- Anul acesta, in luna decembrie, revista "Formula AS" implineste 20 de ani de existenta. O mare sarbatoare pe care va invitam sa o celebram impreuna, la Concertul nostru traditional de Craciun. Vom fi colindati de dragii nostri prieteni din Maramures, membrii grupului "Iza", adica: Popicu, Anuta si ceata lor -
O lumina in geam si un firicel de colinda
- Inainte sa ajungeti cu colinda la Bucuresti, va invit sa aprindem, deocamdata prin telefon, focurile sarbatorii Craciunului. Mai rasuna Maramuresul, ca altadata, de glasurile colindatorilor?
- De-aci incolo, de la sarbatoarea lui San' Nicoara, lumea incepe sa pregateasca Craciunul. Toalele se scutura, se pregatesc colacii si cozonacul, se apropie taiatul porcilor, se pregatesc din ei carnat si slanina afumata, ca sa se puna o bucatica si dintr-acestea, langa colacul colindatorilor. Tinerii, feciori si fete, se graiesc intre ei cum sa faca "bandele", grupurile de colindatori. Se aduna laolalta dupa vecinatati si dupa prietenii, se repeta colinzile, asa cum le stiu ei din mosi-stramosi. Cei insurati, tot asa, se aduna familiile impreuna in sezatori si stabilesc cum sa mearga a colinda. Dar nime' nu pleaca a colinda, pan' ce, in seara de Ajun, pe la opt jumate - noua, parintele nu da dezlegare, la biserica, la toate cetele de colindatori. Dezlegare de a colinda, de a bea un pahar de horinca ori a gusta o bucata de carnat, cu care-s imbiati de gospodari, dupa ce au colindat. Numai copiii micuti pornesc mai pe dupa amiaza, ca ei sunt mai curati si, oricum, ei primesc mere, nuci si colaci. In noaptea de Craciun, nime' nu doarme, toate ferestrele sunt luminate, din tate partile satului se aude cate-un firicel de colinda, ce creste ori scade, suflat de vantul aspru, si clinchet de zurgalai, de la botele gatite cu ciucuri rosii de lana, ce-s scuturate in ritmul cantecului. Toate ulitele sunt pline de larma, imbla oamenii de la unii la altii, isi fac urari de sanatate si belsug, si vestesc cu bucurie Nasterea Domnului. In ziua de Craciun, toti oamenii merg la biserica, imbracati in costume traditionale, si-si fac anume camasi noi, cusute cu fir, pentru a cinsti sarbatoarea.
- Cum era Craciunul in copilaria dvs.? Mai razbate pana azi bucuria de-atunci?
- Ma pregateam din vreme. Cam de la San' Nicoara, cum ar fi pe acuma, incepeam a repeta colinzile, cu tovarasii mei. Apoi, cu doua zile inainte, imi faceam bota cu cui, adica bateam un cui in capat, ca sa nu lunec pe drum si sa ma sprijin bine in ea, daca era omat mare ori ger, de scartaia zapada sub opinci. Ca asa erau iernile mai de demult, adevarate, veneau repede si tineau mult, cu omat mult si ger naprasnic. Apoi imi facea mama, Dumnezeu s-o puna in cetele dreptilor, ca de curand s-a dus de pe lumea aceasta, imi facea o traista mare. In ea strangeam colacii, merele, perele, nucile ori alunele de la gospodarii pe care-i colindam.
Satul din Centrul universului
- Ce trebuie sa facem, ca sa ne primenim sufletul si sa traim din plin sarbatoarea luminata a Craciunului?
- Asa imi place de tare in noaptea aceasta sfanta, sa ma opresc din drum cateva clipe in mijlocul satului si sa stau sa ascult zvon de colinde, coborand de pe fiecare coasta si amestecandu-se unele cu altele, sa privesc lumina blanda, revarsandu-se prin geamuri, si oamenii cu inima inmuiata de bucuria sarbatorii, zambindu-si larg si imbratisandu-se, uitand relele si nevoile! Stau si ma gandesc cum era in copilaria mea, parca vad satul si oamenii de-atunci, si tot la fel umblam a colinda si-a vesti Nasterea, si-mi pare ca nimic nu s-a schimbat, iar asta imi da, asa, o liniste. Si-mi simt si sufletul, parca, tot de copil, ca si cum n-as fi batranit deloc, si-o bucurie mare imi incalzeste inima. Ma gandesc ca asta-i minunea lui Dumnezeu, dragutul, ca ne face si pe noi sa ne simtim copii si curati cu inima, la ceasul cand a luat si el trup in lume, copilas micut, intr-o iesle invalit cu paie si incalzit de suflarea vitelor. Parca timpul se opreste in loc si stiu precis ca in clipa aceea, cat o vesnicie, Hristos se naste pentru noi si pentru toata omenirea, ca sa ne rascumpere pacatele si sa ne mantuiasca. Atunci, satul meu mi se pare centrul Universului. As fi bucuros daca trairile acestea ale mele as putea sa le impartasesc cu cei care ma asculta colindand, sau cantand.
- Cum vi se pare Craciunul de azi, mai ales Craciunul oraselor?
- Imi pare rau de cei care stau la televizor, mananca bine, apoi se culca si zic c-au petrecut Craciunul. Ii noapte sfanta, nu-i voie sa dormi, toata lumea asteapta colindatori, ori umbla a colinda. Craciunul pe televizor nu-i totuna cu cel viu, petrecut aievea, pe ulita satului. La noi, in Maramures, oamenii incearca sa pastreze traditia, desi au fost si aici derapaje mari, legate de port, de arhitectura, dar lucrurile s-au reglat, zic eu.
O afacere de familie
- Printre cei care pastreaza traditia neclintit se afla si grupul "Iza", care reuneste membri ai familiei dvs., dar aduna si alti consateni talentati, sub semnul dragostei de mostenirea strabuna.
- N-am considerat muzica, profesia mea de o viata, drept o "afacere de familie". Dar asa s-a intamplat sa fie. Sotia mea, Anuta Pop, are un glas foarte frumos, la fel si sora ei, Voichita Tepei. Ele au cantat cu glasul, eu cu zongora, ni s-au alaturat ceterasi si dobasi, ce s-au perindat, mai multi, de-a lungul anilor (multi ani, pana s-a stins, a fost langa noi si ceterasul Ion Covaci, zis Paganini), dar nucleul a ramas constant. Grupul "Iza" s-a format initial ca taraf de tip traditional, cu care cantam la nunti si la petrecerile de familie si ale comunitatii, iar mai apoi, am cunoscut mari succese in tara si in strainatate, dupa ce am fost descoperiti de d-na etnomuzicolog Speranta Radulescu, de la Muzeul Taranului Roman. Eu am implinit de curand 30 de ani de cand cant pe scena, fara ca asta sa insemne ca mi-am parasit vreodata locul si pamantul meu. Nu cred ca as fi invatat din carti mai bine decat am deprins din vatra satului, muzica noastra moroseneasca. Dar astazi, traditia inseamna lupta. Chiar daca folclorul nu se pierde, el se transforma, totusi, sufera niste mutatii care pot lua, adesea, forme ridicole, grotesti. De asta trebuie sa ne pazim, de asta tinem noi, grupul "Iza", la formele arhaice ale cantecului, ale instrumentelor de acompaniament, la port, la joc.
- Ati facut o frumoasa cariera si in teatru, cu grupul "Iza". Cum s-a intamplat aceasta apropiere neobisnuita?
- Regizorul clujean Mihai Manutiu a ascultat muzica noastra si ne-a invitat sa facem fondul muzical al catorva spectacole de-ale lui. Primul spectacol a fost in 1996, cu teatrul din Cluj. S-a intitulat "Nunta", pe teme din Geneza biblica, si era un fel de teatru popular, in care taranii isi povestesc radacinile, in maniera lor. Publicul a gasit foarte interesanta formula si l-a primit foarte bine. Apoi, am facut "Electra", in urma cu sapte ani, cu Teatrul din Oradea. Cu acest spectacol am colindat toata lumea si inca face mare succes, iar ultima productie, semnata tot Mihai Manutiu, este un spectacol de teatru-dans, intitulat "O vara fierbinte pe Iza", avand-o ca protagonista pe Vava Stefanescu.
- Va leaga o statornica prietenie de revista "Formula AS" pe care veniti, iata, s-o colindati, cand ea sarbatoreste 20 de ani de aparitie...
- Sanziana Pop este o veche si statornica prietena a Maramuresului, inca de cand umbla prin satele noastre ca reprezentanta a Uniunii Scriitorilor, ca redactor la revista "Luceafarul", ori ca reporter de televiziune. Iata ca si constructia sa de presa, revista "Formula AS", pentru care o felicit ca a adus-o la varsta de 20 de ani, face campanii ecologice, fie ca vorbim de Rosia Montana, de ecologia mediului, de cea a traditiilor din lumea satului. Nu vom uita niciodata suportul pe care revista l-a oferit revigorarii jocului satului, prin construirea pavilionului de joc de la Hoteni, si concertul memorabil, cu violonistul de talie internationala Sherban Lupu, pe care tot "Formula AS" l-a sponsorizat, ca si seara de colinde de acum noua ani, pe care am oferit-o tot la invitatia Sanzienei Pop aici, la Bucuresti. Din nou "pe uspat" la "Formula AS", vom fi eu si nevasta mea, Anuta Pop, Voichita Tepei, Ioachim Fat si Grigore Chira, incercand sa recream, in fata dvs., o seara de Craciun ca la noi, in Maramures. Preocuparile noastre comune in ceea ce priveste pastrarea traditiei ne aseaza de aceeasi parte a baricadei, si pentru noi, fiecare reintalnire este un mare prilej de bucurie si de onoare. Multi ani revistei "Formula AS", si sa ne vedem cu bine la colindat, cu toti cititorii si redactorii sai! Craciunul cu bucurie si Anul Nou cu sanatate si cu belsug, tuturor romanilor din neamul nost'!