitetul Olimpic i-a cerut directorului o caracterizare pentru cei doi elevi. Ambele s-au bazat pe discutii cu profesorii si colegii de clasa ai celor doi si aratau impecabil: note foarte bune, fara absente, disciplinati. Astazi, directorul nu ii mai are pe nici unul dintre ei in scoala. Florin Marinescu s-a transferat inapoi, la Bucuresti, la liceul "Nichita Stanescu", Alfred Antal s-a transferat la liceul maghiar "Marton Aron" din Miercurea Ciuc. Domnul Doru Dobrian mi-a declarat: "Cine spune ca nu exista o tensiune intre comunitatea de maghiari si cea de romani nu este realist. Exista, insa noi, ca profesori, suntem obligati sa stim ca nu exista. Odata ce intram pe poarta scolii, misiunea noastra este sa ii educam pe copii in spiritul valorilor universale, umane, care sunt dincolo de cele ale culturii din care provii. Facand astfel, am reusit sa avem aici, chiar daca e scoala romaneasca, si copii maghiari. Alfred era unul dintre ei. In mod traditional, acest liceu a fost unul mixt. A fost o greseala separarea scolilor, insa speram ca intelepciunea si echilibrul vor castiga. Imi pare rau de acest conflict. Nu a adus nimic bun si nici nu cred ca a fost ceva serios. Presa si politicienii ar trebui sa fie mai responsabili, pentru ca ceea ce spun ei, dupa cum vedeti, schimba in mod iremediabil destine".
Pe holul liceului, elevii imbracati in uniforme erau in pauza. Priviri pline de naivitatea tineretii, rasete curate. O vitrina mare, cu trofeele elevilor, este chiar la intrare. Nu departe, pe un perete, sunt fotografii cu generatiile precedente, cand maghiarii si romanii invatau impreuna. Intr-una din ele e si mama lui Alfred. La iesirea din curtea liceului, un parinte isi asteapta copilul. Ma opresc pentru a mai avea o parere despre cele intamplate.
"Cine este primarul orasului?, l-a intrebat copilul meu pe unul dintre profesorii sai, de ziua nationala a Romaniei, cand inghetasera de frig, doar ca sa depuna o coroana de flori. Si bineinteles ca nu i l-a putut arata. Pentru ca primarul din Miercurea Ciuc nu a participat la festivitate. Nici atunci, nici inainte, nici doi ani mai tarziu. Niciodata. Eu pot sa inteleg ca este o problema politica, insa copilului cum sa ii explic? Astfel de gesturi marunte ne otravesc viata aici. Intretin o atmosfera tensionata intre romani si maghiari. Ma intreb ce ar trebui sa intelegem pana la urma noi, oamenii maturi? Ca e o lectie data copiilor nostri? Ca e un dispret fata de statul roman? Si de ce se intampla asta? De ce, din moment ce toti, romani sau maghiari, traim in Romania, cu banii acestui stat? Din banii tuturor romanilor isi primesc salariile si primarii maghiari, si profesorii de la liceele maghiare. Toti romanii, fie ca sunt din Vaslui sau Constanta, nu doar cei de aici, ii sustinem si pe ei, sa poata trai in limba si in cultura lor. De ce ne intorc solidaritatea in gesturi de dispret? Nu stiu cum sa ii explic copilului meu aceste lucruri. Nu stiu cum sa mi le explic nici mie", imi spune.
La final, ma roaga sa nu ii dau numele in reportaj. "E mai bine asa", adauga resemnat, privind departe, peste orasul Miercurea Ciuc, ce se intinde alb si inghetat la picioarele noastre.
*
Am mers la patinoar. La ora 17 fix, masina enorma care slefuieste gheata s-a retras greoi si au intrat in viteza hocheistii de la U16. Aschii de gheata sar in curbele luate cu o viteza ametitoare de patinatori. Momente de asteptare, priviri schimbate prin grila castilor. Crosele bat gheata cerand pucul. Florin Marinescu nu mai este printre ei, acum se antreneaza la Bucuresti. Alfred Antal a fost suspendat pe o perioada nedeterminata. Antrenamentul se termina cand e deja noapte. Afara, gerul iti intra in plamani, ca sticla pisata. Copiii pornesc spre case imbujorati, transpirati, carand gentile uriase cu echipament. La Bucuresti, mai persista in presa ecourile intamplarii din vestiar. Declaratii politice, discutii despre autonomia Tinutului Secuiesc. In subsolul articolelor, romani si maghiari se injura reciproc sub protectia anonimatului dat de internet. Masina de facut gheata, greoaie, duduind ritmic, intra pe terenul de hochei. In urma ei, patinoarul devine aproape perfect. Si totusi, la o privire atenta, sub pojghita proaspata, se pot vedea, ca niste cicatrice, vechile taieturi facute de cutitul patinelor.