NEVOIA DE DIALOG

Toma Roman
De mai multa vreme, in Romania, intre putere si opozitie a aparut o crevasa ce blocheaza orice forma de comunicare.

Oricare spectator neutru al jocului politic poate constata ca pe "scena" are loc un dialog al surzilor, in care partenerii isi recita "partitura" fara nici o sincronizare, fara vreo legatura reala cu "cantecul" celuilalt. Asistam, in fond, la o comedie absurda, in care conteaza doar cine urla mai tare. Opozitia, ca sa exemplificam, dupa ce a incercat sa confiste mediatic manifestatiile din Piata Universitatii, s-a aruncat cu disperare asupra subiectului "iarna", fiind aproape sa-i scoata vinovati pe presedintele Basescu si aliatii sai de producerea intemperiilor. Prezentarea reactiei initiale a puterii la evolutia vremii - lenta si haotica de altfel - a fost de un comic total, nici macar "mercenarii" Antenei 3 nefiind unitari in replica. Premierul Boc trebuia, dupa ei, sa stea la birou si sa dirijeze deszapezirea, in loc "sa se faca ca da la lopata", dar daca Boc nu ar fi iesit pe teren, "corul" ar fi acuzat cu tarie dispretul lui pentru cetatean, aroganta puterii etc. Ce e alb devine, de la un moment la altul, negru si invers, in functie de interesul "patronilor", dar si din intamplare, atunci cand "masinaria programata" nu mai este atent supravegheata. Puterea procedeaza, la randu-i, asemanator, atunci cand vreo decizie de-a ei este dovedita ca nula din perspectiva constitutionalitatii si, implicit, respinsa. Reactia puterii la hotararea Curtii Constitutionale de a decomasa alegerile a fost, in locul unei deschideri spre compromis si dialog, o tacere asurzitoare.
Manifestatiile din Piata Universitatii si din pietele altor orase ale tarii au fost, totusi, un semnal dur pentru intreaga clasa politica. Sloganurile "Va rugam sa ne scuzati, nu producem cat furati!" sau "PDL=USL=mizerie!", ca si ostilitatea cu care demonstrantii i-au intampinat pe politicienii care cautau, manifest, sa-si ataseze protestele, au indicat o opozitie tot mai clara a cetatenilor fata de toti politicienii. Manifestatiile au capatat, treptat, un evident caracter antipolitic, iar numarul redus al participantilor nu a fost decat inca o expresie a impotrivirii fata de actiunea politica asa cum este priceputa ea de romani. Cu exceptia sloganurilor antipolitice, repetate de toti, demonstrantii au avut doleante extrem de diverse, de la suspendarea "taxei auto", la pastrarea unor sporuri salariale, de la abrogarea unei legi asupra organizarii spectacolelor sportive, la "dezghetarea pensiilor" s.a.m.d. Dupa ce guvernul a dat inapoi in privinta unora dintre ele, manifestatiile au continuat. Daca vremea rea nu se dezlantuia, probabil ca ele s-ar fi produs in fiecare zi, mai ales ca televiziunile-vuvuzea (Antenele si Realitatea) si-ar fi mentinut presiunea manipulatorie asupra strazii. S-a observat, de altfel, ca "agitatori" apropiati de fortele politice ascunse in spatele acestor medii-tabloid, au incercat tot timpul sa provoace incidente ce, constituind scanteia din magazia cu pulbere, ar fi declansat "exploziile revolutionare". Este o constatare trista, ca nici macar in momentele de dificultate socio-economica pentru ansamblul tarii, unii politicieni nu renunta la tulburarea apelor si, in consecinta, din perspectiva intereselor lor individuale, la pescuitul in ele.
Chiar daca au zguduit clasa politica, demonstratiile nu au facut-o sa-si schimbe metehnele. Depunctat in planul propriului impact electoral, datorat in mare parte deficientelor de comunicare (ce au solicitat in compensatie activarea tot mai insistenta, ca "jucator", a presedintelui Traian Basescu), PDL-ul nu si-a regasit vocatia pentru un dialog real cu societatea civila, dar si cu partidele opozitiei. Cedarea guvernului sau in cateva decizii legate de austeritatea fiscala, sau demiterea unui ministru, autor al unei declaratii nefericite, nu au fost decat masuri paliative. PDL-ul ar fi trebuit sa iasa in medii cu o serie de comunicatori specializati, care sa expuna societatii de ce este necesara si cum se obtine stabilitatea economica si chiar relansarea, si in acelasi timp, sa provoace partidele de opozitie sa-si dezvaluie (daca au) solutiile alternative, cu toate resursele si mijloacele pentru aplicarea lor. Bietul premier Emil Boc a incercat din rasputeri, dupa "retragerea" presedintelui Basescu din rolul de prim-comunicator, sa descrie rezultatele posibile ale politicii sale de austeritate (obligatorie in context), dar "vocea" sa a fost firava si, uneori, neprofesionala. Demisia lui ar fi putut declansa un dialog real intre gruparile politice din joc. Dialogul corect si concret este tocmai ceea ce USL-ul (PSD-ul + PNL-ul) vrea, cu orice pret, sa evite. USL-ul doreste cu ardoare puterea, dar stie ca in situatia obiectiva a crizei economice globale, nu are alte solutii decat cele aplicate de guvernul Boc. Deveniti prizonierii propagandei desantate a Antenelor si Realitatii, care - ca si in cazul vifornitei, a insinuat constant, pentru masele nepregatite, mesajul simplist ca Basescu si Boc ar fi declansatorii crizei economice, cei doi lideri ai USL, Crin Antonescu si Victor Ponta, vor alegeri anticipate, simtindu-se "pe val".
Iluzia unui impact electoral zdrobitor, in ciuda semnalelor conturarii unei atitudini cetatenesti antipolitice, i-a impins la decizii aberante, ba chiar hilare, daca n-ar avea consecinte antisociale si antinationale. Refuzul oricarui dialog (cel plecand de la suspendarea presedintelui si demisia guvernului fiind de la inceput, evident, blocat) se traduce in retragerea din Parlament (cu pastrarea veniturilor aferente, desi au fost alesi pentru supravegherea si criticarea puterii), sau in mersul "cu jalba in protap" la Strasbourg, ocolind dezbaterea "reclamatiilor" in tara. Tactica refuzului oricarui dialog deschis si la obiect (sesizabila in refuzul de a participa la validarea guvernului Mihai Razvan Ungureanu) s-ar putea insa sa nu dea roade, daca PDL-ul si aliatii sai vor rezista pe mai departe impreuna, daca primele semnale ale redresarii economice se vor simti (cu acordul FMI-ului) in pensii si veniturile salariale, daca Justitia va functiona corect (ca in cazul A. Nastase) in continuare, daca Administratia va gasi acei tehnicieni adevarati, care sa explice coerent (si, eventual, chiar sa aplice) hotararile luate etc. Sirul de "daca" desfasurat aici este esential pentru atenuarea reactiei antipolitice a unei mari parti a electoratului si pentru convingerea lui ca singura forma de amendare democratica a politicienilor este - totusi - votul. Un vot ce, dincolo de febrilitatea USL-ului (intr-o mascata pierdere de viteza) este, oricum, foarte apropiat. Anul 2012, an electoral, poate corecta in bine greselile unor politicieni, mai bine sau mai rau intentionati.