- De 15 ani e pe baricadele presei, pe care o slujeste cu pasiune si luciditate. Sibian la origine, a ales Bucurestiul pentru a fi in miezul evenimentelor. Editor coordonator al celui mai performant site de stiri, HotNews, interviurile si editorialele lui sunt un reper de elitism profesional, talent si inteligenta -
Hartia de copt prajituri
- Esti unul dintre jurnalistii cu adevarat pasionati de meseria lor. De unde ti se trage dorinta de a cerceta lumea in care traim?
- Am avut de mic o anumita atractie fata de scris si de litera tiparita, o anumita placere de a studia oameni si comportamente. Pe la cinci ani furam hartia de calc pe care tinea mama prajiturile si copiam pe ea literele din carti. Probabil am si mostenit ceva. In familia mea am avut povestitori innascuti. Unul era tata. Celalalt bunicul, care era mai sfatos. Venise din razboi cu un picior ciuruit de schije. N-a vrut sa-l taie si nu l-a mai putut indoi toata viata. Avea zece copii. Era un personaj. Statea toata ziua pe bancuta in fata casei, cu piciorul intins: povestea, se informa, punea porecle, inventa o lume.
- Ai vrut din capul locului sa devii jurnalist sau ai ajuns in presa intamplator?
- Stiam ca ceea ce vreau sa fac e sa pun intrebari si sa aflu lucruri pentru mine si pentru altii. Si ca, intelegand cum se misca lumea, pot sa ma imbogatesc pe mine si, implicit, si pe ceilalti. Imi placea mult sa citesc si sa scriu. Nu mi-am dorit niciodata sa fac altceva. La 14 ani, am publicat proza scurta in revista liceului. Mai tarziu, in timpul facultatii, am ajuns la cenaclul Vladimir Munteanu din Sibiu si am cunoscut niste oameni care mi-au schimbat perspectiva. De la ei m-am molipsit cu placerea adevarata a lecturii si a scrisului. E vorba de poetul Iustin Panta, care a murit intr-un accident stupid acum zece ani, de poetul Mircea Ivanescu, s-a stins si el anul trecut, de poetul si criticul Dumitru Chioaru, de poetul Ion Mircea, pe care il admiram foarte mult, insa el venea mai rar la cenaclu si, de obicei, nu prea vorbea, si de Dumitru Badita, prieten bun, poet care a imbratisat si el jurnalismul. E la TVR. Eu imi doream atunci sa scriu proza scurta.
- Ai fi putut ramane in zona literara.
- Nu sunt un spirit contemplativ. Aveam nevoie de actiune. Voiam sa schimb repede lumea. Am inteles intre timp ca repede nu se poate. Dar asta nu inseamna ca n-o putem schimba in lucrurile esentiale, cu pasi mici, pe care trebuie sa-i facem toti: eu, tu, vecinul.
- Lumea se schimba. Se schimba oare si rolul jurnalistului? Ce te mai motiveaza sa-ti faci meseria?
- Tocmai faptul ca sunt lucruri care se pot schimba. O investigatie bine facuta la HotNews, un interviu reusit ajuta lumea sa inteleaga cand politicienii mint si cand ei fac lucruri bune. Nu sunt un jurnalist apocaliptic, care critica puterea indiferent de situatie. Cred ca un ziarist cu constiinta trebuie sa stie in egala masura sa puna in lumina lucrurile bune. Jurnalistul are o functie sociala importanta. In timp, el poate modela atitudini si constiinte, ajutand oamenii sa construiasca, sa gandeasca autonom si critic, sa gaseasca solutii cu mintea lor. Nu foloseste nimanui sa demolezi totul si sa nu construiesti nimic.
- Ai parasit de 15 ani Transilvania pentru Bucuresti. Ai nevoie de animatie, de miscare?
- Oooh, da. Dupa facultate, am luat decizia sa vin la Bucuresti. Voiam sa ajung intr-un loc viu, intr-un centru al deciziei (nu neaparat politice), intr-un loc in care sa ma simt bransat la fluxul de idei si la oamenii care conteaza. Cred ca ideile sunt mai puternice decat informatiile. Informatia inseamna putere, dar puterea asta nu-ti foloseste la nimic daca nu genereaza idei. De la Sibiu, mi-ar fi fost mult mai greu, daca nu imposibil, sa ma asez in fluxul de idei si informatii, in asa fel incat sa conteze ce spun. Am venit cu trenul, imi amintesc ca un tablou scena de pe peron, cu mama plangand si tata trist.
- Exista o "scoala ardeleana" a jurnalismului, alta decat cea de la Bucuresti? Un fel diferit de a vedea lucrurile?
- Nu cred. Simt doar ca exista cativa jurnalisti care performeaza, respecta regulile meseriei, sunt cateva insule de profesionalism intr-o mare de presa proasta. Iar asta nu are legatura nici cu varsta, nici cu scoala care i-a format, nici cu regiunea geografica. Ci doar cu dorinta lor de a-si respecta meseria, de a o face bine, fara sa abdice de la reguli, si de a tine pasul cu ea. La Bucuresti, unul dintre jurnalistii de la care am avut multe de invatat este Carol Sebastian. Jurnalismul e in schimbare si multi se pierd, pentru ca nu vor, la randul lor, sa se schimbe.
Salahor in slujba adevarului
- Esti unul dintre pionierii jurnalismului pe internet. Te satisface suportul asta? Iti acorda vizibilitate adevarata?
- Pionierii jurnalismului online in Romania sunt altii: Margarit Timbolschi, Manuela Preoteasa si cei care au format nucleul de la inceputurile HotNews.ro Eu am aparut ceva mai tarziu, prin 2007, din presa tiparita. Nu ma simt deloc umbrit scriind pentru un site de stiri si analize, dimpotriva. In ciuda efervescentei mele verbale, sunt destul de introvertit. Nu-mi place sa apar la televizor sau sa vorbesc prea mult despre mine si viata mea privata. Chiar daca ceea ce fac are putere de a influenta alti oameni, ma consider un salahor la tastatura, in slujba adevarului. Apoi, cand vorbim de jurnalismul online, vorbim de jurnalismul viitorului, chiar daca cifrele din sondaje arata inca prost pentru Romania, care are un deficit de racordare la modernitate cam in toate domeniile, nu doar in presa. Nu suna incurajator sa afli ca populatia isi ia informatia politica, atentie, politica, nu generalista, in proportie de 80% de la TV, 7% din presa scrisa si doar 13% de pe internet. Cum te simti cand stii ca scrii pentru un public general de 13%, din care nu stii cat ajunge, de fapt, la tine? Raspunsul e: te simti foarte bine! Pentru ca publicul ala de 13%, preocupat de informatii relevante, inseamna de fapt elita Romaniei. La HotNews avem masuratori clare despre profilul cititorului. E un public de foarte buna calitate si foarte interactiv. Apoi, influenta HotNews e din ce in ce mai mare. Cei mai importanti lideri politici au fost la noi in interviuri, informatia si ideile livrate de HN se propaga apoi cu ajutorul televiziunilor, care ne pot ignora o vreme, dar nu ne pot evita. Informatia si ideile sunt ca apa: rup, cu timpul, orice baraj, cat ar fi el de puternic. Suntem o voce in presa si avem credibilitate, fiindca reusim sa ne pastram pozitia aceasta critica si pe cat posibil impartiala. Sigur, avem optiunile noastre, pe care ni le asumam in editoriale. Dar HN e o platforma deschisa si gasiti acolo comentatori si idei de dreapta, dar si de stanga. Important e sa-ti asumi deschis pozitia de pe care scrii, sa nu incerci sa pacalesti publicul, pentru ca asta nu se poate. Orientarea mea, spre exemplu, este in zona valorilor de dreapta, a nu se confunda insa cu dreapta politica, cu ideile ei de traditie, patriotism, nationalism. Explicatia e simpla. Ma consider un self-made man, un om care a reusit cate ceva prin forte proprii, intr-o meserie in care nu poti minti si nu conteaza pilele. N-am asteptat ajutorul si mila nimanui. N-am fost crescut in spiritul asta de a astepta ceva de la altii. Cred in competenta, in afirmarea propriei valori, in munca si efort continuu, chiar daca poate suna cam desuet. Alta cale nu vad.
Raul cel mare: criza de competenta
- Ai putea face o radiografie a jurnalismului de azi? Se tot vorbeste ca presa e in colaps.
- Nu e in colaps, dar traieste una din cele mai cumplite crize din 1989 incoace, o criza, si financiara, si de valori, si de calitate a profesionistilor. Calitatea profesionala si umana a multor jurnalisti de azi este indoielnica. Avem deja o masa critica de jurnalisti perfect amorali, care nu cred in nimic, nici macar in meseria lor. Sunt mercenari, simpli executanti care trec cu usurinta de la un mogul la altul, de la o orientare la alta. Standardele sunt foarte jos. Cel mai in urma mi se pare presa scrisa, care nu a inteles inca faptul ca nu mai poti publica azi stirea de ieri. Fiindca avem televiziuni si internet care diseaca timp de 24 de ore o stire pe toate fetele! Presa scrisa a pierdut razboiul informatiei, fiindca nu are viteza. Dar mai are o sansa, daca revine la continut de calitate, in toate lucrurile simple care au consacrat-o: interviu bine facut, reportaj de varf, ancheta (un gen pe cale de disparitie, din pacate), sinteze si analize inteligente. O greseala cred ca vine si din inadecvarea presei la public. Publicul s-a nisat, s-a profilat. Presa generalista nu mai are viitor. Avem prea multe televiziuni, cu ratinguri neglijabile, mult prea multe posturi de stiri, pentru o tara cu 20 de milioane de locuitori. Agenda acestor televiziuni n-are de-a face cu interesul public, ci cu interese strict particulare. De ce sunt tinute in picioare, avand in vedere costurile uriase ale unei televiziuni? Pentru ca servesc de loc de defilare pentru politicieni. Sunt vitrina si trompeta Romaniei. Eu cred ca multe dintre ele sunt folosite si ca spalatorii de bani, sunt un mediu ideal unde poti pierde urma a zeci de milioane de euro. Unele televiziuni o sa si dispara, cred, dupa alegerile din 2012. Cu internetul povestea e diferita. Desi e mult mai democratica, presa online are problemele ei. Avem o piata de publicitate distorsionata, unii spun ca e chiar corupta. Pe viitor, va trebui sa fie foarte atenta la monopoluri, la furnizorii de internet, care-i pot face viata un iad.
- Cum se vede Romania de la pupitrul tau din redactia HotNews? S-a schimbat ceva in asteptarile poporului roman?
- Desi parem cumva ascunsi in spatele monitorului, avem acces la bucati intregi din Romania reala. Cititorii nostri ne-o ofera zilnic, prin comentariile lor. Noi, la randul nostru, cautam sa o dezvaluim asa cum e, cu ajutorul reporterilor nostri. Romanii asteapta cu exasperare ca o intreaga garnitura de oameni corupti si murdari sa dispara cu totul din peisaj. Exista o nomenclatura politica in toate partidele, care nu mai convinge pe nimeni, indiferent de combinatiile si permutarile ei. Criza care se vede de aici, de la birou, e o criza de competenta. Multi romani au evoluat, s-au schimbat, sunt inteligenti, nu mai pot fi usor pacaliti, stiu sa compare, sa-si caute singuri informatia. Sunt mase critice de oameni competenti in domeniile lor, care se simt nereprezentati si asteapta oameni la fel de competenti care sa ii conduca. Presiunea eliminarii incompetentei e uriasa. Se simte o exasperare crescanda.
***
- Ti se imputa, deseori, aroganta. Crezi ca intransigenta si orgoliul sunt obligatorii unui bun jurnalist?
- Nu suport prostia. Ma scoate din minti, in toate formele ei: insistenta, candida, agresiva. Ma agaseaza. Ma sufoca! Par arogant, fiindca nu dau explicatii, nu mai am timp si nici rabdare pentru asta.
- Cata satisfactie si cata dezamagire incap in meseria ta?
- Multa. Jurnalismul e o meserie foarte frumoasa. Iti da atata forta si atata slabiciune in acelasi timp... Te bucuri cand vezi ca lucrurile se schimba in bine, dupa semnalele tale de alarma. Dar ajungi si la momente de disperare, cand vezi ca lucrurile se impotmolesc. Afli uneori informatii monstruoase despre oamenii care ne conduc, despre sistem. Si te simti foarte mic si neputincios. Dar cel mai rau ma doare sa vad cum isi bat unii joc de meseria asta. Cel mai mult m-au dezamagit oamenii. Fosti prieteni si colegi, despre care credeam ca sunt alaturi de mine, ca impartasim aceleasi valori si principii, mananca acum rahat la televizor, fara nici cea mai mica jena, fara un rictus pe obraz, fara sa roseasca. Tradarile astea te fac sa te simti singur si, uneori, nesigur. Dar viata merge inainte.
Reperul si linistea
- Esti familist. Meseriile patimase sunt adesea concurenta neloiala la viata de familie. Cum stai la capitolul asta?
- Nu-i o gluma cu asta. De multe ori constat ca nu am destul timp pentru fiica-mea, Ilinca. Chiar azi, cand stam noi de vorba, ea face sase ani. Familia e foarte importanta, e reperul si linistea. Sotia mea e farul care ma ajuta sa navighez mai usor. Dar nu ma pot plange ca nu am timp. Ar fi o ipocrizie fara margini. Asta e meseria pe care o iubesc, e viata mea. Stiu ca exista niste costuri. Nu poti fi functionar in meseria asta. Detest oamenii care vin la interviuri de angajare si intreaba care e programul. In jurnalismul de stiri, incepi intr-o buna zi la ora 8 dimineata si nu termini niciodata. E o meserie care te face sa arzi intr-un ritm extraordinar. De aia, multi mor de inima foarte repede. As prefera sa inchei si eu fara sa stiu! (rade) Sa nu ma pensionez eu, sa ma pensioneze Altcineva.
- Poate deveni jurnalismul un drog?
- Jurnalismul te tampeste de la un punct incolo. Vad tot felul de oameni de presa care-si dau cu pumnii in cap, se maimutaresc si fac tumbe, numai ca sa ramana in centrul atentiei si sa faca rating. Meseria asta iti dezvolta latura histrionica. Trebuie sa fii putin actor ca sa faci un interviu televizat bun. E o punere in scena acolo. Si apoi, esti in mod constant expus ca jurnalist aprecierilor si criticilor. Ego-ul tau e supralicitat permanent. In timp, asta se simte. Oamenii devin paranoici, risca sa plece cu sorcova. Nu vreau sa ajung asa. Ma rog si-i spun sotiei sa ma traga de maneca daca vreodata o s-o iau razna, daca incep sa alunec. Cred ca e indecent sa fii jurnalist dupa 50 de ani. Esti prafuit, decuplat, esti vai de capul tau si obligi o lume intreaga sa te suporte si sa-ti asculte haraitul tot mai obosit.
- Ce-ai face in locul lor? Te-ai retrage?
- As face altceva. Lumea nu incepe si nu se sfarseste cu jurnalismul. E vorba de o energie pe care o ai si pe care o poti da meseriei asteia o vreme. Jurnalismul e doar un mod de exprimare, mai sunt si altele. M-as vedea retras la Sibiu, poate scriind niste carti, de care azi nu prea am timp. Dar cred ca e mult prea devreme pentru asta. In tot cazul, in Ardeal sunt radacinile mele si intreaga mea familie, un intreg arbore genealogic risipit pe dealurile Tarnavei. Sotia mea e clujeanca. Pentru noi, Ardealul e acasa. De fiecare data cand ma intorc prin Sighisoara sau Sibiu catre Seica Mare, o comuna aproape de Copsa Mica, de unde ma trag de fapt, si dau toamna de dealurile alea blande, mirosind a paie arse si frunze putrede, simt cu toate celulele mele ca sunt acasa. As putea fi oriunde in tara asta, dar daca as fi dus cu ochii inchisi, as sti cand sunt acasa dupa miros si dupa intensitatea aerului.
(Interviul cu Dan Tapalaga a fost realizat inaintea izbucnirii protestelor stradale)
Dan Tapalaga este licentiat in jurnalism la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. A debutat ca jurnalist la Radio Romania Actualitati in 1997, fiind apoi redactor la Radio Europa Libera si BBC (1998-2002). A condus departamentul politic la "Evenimentul zilei" (2002-2004), a fost redactor-sef adjunct la "Cotidianul" (2004-2006) si seful sectiei politice la "Romania libera". Timp de un an, a fost director de dezvoltare editoriala la "Ziua de Cluj". Din 2007, este editor coordonator la site-ul HotNews.ro. In perioada ianuarie-martie 2005, a fost consilier si purtator de cuvant al fostului ministru al justitiei, Monica Macovei. A fost bursier Freedom House. A predat cursuri de jurnalism politic la Facultatea de Jurnalistica din Sibiu (2005), Facultatea de Jurnalism si stiintele Comunicarii din Bucuresti (2007) si la Centrul pentru Jurnalism Independent (jurnalism politic). Este autorul volumului "Bulversarea valorilor. Scrieri dintr-un timp buimac" - o selectie de texte publicate pe site-ul HotNews.ro in perioada 2007-2010.