L-am intalnit pe parintele Radu Totelecan in biserica parohiala a satului Sirnea, din judetul Brasov, unde a savarsit Sfanta Liturghie, intr-o duminica aurie a acestei toamne, impreuna cu preotul paroh Lucian Aghinitei, fost coleg de facultate. Am ramas impresionata de sarutul fratesc cu care s-a incheiat slujba, de vorbele pline de har care s-au legat spontan intre cei prezenti, precum si de bucuria calda cu care l-au primit satenii pe oaspetele francez, pe care il vedeau pentru intaia oara. Am povestit, apoi, cu parintele Totelecan, care este preot misionar, paroh al Bisericii Ortodoxe Romane din Nisa, despre rolul prieteniei si al iubirii crestine in aceasta perioada, in care lumea intreaga este incercata de atatea probleme economice, financiare si este amenintata de secularizare. Dincolo de indoiala si ingrijorare, mesajul parintelui este unul al sperantei si al increderii.
- Parinte Totelecan, traim vremuri agitate, amenintate de criza, suntem mereu bombardati de stiri negative, de vesti deprimante. Cum sa le depasim, ca sa pastram un echilibru in tot ceea ce facem?
- Vremuri grele au fost si altadata, poate chiar mai grele decat acum, dar au fost depasite, in primul rand cu iubire fata de aproapele nostru, de cei alaturi de care traim. Traversam astazi zile dificile, auzim vorbindu-se des de criza financiara, recesiune, blocaje economice, greve si asa mai departe. Si nu stim ce sa facem pentru a depasi aceasta nenorocire, care loveste omul modern acolo unde-l doare cel mai tare, la buzunar. "Purtati-va sarcinile unii altora..." invatam din scrierile sfinte si ar trebui sa tinem minte acest indemn. Cred ca e bine sa nu uitam ca Dumnezeu nu cunoaste criza! E bogat, e milostiv! Si, inainte de toate, Dumnezeu este iubire. Oare pe cine iubim mai mult, pe Dumnezeu sau pe mamona? In limba ebraica, "mamona" inseamna bogatie, respectiv satana. Cred ca sunt vremuri tulburi in care trebuie sa invatam sa daruim. Preot sau mirean. Sa intelegem ca ceea ce posedam nu ne apartine noua, ci toate sunt daruri de la Dumnezeu, iar noi suntem doar chivernisitorii acestora! De fapt, ar trebui sa intelegem ca adevarata bogatie o dobandesti atunci cand te multumesti cu putin. Ne pierdem tineretea, familia, sanatatea, pentru a avea o bunastare materiala, iar mai pe urma, cand o dobandim, suntem in stare sa ne cheltuim averile dobandite, pentru a recapata sanatatea, sau ajungem sa gandim ca am da oricat, ca sa fim mai tineri sau sa avem o familie unita.Vedeti, solutia o gasim la Domnul nostru Iisus Hristos. Se daruieste pe sine pentru viata noastra! Sa invatam, asadar, cu atat mai mult in aceste vremuri nesigure, sa fim milostivi si, implicit, slujitori. "Cel care doreste sa fie mai mare intre voi sa fie slujitorul tuturor!" Tata si mama sunt mari in familie si fac toate cele necesare binelui copiilor, daca ei sunt ascultatori. Daca ascultam si noi de Dumnezeu, si El ne da tot ceea ce ne trebuieste. Si nu da cu masura, ca altfel n-ar mai fi Dumnezeu, ci da cu prisos. Din prisos suntem datori sa daruim si noi mai departe. Sa ne facem si noi asemenea Daruitorului.
- Are Biserica solutii pentru framantarile omului modern?
- Acum, mai mult ca oricand, trebuie sa existe si in Biserica fratietate, iubire, intre preoti, intre enoriasi, si intre preoti si enoriasi. Relatiile acestea trebuie sa se formeze pe baze bune, de incredere, de deschidere, de comunicare, ca in familie. Biserica strange preotii si credinciosii in jurul ei, precum o closca puii. Ii iubeste pe toti, fara exceptie, si nu considera pe unul mai mare sau mai interesant decat pe celalalt. Asa ca si noi, la randul nostru, trebuie sa fim frati buni, sa ne iertam si sa ne iubim unii pe altii, sa ne ajutam si sa nu ne lasam ispititi de vrajbe, invidie, conflicte materiale sau orgolii. Suntem oameni, cu defecte, dar tindem spre sfintenie, asa ca, tocmai in aceste crize de tot felul, materiale si spirituale, trebuie sa ramanem uniti, sa ne sprijinim, cu rabdare si intelegere, ca in familie.
"Tanjesc sa fiu preot in tara"
- Sunteti preot misionar in Franta. Este mai grea misiunea dvs. fata de aceea a unui preot dintr-un sat de munte, cum este Sirnea, de exemplu, cu doar cativa enoriasi? Este responsabilitatea unui preot misionar in strainatate mai mare decat aceea a unui preot de la o parohie din tara?
- Nu stiu ce inseamna sa fii preot in Romania. Dar stiu ca, departe de tara fiind, tanjesc sa fiu preot in tara. Ce bine este sa fii la tine acasa! Ce dulce si draga este limba noastra invatata acasa. Ma aflu pentru prima data in satul acesta, Sirnea, si sunt incantat de frumusetea locului si de dragostea oamenilor fata de Sfanta Biserica. Au trecut noua ani de cand nu l-am vazut pe Parintele Lucian si acum gasesc in el un foarte bun slujitor al Sfantului Altar. Si vad ca este si foarte iubit de catre credinciosi. Impreuna au realizat lucruri minunate in aceasta parohie.
Responsabilitatea unui preot misionar este mare, dar si a unui preot de la o parohie din tara este mare. Desigur, este foarte greu sa fii preot misionar in strainatate, sa n-ai biserica ta. Sa slujesti in locasuri de cult inchiriate si improvizate, sa ai Altarul pe roti, sa faci de fiecare data cerere scrisa, pentru a ti se permite sa slujesti, de exemplu, luna viitoare, sa ai bani sa platesti chiria, sa fii minoritar. Iar pe de alta parte, pentru cel de acasa, e la fel de greu sa lupte cu secularizarea, desacralizarea, cu crasmarul care poate se lauda ca are mai multi clienti decat "Parintele", duminica, la slujba, sa vada tineri lipsind de la slujbe si vlaguiti de alte tentatii! Doamne miluieste!
Eu am ajuns peste hotare in 2002, cand sotia mea a fost angajata, in urma unei auditii, la Opera din Strasbourg. A fost foarte greu la inceput, am locuit un an la Colmar, un oras frumos din Alsacia, unde nu cunosteam pe nimeni. In perioada aceea am fost hirotonit preot pentru o parohie care nici macar nu exista, urma sa o formam, la Mulhouse, aproximativ la 35 km de Colmar si, in acelasi timp, mi-am continuat studiile superioare la Strasbourg. Am trecut prin toate fazele binecunoscute, in general, pentru a forma o parohie ortodoxa romana noua. Nu e usor sa incepi o biserica de la zero. Am trait o vreme din banii sotiei mele si o parte din salariul ei il foloseam si pentru organizarea noii parohii. Am cautat apoi si am intalnit si oameni minunati, pe care nu-i voi uita niciodata, cu care am format comunitatea de enoriasi. Sunt multe de spus si imi amintesc cu bucurie de dragostea de Dumnezeu sadita acolo, cu Binecuvantarea Mitropolitului meu, IPS Iosif.
- Cum arata viata unei parohii romanesti din strainatate? Ce fel de actiuni desfasurati pentru romanii din Franta?
- In acest moment, suntem in asteptarea unui permis de construire, din partea autoritatilor franceze, care sa ne ajute sa ridicam o biserica romaneasca, mult dorita de catre comunitate, pe un teren pe care l-am cumparat deja, tot cu ajutorul enoriasilor si al oamenilor apropiati de Biserica. Nadajduim cu ajutorul Domnului sa-l obtinem! Din suflet, multumim tuturor binefacatorilor nostri, care s-au implicat in acest proiect indraznet, de a ridica o biserica departe de tara. Avem o scoala parohiala, in care se desfasoara multe activitati: cateheza pentru copii si adulti, studiu biblic, atelier de pictat icoane pe sticla, discutii duhovnicesti, activitati sportive, expozitii, pelerinaje, conferinte, cursuri de limba franceza, engleza, muzica, biblioteca, dansuri populare, piese de teatru si poezie si, bineinteles, asistenta sociala. E un efort financiar destul de mare, pe care-l facem ca sa platim o chirie in plus, insa consider ca este necesar pentru a veni in intampinarea romanilor, a enoriasilor care ne cauta. In ce priveste viitorul, ne dorim sa ne ocupam mai mult de cele ale "Mariei" si sa nu ne lasam prea mult pe seama "Martei" . Ne-am dori sa savarsim de mai multe ori pe saptamana Sfanta Liturghie, acum slujim doar in fiecare Duminica si in zilele de sarbatoare.
- In Occident, multe biserici si catedrale au ramas goale. Sunt mai degraba locuri de pelerinaj in loc sa fie locuri de intalnire cu Dumnezeu. Situatia bisericilor romanesti din diaspora e mai buna?
- Bisericile romanesti din diaspora sunt pline ochi de enoriasi. Vin la slujbele noastre atat romanii din zona, cat si oameni ai locului, convertiti la ortodoxie. La slujbe, avem ca participanti si multi copii si tineri, care sunt trup si suflet credinciosi si activi in Biserica Ortodoxa. Traitori! Dupa binecuvantarea si purtarea de grija a IPS Iosif, parohiile romanesti din Mitropolia Europei Occidentale si Meridionale sunt, an de an, in continua crestere, la fel ca si numarul clericilor. Cred ca este foarte important ca si politicienii romani sa se ocupe in mod special de generatia tanara de copii romani nascuti in strainatate, pentru a putea mentine legatura lor cu tara mama, tinand cont ca liantul care-i uneste este Biserica! Existenta bisericilor romanesti peste hotare este singura cale care poate sa faca ca neamul romanesc de aici sa nu se piarda pe parcursul anilor, pentru ca o parohie dainuieste pastrand, odata cu limba romana, cultul si cultura noastra nationala. Mi se pare un lucru esential pentru generatiile viitoare sa nu-si piarda identitatea, radacinile.
- Sunt romanii din diaspora mai credinciosi decat alte natii?
- Romanii din diaspora sunt credinciosi prin excelenta! Daca ma gandesc la alte neamuri ortodoxe de peste hotare, dupa parerea mea, romanii sunt pe primul loc, in ceea ce priveste credinta. De multe ori am auzit preotii greci, rusi sau de alte neamuri marturisind acelasi lucru si laudand credinta romanilor! Bine ar fi sa fim si uniti la fel.
- Cei mai multi dintre romanii plecati din tara se gandesc doar cum sa castige mai repede bani. Mai au ei ragaz pentru intalnirea cu cele sfinte? Cum ii aduceti spre Biserica?
- Romanii pleaca in lume cu Biserica dupa ei. Romanii, tinerii, cauta Biserica imediat ce au ajuns in strainatate. Unii dintre ei isi amintesc insa de ea doar daca trec prin incercari grele. Din nefericire, aceste incercari vin mai devreme sau mai tarziu, atat acasa, in tara, si cu atat mai mult departe de casa, de familie si de prieteni! De aceea, Biserica trebuie sa fie langa oameni, pentru a-i insoti in toate momentele vietii lor.
Noi, dupa sfatul si pilda Mitropolitului Iosif, incercam sa fim cat mai mult alaturi de enoriasii nostri. Adresam invitatii permanente tinerilor de a face mici excursii, pelerinaje, lectura, conferinte, agape, impreuna, in timpul liber. De asemenea, ii incurajam pe parinti sa-si trimita copiii in fiecare vara in taberele organizate de Mitropolie, in Romania. Sunt tabere duhovnicesti, extrem de reusite si de apreciate de catre toti copiii si tinerii care participa la ele. Savarsim cateheze inainte de oficierea unui Botez sau a unei Cununii, invitand sa participe la acestea pe cei direct implicati. Iar studiul biblic este incadrat, de o maniera permanenta, dupa anumite slujbe. Astfel, putem sa ne provocam la discutii duhovnicesti, fiind cat mai mult timp impreuna, sa ne cunoastem, sa ne intelegem si sa ne ajutam la nevoie.
Oriunde am merge in lumea in care traim, este nevoie de mangaiere duhovniceasca. Sa va dau un exemplu: am fost invitat ca aumonier (preot-capelan care ii asista pe cei din inchisori, spitale, armata etc.) ortodox in inchisoarea de la Nisa, de catre directorul acesteia, la cererea detinutilor ortodocsi, si am fost validat de catre autoritatile locale. De aproape un an, oficiez acolo in mod permanent cateheze si Sfanta Liturghie. Cunosc multi oameni inchisi, singuri, batuti de soarta, abandonati de familiile lor. Ma asteapta de fiecare data. Ne rugam impreuna, discutam, cercetam cartile sfinte si vorbim un pic despre starea lor, despre lumea de astazi, despre viitor. O buna parte dintre cartile personale le-am daruit lor. Multi nu cunosc limba franceza si sunt de diferite nationalitati. Nu este deloc usor pentru cineva sa fie privat de libertate, intre straini. M-am apropiat de ei si ma bucur daca le pot fi sprijin. Deunazi, imi spunea unul dintre ei: "Parinte, ma bucur ca v-am cunoscut aici, m-am apropiat de Dumnezeu, daca eram afara, sunt sigur ca ma desparteam de sotie si de copii". Inchisoarea este un loc inter-religios prin excelenta! Acolo sunt oameni de religii diferite, care sunt siliti sa convietuiasca, sa se accepte fiecare cu religia si traditia specifica. Fiind privati de libertate, se apropie mai mult de Dumnezeu. Incep sa-l caute, sa-si puna intrebari, sa se roage si sa-si revizuiasca comportamentul, multi se insanatosesc spiritual acolo, in inchisoare, se trezesc si se intorc la o viata cumpatata.
- Ce ii cereti cel mai des Lui Dumnezeu in rugaciunile dvs.?
- Ma rog deseori Domnului sa fiu dupa voia Lui ! Domnul sa ne ajute!
Fotografii din arhiva Parohiei romanesti din Nisa