Nu e tocmai o noutate: cand i se intampla altuia necazurile, intelegi mai bine cum stau lucrurile decat atunci cand ti se intampla tie. De aceea, o privire asupra situatiei economice a Europei, in general, si a Greciei, in special, ne poate da acum, mai bine ca oricand, dimensiunea dezastrelor prin care economia romaneasca a trecut in ultimii 20 de ani, pana sa "duduie", dupa expresia pripita a fostului premier Calin Popescu Tariceanu, pentru ca apoi sa intre in zodia austeritatii si a prudentei, cerute de criza internationala. De fapt, economia romaneasca nu doar ca a trecut, trece, in continuare, prin mici si mari dezastre, caci metehne vechi si reflexe paguboase continua sa submineze buna chivernisire a banului public si justa promovare a interesului privat.
Criza datoriilor suverane, conceptul pompos care a ajuns sa-i dea fiori reci pe spate si ultimului florar de colt de strada, de oriunde din Europa, nu e decat expresia unui dezmat pe bani fictivi, a unei betii "pe caiet", a unei inconstiente criminale in fata unor resurse fatalmente epuizabile. Cand, acum vreo doi ani, se vorbea pe la noi despre faptul ca Grecia minte, cu nastrusnicie, in raportarile sale catre Uniunea Europeana, falsificand date statistice determinante in echilibrul zonei euro din care facea parte, informatia a trecut mai degraba ca o gluma buna de povestit la un dineu de multinationala sau la vizita unei delegatii straine. De fapt, lucrurile erau si sunt cat se poate de grave. Iar incercarea marilor puteri europene de a scoate cu mana lor castanele incinse la Atena ridica inca multe semne de intrebare. Intai de toate, ramane de vazut daca grecii chiar vor sa fie salvati. Se complac in proteste de strada si se plang ca-si pierd suveranitatea in fata Uniunii Europene. Iar in timp ce politicienii de la Atena au dileme si cer referendum national pe tema stergerii datoriilor, bursele mondiale se zguduie din temelii. Dar nici stergerea partiala, cu forta, daca altfel nu se poate, a datoriilor Greciei, nu rezolva problema Uniunii Europene. Noi insine avem experienta paguboasa a celebrelor noastre companii de stat, "gaurile negre ale economiei", cum li s-a spus. Reteta functionarii lor dupa Revolutie descrie perfect scenariul "macro" al Greciei, in contextul zonei euro. Sunt aceleasi date, pe alt nivel: management costisitor, directori si directorasi cu salarii babane, cu soferi la scara, prime de vacanta, angajati lenesi si dezinteresati, care sparg usa cu 40 de minute inainte de inchiderea programului, iar apoi se plang ca s-au taiat "orele suplimentare", eficienta economica zero, bataie de joc la adresa partenerilor de afaceri si la adresa creditorilor si, in fine, lipsa oricarei perspective sau motivatii de iesire din criza. Prins cu clestele intre presiunea sociala a inchiderii companiilor si presiunea clientelei politice care-si trage averile tocmai de pe functii de conducere in astfel de firme, statul vine si sterge datoriile. Mai intai 20%, apoi 50%, apoi de tot. Societatea Nationala a Carbunelui produce anual, conform unei monitorizari recente, pierderi de peste 300.000 de lei pe cap de angajat! Termoelectrica produce pierderi anuale de 200.000 de lei pe angajat! Oltchim, CFR Marfa si Metrorex joaca in Liga a II-a a datoriilor, cu doar patru zerouri in coada, in vreme ce Posta Romana, Regia Protocolului de Stat si CFR Calatori ne pagubesc cu "doar" 3.000 de lei pe cap de angajat in fiecare an! Le-au fost sterse datoriile ani la rand, fara sa ajunga vreodata la liman, "pe zero", daca nu pe profit...
Daca acum, de la distanta, intelegem mai bine eroarea in care se afla Grecia, e poate momentul sa privim mai critic si mai atent si la "barnele" din economia romaneasca. Caci aceste companii de stat traiesc de ani de zile din banii taiati profesorilor si medicilor si din impozitele cinice, aplicate celor care inca mai misca ceva prin Romania. Aceste companii de stat sunt "Greciile" noastre. Nici ele nu vor sa fie salvate, si ele isi simt lezata "suveranitatea" dezmatului pe banii altuia.