Halal televiziuni!

Catalin Apostol
Nu cred ca exista ceva mai nociv pentru igiena morala si sanatatea sufleteasca a romanilor, decat infatuatele noastre televiziuni private, care ne invadeaza zilnic viata, napustindu-se incontinuu asupra noastra, cu cele mai catastrofale amenintari si cele mai oribile ponegriri.

Unica lor politica pare sa fie dispretul fata de tot ce-i romanesc. Numai asa se poate explica un titlu de campanie precum "De ce NU iubim Romania", inventat zilele trecute in laboratoarele unei televiziuni de scandal. Dupa ce revista Formula As a publicat sub titlul "Nebuni dupa Romania", o serie de reportaje despre straini care au ales sa traiasca in tara noastra si, dupa ce, poate deloc intamplator, dar oricum laudabil, ziarul Gandul a lansat campania "De ce iubim Romania", iata cum vajnici reporteri TV, ofensati parca de-atata frumos si bine, reusesc din nou sa-si dea in petic, naruind cu cinism orice urma de mandrie nationala: "De ce NU iubim Romania". Si uite-asa s-au perindat pe micile noastre ecrane tot felul de vedete si analisti, care mai de care mai scarbiti de tot ce-i romanesc. N-au lipsit din platou nici acei cetateni straini nebuni dupa Romania, care au ales sa lase totul balta in tara lor si sa se mute pe meleagurile noastre. Dar n-au fost chemati pentru a fi ascultati, intelesi, ci doar pentru ca ceilalti invitati sa-i faca, eventual, de ocara. Nu pentru a le pretui si incuraja argumentele, ci pentru a le demola, cu mitocanii si sofisme vulgare. "Am ales Romania pentru ca aici natura nu e distrusa de marea industrie", spune un belgian indragostit de tara noastra. "Inseamna ca trebuie sa ne bucuram ca suntem inapoiati?", conchide retoric si insolent moderatorul. Mai tarziu, acelasi jurnalist pomeneste numele Printului Charles, un vechi si infocat admirator al meleagurilor transilvanene, lansand apoi la fel de obraznic intrebarea: "Austriecii ne-au luat petrolul, francezii ne-au luat canalizarea, Printul Charles ce-o fi vrand sa ne mai ia?" Halal intrebare, halal jurnalist! Si daca intr-o asemenea emisiune, mai adaugi si cateva filmulete despre ispravile unor tigani romani de prin strainatati, intentia abjecta de umilire, pana la anulare, a romanului spectator, e gata servita. "Romania m-a intregit spiritual si cultural. Am descoperit aici o noua dimensiune a vietii." Asta spune profesorul belgian Eugene van Itterbeek, stabilit de 17 ani la Cisnadioara, in judetul Sibiu. Pentru Printul Charles, Romania este tara care ii hraneste sufletul si ii starneste sentimentul vesniciei. Francezul Bruno Roche a ales sa traiasca precum un roman, adoptand traditiile noastre si visand la o casa pescareasca in Sfantu Gheorghe. Americanul Sam, stabilit acum sapte ani la Cluj, spune cu mana pe inima: "Ardealul ma face sa plutesc. Acum, aici e casa mea si aici o sa ma ingropati. Ma simt mai roman decat voi, care nu stiti decat sa va plangeti." Sunt declaratii care fac sa tresara in orice roman, macar si-acele ramasite de demnitate nationala, ramase dupa 21 de ani de masacrare sistematica a imaginii Romaniei. Dar pentru autorii acestor emisiuni, ele nu sunt decat vorbe goale. Singura lor menire pare sa fie aceea de a trezi in fiecare roman un amarnic dezgust fata de el insusi si, in cele din urma, o catastrofala depresie nationala. Nici gand sa pledez aici pentru narcisismul nationalist tamp si gaunos. De 21 de ani, am scris incontinuu despre suferinta romanului de rand ori despre ceea ce e urat in tara asta. Cred, insa, ca am facut-o cu discretie si tandrete, incercand sa alin durerile noastre. Asemenea televiziuni, insa, distrug cu o perseverenta diabolica tot ce-a mai ramas bun in noi, batjocorind orice urma de bun simt si randuiala morala.


P.S. Si totusi, mai exista posturi tv care fac cinste jurnalismului romanesc. Amintesc aici doar canalele Televiziunii Romane, care se detaseaza ferm prin decenta si profesionalism. Sunt singurele posturi la care mai pot privi fara a ma simti injosit.