TRATAMENTE CU LANA

Elena Josan
* Cand vara ne intoarce spatele, incepem sa cautam infrigurati metode de recuperare a caldurii si confortului trupesc. Ne imbracam cu un pulover cald, ne invelim cu o patura groasa, de lana. Nu in zadar ne atrage lana! Firele ei au o energie pozitiva si ne ajuta sa ramanem sanatosi *

Pe langa larga ei folosire in industria de confectii si imbracaminte, lana are calitati terapeutice, cunoscute si practicate din timpuri stravechi. Mai ales vindecatorii popoarelor nordice ale Europei au ajuns la rezultate spectaculoase in vindecarea cu lana naturala. Tarul rus Petru I, dupa cate o noapte de libatiuni, cerea bors acru, cizme de pasla si ciorapi de lana. Si bine facea! Este demonstrat stiintific ca purtarea ciorapilor de lana, impletiti de bunica, imbunatateste circulatia sanguina si scade tensiunea arteriala. Cu cat mai groasa este tesatura sau impletitura de lana, cu atat mai mare este actiunea ei energetica. De aceea, pentru persoanele bolnave, batrane sau surmenate sunt benefice obiectele de uz casnic din lana sau blana. Patura din par de camila, perna umpluta cu lana de oaie, covoarele de lana - sunt premisele unei bune sanatati. Hainele de lana sunt benefice, de asemenea, pentru cei cu afectiuni de rinichi si ficat. Chiar si impletitul lanei este un tratament bine cunoscut pentru doamnele afectate de stres sau depresie.

"Acupunctura" populara

Lana, pielicelele si puful se folosesc in terapiile populare de mii de ani, deoarece acumuleaza si mentin aer, absorb umezeala, au calitati de termoreglare. Alte calitati importante sunt rezistenta la impuritati (uneori resping praful), faptul ca actioneaza ca filtre ecologice, nu se electrizeaza si diminueaza tensiunea electrostatica. Ultimele descoperiri arata ca lana ne protejeaza si de radiatiile electromagnetice ale computerelor si ale aparaturii electrocasnice. Mai mult decat atat, s-a dovedit ca putem sa atingem rezultate similare celor din reflexoterapie si acupunctura. Fibrele de lana ating pielea si actioneaza asupra ei ca un micromasaj. Datorita acestui fapt, sporeste microcirculatia sanguina.
* De ce trece durerea? Savantii explica puterea lanii de a trata durerile prin faptul ca ea poseda patru capacitati importante:
1. Impactul chimic. Lana contine un element special - lanolina, care intra in componenta medicamentelor antialergice, antiinflamatorii, a remediilor ce ajuta la tratarea leziunilor si a fracturilor. Cea mai mare cantitate de lanolina se gaseste in lana de oi. Datorita acestei substante, fibrele de lana actioneaza asupra receptorilor din piele si sporesc procesele de recuperare, diminuand senzatiile de durere.
2. Campul electrostatic. Atunci cand purtam haine din lana, fibrele ei se freaca intre ele si formeaza un camp electrostatic care actioneaza favorabil asupra omului, avand un efect curativ.
3. Efect de incalzire. Lana are o structura formata din celule poroase, cu un numar mare de pungi de aer. Aceasta ii da capacitati de izolare termica, o face moale si usoara. Caldura lanii imbunatateste microcirculatia sanguina la nivel de capilare, dar actioneaza favorabil si asupra organelor interne, avand efecte benefice contra multor boli.
4. Eliminarea umiditatii. Lana absoarbe mai mult de 30% din umiditate, pe cand bumbacul numai 8%, iar materialele sintetice - 0%. Umezeala se evapora usor, in timp ce lana ramane uscata.

Remedii de pe vremea bunicii

* Plapuma. Pe vremuri, romanii aveau plapumi din lana, cuverturi si chiar asternut de pat. Apoi, ele au fost inlocuite cu tesaturi sintetice, daunatoare sanatatii. Astazi, tot mai multi oameni se intorc la asternutul din lana, pentru a spori tonusul vital al organismului. Asternutul trebuie sa respire, sa fie termoizolant, sa permita pielii sa se imbogateasca cu oxigen si sa permita eliminarea de dioxid de carbon. Lana raspunde acestor cerinte. Ea li se recomanda cu prioritate persoanelor care sufera de vasoneuroza (distonie vegetativa), anume: asternut de lana, patura din par de camila, perna din lana de oi, sa umble desculti pe covorul din lana.
* Manusile si fularul. Simpla purtare a unui fular din lana pura, infasurat pe gat si pe cap, si a manusilor impletite in casa, pe patru ace, este un remediu imediat pentru afectiunile sezonului rece: raceli, dureri de gat, de cap, sinuzita etc. In secolele trecute, taranii din Basarabia se tratau de tuberculoza consumand apa ce ramanea dupa spalatul de lana tunsa. Lana se foloseste pentru comprese simple, cu apa, sau inmuiata in solutii preparate din amestec de plante si sare, in urmatoarele cazuri: dureri lombare, dureri de spate, raceala, otita, sinuzita, limfadenite, dureri de cap, migrene, afectiuni ale rinichilor si ale ficatului (de preferat lana de miel).

Tratamente cu lana

* Artrita, miozita, dureri reumatice, raceala. O metoda ruseasca binecunoscuta consta in aplicarea compreselor de lana imbibate in solutii terapeutice. Iata reteta folosita cel mai des. Se pun intr-un termos de 1-1,5 litri, cate 2 linguri de fructe de maces, frunze de mesteacan si iarba de troscot. Se opareste amestecul cu un litru de apa clocotita si se lasa la infuzat 30 de minute. Daca nu aveti termos, tineti infuzia timp de 20 de minute pe baie de aburi. Dupa racire, lichidul se strecoara, 500 de ml se beau in timpul zilei, in loc de apa sau ceai. In infuzia ramasa, se adauga o lingura de sare grunjoasa si sucul stors dintr-o lamaie de marime medie. O bucata de tesatura de lana naturala sau un manunchi de lana netoarsa (caier) se scufunda in lichid pentru 30 de minute, apoi se stoarce bine. Pe locul afectat se aplica un tifon impaturit, imbibat cu infuzie, deasupra se pune lana stoarsa, celofan si un prosop flausat si se panseaza bine. Se lasa peste noapte. Dimineata, lana se clateste cu apa calduta si se usuca. De regula, pe burta si pe spate se aplica lana umeda, iar pe frunte si pe articulatii - uscata, dupa ce a fost inmuiata bine in ceaiul din plante.
* Dureri in degete si in talpa. Din lana nevopsita se impleteste sau se croseteaza o bratara, se inmoaie in solutia descrisa in reteta precedenta, se usuca si se poarta toata ziua. In cel mai rau caz, se infasoara incheietura mainii de 3-5 ori cu o ata de lana rasucita in 2-3 fire. Se folosesc cu succes manusi sau sosete imbibate cu ceaiuri preparate din diverse combinatii de plante, alese dupa diagnosticul stabilit.
* Migrena, dureri lombare, luxatii. Se leaga capul, piciorul luxat sau mijlocul cu un fular sau o panglica impletita special din lana nevopsita. Se dizolva 2 linguri de sare grunjoasa intr-un litru de apa si se imbiba lana, inainte de folosire. Se aplica umeda sau uscata.
* Tiroidoza. Un manunchi de lana se trece prin sare iodata, se inveleste in tifon si se aplica pe gat, inainte de culcare. Compresele se schimba in fiecare seara, timp de o saptamana, iar dupa o pauza de 5 zile procedeul se repeta.
* Oboseala cronica, surmenaj. Se recomanda dormitul pe o perna umpluta cu lana, iar seara, inainte de culcare, cel cu pricina sa se plimbe o ora-doua, cu picioarele goale, pe covorul de lana. Senzatia de oboseala dispare treptat.


Parul de caine

De efectele puternice ale tratamentului cu par de caine s-au convins cei care sufera de artrita, artroza, reumatism articular. (Sa fie clar: e vorba de caini vii! Cei cu blana mare se tund la fel ca si oile.) Manusile si ciorapii din par de caine va vor ajuta in diminuarea durerilor. In perioada cu dureri acute puteti sa le tineti chiar si noaptea. Efectul terapeutic se datoreaza calitatilor deosebite ale blanii de caine in pastrarea caldurii, ce favorizeaza alimentarea abundenta a locurilor bolnave cu sange, dar si in anularea sarcinii electrostatice. O caciulita impletita sau crosetata din par de caine trateaza unele dureri de cap, iar in caz de otita, urechile se acopera cu o banda impletita. Purtarea articolelor fabricate din par de caine este recomandata celor ce lucreaza in frig, pescuiesc iarna, fac sporturi de iarna. S-a descoperit ca parul de caine ciobanesc trateaza mai eficient durerile de spate, de articulatii si ligamente, cainii latosi - problemele ginecologice, iar Pechinezul - durerile de gat.
* Pinten osos (ciocuri). Batranii ne-au lasat o metoda simpla de rezolvare a problemei: un smoc nespalat de par de caine se aplica pe locul dureros, se incalta deasupra o soseta de bumbac si se poarta 2 zile. Apoi se schimba lana.
* Dureri in zona lombo-sciatica. Se aduna firele de par de la pieptanat sau de la tuns si se confectioneaza o pernuta lunga, invelita in tifon. Se leaga pe locul dureros sau se coase pe maieu, in proiectia zonei respective. Chiar daca durerile trec sau se diminueaza, pernuta nu se inlatura. Timpul minim de contact cu pielea este de 6-8 ore.

Lana de capra

Are o structura mai aspra, de aceea se foloseste mai ales puful moale si rezistent la rupere. Avand in structura lui 20 de aminoacizi, s-a dovedit a fi un remediu bun in varicoza si amigdalite. Despre hainele impletite din lana tepoasa de capra batranii spuneau: "Cu cat mai aspru este puloverul, cu atat mai tari sunt nervii". Intr-adevar, parul actioneaza asupra pielii si produce un efect reflexoterapeutic, in special asupra sistemului nervos, mai ales pentru cei ce sufera de distonie vegetativa. Pernutele umplute cu par tuns de capra se aplica pe ficatul sau rinichii bolnavi.

Blana de iepure

Blanurile animalelor salbatice i-au aparat mii de ani pe stramosii nostri de frig. Analiza scheletelor gasite de arheologi arata ca bolile aparatului locomotor erau arhicunoscute. Probabil de atunci oamenii au observat ca durerile scad, cand locul bolnav este acoperit cu blana.
* Dureri lombare. Blana de iepure se leaga cu partea exterioara pe piele, in zona dureroasa (la talie sau de-a lungul coloanei) si se tine timp de 4-5 ore, inainte de culcare. O cura dureaza 2-3 saptamani.
* Insomnie. Pentru un somn bun, batranii puneau in perna cateva codite de iepure.
* Mastita. Se unge cu smantana partea interioara de piele de iepure si se aplica pe sanul bolnav. Se inveleste cu un batic de lana. Se schimba zilnic, pana la rezolvarea problemei.
* Guta. Ciobanii au descoperit primii ca dormitul pe blana de urs sau de oaie sau statul pe ele culcat, fara haine, cel putin trei ore, ajuta la diminuarea durerilor provocate de guta.

Cine trebuie sa se fereasca de lana?

In primul rand, cei ce sufera de astm bronsic, deoarece blana sau puful le poate provoca un atac de sufocare. Persoanele alergice trebuie sa se abtina de la purtarea hainelor din blana naturala si folosirea obiectelor din lana neprelucrata.

www.as-fitomed.ro