Marius Manole
"Ca sa schimbi ceva in afara, trebuie sa schimbi mai intai ceva in tine"
Anul trecut l-am incheiat la Iasi. Am plecat de acolo de aproape 10 ani, iar in ultimii doi ani, nu prea m-am intors. Parintii mei sunt foarte suparati ca nu reusesc sa-mi fac timp si sa merg sa-i vizitez mai des. Cum sa le explic ca timpul liber in Bucuresti nu exista si ca nu am vreme nici sa mananc, ca mereu exista ceva extrem de important de facut. N-ar intelege. Cum sa inteleaga ca sunt lucruri mai importante decat parintii tai...? Ei au fost crescuti si educati altfel...
In toamna am implinit 33 de ani. O varsta foarte speciala, imi spun cunoscutii si prietenii. Probabil ca au dreptate. Simt si eu cumva ca lucrurile s-au asezat si eu parca sunt putin mai linistit si mai adunat. Nu intamplator, am vrut sa incep anul acasa, la Iasi. Am nevoie de energia buna care exista acolo. Asa se spune: cand esti obosit de toate, te intorci acasa.
Legat de 2012? Simt ca ceva se va schimba. Habar n-am daca in bine sau in rau. Stiu doar ca ce traim acum nu e in regula. Cunosc o groaza de colegi tineri, talentati, care pur si simplu au renuntat la teatru si au plecat in strainatate, angajandu-se vanzatori sau orice altceva. Ma doare sufletul cand imi dau seama ca in tara asta, in lumea asta, te gandesti de doua ori, daca vrei sa cresti un copil. E nedrept si e trist. Am vrut sa fim liberi, am luptat pentru asta. Au murit oameni... au murit oameni? Ca sa ce? Ca parintii nostri sa nu aiba pensii la batranete, sa nu avem locuri de munca, tinerii sa plece din tara... sa iesim sa protestam dand foc pe strazi si aruncand cu pietre... Tare prost am inteles libertatea. Avem acces la toata informatia posibila si imposibila si cu toate astea devenim din ce in ce mai salbatici, mai abrutizati si mai inumani. Nu suntem in stare, dupa 20 de ani, sa ne exprimam o parere coerenta fara sa devenim agresivi. Nu suntem in stare sa ne asumam responsabilitati. Dar stim sa aratam cu degetul, sa dam vina si sa fim carcotasi. "E de ajuns sa te apuci sa faci ceva, ca sa intelegi cat de putini oameni cinstiti, cumsecade exista. Cateodata, nu pot sa dorm si ma gandesc: Doamne, ne-ai dat paduri adanci, campii nesfarsite, orizonturi infinite si traind aici, ar trebui sa fim si noi adevarati uriasi", spune un personaj cehovian. Ne-am indepartat de tot ceea ce conteaza cu adevarat. Ne-am pierdut adevaratele valori si orbecaim in intuneric. Ne plangem mult, ca nu e bine, ca nu avem ce ne trebuie, ca nu e dreptate, ca e coruptie, ca nimic nu merge... uitam de cele mai multe ori un lucru esential: ca sa schimbi ceva in afara, trebuie sa schimbi mai intai ceva in tine. Pentru mine e clar ca daca nu ne vom intoarce putin din drumul asta gresit pe care am luat-o, daca nu ne oprim putin din vria asta... lumea se indreapta catre dezastru. Nu criza financiara trebuie sa ne preocupe, mai repede ar trebui sa fim ingrijorati de teribila criza spirituala pe care o traim. In perioada asta "important e sa stii sa-ti porti crucea si sa-ti pastrezi credinta". Se spune ca 2012 e un sfarsit. Sper sa fie... sfarsitul unei perioade, nu tocmai bune. Eu sper sa am parte de intamplari fericite si intalniri importante, ca sa inteleg motivul adevarat al trecerii mele pe acest pamant. In rest... va doresc sa aveti putere, rabdare si credinta.
Lia Bugnar
"Pentru mine, anul nou se intampla zilnic"
Pentru mine, faptul ca incepe un an nou se simte doar din cauza ca cel de dinainte, cel in derulare, se opreste brusc, intra intr-o stare de lentoare, nimeni nu mai face nimic din ce trebuia sa faca, toti se intrerup "de sarbatori". O suspendare totala, in materie de lucruri utile, si care trebuie de-adevaratelea facute. In schimb, intervine o isterie a magazinelor, excursiilor, obligativitatii distractiei in grup etc. Imi place viata, nu sunt un om prost dispus, dar tot heirupul asta al sarbatorilor, al bunei-dispozitii de turma, ma dezechilibreaza si enerveaza invariabil. Pentru mine, e doar o treaba de numerotare a zilelor. Cele care au trecut si cele care vin sunt toate zilele vietii mele si sunt la fel de pretioase sau neimportante, depinde cum aleg eu sa mi le petrec. Filosofia asta a mea, enervanta pentru multi, are avantajele ei. Intre altele, nu fac curatenie speciala de sarbatori. Cam cat de curat imi petrec celelalte trei sute si ceva de zile, asa imi petrec si sarbatorile. Cam cat de bine ma hranesc tot restul anului, o fac si atunci. Reformulat pe jumatatea plina a paharului, pentru mine, Anul Nou se intampla zilnic. Asta e motivul pentru care la inceput de an n-am sperante, n-am planuri, nu fac bilanturi, n-am nici o intentie de a schimba ceva. Pur si simplu, ma bucur ca cei din jur s-au potolit si ne reluam viata de oameni normali. Ma bucur ca se termina cu zurgalaii si inflatia de mosi care se cred craciuni, ma bucur ca se termina cu mesajele trimise la toata agenda, ma bucur ca nu mai trebuie sa ne iubim toti cu toti neconditionat si putem sa reincepem sa-i iubim numai pe aceia pe care chiar ii iubim. Formulele de lemn, pline de sentimente inaltatoare, imi scot bube pe piele. Asa ca, in 2012, cu riscul de a fi cea mai antipatica si neinteresanta fiinta care a povestit aici cum e cu noul an, intentionez sa traiesc exact ca in 2011... adica... sa ma bucur ca mama e sanatoasa si alege sa-si petreaca viata razand... sa citesc... sa imi iubesc sotul de parca abia ne-am indragostit... sa am grija de casa mea... sa ma amestec cu prietenii mei si sa evit oamenii care imi dau o energie proasta... sa scriu... sa fac teatru... sa fac sport (incapatanandu-ma sa cred ca oamenii pot intineri, ca nu-i obligatoriu ca tot corpul sa ti-o ia la vale)... sa fac yoga... sa am rabdare in continuare cu mine si, poate intr-o buna zi, chiar am sa ajung fiinta care imi doresc sa ajung... In rest, privesc cu detasare tot ce se intampla zilele astea. Fiecare tara are eroii pe care ii merita. Cei care au spart acum borduri si panouri pe strada sunt tot aia care au scos pocnete apocaliptice de revelioncraciunpaste. Ce se intampla acum e o sarbatoare bonus pentru ei. Chiar n-am de ce sa ma agit. Nu ne poate scoate nimeni in mod miraculos din rahatul in care suntem. Criza e mondiala, nu e doar a noastra, degeaba gasim tapi ispasitori. Refuzul de a traversa cu rabdare si harnicie niste incercari care ni s-au dat spune multe despre noi, ca popor. Nu, chiar nu suntem un popor de oameni harnici. Am spus-o si o s-o mai spun: cea mai buna forma de patriotism e sa-ti faci treaba pentru care te-ai pregatit, cat poti mai bine.
P.S. Momentan, tot ce-mi doresc este ca vecinii din curtea de alaturi sa-si despodobeasca gradina si casa de beculete. Le-au aprins la inceputul lui decembrie si, iata, am trecut de jumatatea lui ianuarie, si luminitele colorate continua sa clipeasca isteric, semn ca s-a nascut Fiul Domnului. Vad asta de pe perna mea, noapte de noapte, si sper ca Dumnezeu vede si el si o sa scurtcircuiteze toata treaba.
Ana Ularu
"Romanii incep sa creada in ceva comun"
Acum doi ani am lucrat la spectacolul "Trilogia Atrizilor". Pentru o mana de studenti extrem de tineri si de putin sacrificati de viata, era un demers urias. Si cu mana pe inima pot spune ca am fost foarte buni, ca am muncit, luptat si inteles aspecte si seisme, mult peste varsta noastra. Vorbesc despre experienta asta a mea pentru ca acolo am inteles ceva esential despre energie si despre ce inseamna a fi impreuna. Fiecare dintre noi avea cate un rol important. Dar atunci cand momentul de primadona se termina, trebuia sa intram in cor cu aceeasi furie, dragoste si forta. Momentele in care faceam parte din cor mi se pareau sublime. Imi iubeam rolul Casandra, bine pus in valoare scenic si care imi lasa mult loc sa ma joc si sa descopar emotii in mine. Imi place senzatia de actor principal, dar muream de placere sa fiu inconjurata de inca 20 de colegi si sa fim un trup. Paream 200 doar din energie. Ne iubeam si respectam intre noi si asta ne aduna. Acum, in zilele noastre, in ciuda teoriilor conspirative care vorbesc despre manipulare politica, despre jocuri si umbre, cred ca romanii traiesc ceva similar. Incep sa isi adune energiile intr-un "cor", sa faca din lanterna laser, sa creada in ceva comun si sa actioneze pentru sau impotriva a ceva ca o falanga romana. 2012 a debutat cu o senzatie buna, apropo de iesirea din confort si inertie. S-a nascut empatia, ne-am grupat, am fost tineri si revolutionari, inca de la inceput. Pentru prima oara dupa multa vreme sunt cumva optimista. Tipul asta de spirit ma incanta. Urmarile revoltei au mai putina importanta decat faptul ca exista inca in noi un tragaci. Vom castiga in identitate nationala. M-au speriat si dezgustat lasitatea si dezinteresul de pana acum. Chiar daca au existat tactici ieftine de agitatie, ceva s-a castigat. Daca si dupa caderea la pace si stingerea focurilor, senzatia de proprie voce ramane, s-a castigat mult. Mai departe de atat, se pare ca presimtirile de pana acum economico-sociale, oricat de sumbre, nu ne-au omorat. Cultura, arta, dragostea, umorul gasesc un mod de a perpetua si imblanzi viata. Presimt un an 2012 surprinzator apropo de izvoare si seve interioare, care de mult nu au mai fost accesate in indivizi. Poate, in sfarsit, invatam sa crestem impreuna.
Ancheta realizata de