Legumele crude, un medicament de exceptie (I)

Rodica Demian
Pe drept cuvant, in ultima vreme se vorbeste tot mai mult despre ele.

Studii recente de mare amploare dovedesc ca sunt un "super-carburant" al vietii, care stimuleaza metabolismul si regenereaza organismul, creierul, sistemul nervos, sistemul hormonal si imunitar. In plus, au o influenta decisiva asupra bunei functionari a celulelor, carora le livreaza energia solara vitala. Dar toate astea cu o conditie: eficienta acestor vegetale pretioase necesita un comportament alimentar corect. Mai precis: legumele crude trebuie mancate constient si incet, foarte bine mestecate si inmuiate in saliva, pentru ca digestia incepe chiar din cavitatea bucala. Si este, efectiv, o placere sa savurezi fiecare imbucatura in liniste si cu recunostinta. In felul acesta, cruditatile devin un adevarat medicament miraculos, un izvor de tinerete.
* Cantitatea zilnica de legume crude trebuie sa se ridice la circa 30% din necesarul total de hrana. Consumul regulat al unei cantitati prea mari poate ingreuna intestinul si provoaca procese de fermentatie periculoase, cu urmari grave.
* Este recomandabil ca dupa ora 18 sa se consume cruditati putine, sau chiar deloc, in cazul persoanelor cu dispepsie. Date pe razatoarea mica, ele sunt supuse unui fel de proces de pre-digestie, care le usureaza valorificarea. Astfel preparate, reziduurile si toxinele din stomac si intestin sunt "legate" mai bine si eliminate cu un consum mai redus de energie, stimuland considerabil procesul de curatare a intestinelor. Cruditatile proaspete, consumate cu masura, pot deveni, astfel, alimente terapeutice valoroase, deci o sursa - de exceptie - de substante vitale.
Cruditatile se "rafineaza" si se imbogatesc cu ingrediente biologice, doar la masa!
Printre ingrediente se numara:
* uleiul presat la rece (de ex. de masline).
* otetul natural de fructe
* amestecurile speciale de plante uscate si macinate care stimuleaza digestia, compuse din: 1 parte busuioc, rozmarin, oregano si marar, 1/2 parte de cimbru si 1/7 parte de boia de ardei.
* cateva picaturi de zeama de lamaie (maximum o jumatate de lamaie).
* maslinele sau caperele
* ceapa tocata
* usturoiul proaspat presat (seara, cu masura)
* verdeturi proaspete: patrunjel, creson, codite de ceapa verde etc. Sunt sanatoase si dau gust bun salatelor.
* dupa preferinte, si sosul de iaurt sau de kefir.

Castravetele

Componente principale: caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, E, K, acid pantotenic, calciu, potasiu, niacina, biotina, acid folic, acid silicic, magneziu, sodiu, fosfor, fier, iod, molibden, mangan, siliciu, seleniu, fluor, vanadiu, nichel, zinc, cupru, substante vegetale asemanatoare hormonilor, melatonina (urme), substante vegetale secundare.
Efect vindecator:
* Castravetele are un puternic efect drenant.
* Elimina reziduurile si toxinele din sistemul digestiv (doar mestecat bine).
* Stimuleaza rinichii si vezica, vindeca edemele, decongestioneaza circulatia sangelui la nivelul inimii si al rinichilor.
* Are efecte terapeutice importante in reumatism si guta.
* Combate - prin actiunea sa bazica - supraaciditatea.
* Stimuleaza toate procesele functionale din metabolism.
* Sucul proaspat de castravete calmeaza bufeurile.
* Ajuta la regenerarea si curatarea pielii.
* Intareste parul si unghiile (acidul silicic).
* Influenteaza dezvoltarea oaselor si a dintilor.
Utilizare:
Castravetele este un produs de infrumusetare extrem de apreciat, mai ales ca masca pentru fata (suc+putina argila). Coaja de castravete aplicata circa 5 minute pe fata improspateaza si curata tenul.
Recomandari:
Persoanele cu stomac sensibil ar trebui sa rada castravetele sau sa-l mestece foarte bine. Foarte bun este si sucul natural de castravete: mentine elasticitatea si tineretea pielii si a tesutului conjunctiv.
Alte surse pretioase de acid silicic: patlagina, coada-calului, meiul, ovazul, orzul.

Morcovul

Componente principale: caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, D, E, K, niacina, acid folic, biotina, calciu, potasiu, magneziu, fosfor, fier, siliciu, acid pantotenic, cupru, mangan, cobalt, zinc, nichel, molibden, vanadiu, fluor, selen, iod, pectina, celuloza, ulei eteric, diversi aminoacizi si zaharuri, substante vegetale secundare (flavonoide), pigment galben-portocaliu.
Efect vindecator:
Morcovul este o leguma bine suportata, cu compusi extrem de pretiosi.
* Stimuleaza metabolismul celular si respiratia celulelor.
* Curata sistemul digestiv (de ex. in combinatie cu o salata mixta, ca aperitiv).
* Elimina parazitii din intestin (morcovii putin caliti ajuta la "asezarea" microorganismelor "prietenoase" in intestinul gros si in cel subtire).
* Datorita continutului ridicat de vitamina A (beta-caroten) are efect terapeutic asupra mucoaselor intestinale si a sistemului imunitar.
* Are efect anticancerigen, mai ales in sistemul digestiv.
* Stimuleaza regenerarea pielii, a ochilor si a nervilor oculari.
* Intinereste celulele pielii si ale creierului, le face mai elastice si incetineste, astfel, procesul de imbatranire.
* Are efect curativ in hipertiroidie si in afectiunile cardiovasculare.
* Ajuta la "repararea" celulelor deja afectate.
Utilizare:
Morcovul poate fi combinat cu aproape toate celelalte legume si cereale. Este aliment si medicament si trebuie mancat crud sau putin calit si savurat in mod constient. Pentru preparare, ideale ar fi uleiurile de calitate (presate la rece).

Usturoiul

Componente principale: alicina, aliinaza, flavonoide, substante naturale asemanatoare hormonilor si antibioticelor, colina, adenozina, potasiu, magneziu, fier, zinc, sulf, iod, seleniu, urme de germaniu, molibden, cupru, mangan, fosfor, calciu, vitaminele A, B1, B2, C, E, niacina, substante vegetale secundare (de ex. rutina).
Efect vindecator:
Ghidul oficial al medicamentelor mentioneaza urmatoarele efecte curative ale usturoiului:
* Efect antibacterian.
* Antimicotic (impotriva ciupercilor patogene, mai ales in intestin).
* Reduce lipidele (grasimile din sange).
* Impiedica lipirea lamelelor de sange.
In plus:
* Amelioreaza respiratia celulelor, prin valorificarea optima a oxigenului.
* Este termoregulator.
* Regenereaza sangele, inima si sistemul hormonal.
* Incetineste evolutia arteriosclerozei, poate preveni sclerozarea arterelor.
* Poate reduce valorile ridicate ale tensiunii arteriale si colesterolului.
* Imbunatateste fluxul si fluidifica sangele.
* Este un dezinfectant natural al tractului digestiv.
* Combate bacteriile negative din intestin si descompune toxinele.
* Stimuleaza irigarea sanguina si peristaltismul intestinal, eliminarea reziduurilor si activitatea glandelor digestive.
* Este un stimulator al fierii si un intaritor al imunitatii.
* Are efect antispasmodic, antimicrobian si antiseptic.
* Alicina are o actiune antiinflamatorie si poate preveni infectiile stomacale si intestinale.
Utilizare:
Usturoiul proaspat trebuie taiat marunt sau presat, pentru a-si mentine in totalitate substantele componente.
Ca doza generala, se recomanda 1-2 catei de usturoi pe zi, in salate, impreuna cu alte legume, cu spaghete sau pur si simplu in sucul de morcovi.
Recomandare:
Pentru reducerea mirosului, mestecati chimen, marar sau patrunjel verde, beti zer, clatiti-va gura cu apa mentolata sau amestecati-l cu ulei de masline si cateva picaturi de zeama de lamaie.

Radacina de telina

Componente principale: caroten, vitaminele B1, B2, B6, C, K, niacina, acid pantotenic, acid folic, magneziu, potasiu, calciu, sodiu, fosfor, siliciu, fier, mangan, cupru, molibden, zinc, seleniu, sulf, uleiuri eterice, substante vegetale asemanatoare hormonilor (apiol, inosit...), substante vegetale secundare.
Efect vindecator:
* Are efect diuretic, stimuleaza eliminarea reziduurilor si toxinelor (prin rinichi).
* Decongestioneaza sistemul limfatic si armonizeaza (prin apiol) sistemul hormonal.
* Rasa, curata (bland) canalul digestiv.
* Are efect bazic, calmant si relaxant.
* Previne stazele, reducand, astfel, hipertensiunea si edemele.
* Accelereaza procesul de vindecare in afectiuni precum reumatismul, guta, artrita si supragreutatea.
* Prezinta o actiune stimulatoare asupra creierului si a metabolismului.
Utilizare: sub forma de suc si salate.