"Muzeul Taranului Roman este mai mult decat un muzeu, este un complex cultural. Vrem ca in fiecare zi aici sa se intample ceva interesant pentru public", declara Virgil Nitulescu, directorul Muzeului Taranului Roman, cu o zi inainte de aniversarea a 22 de ani de la reinfiintarea institutiei. Ziua de 5 februarie a fost marcata prin evenimente culturale pe cat de interesante, pe atat de diverse. Mai intai, publicul a avut acces gratuit la ultima zi de vizitare a expozitiei "Pe aripile timpului", vernisata in septembrie 2011, in Sala Oaspeti. Este vorba de transpunerea expozitiei "L'air du temps", conceputa si inaugurata la Muzeul de Etnografie din Geneva, cu prilejul comemorarii a 50 de ani de la disparitia savantului roman Constantin Brailoiu. Expozitia a putut fi vizitata intre martie 2009 si septembrie 2010 la Geneva, iar dupa Bucuresti, ea va fi instalata la Paris. "Intr-o masura sau alta, toate muzicile sunt legate de timp. Fiecare dintre ele este produsul traditiei si totodata expresia epocii sale", afirma Laurent Albert, realizatorul expozitiei. "Pornind de la Arhivele internationale de muzica populara, constituite la Muzeul de Etnografie din Geneva, in anii 1940-1950, de faimosul etnomuzicolog roman, expozitia de fata abordeaza marile probleme legate de identitate si de memorie din era mondializarii".
In seara de 5 februarie a mai avut loc proiectia filmului Anei Simion, "Triptic: Constantin Brailoiu, Clara Haskil, Dinu Lipatti", dupa care, in aceeasi sala, "Horia Bernea", concertul "Ecouri din Romania Profunda". Imi era dor de un astfel de concert, cu muzicanti alesi pe spranceana de etnomuzicologul Speranta Radulescu, evenimente pe care multi iubitori ai muzicilor traditionale romanesti si le doresc repetate cat mai des. Mai intai, au urcat pe scena trei bihoreni, Siminic Guti, Leontin Dungau si Nelu Petru Joite, din satul Birtin, ce au cantat doine si melodii de joc. Vedeta recitalului a fost higheghea, vioara cu goarna, cu care Nelu ii face sa joace si pe tinerii, si pe batranii din Birtin si din satele alaturate. A urmat un alt grup, ce a strabatut intreaga Romanie inzapezita, pentru a ajunge la serbarea Muzeului, Grupul Iza, condus de Ioan Pop, zis Popicu. Venit din Maramures cu jumatatea barbateasca a grupului, adica Ioachim Fat, la cetera, si Grigore Chira, la zongora, doba, gordon, Popicu si-a aratat intreaga masura de muzician versatil si experimentat. La fel cum a facut-o in decembrie, la concertul de Craciun organizat de "Formula AS," Popicu a reusit, dupa doar cateva cantece, sa transforme o sala mai degraba rece, ce functioneaza ca cinematograf, intr-un loc vibrant, in care se simt pasiunea si viata din chiuiturile si cantecele din Maramures, Lapus si Chioarul vechi. E drept ca de asta data l-a ajutat marele invitat al serii, Nicolae Pitis, cioban din Tara Lapusului. L-am vizitat asta vara in casa lui taraneasca de pe deal, departe de alte gospodarii, si a fost o bucurie sa il vad acum aplaudat din nou pe o scena bucuresteana. Cantecele sale stravechi sunt atat de valoroase, personalitatea sa de cioban aprig, atat de puternica, iar aparitiile sale atat de rare, incat orice prilej de a-l asculta este un privilegiu. Iar unul dintre putinii ce stiu a-l acompania asa cum se cuvine este Ioan Pop, pe care l-am rugat sa ne spuna cateva ganduri despre aniversarea Muzeului.
"Am cantat la inaugurarea Muzeului, acum 22 de ani, si in multe randuri dupa aceea. Cumva, Horia Bernea a considerat ca noi reprezentam Maramuresul, muzica si oamenii locului. Domnul Bernea avea mare respect pentru Maramures, in tinerete umblase pe ulitele din Sarbi, Breb, ii placea zona si o stia foarte bine. L-am cunoscut in 1988, la Paris, prin intermediul doamnei Speranta Radulescu, cea care incerca, inca inainte de '90, sa promoveze cat mai mult muzicile traditionale romanesti. Despre Horia Bernea nu am decat cuvinte de lauda, a fost un om extraordinar, foarte autoritar, foarte bine asezat in mintea lui, care stia ce are de facut si a facut. Datorita lui, Muzeul a ajuns atat de sus, organizat si promovat atat aici, cat si in afara. Avea un mare respect fata de tarani, stia sa le vorbeasca si aprecia faptul ca noi aduceam mereu muzicanti batrani de mare valoare, din Maramures. La ultima noastra intalnire, mi-a spus "Toti au fost buni, dar ultimele voastre achizitii sunt extraordinare!". Era vorba de Pitis si de Paganini (regretatul Ionu lu' Grigore). Am cantat deseori aici, si am apreciat faptul ca a venit mereu "lume buna", oameni de cultura ce ne-au apreciat muzica. Imi amintesc ca dupa o serie de concerte organizate tot de doamna Radulescu, la Venetia, sub numele "Bela Bartok in Maramures", ne-am oprit la Muzeul Taranului Roman pentru un concert, si doamna Irina Nicolau a facut un afis de mana, pe care a scris "Numai pentru rafinati"".
VIRGIL NITULESCU - directorul Muzeului Taranului Roman
"Nu ne putem permite nici o zi de pauza"
- Ce insemna pentru dvs. Muzeul Taranului Roman inainte sa preluati functia de director?
- In 1990, lucram in Ministerul Culturii si am considerat atunci cand s-a reinfiintat Muzeul ca faptul in sine este o reparatie justificata pentru muzeografia nationala. Marturisesc ca am fost sceptic cu privire la calitatile muzeografice ale lui Horia Bernea, stiind ca nu are experienta in domeniu. Apoi l-am cunoscut, am vazut ce echipa a adunat in jurul lui, am capatat incredere in proiectele sale si, de la primele evenimente (expozitii temporare) organizate de Muzeu, am devenit un fan al institutiei. Am apreciat aerul proaspat pe care Muzeul l-a promovat si curajul de a face un alt fel de muzeografie. Ulterior, m-am apropiat de Horia Bernea si l-am incurajat sa inscrie Muzeul, in 1995, la concursul pentru Premiul Muzeului European al Anului (eram, pe atunci, corespondentul national pentru Romania al Forumului Muzeului European). Cand am aflat, in ianuarie 1996, ca Muzeul a castigat EMYA, am sarit, literalmente, in sus de bucurie. A fost un premiu pe deplin meritat si, pana azi, a ramas singurul muzeu din Romania care a primit acest prestigios premiu. Am ramas, intotdeauna, aproape de colegii mei din muzeu, chiar si in perioada in care nu am mai lucrat in Minister (din 1995 pana in 2005). Dupa disparitia lui Horia, muzeografia propusa de el si de echipa lui a ajuns sa fie imitata de multi alti colegi din tara, dar numai la nivelul epidermei, sa spun asa. Pe scurt, Muzeul Taranului a insemnat ceea ce inseamna si azi pentru mine: unul dintre cele mai importante muzee ale Romaniei si unul dintre cele mai bune muzee de antropologie ale Europei. Din toate punctele de vedere!
- Ce obiective v-ati propus la investirea in functia de director al Muzeului Taranului Roman?
- In primul rand, sa continui ceea ce s-a facut in muzeu inainte de venirea mea aici. In al doilea rand, sa cresc vizibilitatea institutiei, pentru alte categorii de public (varstnicii, de exemplu). In al treilea rand, Muzeul sa fie un loc in care in fiecare zi sa se intample ceva pentru public. Nu ne putem permite nici o zi de pauza! Mi-am mai propus sa trecem cu bine peste momentul consolidarii cladirii monument istoric. Lucrarile vor incepe in vara sau toamna acestui an si nu va fi usor, din nici un punct de vedere. Totodata, mi-am propus ca Muzeul sa fie mai prezent, atat in tara, cat si in strainatate, prin expoziti, cercetari si participari la conferinte internationale.
- In ce moment considerati ca se afla Muzeul, ce proiecte va propuneti pentru anul acesta?
- Ne aflam, cumva, intr-o cumpana, pentru ca bugetul primit de la Minister este cu mult sub ambitiile noastre. Este foarte greu sa taiem de undeva. Sper, totusi, sa realizam marile proiecte, intre care doua expozitii: "Picu Patrut" si "Distrugerea taranimii romane". Sunt proiectele expozitionale cele mai importante; mai avem alte cateva zeci de proiecte, in tara si in strainatate, plus campanii de cercetare si derularea a doua programe cu fonduri europene. Am simtit, inca o data, si la aniversarea de duminica, faptul ca Muzeul National al Taranului Roman are un public fidel, pentru care merita sa facem orice sacrificiu, pentru a-i oferi programele culturale de care are nevoie.